Lituania, Letonia și Estonia au fost întotdeauna vulnerabile la un atac din partea Rusiei. Individual, fiecare din ele ar reprezenta o pradă relativ ușoară pentru enormul vecin de la sud, care are la dispoziție resurse militare, economice și umane net superioare.
Integrarea Statelor Baltice în NATO le-a adus acestora garanții de securitate fără precedent, dar amenințările persistă. Experții avertizează de mult timp că, dacă Rusia va dori să testeze NATO, cel mai probabil o va face atacând una din țările baltice. Relativa lor izolare geografică de restul membrilor Alianței – singura legătură terestră este prin coridorul Suwalki – și capacitatea militară redusă le fac o țintă tentantă. Izolarea înseamnă că ar fi nevoie de timp pentru sosirea ajutoarelor, iar capacitatea militară redusă – că e posibil ca armatele lor să nu poată asigura acest timp.
În fața incertitudinilor generate de agresivitatea Rusiei, NATO a decis să își consolideze forțele din Statele Baltice, iar forța Alianței în regiune a crescut considerabil odată cu aderarea Finlandei și Suediei, care și-au abandonat neutralitatea tot din cauza pericolului rusesc.
Venirea lui Donald Trump la Casa Albă a generat însă noi îngrijorări pentru baltici, dat fiind că acum planează semne de întrebare asupra disponibilității Washingtonului de a interveni în forță pentru a salva un aliat european. Pe acest fundal, în Letonia tot mai multe voci susțin că Statele Baltice ar trebui să se bazeze mai mult pe forțele proprii și pe statele vin vecinătatea imediată. Un pas important l-ar reprezenta intensificarea cooperării militare dintre Statele Baltice, până la un nivel la care securitatea lor să fie abordată în ansamblu, nu pentru fiecare individual.
Alianța militară a Statelor Baltice, o idee veche de un secol
Ideea că Statele Baltice ar trebui să coopereze și în domeniul securității și, eventual, să atragă și alte țări, a existat încă de la finalul Primului Război Mondial. În 1920 și 1921, generalul armatei letone, Pēteris Radziņš, a cerut formarea unei alianțe strânse a acestor state, fiind conștient că niciuna dintre ele nu avea puterea de a-și înfrunta vecinii mult mai puternici și mai mari (în special pe cel de la sud) de ua singură. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, iar Statele Baltice ar fi fost ușor înghițite de Uniunea Sovietică.
Statele Baltice au cooperat în diferite forme de la căderea Uniunii Sovietice. Cele trei țări au în comun aceeași regiune geografică, aceeași istorie și un inamic potențial pe câmpul de luptă – Rusia. Populațiile și, în consecință, dimensiunea și capacitățile armatelor lor sunt, de asemenea, relativ similare.
Unul dintre formatele de cooperare este NATO., în cadrul căruia Statele Baltice lucrează cu alte țări membre. Începând cu 2014, când Rusia a invadat Ucraina, NATO a lansat misiuni militare permanente în Polonia și Statele Baltice. În Polonia, aceasta este condusă de SUA, în Estonia - de Regatul Unit, în Lituania – de Franța, în Letonia – de Canada. La aceste misiuni participă și soldați din alte țări. În Letonia sunt dislocate cu regularitate contingente din Albania, Macedonia de Nord, Cehia, Danemarca, Suedia, Italia, Spania, Polonia, Muntenegru, Slovacia, Slovenia și Islanda. Din când în când, Statele Baltice găzduiesc exerciții militare internaționale. Scopul lor este să promoveze cooperarea regională. În plus, în regiune au fost înființate centre de excelență NATO. Letonia are pe teritoriul său un Centru de Excelență NATO pentru Comunicații Strategice, în timp ce în Letonia există un Centru de Excelență pentru Securitate Energetică iar Estonia găzduiește Centrul de Excelență pentru Securitate Cibernetică.
Există și inițiative regionale. De exemplu, în 2024, Statele Baltice au semnat un acord privind Linia de Apărare Baltică. Acordul prevede politici privind modul de apărare a Statelor Baltice în cazul unei invazii militare. Începând cu 1998, Statele Baltice au stabilit o inițiativă de cooperare navală numită „Baltron”. Există, de asemenea, Colegiul Baltic de Apărare (BALTDEFCOL), cooperarea cu țările nordice, numită NORDEFCO.
Mai recent, pe măsură ce Letonia s-a confruntat cu un val de imigranți ilegali trimiși cu forța de Belarus și Rusia, Estonia a intervenit pentru a-și ajuta vecinul.
În același timp, Statele Baltice își măresc progresiv bugetele militare. Cel mai mare buget al apărării din istoria Letoniei a fost aprobat în 2025 - peste 1,5 miliarde Euro, echivalentul a 3,45% din PIB. Peste 1,7 miliarde Euro (3,73% din PIB) au fost alocate apărării în 2026, 1,8 miliarde Euro (3,69%) în 2027 și 1,6 miliarde Euro (3,15%) în 2028. Cu toate acestea, chiar și aceste cifre ar putea crește, deoarece guvernul s-a angajat să aloce cel puțin 4% din PIB sectorului apărării anul viitor și să cheltuiască 5% din PIB pe cheltuielile cu securitatea în anii următori. În schimb, Lituania va aloca 5% din PIB apărării începând cu 2026, iar Estonia peste 4%.
Totodată, Statele Baltice cooperează cu țările vecine. De exemplu, în 2024, în Letonia a fost deschisă o fabrică de vehicule militare construită de compania de stat finlandeză „Patria” și compania norvegiană „Kongsberg Defence & Aerospace AS”.
Securitatea Statelor Baltice este, de asemenea, consolidată prin aderarea Finlandei și Suediei la NATO în 2023. Astfel, regiunea Suwalki de la granița Lituaniei cu Polonia, situată în imediata apropiere a Belarusului și a enclavei ruse Kaliningrad, nu este singura legătură teritorială cu țările NATO. Prin urmare, Marea Baltică devine un al doilea coridor care leagă Marea Baltică de restul Alianței.
Se vorbește și în Occident despre amenințările la adresa Statelor Baltice. Din când în când, mai auzi câte un politician, expert sau reprezentant al serviciilor secrete europene care spune că un atac direct și convențional al Rusiei asupra NATO este inevitabil, iar Statele Baltice vor fi prima țintă.
Asemenea avertismente se aud de câțiva ani. Experți letoni, precum lectorul Academiei Naționale de Apărare, Toms Rostoks, au legat aceste declarații de nevoia ca politicienii occidentali să justifice în fața propriilor cetățeni de ce este nevoie să majoreze cheltuielile pentru apărare.
Expert leton: modelul ideal de cooperare baltică este o „utopie”
Analistul militar Mārtiņš Vērdiņš subliniază că, în mod ideal, armatele statelor baltice ar trebui să aibă un stat major comun. Asta ar însemna că efectivele multinaționale din Letonia să fie conduse de ofițeri din Statele Baltice prin rotație. „Achizițiile ar fi, de asemenea, coordonate, analizând care țară are mai multă nevoie de un anumit tip de armament”, spune Vērdiņš. Acest lucru ar echilibra întregul sistem de apărare al Statelor Baltice, deoarece echipamentul sau armele achiziționate de o țară ar putea fi utilizate de celelalte două. Din punct de vedere financiar, o astfel de abordare ar fi mai productivă, deoarece achiziționarea de echipamente militare este costisitoare. În această eventualitate, ar fi, de asemenea, mai ușor să se mențină același model de echipamente militare. Un soldat dintr-o țară ar putea utiliza echipamentul altei țări fără probleme și fără să fie nevoie de vreo instruire suplimentară.
Expertul leton mai adaugă că, până când nu vor cumpăra echipamentul necesar, Statele Baltice ar trebui să încerce să îl obțină (eventual să îl închirieze) de la alți aliați NATO. Astfel, Statele Baltice vor fi mai bine pregătite să facă față unei invazii militare.
Cu toate acestea, Vērdiņš însuși numește ideea unui singur stat major o „utopie”. Este un scenariu imposibil, din mai multe considerente. „În primul rând, din punct de vedere politic: să pui la dispoziție propriile forțe armate pentru planificare în afara propriului teritoriu este o lovitură la adresa propriei suveranități”, subliniază acesta. De exemplu, soldații letoni ar putea să primească ordine de la generalii altor State Baltice. În al doilea rând, este acest tip de cooperare posibil din punct de vedere legal? Planurile de dezvoltare ar deveni transnaționale, ceea ce ar putea contrazice politicile NATO. În al treilea rând, din punct de vedere financiar, politicienii vor să controleze finanțele pe care statul le investește în armată. Existența „armatei baltice” ar reduce capacitatea politicienilor de a controla fluxurile financiare.
Desigur, în caz de război, toate aceste aspecte care fac acum practic imposibilă existența unui singur stat major ar putea fi desconsiderate, spune Vērdiņš. „Dacă avem de-a face cu o chestiune de viață și de moarte, atunci problemele juridice și de altă natură vor deveni neimportante. Atunci, deciziile vor trebui luate mai rapid”.
Decalajele Letoniei la capitolul efective militare
Letonia are o problemă reală în comparație cu vecinii săi baltici – un procent relativ scăzut de cetățeni cu pregătire militară. Letonia a reînființat serviciul militar obligatoriu din epoca sovietică abia în 2023, în timp ce Lituania a făcut-o în 2015, iar Estonia nu l-a desființat niciodată.
Conform informațiilor furnizate de armata letonă, aceasta are aproape 7,900 de soldați. Există, de asemenea, aproximativ 10,000 de soldați ai Gărzii Naționale care sunt, de asemenea, pregătiți pentru conflicte armate și 38.000 de soldați în rezervă. Vērdiņš estimează că numărul real de soldați în rezervă și al rezerviștilor pregătiți cu adevărat pentru operațiuni militare este de aproximativ 8,000. Estonia, o țară care a început acum mult timp să își pregătească efectivele de rezervă, are 4.200 de soldați în serviciu activ și 40,000 de rezerviști – deși numărul total de estonieni cu pregătire militară sau care cu diverse obligații militare în caz de conflict este de 230.000. Lituania are mai mulți soldați profesioniști - aproximativ 12.000 și efective mai reduse în Garda Națională – aproximativ 23,000 de soldați.
Mārtiņš Vērdiņš se îndoiește că guvernele baltice s-ar putea baza pe ajutorul locuitorilor orașelor Narva și Daugavpils din estul Estoniei și Letoniei în cazul unui conflict militar. Ambele orașe sunt relativ mari, situate aproape de Rusia și, în cazul Daugavpils, și de Belarus. Majoritatea locuitorilor sunt rusofoni și au existat lungi discuții privind tabăra pe care ar susține-o în eventualitatea declanșării unui conflict.
Câteva vești bune: Statele Baltice nu mai sunt atât de izolate
Ani de zile, călcâiul lui Ahile pentru apărarea Statelor Baltice a fost considerat Coridorul Suwalki, fâșia îngustă care leagă Statele Baltice de Polonia și care separă Belarusul de enclava rusă Kaliningrad, devine tot mai mare. Mārtiņš Vērdiņš subliniază faptul că acest coridor ar putea fi ușor blocat: „nu este deloc necesar ca soldații să ocupe coridorul Suwalki, deoarece atât drumurile, cât și linia de cale ferată (care leagă Lituania de Polonia) pot fi acoperite cu foc de artilerie din Belarus și Kaliningrad”. Odată cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO, acestea ar putea spori semnificativ sprijinul pe care Statele Baltice îl primesc pe mare, compensând astfel o posibilă blocare a Coridorului.
Vērdiņš îi îndeamnă, de asemenea, pe politicienii baltici să ofere Occidentului o cooperare mai practică decât una bazată pe valori. Ar trebui să fie în avantajul Occidentului să sprijine Statele Baltice. Din acest punct de vedere, acestea ar putea fi interesate de porturile baltice ca punct de plecare pentru expedițiile de explorare arctică.
