O stafie bântuie prin Parlamentul European: moțiunea de cenzură împotriva Comisiei von der Leyen, procedură nemaivăzută din 2014, de la „Luxleaks”-urile Comisiei Juncker. Șansele ca Ursula von der Leyen și echipa ei să fie demise sunt ca și inexistente. În schimb, luni, 7 iulie, președinta Comisiei va fi expusă în fața europarlamentarilor, la dezbaterea dinaintea votului. Iar cel care a reușit această lovitură politică este nimeni altul decât campionul la fake news al AUR, Gheorghe Piperea. Votul urmează joi, 10 iulie.
Motivul moțiunii este așa-numitul Pfizergate, SMS-urile schimbate în 2021 de președinta Comisiei cu boss-ul Pfizer Albert Bourla, în perioada în care Uniunea Europeană achiziționa vaccinuri anti-COVID. Desigur, așa ceva poate naște suspiciuni în contextul în care Uniunea Europeană a cheltuit peste 71 de miliarde de euro pe vaccinurile respective, dintre care 21,5 miliarde au revenit chiar Pfizer. Atribuirea contractelor ar fi trebuit să fie nu doar echitabilă, ci și cu totul transparentă, iar un „fir scurt” ca mesajele directe între șefa comisiei și șeful Pfizer arată cu totul dubios în context. Povestea nu e deloc nouă, ci datează chiar din 2021, când The New York Times a relatat despre existența SMS-urilor, după care și cotidianul american, și mulți alții i-au cerut președintei Comisiei conținutul acestora. Ursula von der Leyen a refuzat în repetate rânduri cererile, prin intermediari, invocând motive tehnice ca acela că SMS-urile sunt comunicări “efemere”, care nu fac parte din corespondența oficială, deci ar trebui pur și simplu ignorate. Protagonista scandalului s-a ales în 2022 cu o rezoluție critică din partea ombudsman-ului european, Emily O’Reily, care a acuzat Comisia Europeană de „proastă administrare” a chestiunii și, în mai 2025, cu o decizie a Tribunalului Uniunii Europene care potrivit căreia Comisia nu a dat o explicație credibilă pentru refuzul de a face publice conversațiile.
În consecință, la prima vedere, moțiunea de cenzură a lui Piperea pare o tentativă de a reîncălzi supa și/sau o acțiune populistă fără șanse de succes, previzibilă din partea unui radical. E însă mai mult de atât: Ursula von der Leyen nu a vorbit ea însăși despre SMS-uri și, în general, a evitat cât a putut să se răspundă întrebărilor Parlamentului, „pe persoană fizică”.
În dezbaterea publică de la Strasbourg de luni, 7 iulie, care prefațează votul de joi, 10 iulie, exact ceva de acest fel se va întâmpla.
Cum a strâns Piperea semnăturile
Pentru depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European sunt necesare semnăturile a 10% din membrii legislativului (72, în cazul de față). Într-o primă fază, Piperea a anunțat existența a 74 de semnături, adunate – conform unor surse din Parlament – foarte greu și „om cu om”. De altfel, ECR, grupul lui Piperea și al AUR, s-a dezis de moțiune, afirmând printr-un purtător de cuvânt că „nu e o inițiativă a grupului nostru”. Apoi, s-a vorbit de retragerea unora dintre semnături, dar ulterior a apărut cifra de 79 de semnatari.
De unde provin semnăturile, dacă nu din ECR? Acest grup furnizează doar în jur de 30 și, în mod curios, nici patriots.eu/PFE (așa-numiții „suveraniști”) nu au contribuit decât cu câteva semnături. Lor li se adaugă neafiliați ca Diana Șoșoacă și Luis Lazarus. Conform unor surse, FIDESZ-ul lui Viktor Orban a refuzat chiar să semneze documentul în bloc, fără explicații. Piperea a găsit însă audiență și consolare în brațele unor suveraniști „și mai suveraniști” decât ceilalți, așa-numita Europă a Națiunilor Suverane (ESN), fondată de germanii de la AfD după ce au fost considerați prea toxici chiar și de tovarășii de idealuri.
Reticențele ECR referitoare la moțiune se explică prin prisma informațiilor și presupunerilor referitoare la eforturile de respectabilizare ale ECR și apropierea de „centrul” compus din Partidul Popular European (PPE), socialiștii (S&D) și Renew.
Fie ele 74 sau 79, semnăturile sunt puține, iar un vot de neîncredere împotriva Comisiei Von der Leyen II este exclus. Dincolo de loialitatea politică necesară, cascadoria juridică a lui Piperea convine însă aproape tuturor europarlamentarilor, dată fiind inapetența Comisiei și a președintei ei pentru colaborarea cu partidele europene și influența comparativ slabă a marilor „internaționale” ale continentului în procesele executive și inițiativele de politici ale Bruxelles-ului. Cu alte cuvinte, puțini europarlamentari vor vota împotriva Ursulei von der Leyen, dar mult mai mulți se vor bucura de apariția ei în Parlament, pentru explicații datorate de mult.
Consecințele politice
Faptul că dezbaterile în care președinta Comisiei ar trebui să dea explicații sunt programate luni seară, iar votul de-abia joi, nu e lipsit de semnificație. Ora târzie și intervalul orar redus de luni tind să atenueze impactul întregii proceduri. Iar joia este ziua din săptămână în care europarlamentarii pot pleca liniștiți de la Strasbourg, și adesea chiar o și fac, fiindcă le e suficient să „semneze condica” timp de trei zile (luni-miercuri) pentru a figura ca prezenți.
Asta nu înseamnă că ziua de luni nu va genera titluri, mai degrabă decât cea de joi, care are un rezultat anunțat. Ceea ce este important în întreaga poveste este că un control mai strâns al Parlamentului e nu numai convenabil pentru membrii acestuia, ci și, în ultimă instanță, un deziderat democratic.
Desigur că o parte din percepția pozitivă se va răsfrânge și asupra AUR, partidul din care face parte Piperea, pentru care până și afilierea la ECR-ul mai respectabil decât grupurile mai toxice din dreapta lui, acuzate de putinism, a fost o performanță, la intrarea în Parlamentul European, în 2024. Dacă apariția într-o asemenea postură a unui personaj marginal politic în România surprinde, ea spune multe despre limitele de viziune și acțiune ale politicienilor „mainstream” din Europa. Cât timp ele rămân cele care sunt, democrația Europei e disponibilă pentru alte surprize, și chiar la cheremul acestor surprize.
