Lucrează pentru instituții europene și oameni politici, la Bruxelles, prin intermediul propriei firme, Comanescu & Partners. A trecut la consultanță după o carieră de succes în media, de peste 15 ani, în locuri ca PRO TV, Evenimentul zilei sau Mediafax. Are un blog premiat de două ori, Comanescu.ro. A scris mai multe cărți, dintre care una despre presa clasică, new media și branduri personale (Cum să devii un Nimeni Humanitas, 2009) și biografia celui mai influent personaj de culise al țării (Mihnea Constantinescu, omul care a schimbat România fără ca noi să știm, Curtea Veche, 2019). Când nu face toate acestea traduce și redactează pentru Humanitas titluri de istorie, știință și current affairs, pentru a rămâne informat și a-i informa pe alții.
(Re)câștigarea Casei Albe de către Donald Trump ar putea da un imbold, pe termen lung, extremei drepte din Europa dar, totodată, ar putea și să încurajeze UE să se bazeze mai mult pe ea însăși.
Ursula von der Leyen declară că ar trebui să fie un număr egal de comisari femei și bărbați, dar prioritățile politice și „griparea” motorului franco-german al UE pun paritatea de gen în plan secund.
Creșterea dreptei radicale în unele state membre nu va avea consecințe în anii următori, dat fiind că Parlamentul și Comisia rămân dominate de centriști. Pe termen lung, pot apărea curente care să reconfigureze UE.
Comisia Europeană va fi, probabil, formată în urma consensului moderaților – populari, socialiști și ALDE/Renew – dar virajul Europei spre dreapta, chiar radicală, este indiscutabil.
Listele, dominate de europarlamentari remarcați prin absenteism și „premiați” pentru anti-performanță și de nou-veniți care mizează pe scandaluri și notorietate TV.
Liderii celei mai puternice familii politice europene se întâlnesc la București. Deciziile lor vor influența UE și România pe viitor dacă PPE câștigă, din nou, alegerile europarlamentare.
Agresivitatea Rusiei, expansiunea Chinei sau războaiele din Orientul Mijlociu au arătat, toate, că UE are prea puține pârghii pentru a fi un actor geopolitic relevant, deși aspiră la această poziție.
Politicienii și-au dorit întotdeauna să profite de prestigiul Olimpiadelor și să le folosească pentru a-și transmite mesajele. Au făcut-o tirani ca Hitler și lideri democrați ca Emmanuel Macron.
Lansarea negocierilor cu Ucraina și Moldova arată că în UE există voință politică pentru aderarea celor două. Procesul în sine ar putea fi însă complicat și îndelungat.
Un fond de 100 de miliarde de euro pentru Ucraina înseamnă un angajament precis, pe termen lung, cu conotații ofensive mai marcate decât susținerea oferită până acum de occidentali.
Candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO poate fi benefică pentru România. Șansa lui Iohannis e dată de diferențele de opinie dintre Est și Vest privind strategia Alianței.
Planul Comisiei von der Leyen de trecerea a țărilor UE la o economie „verde” se confruntă cu rezistența agricultorilor și scepticismul unor politicieni aflați în campanie electorală.
Agresiunea și amenințarea Rusiei, pretențiile de superputere numărul unu ale Chinei și posibilitatea unei noi președinții Trump sunt impulsuri puternice pentru o atitudine tranșantă și eficientă a continentului. Totuși, „o Europă geopolitică” înseamnă o Europă ieșită din disonanță cognitivă, care își asumă onest (măcar tacit) dezideratul puterii militare și diplomatice și îl armonizează, atâta cât se poate, cu cele ale păcii și prosperității. Până când noi, europenii, nu vom fi capabili să facem asta, liderii noștri vor da din colț în colț.
Politicienii și-au dorit întotdeauna să profite de prestigiul Olimpiadelor și să le folosească pentru a-și transmite mesajele. Au făcut-o tirani ca Hitler și lideri democrați ca Emmanuel Macron.
Negocierile de aderare între Ucraina și Moldova și Uniunea Europeană au început, oficial, pe 25 iunie 2024. Deși e o veste bună atât pentru cele două țări, cât și pentru noi, UE, calendarul aderării nu e cert. Nu numai lumea din jurul nostru se schimbă, ci și Uniunea Europeană.
Un fond de 100 de miliarde de euro pentru Ucraina înseamnă un angajament precis, pe termen lung, cu conotații ofensive mai marcate decât susținerea oferită până acum de occidentali.
Candidatura președintelui Iohannis la funcția de secretar general al NATO a făcut vâlvă în România, și nu numai. În Europa, în general, un nume nou care se opune olandezului Mark Rutte, cvasi-agreat de puterile occidentale pentru succesiunea lui Jens Stoltenberg, e o situație neobișnuită. Speră oare, cu adevărat, Iohannis să devină șeful NATO? Sau, dacă nu, ce poate obține dintr-o astfel de candidatură? Și mai ales: ce semnificație are ea pentru România?
Planul Comisiei von der Leyen de trecerea a țărilor UE la o economie „verde” se confruntă cu rezistența agricultorilor și scepticismul unor politicieni aflați în campanie electorală.
Donații
Veridica.md