În ultimii ani, relațiile dintre Polonia și Rusia au fost marcate de tensiuni izvorâte din felul în care fiecare parte a ales să interpreteze istoria secolului al XX-lea. Neavând o imagine clară și roz a viitorului, Rusia manipulează din ce în ce mai agresiv trecutul. Dar și guvernul polonez folosește la rândul său metode radicale pentru a-și impune propria viziune asupra istoriei. Care sunt avantajele și dezavantajele acestor politici agresive de rescriere a istoriei?
În martie, 2014, așa-numiții „omuleți verzi” – militari ruși care nu purtau însemnele naționale de identificare – ocupau această peninsulă din componența Ucrainei. A urmat organizarea unui referendum privind alipirea la Rusia, nerecunoscut de comunitatea internațională, iar la 21 martie, 2014, președintele Vladimir Putin a semnat legea care oficializa integrarea Crimeii în Federația Rusă. Evenimentele care au avut loc acum 7 ani sunt însă văzute în mod diferit în Ucraina și Rusia.
Prins la mijloc între propriile ambiții și interesele puterilor globale, între provocări interne și politici eronate, actualul regim de la Ankara vorbește și se comportă din ce în ce mai haotic, urmările fiind greu de anticipat în acest moment.
Guvernul a eșuat în gestionarea pandemiei de COVID-19 la mai multe niveluri și pare că nimeni nu a învățat nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an. Și toate astea chiar înainte de alegerile parlamentare.
China este în topul preocupărilor americane, dat fiind războiul comercial în desfășurare și mișcările agresive ale Beijingului într-o regiune în care SUA are interese strategice și aliați apropiați. După ce a avut primele tatonări cu Rusia, aliații europeni și Orientul Mijlociu, în martie, Casa Albă și-a întors privirea și către China și a trimis în regiune doi emisari de calibru.
Eșecul filo-rusului Igor Dodon în alegerile prezidențiale din Republica Moldova nu pare să fi produs o supărare foarte mare la Kremlin: în loc să fie mustrat, ofițerul însărcinat cu dosarul moldovenesc (și asistarea lui Dodon în campania electorală) a fost promovat, la începutul lui martie. La prima vedere, promovarea pare să fie legată de o rotire de cadre, însă ea se înscrie într-o reorganizare mai amplă a departamentelor care se ocupă de spațiul ex-sovietic și de regiunile separatiste sprijinite de Moscova.
Masiva campanie de dezinformare purtată de Moscova în Occident, în foștii sateliți ai Imperiului Sovietic și pe propriul său teritoriu, are un călcâi al lui Ahile: se limitează la un număr de teme sau narațiuni.
Pentru prima oară în istorie, un Papă a ajuns în Irak, în locurile unde, ne spune Biblia, a început lumea, pe urmele patriarhilor și profeților din Vechiul Testament. A fost o vizită istorică prin ineditul său, încărcată de momente simbolice și emoționante. Întrebarea este dacă dincolo de toate acestea poate, cu adevărat, să rămână ceva.
Există o discrepanță între estimările occidentale, potrivit cărora au fost sute de mii de victime ale violurilor, și cele rusești, în care numărul tinde spre ordinul zecilor. Cu ce argumente însă a intrat fiecare parte în dispută?
Scena politică de la Chișinău este din nou în criză. Incompatibilitatea dintre președintele ales pro-european Maia Sandu și adversarii săi politici de la guvernare din tabără „establishment-ului” corupt de la Chișinău cu simpatii proruse provoacă iar clinciuri și situații greu de anticipat.
Speculațiile cu trimitere la memoria istorică au devenit principala armă folosită de Rusia în confruntarea de tip hibrid cu țările europene. Ele au ca țintă atât țări membre UE, cât și țările din Parteneriatul Estic.
Cea mai eficientă formă de propagandă chinezească peste hotare nu e cea pe care Beijingul o plănuiește, ci aceea care apare spontan atunci când o civilizație îndepărtată vorbind o limbă pe care puțini europeni o înțeleg vine în contact cu tendința aceleiași Europe de a crea mitologii despre “Orient”. Cu alte cuvinte, e un produs colateral al “orientalismului”.China de azi a luat locul Japoniei anilor 1970 drept “țara care face lucrurile altfel decât noi” și e pe cale să surclaseze vechile democrații.
Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.
Transnistria reprezintă o miză extrem de importantă pentru unii politicieni de la Chișinău, dar nu pentru că ar fi prea interesați de realizarea marelui obiectiv național al Republicii Moldova – reunificarea. Ceea ce îi interesează sunt miile de voturi pe care le pot obține de acolo. Acele voturi sunt, însă, obținute doar în schimbul unor concesii.
Polonia urmează calea bătută de Ungaria și prim-ministrul acesteia. După ce și-a adus sub control Tribunalul Constituțional și Curtea Supremă, guvernul naționalist al partidului Lege și Justiție a început să sufoce fără milă organizațiile de presă independente și să restricționeze libertatea de exprimare. În curând, magnatul media Tadeusz Rydzyk ar putea să devină cea mai importantă persoană fără funcție publică din Polonia și cel mai puternic jucător de pe piața media, în afară de radiodifuzorul public. Este preot, om de afaceri și prieten apropiat al multor politicieni de dreapta.
Atunci când vorbim despre influența Rusiei, Serbia este un caz interesant de analizat datorită opiniei publice pro-ruse deja formate. E suficient să ne uităm la cotidienele din Serbia, unde îl vedem adesea pe Vladimir Putin pe prima pagină, și la mass-media sârbească, care vorbește adesea despre Rusia, pentru a ne crea impresia că narațiunea pro-rusă este creată de ziariștii și editorii sârbi.
Uniunea Europeană a contribuit în ultimii ani la menținerea în viață a Transnistriei, oferindu-i acesteia piața sa în ideea că astfel va contribui la evitarea unui conflict în regiune. Rusia a încetat să fie partenerul economic predominant al republicii separatiste, dar și-a păstrat suficiente pârghii în regiune.
Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.
Evenimentele stradale au fost alimentate de investigația despre palatul lui Putin din Gelendjik. În pofida relațiilor dificile dintre Ucraina și Rusia, zguduirea regimului dictatorial de la Moscova este un obiectiv pragmatic și direct al Kievului, deoarece căderea regimului Putin și a modelului său de putere ne apropie de recâștigarea controlului asupra Crimeii și Donbassului.
Pe 26 ianuarie, Joe Biden a discutat prima oară cu Vladimir Putin în calitate de președinte al Statelor Unite. Cei doi se cunoșteau de ani de zile, dar convorbirea lor nu pare să fi fost o discuție între doi prieteni care s-au regăsit, nici un schimb de amabilități între șefii a două state care vor să stabilească un prim contact și să testeze apele.
Opțiunea pentru China ține de interesele politice interne și externe ale Belgradului, care caută să arate că are o alternativă la Occident și a ales puterea mai relevantă, aflată în creștere, spre deosebire de o Rusie izolată și în criză. China, la rândul său, este interesată să aibă un cap de pod prin care să pătrundă, pe ușa din spate, pe piețele europene.
Cu cât mai hibridă devine realitatea, cu atât mai hibride devin uneltele de luptă. Este un nou crez informal al Rusiei de astăzi care, în războiul asimetric în afara teritoriului său, folosește o „armată a nimănui”. Cel mai cunoscut dintre avatarurile acestei armate este Grupul Wagner.
În noiembrie 2020, guvernul turc a început să promoveze o narațiune despre întoarcerea țării la democrație, domnia legii și drepturile cetățenilor. Dacă privim contextul actual, deloc încurajator pentru Ankara, devine destul de clar că schimbarea de direcție e doar aparentă, iar principalul motiv pentru adoptarea noului discurs este degradarea economiei turcești și, în efect, diminuarea popularității regimului.
După câteva valuri puternice de fake news în ultimii ani, scepticismul față de vaccinuri este în creștere chiar și în rândul celor care nu cred în teoriile conspirației.
Protestele femeilor și tinerilor din Polonia durează, deja, de trei luni. Poliția și-a intensificat acțiunile împotriva lor și a trimis în stradă agenți care, de obicei, sunt folosiți împotriva celor mai periculoși infractori ai țării. Guvernul, pe de altă parte, a pregătit o lege care le impune manifestanților să accepte amenzi penale. Efecte: mâini și picioare rupte, arestări abuzive, instanțe super-aglomerate și ineficiente și o și mai mare furie în societate.
Orientul Mijlociu pare să treacă printr-o resetare masivă. Arabii fac, pe rând, pace cu Israelul. Monarhiile din Golf încearcă să își rezolve disputele. Alianțele forțelor radicale se refac. Iranul este împins înapoi după mai bine de un deceniu și jumătate de expansiune. Evenimentele anilor 2000 au fost puse în mișcare de atacul rețelei al-Qaida asupra Statelor Unite, iar cele ale deceniului următor, de Primăvara arabă. Al treilea deceniu al secolului începe, în Orient, sub semnul voinței politice a liderilor.
Bulgaria, cândva cel mai de încredere satelit est-european al Moscovei, a expulzat începând cu octombrie, 2016, 6 diplomați ruși, sub acuzația de spionaj. Vrea Sofia să iasă din umbra Moscovei, sau să ascundă, în spatele unei perdele de fum, alte legături subterane?
Rusia maschează, prin retorică agresivă, lipsa de idei și chiar de interes real pentru Moldova. Transnistria – un pion pentru viitoare schimburi, controlat tot mai ferm de Șeriff.
Grațierea a patru americani care au masacrat civili irakieni în timpul războiului transmite mesajul că „muslim lives don’t matter”.
Supremația statului turc – și, mai recent, a regimului Erdoğan – în fața cetățenilor este justificată cu ajutorul unor teorii ale conspirației în cheie naționalistă.
Momentele cheie din istoria recentă a României postcomuniste - Revoluția, Mineriadele, conflictului de la Târgu Mureș - sunt neclare. Eforturile presei de a investiga aceste evenimente au fost parazitate întotdeauna de dezinformări monstruoase.
De la martiriul lui Hussein la Războiul din Golf, șase evenimente care au definit Orientul și încă influențează acțiunile principalilor actori.
Donează
