Moldova l-a votat pe Nicușor Dan din dorința de securitatea și integrare europeană

Moldova l-a votat pe Nicușor Dan din dorința de securitatea și integrare europeană
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Manifestație pro-Nicușor Dan și pro-UE la București, 11 mai 2025

Un număr record de aproape 160 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au participat la scrutinul prezidențial din România. 88% dintre aceștia au votat cu Nicușor Dan, potrivit datelor AEP. Liderii de la Chișinău i-au transmis mesaje de felicitare lui Nicușor Dan și au evidențiat sprijinul puternic venit din partea moldovenilor cu cetățenie română și angajamentul pentru un viitor comun european.

În timp ce politicienii de la Chișinău au remarcat legăturile profunde dintre cele două state românești, experții văd în vot și un semn al preocupării moldovenilor pentru propria securitate și menținerea parcursului european al țării lor.

Maia Sandu: „mergem împreună, cu încredere, pe drumul european!”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru alegerea în funcția de președinte al României. „Felicitări, România! Felicitări, Nicușor Dan! România, mergem împreună cu încredere pe drumul european! Republica Moldova și România se bazează una pe alta – și la bine, și la greu”, a scris Maia Sandu într-un mesaj. Ea a apreciat participarea „impresionantă în alegeri cetățenilor moldoveni”, care au demonstrat că sunt „o voce puternică pentru libertate și democrație! Ne vede o lume întreagă ce putere avem când suntem uniți!”.

Premierul Dorin Recean a apreciat votul moldovenilor cu cetățenie română drept unul „pentru un viitor european, în pace și libertate”. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat prezența record la urne a moldovenilor cu dublă cetățenie, „un semn al implicării civice și al legăturii profunde dintre cele două maluri ale Prutului. Inima noastră bate cu multă dragoste față de neamul românesc, față de viitorul european comun al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”.

Expert: „o manifestare a conștiinței naționale” și „un vot pentru propria securitate”

Mobilizarea exemplară de care a dat dovadă românii din Republica Moldova la alegerile prezidențialele din România denotă faptul că „componenta românească a societății moldovenești e foarte activă și demonstrează voință de a se manifesta în viața politică a României”, a declarat pentru Veridica analistul politic Anatol Țăranu. „Aceasta înseamnă că România este tot mai mult și mai mult percepută ca patria românilor din Republica Moldova. Aceasta e o manifestare a conștiinței naționale care nu poate să nu fie luată în considerare”, spune analistul. „Voința electoratului românesc din Republica Moldova se va manifesta și în plan intern, pe scena politică moldovenească. E de așteptat că acest vot, care s-a manifestat masiv la prezidențialele din România, se va repeta și la alegerile parlamentare din această toamnă”.

Anatol Țăranu spune că, totodată, votul românilor din Republica Moldova se înscrie și în logica întăririi securității statului, care este vulnerabil în fața amenințărilor rusești: „Sigur, faptul că la președinția României vine o persoană care totalmente împărtășește idealurile europene și care este pentru ajutorarea Ucrainei în acest război pe îl duce împotriva agresorului Federația Rusă, este unul îmbucurător nu numai pentru Ucraina, dar și pentru toată comunitatea europeană. Trebuie să luăm în considerare faptul că adversarul lui Nicușor Dan a fost un personaj care pleda pentru întreruperea ajutorului din partea României pentru Ucraina, iar aceasta însemna vulnerabilizarea Republicii Moldova. Este cunoscut că dacă Ucraina nu va rezista, următoarea țintă a agresiunii ruse cu siguranță va fi Republica Moldova.  Din acest punct de vedere, votul românilor din Republica Moldova pentru Nicușor Dan este absolut logic și se înscrie perfect în întărirea rezilienței Republicii Moldova, capacității de rezistență în fața agresiunii ruse. Pentru noi este important ca Ucraina să reziste și e firesc de ce alegătorii din Republica Moldova au pledat pentru un candidat care vine să ajute Ucraina, dar nu să contribuie la căderea ei”, a explicat Anatol Țăranu.  

Votul masiv pentru Nicușor Dan arată dorința moldovenilor ca propria lor țara să își mențină cursul european

Cetățenii români din Republica Moldova au votat pentru securitatea lor și pentru menținerea cursului european al țării, observă și Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale în perioada în care aceasta a pus trasat bazele juridice pentru definirea limbii române drept limbă oficială a Republicii Moldova.

„Votul explică foarte clar sensibilitățile alegătorului din Republica Moldova, pe partea ce ține de asigurarea securității proprii, a mai declarat Tănase pentru Veridica. Dacă în Europa Occidentală, chiar și în România, atunci când se vorbește despre război, securitate, sunt discuții mai mult de natură teoretică, atunci noi, suntem la frontieră cu războiul. Când au apărut politicieni care au început să cocheteze cu Federația Rusă, când au apărut mesaje care puneau la îndoială necesitatea de a opune rezistență agresiunii militare rusești din Ucraina, alegătorul din Republica Moldova a simțit foarte clar riscurile, ceea ce l-a determinat să se mobilizeze într-o manieră fără de precedent, astfel încât aproape 140 de mii de oameni să voteze la aceste alegeri ca să-și securizeze situația actuală, ca să nu ne pomenim că la un moment dat, noi cei din Republica Moldova rămânem fără un sprijin, fără un aliat atât de important cum este Bucureștiul”.

Votul cetățenilor din Republica Moldova a demonstrat o dată în plus și atașamentul față de valorile europene, spune Alexandru Tănase. „Alegerile din România au fost urmărite de toate cancelariile europene. În acest sens, votul clar, proeuropean al cetățenilor din Republica Moldova a transmis un mesaj în plus că noi, cei care locuim în această țară, suntem profund atașați de valorile europene și știm să facem distincție între valori și populism, între mesajele politicianiste și veritabilele mesaje politice care trebuie să conducă la dezvoltarea țării. În sensul acesta, fără niciun dubiu, Republica Moldova a ieșit cu un plus de imagine considerabil”.

Timp citire: 4 min