Cu războiul din Ucraina bine intrat în cel de-al treilea an, o întrebare critică necesită un răspuns din ce în ce mai urgent: cum va reintegra Rusia numărul tot mai mare de cetățeni care se întorc de pe front sau care au devenit dependenți economic de efortul de război? Amploarea problemei este atât de mare, încât a ajuns acum să modeleze retorica oficială, forțând atât oficialii statului, cât și publicul larg să ia în considerare posibile soluții. Se întâmplă foarte rar ca autoritățile și diferite segmente ale societății civile din Rusia să fie de acord. În acest caz, însă, există un consens: reintegrarea celor care contribuie la războiul din Ucraina va fi una dintre provocările definitorii pentru Rusia după sfârșitul conflictului.
Cifrele din spatele provocării: zeci de milioane de ruși sunt implicați în război
Potrivit diferitelor estimări, până la 1 milion de cetățeni ruși sunt implicați direct în război, iar cel puțin alți 1 milion au fost fie grav răniți, fie uciși. Mai mult decât atât, profesorul Serghei Lipsits estimează că alte 20-25 de milioane de oameni beneficiază direct sau indirect de economia de război - de la companii care au contracte de apărare la administratori și furnizori de logistică. Aceste cifre indică o societate puternic angrenată în mașinăria războiului, una care nu va fi ușor de desfăcut dacă conflictul va înceta.
Încheierea războiului va ridica inevitabil problema reintegrării celor care se întorc acasă (mulți dintre ei cu cicatrici fizice și psihologice, alții obișnuiți cu veniturile mari din timpul războiului) într-o societate civilă, demilitarizată. Nu este prima dată când Rusia se confruntă cu o astfel de dilemă. În ultimul secol, au existat eforturi de reintegrare după Al Doilea Război Mondial, războiul din Afganistan și după cele două campanii cecene. De fiecare dată, reintegrarea s-a desfășurat în condiții politice, sociale și economice extrem de diferite. Toate aceste episoade diferite au însă un numitor comun: reintegrarea a fost întotdeauna un proces dureros, adesea prost gestionat, divizând profund societatea rusă.
Reintegrarea 3.0: lecțiile trecutului. Războaiele din Afganistan și Cecenia vs. războiul din Ucraina
În timp ce întoarcerea soldaților de pe front în Al Doilea Război Mondial reprezintă în general o chestiune de memorie istorică pentru rușii de astăzi, experiențele veteranilor din Afganistan și Cecenia rămân mai vii. Aceste capitole de istorie oferă o perspectivă importantă cu privire la ceea ce-ar putea urma.
Retragerea URSS din Afganistan în 1989 a avut loc într-o perioadă de colaps politic. Nu exista nici voință politică, nici capacitate economică pentru a oferi o reintegrare semnificativă. Mulți veterani au fost lăsați să se descurce singuri într-un sistem în dezintegrare, ceea ce a dus la o creștere vizibilă a criminalității organizate, a abuzului de substanțe și a alienării sociale. Eșecul statului în a recunoaște sau sprijini întoarcerea soldaților a creat o generație de bărbați deziluzionați și furioși.
Urmările războaielor cecene au fost diferite ca formă, dacă nu și ca rezultat. Statul dispunea de mijloace financiare mai mari în anii 2000 (în mare parte datorită creșterii veniturilor din petrol) și mulți veterani au primit compensații, dar integrarea lor structurală în societate a fost limitată. În schimb, guvernul a ales să „rezolve” problema pompând capital în zonele problematice, în special Caucazul de Nord, fără a aborda nemulțumirile sociale profunde. Corupția, alienarea și neîncrederea politică au luat amploare.
Războiul actual este complet diferit, atât de cel din Afganistan, cât și de cel din Cecenia. Nu vorbim de conflict de promovare a ideologiei sau menținere a unor teritorii din statul rus, ci de unul marcat de ambiguitate politică și incertitudine strategică – chiar și în declarațiile oficiale. Rusia din 2022-2025 nu este Uniunea Sovietică în colaps sau Rusia instabilă a anilor 1990. Este un stat care a reușit să susțină un război prelungit în mare parte prin bani, mai degrabă decât prin mobilizare în masă, oferindu-le contracte atractive celor dispuși să lupte.
Totuși, acest lucru a dus la un nou tip de participant la război – unul mai puțin motivat de datoria patriotică și mai mult de nevoile financiare. Pentru mulți, războiul a fost o cale de ieșire din sărăcie sau închisoare, nu o cruciadă morală. Ca atare, s-ar putea ca soldații care se întorc în țară să nu fie văzuți ca eroi, ci ca mercenari – percepție care, de altfel, există deja, după cum arată sondajele de opinie și discuțiile din presă. Această discrepanță între percepția de sine și percepția publică ar putea declanșa un val de resentimente, frustrare și instabilitate socială.
Riscul repetării istoriei
Atât oficialii ruși, cât și analiștii independenți recunosc acum că reintegrarea veteranilor de război va reprezenta o problemă majoră. Pe de-o parte, mulți dintre luptătorii recrutați din închisori se întorc fără a fi reabilitați, ceea ce provoacă frământări la scară largă în societate cu privire la creșterea criminalității. Pe de altă parte, mulți militari angajați se așteaptă ca cei de-acasă să-i întâmpine ca pe apărători onorabili ai națiunii, dar în schimb sunt primiți cu neîncredere, răceală și o lipsă de sprijin.
Statul încearcă deja să gestioneze situația. Au fost înființate centre de reabilitare pentru tratament fizic și psihologic și s-au promis stimulente pentru angajare sau locuri de muncă în sectorul public. Cu toate acestea, există puține indicii că guvernul va permite acestor persoane să formeze o nouă clasă politică sau să își asume o influență independentă. Acest lucru le limitează capacitatea de a se susține singuri.
În plus, deși guvernul are în prezent suficiente rezerve fiscale pentru a ascunde o parte din fricțiunile timpurii, o astfel de strategie este în sine limitată. Veteranii obișnuiți să câștige sume semnificative în armată se vor lupta să găsească oportunități comparabile în viața civilă – mai ales că seturile lor de competențe nu sunt ușor transferabile.
Prost gestionată, întoarcerea acestor indivizi ar putea declanșa noi valuri de destabilizare socială. Experiența trecutului arată că veteranii care nu sunt sprijiniți suficient pot deveni surse de tulburări, violență organizată și activități ilicite, în special atunci când vorbim și de armament și și abilități de luptă. Deși autoritățile ruse de azi par mai pregătite, strategia lor principală de a folosi banii ca balsam ar putea să nu fie de ajuns pe termen lung.
Reintegrarea la scară largă a combatanților se va produce probabil gradual, mai degrabă decât brusc. Chiar dacă războiul se încheie, vor rămâne forțe semnificative desfășurate în teritoriile ocupate timp de ani de zile. Ritmul lent al întoarcerii nu diminuează însă problema, ci doar întârzie efectele ei depline.
Războiul a atras un număr fără precedent de ruși (atât direct, cât și prin contribuție economică) iar trimiterea lor înapoi într-o societate pe timp de pace va necesita mai mult decât alocări bugetare și retorică patriotică.
Consecințele eșecului ar putea fi de amploare
Dacă situația economică a Rusiei rămâne stabilă, guvernul ar putea fi capabil să faciliteze tranziția pentru o parte din aceste persoane. Dar dacă voința financiară sau politică se clatină, țara riscă o criză postbelică de o amploare nemaivăzută de la urmările războaielor din Afganistan sau Cecenia. O societate împărțită între cei care au luptat, cei care au beneficiat de pe urma războiului și cei care au rămas pe tușă va avea nevoie de mai mult decât sloganuri pentru a se vindeca.
În cel mai bun caz, Rusia va trebui să se angajeze într-un proces de reflecție națională profund și să reevalueze cu spirit critic scopul și costul războiului. În cel mai rău caz, nemulțumirile nerezolvate ale veteranilor deziluzionați ar putea declanșa un al doilea val de militarizare, determinat de dorința de a relua războiul - de data aceasta, cu noi condiții.
