Jurnalist la Belsat TV, prima televiziune independentă din Belarus, analist în domeniul securității și apărării naționale. Este specializat în război informațional, propagandă, operațiuni psihologice, precum și în politică internațională. Studiază tactica războiului modern.
Anul 2026 a adus o intensificare a agresiunii hibride a Kremlinului împotriva Statelor Baltice. Provocările la adresa politicienilor și a activiștilor civici, valurile de migrație ilegală orchestrată, organizarea de mișcări politice pro-ruse – sunt doar câteva dintre pârghiile folosite de Moscova pentru a destabiliza regiunea baltică.
Cel mai loial aliat al Rusiei, Belarusul, participă la operațiuni hibride împotriva Statelor Baltice: redirecționează fluxuri de migranți către granițele acestora, recrutează spioni și promovează narațiunile Kremlinului. Va fi Aleksandr Lukașenko dispus să își angreneze țara într-o operațiune militară rusă în regiune?
Ucraina și-a înăsprit poziția față de liderul autoritar al Belarusului, după ce ani de zile a încercat să nu îl irite prea tare, pentru ca acesta să nu-și implice țara în război. Acum Kievul strânge relațiile cu opoziția condusă de Svetlana Țihanovskaia și nu ezită să îl avertizeze pe Aleksandr Lukașenko că în cazul unei escaladări, dronele ucrainene sunt gata să lovească.
În 2021, KGB-ul belarus a forțat un avion european să aterizeze la Minsk pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici. În 2026, Protasevici este unul din propagandiștii regimului Lukașenko.
Manipulările Rusiei, preocupările privind securitatea și presiunile din partea unor companii lituaniene ar fi jucat un rol în relocarea liderului opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia.
Alexander Lukașenko și aliații săi de la Moscova spun că în Belarus au fost desfășurate rachete rusești Oreșenik, descrise ca extrem de puternice și imposibil de interceptat. S-ar putea să fie doar o minciună a propagandei.
Analiza narațiunilor vehiculate de propaganda rusă este esențială pentru înțelegerea modului în care încearcă Kremlinul să modeleze opinia publică. Canalele media și actorii controlați de Moscova promovează câteva tipuri principale de mesaje care merită o atenție deosebită, pe care le vom analiza în detaliu, însoțite de exemple concrete.
Ucraina alege opoziția belarusă după ce a înțeles că, sub Lukașenko, Belarusul va rămâne în sfera de influență a Rusiei
Belarușii adoră cartofii – sunt cei mai mari consumatori pe cap de locuitor din lume, cu o medie anuală de 162 de kilograme pe persoană – și aceasta a fost prima dată în istoria modernă când țara s-a confruntat cu o problemă legată de aprovizionarea cu cartofi. Lukașenko a vorbit pentru prima dată despre criza cartofilor la 28 februarie, când le-a spus oficialilor: „Nu ați făcut nimic și veți fi trași la răspundere pentru asta! Se pare că nu avem cartofi. Cu cât a crescut prețul cartofilor noștri? Cât crește prețului cartofilor în afara sezonului? Nu putem produce cantitatea necesară de cartofi, să îi depozităm în pivniță și apoi să îi vindem populației?”
În timp ce pentru întreaga Europă sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial este o oportunitate de comemorare a tuturor victimelor acestei perioade cumplite, autoritățile din Rusia și Belarus au transformat evenimentul într-un nou prilej pentru a răspândi propaganda anti-occidentală. Dacă în trecut regimul Lukașenko încerca să se abțină de la o astfel de retorică radicală, acum lucrurile s-au schimbat. Instituțiile de presă afiliate Moscovei și Minskului răspândesc prin eforturi comune narațiunea despre Europa modernă ca fiind succesorul direct al Germaniei naziste.
Din ce în ce mai multe tipuri de conținut sunt catalogate drept „extremiste” în Belarus, de la unele justificate, de tipul Mein Kampf al lui Hitler, până la melodii rock pe care autoritățile le consideră critice la adresa regimului Lukașenko.
Aleksandr Lukașenko a câștigat al șaptelea mandat de președinte cu 86,82% din voturi și o rată de participare de 85,9%, rezultate tipice regimurilor dictatoriale. Cifrele au fost fluturate drept dovadă a stabilității din Belarus, a sprijinului popular pentru Lukașenko și a toleranței față de opoziție. Alegerile nu au fost însă nici libere, nici corecte, ci doar un spectacol care n-a păcălit pe nimeni.
Alegerile din Belarus au fost marcate de lipsa candidaților opoziției și a observatorilor independenți și de o campanie de dezinformare menită să insufle frică. Opoziția a reușit, totuși, să-și transmită mesajul către cel puțin o parte a electoratului și, în ciuda eforturilor autorităților, prezența la vot a fost sub așteptări.
Kremlinul și-a pregătit din timp o justificare pentru livrările sale de armament către grupările criminale și, previzibil, a aruncat responsabilitatea pe Occident și pe Ucraina.
În contextul problemelor de pe front și al eșecurilor în apărarea infrastructurii din spatele frontului, generalii de la Kremlin au adoptat o retorică menită să inspire optimism și calm.
Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, în discursul său de la Forumul Internațional de Securitate, a amenințat cu utilizarea armelor nucleare, a vorbit despre planuri de război împotriva Europei și a exprimat fobiile Kremlinului.
Moscova îi consideră pe „conaționalii săi din străinătate” atât o bază pentru punerea în aplicare a planurilor de destabilizare a statelor gazdă, cât și un pretext pentru a interveni în politica internă a acestor țări.
Se pare că eșecul planurilor americane în Iran va fi folosit de Moscova pentru a submina încrederea în Washington la nivel mondial, precum și pentru a acționa asupra publicului din interiorul SUA
Kremlinul își continuă politica de radicalizare a Africii și de provocare a conflictelor între statele continentului și „Occidentul colectiv”. La baza acestui demers este așezată istoria, în special trecutul colonial, precum și narațiunea „neocolonialismului”.