Republica Moldova este, alături de Țările Baltice, singurul stat din spațiul post-sovietic în care schimbarea puterii politice a avut loc în urma unor alegeri și nu prin alte metode mai puțin democratice. Dar ce rol, în acest context, a avut de jucat oligarhia de la Chișinău și cum a amenințat și amenință încă democrația moldovenească?
Un studiu comandat în primăvară de Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei arată că opiniile etnicilor estonieni și ale rusofonilor diferă semnificativ în ceea ce privește aspectele-cheie ale politicii externe.
Dată fiind vulnerabilitatea Statelor Baltice la un atac rusesc, tot mai multe voci susțin că acestea ar trebui să își abordeze eforturile de apărare în ansamblu, pentru a suplimenta mai eficient ajutorul NATO.
O criză a cartofilor, care sunt un aliment de bază în Belarus, arată eșecul modelului economic impus de dictatorul Aleksandr Lukașenko.
Americanii mobilizează forțe masive în Orient, ceea ce sugerează că regimul de la Teheran a ajuns în punctul în care fie renunță la programul nuclear, fie își riscă propria supraviețuire.
Pentru mulți, este vorba de un mecanism de adaptare, în unele cazuri creșterea reflectă venituri noi asociate cu războiul, iar în alte situații vorbim de o alternativă la cheltuielile mari.
Distrugerea programului nuclear iranian – dacă va fi finalizată – rezolvă o problemă existențială pentru Israel și îl ajută pe Benjamin Netanyahu să abată atenția de la Gaza, dar și de la problemele sale interne.
În spatele fațadei lustruite a Moscovei și a statisticilor oficiale se află o federație din ce în ce mai fracturată – social, economic și politic.
Veridica.md scrie cum s-a lăsat atrasă Moldova în schema gaziferă a Kremlinului împotriva Ucrainei.
Încercarea Rusiei de a instala la București un președinte este o mică parte a scenariului pregătit pentru România. Pe termen lung, Moscova vizează „reprogramarea” culturală a românilor – prin dezinformare – astfel încât aceștia să abandoneze Occidentul și să aleagă „lumea rusă”.
La fel ca legionarii și comuniștii, suveraniștii au inventat „dușmani ai poporului și ai țării”, demonizați prin propagandă vizuală. Printre ținte – UE, Ucraina, Soros, CCR, LGBTQ+, Nicușor Dan și Mugur Isărescu.
Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia e o adevărată lovitură dată de liderul PiS, Jarosław Kaczyński. Misiunea lui Nawrocki va fi să blocheze guvernul pro-UE al lui Donald Tusk.
Economia Rusiei nu este încă o economie de război, dar se apropie de acest model cu pași repezi. Atingerea acestui obiectiv va depinde nu doar de nevoile militare, ci și de voința politică de a sacrifica interesele economice în favoarea ambițiilor geopolitice. Deocamdată, Moscova a încercat să evite această alegere, dar acum este în criză de timp.
O campanie viguroasă împotriva adoptării Euro, normalizarea discursului anti-LGBT și o campanie pentru religia în școli au provocat tensiuni în Bulgaria în ultima perioadă, care a fost marcată și de judecarea și condamnarea, în Marea Britanie, a șase bulgari care spionau pentru Rusia și afirmau că au legături la vârful statului bulgar.
„Politica spaimei este o armă a acelora care nu cred în inteligența ta. Este o alarmă care nu-ți permite să gândești, ci te obligă să reacționezi” scrie Marcin Matczak,teoretician si filozof al dreptului, în prestigioasa publicație poloneză Gazeta Wyborcza. Matczak comentează, cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din Polonia, pericolul ideilor extremei drepte, inoculate tinerilor de (neo)conservatorii polonezi.
Pe fondul deteriorării relațiilor cu UE și SUA, puterea de la Tbilisi dă vina pentru războiul din 2008 pe foștii guvernanți. Demersul e văzut și ca o încercare de a elimina opoziția pro-europeană.
Deși Estonia este lider în clasamentul privind libertatea presei, propagandiștii ruși susțin că jurnalismul în limba rusă trece prin momente grele în această țară baltică. Dar jurnaliștii nu sunt de acord cu această evaluare.
Regimul Lukașenko și-a însușit propaganda rusă cu privire la Al Doilea Război Mondial și promovează și teza că guvernele vest-europene ar fi urmașele naziștilor.
Politicienii cu poziții pro-ruse (sau cel puțin ambigue) și cu profilul unor lideri cu mână de fier sunt favoriți în actuala cursă electorală din principalele trei orașe din Letonia. Se va răspândi această tendință și la nivel național?
PKK renunță la lupta armată, dar vrea recunoașterea minorității kurde. Dacă Erdoğan acceptă, Turcia își poate salva democrația și relua apropierea de UE, iar schimbarea de politică ar avea și implicații regionale.
Va putea candidatul pro-european să câștige alegerile într-o țară unde dreapta naționalistă câștigă din ce în ce mai mult teren în preferințele electoratului?
Pe termen scurt, sancțiunile occidentale au perturbat lanțurile de aprovizionare și operațiunile comerciale. Pe termen lung, accelerează declinul tehnologic și dependența externă a Rusiei.
Pentru Ucraina, rezultatul consolidează un parteneriat important în contextul războiului, în timp ce presa și oficialii ruși vorbesc despre ingerințe externe, o „pseudo-democrație” orchestrată de Bruxelles și un război proxy al euro-globaliștilor împotriva Rusiei.
În timp ce politicienii de la Chișinău au remarcat legăturile profunde dintre cele două state românești, experții văd în vot și un semn al preocupării moldovenilor pentru propria securitate și menținerea parcursului european al țării lor.
Prin alegerea lui Nicușor Dan, România dă o lovitură decisivă de imagine la Bruxelles și își creează, în același timp, așteptări foarte dificil de satisfăcut. Potențialele beneficii, dar și răspunderea pe care o are țara noastră, sunt mari.
Duelul electoral din România a fost urmărit de întreaga presă internaţională
Evoluția politică a (neo)legionarismului, de la formațiuni politice de buzunar, cum au fost cele ale lui Marian Munteanu, trecând prin organizații ca Noua Dreaptă – veriga de legătură între (neo)legionarism și suveraniști – până la politicieni care țin frecvent prima pagină, ca George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă.
Mișcarea legionară a reapărut în România imediat după Revoluția din 1989. O parte din tezele și ideile legionare se regăsesc în discursul suveraniștilor de astăzi. Veridica trasează, pe scurt, parcursul (neo)legionarilor în România post-comunistă, sub privirea îngăduitoare a statului. Partea I: „Vechii” legionari și toleranța statului român față de extrema dreaptă.
George Simion și-a făcut un nume ca activist anti-sistem și militant pentru unirea României cu Republica Moldova, mai întâi cu „Noii Golani”, apoi cu „Acțiunea 2012”. Colaboratori din acea epocă afirmă că liderul AUR i-a manipulat și i-a mințit pentru a-și atinge obiectivele. Simion este acuzat de violență, folosirea minorilor și distrugerea curentului unionist. Unii colaboratori spun și că dispărea cu zilele pentru a reveni cu planuri gata făcute privind viitoare activități.
În curând, palestinienii ar putea fi nevoiți să aleagă între viața în așa-zise „tabere umanitare” din care ar lipsi tocmai organizațiile umanitare și exilul voluntar în afara Gazei.
George Simion vrea să preia imaginea MAGA, iar scorul bun în alegeri îl aduce în atenția extremiștilor europeni. O politică suveranistă i-ar aduce însă României costuri economice și izolare politică.
Românii din Republica Moldova au optat masiv pentru Nicușor Dan, chiar dacă partidul de guvernare, PAS, l-a susținut pe Crin Antonescu. Amenințați direct de Moscova, basarabenii l-au respins pe George Simion care, deși s-a declarat unionist, e perceput drept pro-rus peste Prut. Pe de altă parte, George Simion a fost votat masiv de diaspora românească din Europa, care până recent prefera partide declarat pro-europene și reformiste.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
