Că propaganda lui Viktor Orbán este prezentă la Bruxelles e un lucru bine-cunoscut în cercurile informate ale „eurobulei”. Mai puțin cunoscut e însă cum anume e ea prezentă și cu ce se ocupă. Cea mai vizibilă ipostază este cea a așa-numitului Mathias Corvinus Collegium, finanțat copios de regimul Orbán.
„Adevăratul” feminism și „adevăratul” LGBT împotriva politicilor de gen ale UE
„Când te joci cu toate aceste identități diferite, faci un efort de transformare, nu? Deci, transformi mandatele autorilor de politici care vor să fie vizibili în jurul unei noi identități și al unei noi vulnerabilități. Asta e bine pentru organizații, fiindcă ele nu pot... ei bine, știți, ele sunt vulnerabile la acest gen de argument, au devenit ceva de domeniul trecutului acum – nu au obținut deja femeile toate drepturile despre care vorbim? Și organizațiile spun – păi, nu, fiindcă mai e și asta, și aia, deci își extind constant domeniul. Și, știți, sociologii au descris asta, timp de, știți, decenii, că există această tendință de a avea acest gen de alunecare a misiunii, în care mai întâi ești concentrat pe un lucru și, apoi, acel lucru se lărgește, fiindcă ești vulnerabil totdeauna la ideea asta, că ai ajuns într-un fel de nișă, nu?”
Ușor înnebunitor, citatul de mai sus reprezintă, chiar dacă nu pare, un exemplu de astfel de propagandă. El aparține unei sociologe pe nume Ashley Frawley, care se prezintă ca lector la Universitatea britanică din Swansea și cercetător invitat la Mathias Corvinus Collegium (MCC) și pe care Google Scholar o consideră ca fiind interesată de fericire, sănătate psihică, probleme sociale (sic) și două gogorițe intraductibile, dar care nu mai au nevoie de traducere ca urmare a eforturilor concertate a milioane de guru semidocți sau șarlatani: „well-being” și „mindfulness”. Aceasta fiind autoarea, care e legătura dintre citatul de mai sus și realitate sau, cum vrem s-o luăm, propagandă?
Citatul se limpezește într-o oarecare măsură dacă aflăm că a fost rostit la un eveniment al Mathias Corvinus Collegium Bruxelles din data de 17 martie, având ca temă: „Amenință oare auto-identificarea de gen drepturile femeilor și siguranța copiilor?” Să traducem mai departe, din română în română: auto-identificarea de gen se referă la modul cum se poate considera o persoană – bărbat, femeie, gay, lesbiană, transsexual și așa mai departe. Dar care-i problema Uniunii Europene cu auto-identificarea de gen? Păi, Comisia Europeană a adoptat un document oficial care o încurajează. Dar ce te faci când „critici” ai auto-identificării (nenumiți de MCC) susțin că aceasta duce la pierderea drepturilor bazate pe sex (ale femeilor, de exemplu), amenințări la adresa politicilor de protecție și restricții ale liberei exprimări? Iar aici suntem izbiți cu consecințele cunoscute: toaletele pentru ambe sexe și sportivii bărbați biologic care participă la competiții pentru femei, chestii foarte periculoase în opinia „criticilor”. Cu alte cuvinte, auto-identificarea de gen, ideal al mișcării LTBTQ contemporane, amenință dacă nu feminismul, cel puțin femeile și pe copiii lor. O spune în clar Faika El-Nagashi, fost (în lipsă de ceva mai bun) membru al Parlamentului Austriac, feministă și lesbiană asumată, participantă la același eveniment: „Definițiile s-au schimbat însă. LGBTQI nu mai înseamnă, azi, lesbiană sau gay. Dimpotrivă, intră în conflict cu aceste noțiuni. Există însă organizații cu finanțări generoase care folosesc moștenirea mișcărilor lesbiană și gay și trasează agenda, pe care politicienii o urmează fără a protesta”.
Aiureală sau propagandă insidioasă?
Dar de ce am pus cititoarea sau cititorul să-și spargă capul cu toate aceste subtilități ideologice, mai ales că nu-i credem nici direct lezați de participarea unui bărbat într-o competiție pentru femei și nici victime ale abuzurilor în toaletele de ambe sexe? Tema aparent marginală este transformată în acțiune de propagandă de mai multe elemente:
- Prezența a trei invitate femei (celor două vorbitoare li s-a adăugat o a treia, psihoterapeuta Stella O’Malley, care s-a ocupat de copii transsexuali și consideră că identitatea „trans” e pasageră);
- Credențialele academice și militante ale participantelor (uneori reale, cât timp de pildă Universitatea din Swansea e una bine cotată în Marea Britanie);
- Critica politicilor progresiste ale UE de pe poziții și ele aparent, sau măcar în parte, progresiste;
- Locul de desfășurare a evenimentului: Clubul Presei din Bruxelles, bine-cunoscut jurnaliștilor (a fost, probabil, închiriat; a fost anunțat in extremis);
- Un discurs cu elemente raționale și sofisticate. Oricât de încâlcit formulată e, ideea lui Ashley Frowley că organizațiile civice se pot redefini, din cauza transformării agendei publice sau pur și simplu din oportunism, e validă.
- Într-un fel sau altul, un subiect „nemajoritar” a fost mutat în inima Cartierului European, în Rue Froissart 95, la 300 și ceva de metri de marele inamic, Berlaymont-ul Comisiei Europeane, iar Uniunea Europeană este combătută cu propriile arme: ideologii progresiste, identități academice ale actorilor și jargon năucitor. Referitor la impactul direct, punctual, al unui asemenea eveniment, nici măcar organizatorii – sau Viktor Orbán însuși, dacă a știut de el – nu-și puteau face multe iluzii. Sala Clubului Presei a fost ticsită, dar nu de exponenți tipici ai „eurobulei”. A fost vorba mai degrabă de genul de public un pic agitat, adunat de regulă de evenimentele „de margine” (ideologică).
@Iulian Comănescu
Totuși, o simplă consultare a listei evenimentelor organizate de MCC Bruxelles sugerează ce efect cumulativ ar putea avea astfel de demersuri, făcute ritmic. Câteva exemple: „Și-a pierdut, oare, Europa simțul frumosului?”, „Agenda de cenzură a UE”; „Statul de drept în Polonia [lui Tusk – n. r.]: duble standarde și abuzuri?”; „Creativitatea înlănțuită: agenda diversității”; „De ce nu poate rezista cordonul sanitar [coaliția centristă care ține extrema dreaptă în afara guvernării – n.r.]”; „Ce poate oferi populismul patriotic democrației” și așa mai departe. Evenimentele MCC Bruxelles au, cu întreruperi, o frecvență săptămânală.
Mathias Corvinus Collegium, un „Ștefan Gheorghiu” al lui Viktor Orbán
Dar, la urma urmei, există o legătură directă între toate acestea și autocratul de la Budapesta? În „Geniul Panoniei”, o pertinentă radiografie a epocii Orbán apărută și în limba română, Stefano Bottoni explică: „Merită menționat aici rolul aparte al tehnologilor culturali. În acest sens, o entitate emblematică [...] este Mathias Corvinus Collegium (MCC), înființat în 1996 cu scopul stimulării talentelor. De-a lungul anilor, MCC a ocupat un loc tot mai important în formarea hinterlandului intelectual al Fidesz și în pregătirea tinerelor cadre vorbitoare de limbi străine, cu o cultură înaltă a dezbaterii și bine informate despre lume. […] MCC nu este doar o simplă instituție-vitrină. În planificarea programului și gestiunea organizației sunt implicați numeroși cercetători și specialiști recunoscuți în management științific. Aceștia văd în fundamentarea culturală a unui experiment de tehnică a puterii pe de o parte o sarcină practică, pe de alta una intelectuală. Problema nu este aici ce fel de nivel științific reprezintă profesorii care conduc cursurile MCC. Ci mai degrabă cum vor reacționa tinerii instruiți în cadrul MCC la sistemul care i-a format încă din adolescență”.
Administrativ vorbind, MCC este o universitate privată. Cât de privată este însă ea se vede din finanțările-monstru oferite începând din 2020. În acest an, MCC a primit printr-o lege a Parlamentului maghiar dominat de FIDESZ-ul lui Orbán 10% din acțiunile MOL și Gideon Richter Ungaria, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, plus o finanțare în cash de 462 de milioane de dolari și un domeniu public în valoare de alte nouă milioane.
Desigur, toți acești bani nu sunt cheltuiți numai la Bruxelles. În 2023, Mathias Corvinus Collegium totalizase aproape 7.000 de studenți, la un buget de 88 de milioane de dolari. Oferea burse și stagii de pregătire, adesea pe durate scurte (până la un an) pentru diverse niveluri academice, pe subiecte foarte practice, de la dezbateri, la talente rome, academie a părinților și altele asemănătoare.
Dincolo de statutul nominal de universitate, MCC se apropie foarte tare de ideea de think tank partizan, pro-FIDESZ și Orbán, cu o componentă „educativă” foarte asemănătoare cu „școala de partid” a activiștilor comuniști de pe vremuri, Ștefan Gheorghiu, care se ocupa cu îndoctrinarea și transformarea în colportori ideologici a cursanților mai degrabă decât cu educația propriu-zisă. Sugestia redată mai sus a lui Stefano Bottoni este confirmată de un fost bursier al MCC, care susține că în schimbul facilităților generoase oferite, s-a așteptat de la el loialitatea față de regimul Orbán, inclusiv exprimată public, conchizând: „[MCC] este o unealtă de propagandă extremistă de dreapta și ar putea ajunge curând în orașul dumneavoastră”, referitor la prezumtiva lansare, în 2023, la Londra. În 2022, la inaugurarea MCC Bruxelles, un europarlamentar de opoziție maghiar afirma și el că apariția lui în centrul „eurobulei” se leagă de „campania strategică pe care FIDESZ o duce de multă vreme, având ca țintă crearea unui centru de putere anti-UE, de extremă dreaptă, la Bruxelles”. Dacă asta nu e suficient, însuși MCC, în a lui pagină „Cine suntem”, recunoaște că este „independent, dar nu neutru ideologic”.
New York Times considera însă structura colegiului una „incestuoasă” raportat la putere, mai degrabă decât independentă.
Propaganda lui Orbán ajunge până în SUA
Schița de mai sus sugerează o instituție opulentă, ideologică, care atrage tinerii cu mai puține posibilități prin facilități generoase. Nu e vorba numai de asta – și nici de faptul că e greu de presupus ce afinități politice esențiale ar putea atrage „intelectuali publici” (sau mai puțin publici) ca participantele la evenimentul relatat. Și nici de câteva conferințe mai „răsunătoare” care au beneficiat cu prezența unor corifei ai democrației „alternative” ca Tucker Carlson sau Nigel Farage. MCC organizează, în Ungaria, așa-numitul „Budapest Fellowship Program”, care țintește explicit la „crearea de punți transatlantice între Statele Unite și Ungaria”, cu așteptarea ca „bursierii să dobândească o înțelegere temeinică a istoriei, politicii și societății maghiare, pe care să o poată lua cu ei în SUA”. În care, desigur, „neutralitatea ideologică” nu contează. Dacă nici așa ceva nu arată a export de ideologie în patria lui Trump, e greu de crezut ce altceva ar putea fi.
Am luat la rând CV-urile (mai mult sau mai puțin) academice ale câtorva beneficiari ai burselor, pentru a ajunge la același gen de amalgam de credențiale, reale și fanteziste. O oarecare Kelli Buzzard, activistă republicană din Arizona, beneficiară a Budapest Fellowship în 2022, s-a convertit la catolicism și s-a botezat, în același an, cu sau fără legătură cu învățăturile „tehnologilor” de la MCC. Un anume Charles Yockey a folosit programul ca stație intermediară către studii anunțate la Tsinghua University din, desigur, Beijing. Un element de credibilitate din biografia lui este calitatea de membru al Chatham House, celebrul think tank britanic. Sună foarte bine, într-un CV, dar nu pentru cunoscători, fiindcă se poate afla ușor că „demnitatea” de membru poate fi obținută printr-o cotizație anuală (între 180 și 330 de lire sterline). În schimb, un domn pe nume Daniel Whitehead are un profil public mult mai consistent, ca fost consilier al Ron de Santis și membru al Claremont Institute, think-tank republican care a fost numit de New York Times „centrul nervos al dreptei americane”.
Ideea unui export de ideologie Orbánistă în SUA este în mod clar demonstrată fie și numai de un contingent de câteva zeci de astfel de personaje, mai marginale sau mai importante în mecanismele politicii de peste Ocean.
MCC joacă și în deplasare și câștigă. În Parlamentul European
La cel puțin un eveniment al MCC Bruxelles din decursul primăverii, organizatorii au lansat public acuzația de cenzură, fiindcă nu mai fuseseră primiți în locația preconizată, pe care trebuiseră să o schimbe. Se pare că MCC Bruxelles și-a rezolvat această problemă nu numai subit, ci și în mod triumfal, fiindcă pe 11 iunie, anunța un eveniment pe nume „Actul Serviciilor Digitale, ONG-urile și mașinăria de propagandă a UE”. Dacă numele lui seamănă cu altele menționate, interesant e locul: Camera Antall 6Q2 a Parlamentului European, sediul din Bruxelles. Nominal, în invitație, la organizatori apare europarlamentara extremistă Virginie Joron (Rassemblement National/PfE), dar evenimentul este listat pe site-ul MCC Bruxelles, iar printre vorbitori se numără și Norman Lewis, cercetător invitat la MCC, Nikola Bartulica, de la DOMiNO/ECR, și Tom Vandendriessche (Vlaams Belang, PfE).
Despre Patrioți pentru Europa (PfE sau Patriots.eu) s-a spus că este grupul “de strânsură” al lui Viktor Orbán, creat ad-hoc după alegerile europarlamentare din 2024. Rassemblement National este cel mai influent partid din grup, iar printre realizările politice ale lui Virginie Joron, “organizatoarea”, se numără o întâlnire cu dictatorul sirian Bachar el-Assad, statutul de “observatoare” la referendumul de anexare a Crimeii de către Rusia din 2021, la care organizații legitime ca OSCE nu au fost admise, și antivaccinismul exprimat în diferite moduri, cu diferite prilejuri.
Fără a mai intra în detaliile evenimentului amintit, se vede cu ochiul liber că MCC Bruxelles face propagandă anti-UE chiar într-una din marile instituții ale UE, “pe banii” UE. Însuși faptul că Parlamentul European a asigurat logistica pentru întâlnire (posibil, de aici calitatea de “organizatoare” a lui Virginie Joron) e suficient pentru a dovedi asta, chiar dacă nu există informații cu privire la un flux de bani propriu-zis. De altfel, Mathias Corvinus Collegium nu are nevoie de ai Bruxelles-ului, fiindcă îi are pe ai Budapestei.
Expansiunea mondială Orbánistă și ceilalți centri nervoși ai ei
Din tabloul detaliat, și totuși fragmentar, prezentat mai sus reies două direcții importante de acțiune ale propagandei Orbániste, prin intermediul MCC: Bruxelles-ul și Washingtonul. Cu privire la lansarea anunțată a unei entități-satelit, la Londra, nu am mai găsit detalii. În schimb, Mathias Corvinus Collegium este prezent în alte 10 locuri din lume. Unul în Slovacia, altul în Ucraina și opt în România: Arad, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Iacobeni, Miecurea Ciuc. Doritorii de burse sau de alte informații pot consulta eventualele „oportunități” pe MCC.ro, chiar în limba română.
