Jurnalist la Belsat TV, prima televiziune independentă din Belarus, analist în domeniul securității și apărării naționale. Este specializat în război informațional, propagandă, operațiuni psihologice, precum și în politică internațională. Studiază tactica războiului modern.
Alegerile din Belarus au fost marcate de lipsa candidaților opoziției și a observatorilor independenți și de o campanie de dezinformare menită să insufle frică. Opoziția a reușit, totuși, să-și transmită mesajul către cel puțin o parte a electoratului și, în ciuda eforturilor autorităților, prezența la vot a fost sub așteptări.
Sute de companii belaruse sprijină efortul de război al Rusiei, căreia îi livrează, printre altele, obuze, drone, sașiuri pentru vehicule militare și componente importate din Occident.
O criză a cartofilor, care sunt un aliment de bază în Belarus, arată eșecul modelului economic impus de dictatorul Aleksandr Lukașenko.
Regimul Lukașenko și-a însușit propaganda rusă cu privire la Al Doilea Război Mondial și promovează și teza că guvernele vest-europene ar fi urmașele naziștilor.
Aleksandr Lukașenko a părut slăbit și izolat la a șaptea ceremonie de învestire ca președinte al Belarusului, consumat de vechile obsesii și bazându-se pe propria dinastie. Ceremonia a spus mai multe despre situația actuală a regimului decât a lăsat să se înțeleagă dictatorul.
Din ce în ce mai multe tipuri de conținut sunt catalogate drept „extremiste” în Belarus, de la unele justificate, de tipul Mein Kampf al lui Hitler, până la melodii rock pe care autoritățile le consideră critice la adresa regimului Lukașenko.
Aleksandr Lukașenko a câștigat al șaptelea mandat de președinte cu 86,82% din voturi și o rată de participare de 85,9%, rezultate tipice regimurilor dictatoriale. Cifrele au fost fluturate drept dovadă a stabilității din Belarus, a sprijinului popular pentru Lukașenko și a toleranței față de opoziție. Alegerile nu au fost însă nici libere, nici corecte, ci doar un spectacol care n-a păcălit pe nimeni.
Belarușii adoră cartofii – sunt cei mai mari consumatori pe cap de locuitor din lume, cu o medie anuală de 162 de kilograme pe persoană – și aceasta a fost prima dată în istoria modernă când țara s-a confruntat cu o problemă legată de aprovizionarea cu cartofi. Lukașenko a vorbit pentru prima dată despre criza cartofilor la 28 februarie, când le-a spus oficialilor: „Nu ați făcut nimic și veți fi trași la răspundere pentru asta! Se pare că nu avem cartofi. Cu cât a crescut prețul cartofilor noștri? Cât crește prețului cartofilor în afara sezonului? Nu putem produce cantitatea necesară de cartofi, să îi depozităm în pivniță și apoi să îi vindem populației?”
În timp ce pentru întreaga Europă sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial este o oportunitate de comemorare a tuturor victimelor acestei perioade cumplite, autoritățile din Rusia și Belarus au transformat evenimentul într-un nou prilej pentru a răspândi propaganda anti-occidentală. Dacă în trecut regimul Lukașenko încerca să se abțină de la o astfel de retorică radicală, acum lucrurile s-au schimbat. Instituțiile de presă afiliate Moscovei și Minskului răspândesc prin eforturi comune narațiunea despre Europa modernă ca fiind succesorul direct al Germaniei naziste.
Din ce în ce mai multe tipuri de conținut sunt catalogate drept „extremiste” în Belarus, de la unele justificate, de tipul Mein Kampf al lui Hitler, până la melodii rock pe care autoritățile le consideră critice la adresa regimului Lukașenko.
Aleksandr Lukașenko a câștigat al șaptelea mandat de președinte cu 86,82% din voturi și o rată de participare de 85,9%, rezultate tipice regimurilor dictatoriale. Cifrele au fost fluturate drept dovadă a stabilității din Belarus, a sprijinului popular pentru Lukașenko și a toleranței față de opoziție. Alegerile nu au fost însă nici libere, nici corecte, ci doar un spectacol care n-a păcălit pe nimeni.
În Occident, Mănăstirea Sf. Elisabeta nu vorbește niciodată despre activitățile, poziția politică și activitatea sa ideologică. De obicei, reprezentanții mânăstirii spun oamenilor că banii strânși din vânzări la târguri sunt direcționați pentru „sprijinirea oamenilor din Ucraina”. Cu toate acestea, nu precizează la cine anume ajung banii. Pare că acești oameni au uitat de cuvintele „Să nu furați, să nu mințiți, nici să nu vă înșelați unii pe alții” (Cartea Leviticului, 19:11).
Statele occidentale nu îl recunosc pe Lukașenko drept conducător legitim al Belarusului, iar oficialii occidentali la nivel înalt refuză să se întâlnească cu oficialii belaruși, dar regimul caută modalități alternative de legitimare prin intermediul întâlnirilor la nivel internațional.
Orice acorduri cu Moscova vor fi temporare: agresorul folosește armistițiul pentru a-și consolida puterea militară în scopul continuării acțiunilor sale invazive. Și nu neapărat doar în Ucraina.
Merită să acordăm atenție semnului egal pe care propagandiștii Kremlinului îl pun cu toată convingerea între conceptele de „nazism” și „rusofobie”.
Aruncarea responsabilității pentru acțiunile sale asupra adversarilor a devenit deja de mult timp o carte de vizită a Kremlinului.
În ultima vreme, propagandiștii și oficialii ruși vorbesc din ce în ce mai des despre posibila confiscare a activelor rusești aflate în „Occidentul colectiv”. Aceste afirmații sunt întotdeauna urmate de amenințări la adresa statelor respective sau de declarații privind posibila prăbușire a atractivității lor financiare. Cu ajutorul acestei narațiuni, Kremlinul încearcă să pună presiune pe politicienii europeni și pe societatea civilă pentru a evita pierderea iremediabilă a fondurilor sale.
În ziua în care a împlinit 41 de ani, fondatorul Telegram, Pavel Durov, a publicat pe canalul său o postare dedicată amenințărilor la adresa libertății de exprimare pe internet.
De data aceasta, propagandiștii susțin că „regimul de la Kiev, după provocările cu drone organizate în spațiul aerian al Poloniei și României, nu renunță la încercările de a atrage țările europene membre NATO într-un conflict armat cu Moscova”.