Alegerile prezidențiale din Polonia au intrat în al doilea tur, dar distanța dintre primii doi candidați a fost foarte mică. În primul tur de scrutin, care a avut loc duminica trecută, liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei și candidatul Coaliției Civice pro-europene (KO), l-a devansat la limită pe Karol Nawrocki, un istoric conservator susținut de partidul Lege și Justiție (PiS). Trzaskowski a obținut 31,36% din voturi, față de 29,54% Nawrocki. Cei doi se vor înfrunta în turul doi, programat pe 1 iunie.
Însă ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de optimism prudent pentru centriștii polonezi, aflați în mare dificultate în acest scrutin electoral, a scos la iveală o realitate mult mai elocventă: apariția unei drepte radicale care nu mai există doar la periferia peisajului politic. O extremă dreaptă organizată, vizibilă și din ce în ce mai normalizată.
Extremismul devine acceptabil iar Nawrocki rezistă în fața tuturor controverselor
Candidații afiliați partidului de extremă dreapta Konfederacja (Confederația), bagtelizați în trecut ca fiind doar niște agitatori, au obținut peste 21% din totalul voturilor exprimate. În urmă cu cinci ani, candidatul partidului la președinție, Krzysztof Bosak, obținuse puțin sub 7%. De data aceasta, naționalistul libertarian Sławomir Mentzen a obținut 14,8%. Fostul său coleg de partid, Grzegorz Braun, cunoscut pentru retorica xenofobă și pro-Kremlin, a fost votat de peste un milion de alegători – 6,34%. Braun a cerut incriminarea avortului, a vandalizat o expoziție muzeală despre drepturile comunității LGBT și a folosit sloganuri antisemite în timpul aniversării Revoltei din ghetoul Varșoviei din aprilie anul acesta. Faptul că platforma sa s-a bucurat de un sprijin larg (nu din partea periferiei needucate, ci în mare parte din partea bărbaților cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, cu oarecare studii superioare) arată că naționalismul polonez nu mai este un curent rebel. Este o un val în creștere.
Întrebarea care se pune acum este dacă numărul fragil de echilibristică făcut de Trzaskowski a dat greș. Pe vremuri un simbol al Poloniei moderne, urbane și progresiste, primarul Varșoviei și-a recalibrat retorica ca răspuns la o stare de spirit naționalistă post-pandemie, într-o societate săturată de atâta război. A dispărut susținerea sa vehementă pentru drepturile LGBT sau pentru integrarea imigranților, fiind înlocuită cu o atenție sporită acordată legii și ordinii, cu un ton sceptic față de sprijinirea Ucrainei și cu semnale că generosul ajutor lunar pentru copii, de peste 800 de zloți, ar putea fi redus. Scopul a fost să atragă de partea sa alegătorii de dreapta dezamăgiți fără a-i înstrăina pe cei moderați.
Totuși, comentatorii politici susțin acum că această schimbare de retorică ar fi avut ca rezultat exact opusul efectului scontat. Preluând limbajul extremei drepte (chiar și în cheie strategică), Trzaskowski i-a oferit acesteia legitimitate, spun specialiștii. „A făcut ca naționalismul să sune mainstream. Iar când naționalismul devine mainstream, extremiștii săi devin acceptabili”, observă un editorialist.
Într-adevăr, nu Trzaskowski, ci Braun a fost cel care a canalizat revolta și furia unei țări care alunecă spre iliberalism. Pentru mulți polonezi, schimbarea de direcție a lui Trzaskowski nu a fost nici autentică, nici credibilă. Pentru alții, a semnalat o slăbiciune.
Întreaga poveste are o morală. „Ar trebui să fie o lecție”, avertizează sociologul Andrzej Rychard. „Trzaskowski trebuie să înceteze să mai asculte de consilieri care urmăresc să atragă voturi de la Konfederacja și să arate electoratului cine este cu adevărat. Alegerile sunt câștigate de autenticitate, nu de imitații”.
În schimb, Nawrocki a rămas fidel imaginii proiectate până acum. Programul său (bazat pe valorile tradiționale, puterea poporului și rezistența față de Bruxelles) a rămas consecvent. Nici măcar un scandal mărunt, legat de implicarea sa în achiziționarea unui al doilea apartament de la un bărbat în vârstă aflat în arest preventiv, nu a reușit să-i diminueze sprijinul. Știrea controversată a ridicat semne de întrebare de natură etică, dar baza electorală a lui Nawrocki a rămas în mare parte neafectată: „Unii sunt de părere că a greșit”, spune Andrzej Rychard. „Dar alții au văzut în asta o dovadă a ingeniozității și a tăriei sale de caracter. În politica poloneză, asta contează”.
Nemulțumirea tinerilor și provocarea de pe YouTube
Dincolo de aparențe, o altă dinamică remodelează peisajul politic: conflictul dintre generații. Alegătorii sub treizeci de ani au crescut doar cu două partide politice: PiS și KO - și le resping din ce în ce mai mult pe ambele. Votul tinerilor s-a împărțit în mare măsură între Sławomir Mentzen și candidatul de stânga Adrian Zandberg. Mentzen a fost votat de 36,1% dintre alegătorii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, fiind urmat de Zandberg cu 19,7%. Trzaskowski și Nawrocki abia dacă au punctat în acest segment al electoratului.
Motivele de nemulțumire ale tinerilor sunt diverse, dar pe toți îi unesc sentimentele de deziluzie, nerăbdare și dorința de alternative radicale. „Ne-am săturat de aceeași veche luptă PiS vs. PO”, spune un student, referindu-se la vechea Platformă Civică, predecesoarea KO. „Niciunul dintre partide nu mai vorbește limba noastră”. Un alt alegător a spus-o mai direct: „Vrem ceva nou – chiar dacă e mai rău.”
Această apatie, acest nihilism, ar putea schimba soarta alegerilor. Ultima speranța a lui Trzaskowski o reprezintă consolidarea sprijinului alegătorilor care au susținut candidații de centru și de stânga eliminați în primul tur – Magdalena Biejat, Hołownia, Zandberg și Joanna Senyszyn, care însumat adună un electorat potențial de 16%. Acest bloc este însă unul fragmentat, iar prezența la vot rămâne o incertitudine.
Mentzen, cel care poate influența decisiv rezultatul turului doi, a refuzat să susțină vreunul dintre finaliști. În schimb, i-a invitat pe ambii candidați să apară pe canalul său de YouTube pentru a semna o declarație prin care se angajează să abordeze revendicările susținătorilor săi. „Nu poți transfera voturi așa cum transferi bani. Dar îi poți ajuta pe alegători să aleagă un candidat anume”, a declarat Mentzen.
Pentru Trzaskowski, invitația prezintă un risc politic. Participarea lui ar putea fi interpretată ca un semn de disperare, și totodată ar putea face jocul lui Mentzen. „Ar intra de bunăvoia în gura leului”, a spus un comentator. „Mentzen nu-l va susține. S-ar putea chiar să-l umilească.”
Strategii pentru turul doi
Pe măsură ce se apropie turul decisiv din 1 iunie, apare o întrebare de bun simț: ar putea să se repete în Polonia ceea ce observatorii au numit „scenariul românesc”? În alegerile prezidențiale din România, candidatul pro-european a câștigat alegerile, în ciuda faptului că a trebuit să refacă ecartul după primul tur. Victoria lui a fost pusă pe seama unui val de mobilizare civică de ultim moment.
Teoretic, o astfel de mobilizare este posibilă și în Polonia. Practic, nu există prea mult spațiu de manevră. Nawrocki a început să împrumute limbajul lui Braun în mod deschis. La un miting organizat la Varșovia, Nawrocki a reluat teze anti-ucrainene și anti-UE, sperând ca dreapta naționalistă să poată fi unită sub un singur steag. Între timp, Trzaskowski încearcă o sinteză complexă: apără liberalismul european, semnalând în același timp o abordare pragmatică vizavi de dosare precum migrația sau asistența socială.
Consilierii săi au construit un discurs care transcende un sistem politic binar desuet. Trzaskowski promite să liberalizeze legislația privind avortul și să protejeze instituțiile democratice, aliniindu-se în același timp cu postura dură față de migrație asociată atât cu PiS, cât și cu fostul prim-ministru Donald Tusk. Scopul? Să ofere suficientă ambiguitate ideologică pentru a părea incluziv, fără a aliena vreuna dintre extremitățile centrului.
Ambiguitatea este însă o fundație fragilă într-un mediu polarizat. Soarta alegerilor poate să depindă și de dezbaterea „unu-la-unu” programată pentru 23 mai. Pentru Trzaskowski, ar putea fi ultima șansă de a se recâștiga un electorat divizat, și de a le reaminti alegătorilor nu doar cine este el cu adevărat, ci și unde ar putea ajunge Polonia.
Rămâne de văzut dacă această viziune încă mai rezonează într-o țară care virează tot mai mult spre dreapta.
