Alexander Maliarenko este expert în domeniul analizei macroeconomice și al proceselor de transformare din Europa de Est. A fost publicat pe scară largă ca autor și coautor a peste 20 de lucrări în importante publicații de tipul peer-reviewed. Vorbește frecvent la conferințe internaționale și scrie cu regularitate în principalele publicații din Lituania, Letonia, Estonia și Belarus. Alexander este membru asociat al grupurilor de experți și al centrelor de analiză din Lituania (BVART) și Franța (Eastern Circles) axate pe dezvoltarea economică în Europa de Est.
Pentru mulți, este vorba de un mecanism de adaptare, în unele cazuri creșterea reflectă venituri noi asociate cu războiul, iar în alte situații vorbim de o alternativă la cheltuielile mari.
În spatele fațadei lustruite a Moscovei și a statisticilor oficiale se află o federație din ce în ce mai fracturată – social, economic și politic.
Economia Rusiei nu este încă o economie de război, dar se apropie de acest model cu pași repezi. Atingerea acestui obiectiv va depinde nu doar de nevoile militare, ci și de voința politică de a sacrifica interesele economice în favoarea ambițiilor geopolitice. Deocamdată, Moscova a încercat să evite această alegere, dar acum este în criză de timp.
Pe termen scurt, sancțiunile occidentale au perturbat lanțurile de aprovizionare și operațiunile comerciale. Pe termen lung, accelerează declinul tehnologic și dependența externă a Rusiei.
Rușii speră să obțină o relaxare a sancțiunilor și revenirea marilor branduri occidentale pe piața rusă. Este aceasta o perspectivă reală – sau pur și simplu o dorință colectivă deghizată în știri?
Încheierea războiului din Ucraina poate declanșa tulburări economice și sociale atât de profunde în Rusia, încât pacea ar putea prezenta riscuri mai mari pentru Kremlin decât conflictul în sine.
De la începutul războiului la scară largă din Ucraina în 2022, Rusia a devenit din ce în ce mai opacă – statistic, economic și social. Datele oficiale sunt din ce în ce mai inaccesibile sau incerte, în timp ce indicatorii economici tradiționali, precum PIB-ul, inflația sau balanța comercială, de cele mai multe ori nu reușesc să surprindă transformările nuanțate prin care trece societatea rusă. În acest context, indicatorii indirecți sau comportamentali (în special cei legați de cheltuielile de consum) devin instrumente critice pentru înțelegerea realității din interiorul țării. Doi astfel de indicatori ies în evidență: cheltuielile asociate cu serviciile alimentare și consumul de alcool. La prima vedere, cele două categorii pot părea banale. Cu toate acestea, ele contribuie la o mai bună înțelegere a mentalității unei societăți vizate atât de sancțiuni externe, cât și de represiuni politice interne.
Pe hârtie, în plin război cu Ucraina și în ciuda unui val de sancțiuni occidentale fără precedent, PIB-ul Rusiei este în creștere, la fel și salariile medii, iar indicatorii macroeconomici, cel puțin cei care încă mai sunt publicați, sugerează un sistem nu neapărat prosper, dar rezistent. Aceste aparențe sunt însă înșelătoare. Pentru a înțelege situația reală a economiei Rusiei în vreme de război, trebuie să privim dincolo de statisticile naționale și să ne concentrăm pe ceea ce cifrele federale ascund: fracturi regionale și sectoriale profunde în întreaga țară.
În ciuda celor trei ani de lupte aprige în Ucraina și a sancțiunilor occidentale fără precedent, economia Rusiei continuă să funcționeze și pare stabilă, deoarece statul a investit bani în sectoare cheie pentru a sprijini efortul de război. Cu toate acestea, ar fi o exagerare să vorbim despre o „economie de război”. Ceea ce Rusia a creat până acum nu este echivalentul economiei de comandă de tip sovietic, (unde aproape toate sectoarele erau subordonate nevoilor militare), ci mai degrabă un model hibrid care vizează conservarea dinamicii pieței, a proprietății private și a averii elitelor, menținând în același timp războiul la o intensitate gestionabilă. Odată înțeles acest aspect, vom avea o viziune mai clară și mai pragmatică privind acțiunile viitoare ale Kremlinului în mod realist, fără iluzii și presupuneri dramatice.
Una dintre principalele justificări oferite de Donald Trump atunci când a lansat războiul tarifelor a fost protejarea producătorilor americani de automobile. În repetate rânduri, automobilele și producția de automobile au devenit subiecte de dispută în relațiile comerciale globale. Cu toate acestea, după cum ne-a demonstrat istoria în mod repetat, măsurile comerciale protecționiste produc rareori rezultatele scontate. În loc să sprijine producția locală, acestea au adesea ca rezultat forțarea consumatorilor să cumpere produse naționale inferioare și mai scumpe – cel puțin până când se ajunge la un compromis acceptabil pentru ambele părți. Rareori acest lucru a fost atât de evident ca în cazul Rusiei.
Ideea că pacea este în mod inerent mai bună decât războiul este larg acceptată, mai ales din punct de vedere umanitar. Cu toate acestea, logica geopoliticii răstoarnă adesea bunul simț. În cazul Rusiei, continuarea operațiunilor militare în Ucraina poate părea a fi alegerea rațională – cel puțin din perspectiva ordinii politice și economice actuale. În mod paradoxal, încheierea războiului, sau chiar întreruperea acestuia, prezintă provocări sistemice pentru o țară care a devenit profund ancorată într-o economie de război.
Lumea se schimbă rapid, iar cei pentru care puterea unei țări se măsoară în mod tradițional prin creșterea economică, inovație și bunăstarea cetățenilor sunt pe cale să se confrunte cu o nouă realitate. Ponderea cheltuielilor militare în PIB-ul statelor membre UE urmează să crească, readucând Europa într-o eră în care securitatea este garantată nu de investiții în educație sau economie verde, ci de numărul de tancuri, avioane și soldați.