Americanii mobilizează forțe masive în Orient, ceea ce sugerează că regimul de la Teheran a ajuns în punctul în care fie renunță la programul nuclear, fie își riscă propria supraviețuire.
Masiva concentrare de forțe americane în Orient sugerează că Washingtonul ia în calcul atacarea Iranului
Ne-am obișnuit cu stilul președintelui Donald Trump în relațiile cu partenerii din arena internațională. Încă din primul său mandat, acesta folosea tactica de a ridica mizele și a amenința până când partea cealaltă accepta termenii Casei Albe. Însă ceea ce se întâmplă zilele acestea în Orientul Mijlociu nu mai pare o simplă tactică de negociere.
Luni, 16 iunie, Trump părăsea intempestiv reuniunea G7 din Canada. Convocase la Washington o ședință urgentă a Consiliului de Securitate Națională și, concomitent, își instruise consilierii să aranjeze o întâlnire finală cu oficiali iranieni. Întrebat de jurnaliști dacă urma să forțeze un acord de pace cu Iranul, Trump a negat. În avionul prezidențial care-l ducea la Washington, a declarat că nu urmărește doar un armistițiu, ci dorește ca Iranul să renunțe complet („real end”) la programul nuclear. Totodată, și-a exprimat opinia că în următoarele zile vor fi lovituri și mai dure date instalațiilor nucleare iraniene, subliniind că Teheranul „nu poate avea arme nucleare, este foarte simplu”.
Casa Albă deja dublează astfel de declarații cu acțiuni importante. Portavionul USS Nimitz și grupul de nave care-l acompaniază a fost relocat spre regiunea Orientului Mijlociu, unde deja era dislocat portavionul USS Carl Vinson, însoțit de un grup similar de nave. Deși formal grupul Nimitz ar trebuie să înlocuiască grupul Vinson, Fox News a obținut informații că ambele vor asigura protecția intereselor americane în Orientul Mijlociu pentru o vreme. Un oficial nenumit a afirmat chiar că li s-ar putea adăuga USS George Washington, care a părăsit deja baza din Japonia și ar fi pregătit pentru a naviga către zona dominată acum de conflictul israeliano-iranian. În plus, zeci de aeronave de alimentare în aer au fost trimise de la baze de pe teritoriul SUA către Europa și estul Mediteranei.
Toate acestea indică o concentrare masivă și planificarea unui efort chiar mai mare în următoarele zile. Nu trebuie uitată nici forța expediționară americană de la baza aeriană Al-Udeid din Qatar (inclusiv aeronave F-22 Raptor), precum și baza aeriană Diego Garcia din Oceanul Indian, unde SUA ar avea inclusiv bombardiere invizibile B-2 Spirit. Acestea sunt la ora actuală singurele capabile să lanseze bombele GBU-57 de 13 tone necesare pentru a distruge adăposturile subterane de la Natanz și, mai ales, de la Fordow. Acolo s-ar fi identificat centrifugele de înaltă tehnologie IR-6 cu care oamenii de știință iranieni ar fi putut produce suficient uraniu îmbogățit până la 90%, necesar pentru arma atomică.
Regimul de la Teheran s-a încăpățânat să facă progrese în această direcție, pornind de la 5% în 2009 (suficient pentru producerea de energie nucleară) și ajungând astăzi la 84%. Astfel, devine din ce în ce mai clar că regimul ayatollahului, pentru care ștergerea Israelului de pe fața pământului este rațiunea de a fi, nu a respectat de fapt niciodată termenii negociați cu SUA și Europa sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Sigur, Iranul a dat vina pe SUA – mai precis, pe retragerea SUA din acordul nuclear, în perioada primului mandat al lui Trump – pentru că nu și-a respectat angajamentele asumate, dar același Iran a spus întotdeauna și că nu vrea arme nucleare, dar a îmbogățit uraniul la un nivel mult mai mare decât era necesar pentru un program nuclear civil. Or un Iran cu arme nucleare reprezintă o amenințare mult prea mare – pentru întreaga regiune, în special Israel, dar și pentru Europa. Aceasta este rațiunea pentru care se pledează pentru distrugerea instalațiilor de la Natanz și Fordow până nu este prea târziu.
Iranul nu se mai poate folosi de eschive și negocieri pentru a-și salva programul nuclear
Chiar dacă se poate exclude o acțiune militară terestră israeliano-americană pe teritoriul Iranului, cu excepția forțelor speciale și agenților secreți care par a opera fără probleme chiar și la Teheran, concentrarea actuală de forțe arată clar că nu este vorba doar despre consolidarea sistemului defensiv al bazelor americane din regiune sau o demonstrație menită să descurajeze Teheranul și să îl forțeze să facă o serie de concesii majore. Mai degrabă este o concentrare pentru eliminarea completă și definitivă a programului nuclear iranian.
Toate negocierile de până acum s-a încheiat cu eternele eschive și uneori chiar amenințări din partea oficialilor iranieni. Având în vedere că amenințările s-au concretizat și în acțiuni teroriste, nimeni nu mai are răbdare și încredere că pericolul pe care îl reprezintă de foarte mulți ani Teheranul pentru Israel și pentru lume poate fi ținut sub control. Abia când se va realiza eliminarea completă și definitivă a programului nuclear iranian se va putea vorbi și de pace, prin simpla încetare a ostilităților ca urmare a atingerii obiectivului.
De aceea, întrebat din nou dacă se mai poate vorbi despre un armistițiu, Trump a reiterat că nu mai poate fi vorba despre așa ceva, ci despre „sfârșitul, sfârșitul real (al conflictului), nu despre un armistițiu”, iar asta înseamnă renunțarea definitivă de către Iran la programul său nuclear. Mesajul este acum și pe pagina oficială de web a Casei Albe: „Iranul nu poate să aibă arma nucleară. Este foarte simplu – nu trebuie să căutați mai adânc de atât. Ei nu pot avea arma nucleară”.
Aviația militară israeliană se concentrează acum pe distrugerea apărării antiaeriene a instalațiilor nucleare subterane. Pentru distrugerea celor de la Natanz și Fordow, blindate la adâncimi de zeci de metri sub pământ, ar fi posibilă implicarea unor echipe de operațiuni speciale la sol, dar numai după ce apărarea iraniană va fi eliminată. Dacă astfel de operațiuni nu vor fi posibile, atunci singura opțiune rămâne angajarea bombardierelor americane B-2, care pot fi pilotate doar de piloți americani sub coordonarea centrelor de comandă americane. Rostul mobilizării masive din aceste zile este de a pregăti o astfel de variantă de acțiune, inclusiv apărarea Israelului și a tuturor obiectivelor americane din regiune în cazul în care Iranul va avea capacitatea de a riposta serios.
Regimul ayatollahilor ar fi regretat doar de Rusia
Și, în afară de Rusia, nu cred să mai fie cineva care să regrete. Moscova ar pierde un aliat crucial la nivel global, inclusiv sprijinul în războiul din Ucraina, iar Iranul nu prea mai are alți prieteni, mai ales din aceia care să-i plângă pierderea abilității de a amenința cu arma nucleară. Celelalte state musulmane sunt și ele amenințate, cooperând deja cu Israelul în diferite forme, cu sprijin clar de la Washington. Acest sprijin se prefigura încă de la conferința de la Varșovia din februarie 2019, fiind concretizat apoi prin Acordurile Abraham. Se adaugă interesul american pentru investiții în și din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu și estul Mediteranei, în contextul cărora Israelul și normalizarea relațiilor sale cu statele arabe din regiune joacă un rol central.
De partea sa, regimul republicii islamice pare deocamdată paralizat. Decapitarea comenzii militare și a elitei nucleare, precum și distrugerea unor părți esențiale din infrastructura țării vin pe fondul problemelor grave, economice și sociale, cu care deja se confrunta societatea iraniană. Sătui de strictețea religioasă a regimului și de încălcarea unor drepturi fundamentale, cetățenii s-ar putea revolta și conducătorii actuali ar putea dispărea peste noapte, cum s-a întâmplat recent și în Siria. La protestele din ultimii ani s-au auzit din ce în ce mai multe scandări și împotriva cheltuielilor externe, pentru sponsorizarea pionilor regimului de la Teheran din Liban (Hezbollah), Gaza (Hamas) și Yemen (rebelii Houthi).
Rămâne de văzut ce vor aduce zilele și săptămânile următoare. Atât Israelul, cât și Donald Trump (pe rețeaua Truth Social) au avertizat rezidenții Teheranului să evacueze orașul. La numai o zi, pe 18 iunie, zeci de mii de oameni părăseau Teheranul deși ayatollahul Khamenei declara sfidător pe rețeaua X că „bătălia acum începe”. Cetățenii nu pot uita că în primele zile ale conflictului nu era de găsit și internetul se umpluse de glume pe tema aceasta.
Bineînțeles că câtorva mii de oameni nu înseamnă că fuge o națiune întreagă, de peste 90 de milioane de cetățeni. Probabil că foarte mulți ar lupta cu un inamic care ar amenința suveranitatea statului iranian, dar acum nu despre asta este vorba. Israelul nu atacă Iranul, ci regimul criminal de la Teheran care amenință de zeci de ani cu distrugerea statului atacator și depunând eforturi din ce în ce mai mari pentru a-și pune în aplicare acea amenințare. Și, cum insistă Donald Trump, Iranul nu poate avea arma nucleară. Este atât de simplu.
Citește pe Veridica și Netanyahu pariază, iar, pe război. Miza: cariera sa politică și abaterea atenției de la Gaza
