Mișcarea legionară a reapărut în România imediat după Revoluția din 1989. Încă din anii '90 au existat două mari curente – primul, inițiat de „vechii” legionari, mulți dintre ei proveniți din diasporă, iar cel de-al doilea din tineri care, după Revoluție, au avut acces la materiale de propagandă legionară, dar și la „vechii” legionari, care nu se mai fereau, ca în anii comunismului, să își exprime opțiunile ideologice. Niciunul dintre aceste curente nu a fost omogen – există personaje asociate cu ambele și există numeroase fracturi și facțiuni între simpatizanții ideologiei legionare.
În cei peste 30 de ani care au trecut de la Revoluție, legionarii au căutat să își răspândească ideile inițial prin intermediul mai multor publicații scrise și, ulterior, cu ajutorul unei adevărate rețele de pagini de internet. Au organizat, totodată, numeroase evenimente și acțiuni, de la comemorări ale „martirilor” legionari – inclusiv cu participarea și sprijinul unor prelați BOR – la tabere pentru copii și tabere de antrenament.
Tot de la începutul anilor '90, legionarii au căutat să se implice și în politică, formând o serie de partide și organizații (neo)legionare. Unele personaje asociate cu fenomenul legionar post-decembrist s-au alăturat în ultimii ani așa-numitului curent suveranist și chiar au ajuns, pe listele formațiunilor suveraniste, în Parlamentul României. De altfel, o parte din tezele și ideile legionare se regăsesc în discursul suveraniștilor de astăzi.
Statul român nu a părut foarte deranjat de apariția fenomenului legionar. Au fost, într-adevăr, adoptate unele legi care, teoretic, ar fi trebuit să îl limiteze, dar acestea au fost incomplete, tardive și, deseori, ignorate.
(Neo)Legionarii și-au desfășurat activitățile și și-au promovat ideile la vedere, fără ca să îi oprească cineva. Veridica a documentat o parte din aceste activități, de la cele ale „vechilor” legionari până la acelea, mai recente, în care s-au implicat exponenți ai curentului suveranist. Am schițat, de asemenea, și o hartă a rețelei online neo-legionare, precum și a publicațiilor și editurilor unde au apărut materiale legionare tipărite.
Foto: captură miscarea-legionara.net, pagina oficială a organizației care se revendică de la „vechii” legionari
Pentru o mai ușoară parcurgere a materialului, l-am împărțit în două. Prima parte urmărește activitățile „vechilor” legionari, rețeaua propagandistică pusă pe picioare de aceștia, dar și modul în care au reacționat autoritățile la apariția legionarismului din România. În partea a doua urmărim evoluția politică a simpatizanților legionari și vom vedea cum au ajuns unii dintre ei – și ideile pe care le promovează – în zona curentului suveranist, unde recent s-a preluat și o sinistră practică legionară, cea a listelor negre.
Toată documentarea Veridica a fost făcută din surse deschise tocmai pentru că am vrut să arătăm că informația a existat, la vedere. S-a știut, dar nu s-a făcut (aproape) nimic.
Partea I: „Vechii” legionari și toleranța statului român față de extrema dreaptă
1989 - 1993: cum au încercat vechi legionari să reînvie mișcarea
Dupa 1989, din cauza luptelor interne dintre grupurile de legionari “simiști” și „codreniști” sau “mexicani”, după cum este numită gruparea strânsă în jurul nepotului Căpitanului, Nicador Zelea‑Codreanu, Horia Sima – cel care preluase șefia legionarilor după moartea lui Corneliu Zelea-Codreanu – considera că Mișcarea Legionară din România risca să fie supusă unor măsuri de represalii din partea autorităților statale, mai ales că Ion Iliescu afirmase (sau, mai degrabă, dezinformase), în contextul evenimentelor din iunie 1990, că țara se află în fața unei „rebeliuni legionare”. Drept urmare, Sima a decis ca legionarii din exil să nu se implice în organizarea celor din țară și nici viceversa.
Mareșalul Ion Antonescu și Horia Sima. În spatele lor, portretul lui Corneliu Zelea-Codreanu @wikipedia.org
Privitor la situația politică de după ’89, Sima scria într-o scrisoare adresata lui Traian Golea, un coleg legionar, din vechea garda, că „[c]itind declarațiile mele, ai văzut că sunt moderate. Evident că dizidenții noștri de la Cuvântul Românesc urlă tot timpul: Jos Iliescu!, dar ce pun în locul lui? Ai văzut că liberalii s-au dat cu tovarășii, iar în ceea ce privește Țărăniștii, sunt tot atât de parșivi, urmând linia Rabinului Rosen. Actualul regim nu poate fi răsturnat decât printr-o revoluție. Din cauza mizeriei, Țara e coaptă pentru revoluție. Dar consecințele unei noi revoluții în România ar fi foarte grave pentru însăși existența Statului român. Vor sări toți vecinii și nu va mai exista România. De bine, de rău, mai avem încă un stat.” (1)
În ceea ce priveste strategia Mișcării, Sima mai afirma că „revendicările legionare pot fi obținute prin mijloace legale, dorind ca legionarii să participe la alegeri, fie utilizând numele lor, fie sub o altă titulatură”, pentru a-și atinge obiectivul, Mișcarea ar trebui să colaboreze cu toate „forțele constructive din România” și și-ar fi dorit un referendum cu privire la posibilitatea reinstaurării monarhiei în România.
Pe lângă acestea, până la moartea sa, Sima a mai luat poziție față de evenimentele din martie 1990, de la Târgu-Mureș, considerând că maghiarii au fost cei care au provocat incidentele iar românii au fost vicitime, a incercat să introducă clandestin literatură legionară în țară, prin Banatul sârbesc - complexa operatiune, prin care carțile urmau să fie trimise “din America la Berchtesgaden, pe adresa unui oarecare Moș Sandu, apoi ridicate de Nicolae Bojin și transportate la Uzdin, de unde ulterior au fost trecute în România, la Timișoara”, a eșuat, întrucât contactul Ovidiu Guleș, care edita revista Gazeta de Vest, a început să critice ideile legionare și, în cele din urmă, a emigrat în Ungaria – și a oprit retiparirea și difuzarea Protocoalelor Înțelepților Sionului, din teama că „rabinul Rosen exercită o influență decisivă asupra regimului Iliescu-Roman” ceea ce ar putea duce la represalii.
În contextul mișcărilor pentru independență și a renașterii naționale din fostul URSS, legionarii începuseră să se uite și înspre fostele teritorii românești capturate de sovietici. În toamna anului 1991, la presiunile deputatului Octavian Căpățână, Fundația Culturala Româna, condusă de Augustin Buzura, îl invita pe Traian Golea în Romania la „Forumul Exilului”. Odata ajuns, Golea a profitat de ocazie si, potrivit propriilor mărturii, s-a întâlnit la sediul Ministerului de Externe cu Subsecretarul de Stat Nicolae Mareș, care i-a propus o colaborare, în sensul de a edita o broșură despre punctul de vedere românesc asupra Bucovinei, pe care apoi să o răspândească în Occident, propunere acceptată de bătrânul legionar. Traian Golea s-a numărat și printre cei care l-au întâmpinat la Miami, în Florida pe prim-ministrul moldovean din acea vreme, Mircea Druc, unul din exponenții mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni.
În toamna anului 1992, înainte de alegeri, Sima va redacta un „Apel către tara” în care explica de ce Mișcarea Legionară nu avea să participe la respectivele alegeri, iar dintr-o scrisoare către acelasi Traian Golea, din 6 noiembrie 1992, publicată în Obiectiv Legionar, aflăm că Sima concepuse și un plan de reorganizare a Mișcării Legionare în țară, însă planul nu va mai fi pus în aplicare deoarece Sima moare în mai 1993 (2).
Șerban Suru, continuatorul „vechilor” legionari. Legăturile cu Claudiu Târziu, co-fondator AUR
Șerban Suru s-a erijat, încă de la începutul anilor '90, drept continuator al mișcării legionare interbelice. Este nepotul lui Pavel Suru – celebru editor și librar în perioada interbelică, la un moment dat director al Tipografiei Patriarhiei Române, personaj amintit atât de Corneliu Zelea Codreanu, cât și de Horia Sima în scrierile lor. Întrucât în tradiția legionară liderul nu se alege, ci se impune, se pare că Suru este cel care a reușit să se impună; cu toate acestea poziția sa de lider al Mișcării Legionare a fost și este contestată atât de vechii legionari, cât și de noii „wanna-be".
Între 1993 și 1994, Suru a organizat mai multe conferințe despre Mișcarea Legionară la Sala Dalles și Argus din Bucureşti, iar în clădirea fostei Direcții a V-a a Securității, unde funcționa un muzeu deschis de foștii deținuți politici, a reușit să organizeze o expoziție de carte legionară și să distribuie casete cu cântece legionare, care au fost ascultate și în public.
În anul 1994 a început reorganizarea Gărzii de Fier. În toamna acelui an a fost înființat cuibul Horia Sima, la București, eveniment asupra căruia au atras atenția majoritatea cotidianelor de la acea vreme. Au urmat cuiburile Nicoleta Nicolescu și Cruce și Spade (București), 13 Ianuarie-Majadahonda și Virgil Teodorescu (Constanța), Ică Tănase (Timișoara), Ion Moța (Cluj-Napoca), Ion Banea (Sibiu) și Vlad Țepeș (Brașov). Acestea vor constitui rețeaua „Fapta”, iar o parte dintre ele vor apărea în raportul SRI dat publicității la 23 noiembrie 1995 (3).
În aceeași toamna, Șerban Suru a înființat Biblioteca Legionară. Sediul inițial a fost chiar domiciliul lui Suru, iar din 1998 s-a mutat în Strada Iacob Negruzzi nr. 1, care de asemenea este și sediul central al Mișcării Legionare (cărțile au parvenit pe filiera Golea, pe care l-a cunoscut în 1992, la Festivalul Românilor de Pretutindeni desfășurat în Canada, în orașul Hamilton din Ontario).
Începând cu anul 1995, Suru a organizat tabere legionare, scopul declarat al acestora fiind: educație legionară, răspândirea „adevărului despre Mișcarea Legionară”, convingerea populației, dar și a administrației statului că Mișcarea Legionară nu reprezenta un pericol la adresa stabilității statului și a societății românești (4).
Foto: captură miscarea-legionara.net
Prima tabără legionară a avut loc la Padina, fiind urmată de cele de la Eforie Sud (1996 și 1997), lângă Sibiu și în zona Făgărașului, ca în final Suru să ajungă în Valea Plopului, în județul Prahova. Potrivit paginii oficiale a Mișcării, la Valea Plopului „legionarii au dat o mână de ajutor părintelui Nicolae Tănase, care prin intermediul ONG-urilor pe care le prezidează, Pro Vita Sfântul Brâncoveanu şi Pro Vita, pentru născuţi şi nenăscuţi, derulează numeroase proiecte de asistenţă socială, mai cu seamă în beneficiul minorilor”. Veridica l-a contactat pe Nicolae Tănase, care a declarat că ONG-ul pe care îl prezida la acea dată – Asociația Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi – și care derula numeroase proiecte de asistenţă socială a fost și rămâne apolitic și a subliniat că niciodată nu a intervenit vreo instituție abilitată care să avertizeze asupra ilegalității vreunei mișcări sau partid politic care a ajutat în vreun fel activitatea caritabilă de la Valea Plopului. Pe de altă parte, preotul Nicolae Tănase a spus că i-a primit întotdeauna pe cei care s-au oferit să ajute și le-a mulțumit. L-am întrebat și de acțiunile de voluntariat pe care le fac la Valea Plopului membri ai Frăției Ortodoxe, o organizație care a fost catalogată drept neolegionară și care are legături cu curentul suveranist. Nicolae Tănase a răspuns, și în acest caz, că nu cunoaște ca ilegală această Asociație și că membri ai Frăției Ortodoxe se oferă cu regularitate voluntari pentru a tăia lemne de foc – camioane întregi – la Valea Plopului.
Tot din 1995, legionarii au organizat periodic, la fiecare 2-3 luni, conferințe, care după 1997, au loc în special sub egida Asociației Culturale Național-Creștine „Petre Țuțea” (Constanța, președintele ei fiind Bucur Brașoveanu).
Anul 1998 este anul în care Șerban Suru debutează în televiziunea mainstream. Întâi apare la emisiunea „Hai România”, realizată de celebrul regizor Sergiu Nicolaescu la postul de televiziune Antena 1 (George VOICU, Teme antisemite în discursul public, Editura Ars Docendi, 2000, p. 44), apoi a fost invitat la Tele7abc de către Dan Diaconescu, unde Suru a apărut pe post îmbrăcat în cămașă verde și cu diagonala specifică uniformei legionare, și în cele din urma de diverse posturi de televiziune naționale sau locale.
În 2000, editura Mișcării publică broșura „Să ne pedepsim conducătorii”, în care sunt prezentate neajunsurile democrației cât și soluțiile pentru înlăturarea lor, respectiv „un contract între alegători și aleși asemănător unui contract de afaceri obișnuit, de concesionare sau închiriere, prin care alegătorii, adică cetățenii de rând, dau celor aleși spre folosință și conducere, întreaga țară. Aleșii vor fi retribuiți corespunzător, dar în schimb vor răspunde penal și civil pentru nerespectarea contractului.”
În 22 iunie 2002 a încercat să organizeze conferința „Mișcarea Legionară – 75 de ani de prigoniri și jertfe” la centrul de proiecte culturale ArCuB, din strada Batiștei, dar evenimentul a fost anulat în momentul în care conducerea a aflat subiectul discutiei și au interzis accesul. Momentul a fost relatat în presă, cu tot cu afirmaţia „Eu, Șerban Suru, aici și acum, contest Holocaustul” (5).
După 2017, activitatea Mișcării se concentrează pe comemorări, dezbateri, pelerinaje și mărirea organizaţiei, precum și întâlniri săptămânale pentru discuții. Acestea s-au desfășurat în diverse locuri, unele având semnificație istorică pentru legionari (Sibiu, Brașov, Fortul 13 Jilava, mănăstirea Ilie Gorgani, Tâncăbești). La unele a fost prezentă și poliția, care nu a părut să îi deranjeze în vreun fel pe legionari, ba chiar s-a fotografiat cu Suru.
Foto: captură miscarea-legionara.net
Printre personajele asociate cu Șerban Suru s-a numărat și Claudiu Târziu, care ulterior avea să devină unul dintre co-fondatorii și ideologii AUR. Ajuns în politica mare, Târziu a căutat să se delimiteze de trecutul său și de Mișcarea legionară, dar Șerban Suru a prezentat dovezi ale legăturilor lor și l-a admonestat public pe fostul său „camarad”: „Spui că eu și cu ai mei camarazi suntem niște epigoni care ne maimuțărim. În realitate, dragă Claudiu, tu ești circarul care se maimuțărește politic urât și periculos pentru țară, alături de submediocrul, mai nou și recitator „de clasă” de tramvai, Simion, de zdrăngănita și grobiana Șoșoacă, de plagiatorul Andrusceac, de penalii Chelaru, Lascu, de securiștii Roman, Tabără, de clarvăzătorul de extratereștrii și veșnic „premier” Călin Georgescu și de atâția alții. Pentru ce faci asta Claudiu? Pentru ce te-ai vândut sufletește? Pentru AUR?”. Într-o altă postare afirmă despre Călin Georgescu că „are în căpșor multe păsărele care, în final, se dovedesc a fi curci bete, damblagite și jumulite” și concluzionează: „Râsu-plânsu: Votați partidul AUR, partidul care vă apără de extratereștri!”
Din dovezile prezentate de Suru: Claudiu Târziu și Ion Gavrilă Ogoranu. Foto: captură miscarea-legionara.net
În 2024, Suru s-a delimitat și de Diana Șoșoacă, și ea o simpatizantă declarată a lui Corneliu Zelea Codreanu: „Diana Șoșoacă nu are nimic de a face cu Mișcarea Legionară și nici partidul S.O.S. Afirmațiile domniei sale privitoare la ML sunt făcute numai cu scop electoral și nu cu intenția de susținere a respectivei organizații [...] Mișcarea Legionară nu este de acord cu decizia CCR de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă, dar, în acelaș timp, nu o susține, sub nici o formă, pe Șoșoacă, cum nu susține nici un candidat la Președinție și nici un partid politic actual parlamentar sau extra parlamentar. Mișcarea Legionară are propriul ei drum, dincolo de partidele politice.”
Statul român, tolerant cu legionarii și ideile extremiste
În vara anului 2003 apărea revista Obiectiv Legionar. Publicația era distribuită prin Rodipet și prin Poșta Română, ceea ce a generat un mic scandal în epocă, discuțiile ajungând inclusiv la Senat. Parchetul s-a sesizat, dar în final nu s-a întâmplat nimic întrucât, conform declarațiilor legionarilor, autoritățile oricum știau de revistă, care era „trimisă tuturor instituțiilor publice și ministerelor din Bucureşti, să o citească și cei de la Interne, Externe, Justiţie, Parchet ori Comisia pentru Minorități și Drepturile Omului”.
Revista coordonată de Suru era menționată în raportul din 5 ianuarie 2005 al Biroului pentru Democrație și Drepturile Omului. Același document atrăgea atenția și asupra unor derapaje recente la nivel de vârf în statul român – negarea Holocaustului de către oficiali în frunte cu președintele Ion Iliescu sau decorarea lui Corneliu Vadim Tudor, președintele partidului extremist România Mare, cu cea mai înaltă distincție a țării, „Steaua României”, de către același Ion Iliescu.
De altfel, dincolo de folosirea narațiunii cu „rebeliunea legionară” în contextul Mineriadei, statul român a ignorat în mare măsură în primul deceniu și jumătate legionarismul și extremismul de dreapta (a se vedea și alianța parlamentară cu PRM în perioada așa-numitului „patrulater roșu”, care a condus România între 1992 și 1996).
La nivel declarativ, autoritățile s-au opus extremismului și legionarismului și au promovat chiar și acte normative, care însă au fost incomplete sau nu prea au fost aplicate. Legea 29 din 1991 includea între amenințările la adresa securității naționale a României și „săvârșirea sau sprijinirea în orice mod [...] a acțiunilor [...] de sorginte [...] legionară [...] care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept”.
11 ani mai târziu a fost adoptată și OUG nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
Suru, în uniformă legionară, făcând salutul legionar în fața Parchetului. Foto: captură miscarea-legionara.net
În baza ordonanței respective, Tribunalul Brașov l-a condamnat în 2003 la închisoare pe Grigore Oprița, care tipărise lucrări și materiale propagandistice cu caracter legionar – inclusiv o carte lansată la Biblioteca Județeană în prezența directorului instituției! – și avea legături cu Noua Dreaptă și liderul acesteia, Tudor Ionescu.
Condamnarea lui Oprița avea să fie anulată însă de Înalta Curte de Casație și Justiție, care l-a achitat definitiv prin Decizia nr. 1046/17.02.2006.
Cauza lui Oprița a fost îmbrățișată de Șerban Suru și de cel care, la vremea respectivă, încă nu își ascundea simpatiile legionare – viitorul co-președinte AUR, Claudiu Târziu, care relata victoria legionară în ediţia publicației Cotidianul din 2 iunie 2006, subliniind că în motivarea judecătorilor Alexandru Vailiu și Radu Gheorghe era statuat că “în România, ca stat democratic, exprimarea unor opinii sau convingeri legate de doctrina sau Mișcarea Legionară nu sunt interzise […] De altfel, funcționarea a numeroase organizații legal înființate, precum Mișcarea Legionară, Noua Dreaptă, etc., și existența unor publicații ale acestora constituie o realitate care nu poate fi ignorată”.
Procesul Oprița nu a fost singurul în care o instanță din România a decis în favoarea unei cauze îmbrățișate de legionari. În anii 2010, au fost depuse o serie de sesizări – inclusiv de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” – cu privire la folosirea în public a însemnelor legionare, dar instanțele nu au putut face nimic întrucât acestea nu fuseseră scoase în afara legii, care îi menționa doar pe fasciști (6).
Abia în 2015 a fost adoptată Legea 217/2015 care amenda OUG 31 astfel încât să îi includă și pe legionari, în titlul revizuit al ordonanței apărând sintagma „privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob”. De notat că, în punctul de vedere trimis de guvern, era criticată catalogarea faptelor respective drept infracțiuni chiar dacă, potrivit legii din 29/1991 reprezentau amenințări la adresa securității naționale. În plus, executivul a comentat și faptul că mișcarea legionară a fost inclusă în categoria mișcărilor cu caracter fascist, conform unei decizii din 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât, spune guvernul, decizia respectivă „nu are caracter de reglementare”. Punctul de vedere al guvernului este semnat de premierul de atunci, Victor Viorel Ponta, care în 2025 avea să candideze la președinție cu un discurs suveranist.
La dezbaterile pe Legea 217/2015, care amenda OUG 31 a participat, printre alții, și Șerban Suru – îmbrăcat în uniforma legionară.
Canalele propagandei legionare. Rețeaua online
Pagina „oficială” a Legiunii Arhanghelului Mihai, „cunoscută și sub denumirile de Mișcarea Legionară sau Garda de Fier” este miscarea-legionara.net. Domeniul a fost înregistrat pentru prima dată în 2011, iar din 2016 proprietarul oficial al acestuia este Șerban Suru, care mai deține și domeniul legiunea.org.
Pagina arborează crucea legionară și portretele lui Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima, dar și numeroase informații despre Legiune: istorie, doctrină, cărți, organizare etc. Există și trimiteri la o revistă legionară – Obiectiv Legionar, un CD, o bibliotecă și întâlniri săptămânale.
De miscarea-legionara.net mai sunt legate alte două site-uri: gardalegionara.blogspot.com (care a fost șters în 2024) și antimanelepentruromania.blogspot.com* Primul este blogul oficial al Mişcării Legionare, unde poți să afli detalii despre activitatea organizației: comemorări, comunicate, dezbateri, întâlniri etc. antimanelepentruromania.blogspot.com este interesant pentru că face legătura cu Noua Dreaptă și pentru că mai găsim o suită de „link-uri naționaliste”, care cuprinde o listă cu bloguri naționaliste, linkuri către trupa legionară „brigada de Asalt” și magazinul naționalist, o petiție „țiganii nu-s români” și un link către http://www.antitiganie.wordpress.com/, noua adresă la care s-a mutat blogul după 2008. O parte din linkuri nu mai sunt funcționale, sau nu au mai fost active de ceva timp, ca de exemplu blogul în discuţie, care pare să fi fost activ doar în 2008, apoi mutat de pe platforma blogspot.com pe wordpress.com și apoi abandonat.
O pagină de internet numită „Mișcarea legionară” a existat însă cu ani buni înainte ca Șerban Suru să preia oficial domeniul, încă din 2003. La vremea respectivă era asociată cu fundația „Profesor George Manu”, fondată în 1994 de Mircea Nicolau, comandant legionar de frunte, activ în mișcare din perioada interbelică. Chiar dacă se revendică tot de la vechea mișcare legionară, fundația George Manu reprezintă o facțiune diferită de Mișcarea lui Șerban Suru (care, de altfel, a și criticat la un moment dat fundația). Scopul paginii create de „Profesor George Manu” era acela de „a prezenta opiniei publice românești și publicului interesat informaţii și documente despre Mișcarea Legionară”. Pagina din 2003 era într-o rețea din care mai făceau parte pagini gen codreanu.ro, horiasima.com, nouadreapta.org, mihai-eminescu.net, tutea.ro.
În 2010, Fundația George Manu și-a înființat propriul site, fgmanu.ro, care conținea și linkuri către Partidul Pentru Patrie (pentrupatrie.ro), editura Sânziana (sanziana2007.blogspot.com), pagina României Naționaliste (miscarea.net), sfinții închisorilor (valeriugafencu.ro), literatură de detenție (literaturasidetentie.ro) etc.
De la fgmanu mai există un backlink care duce către noidacii.ro, un site care îi aparținea lui Gheorghe Gavrilă Copil (7), decedat în ianuarie, 2025. Pe lângă postările lui Copil – care includ scrisori adresate lui Putin, Zelenski și Biden, mostre de antisemitism, multă dacopatie, inclusiv liturghie zalmoxiană și propagandă pentru unirea României și Republicii Moldova – noidacii.ro are trimiteri către 160 de alte pagini de internet (8). Rețeaua este însă mult mai amplă, având în vedere că și acele 160 de pagini trimit către alte domenii, care la rândul lor promovează alte pagini și așa mai departe.
Revenind însă la site-ul fundației George Manu, acesta este găzduit pe serverele Cyber Folks SRL, a.k.a fosta mxhost.ro, a.k.a. Net Design SRL, a.k.a H88 Web Hosting SRL, a.k.a. xservers.ro. Toate acestea sunt afacerea de succes a bistrițeanului Adrian Chiruță, care în 2014 găzduia pe serverele sale zece mii de siteuri, inclusiv unele ale unor mari companii și instituții publice din România. Chiruță, care la vremea respectivă avea doar 30 de ani, spunea că își începuse afacerea când era încă în liceu și că ajunsese la o cifră de afaceri de un milion și jumătate de lei.
Cei care accesează fgmanu.ro nu sunt duși direct pe serverele de găzduire ale lui Chiruță. Conform route tracing-ului, care urmărește traseul conexiunii de la utilizator la site-ul pe care vrea să-l viziteze, arată că mai întâi se trece prin serverele GTS Telecom SRL, din Popești-Leordeni, care redirecționează userul către Olanda, înspre un IP care îi aparține lui Dmitri V. Kozmenko. De la Kozmenko se revine la serverul GTS din Popești Leordeni și doar după aceea se merge la cele ale H88 Web Hosting SRL.
Acest traseu ridică deja un semn de întrebare, dat fiind că, de obicei, traficul este direcționat în așa fel încât să parcurgă cea mai eficientă/scurtă rută. Un al doilea semn de întrebare, mai serios, este legat de numele lui Dmitri Kozmenko, care mai apare legat și de nişte IP-uri rusești din Soci și Krasnodar, asociate cu diferite tipuri de atacuri cibernetice. De notat și că poliţia olandeză a avertizat providerii de internet și firmele de hosting despre pericolul ca resellerii ruși să faciliteze criminalitatea cibernetică.
Fundația George Manu și rețeaua de autori, edituri și publicații asociate fenomenului legionar și suveranist
La fel ca și mișcarea-legionara.net, și site-ul fundației Manu conține articole legate de istoria, doctrina, cultura, imaginile și personalitățile legionare. Există însă și o rubrică de spiritualitate, care include scrieri de Dan Puric, Arsenie Boca, Vasile Băncilă și Mircea Vulcănescu.
Fundația a editat și numeroase cărți de și despre legionari, la edituri obscure precum Imago, Scara, Metafora, Elisavaros, Marineasa, Constant și Evdokimos, pe care le poți cumpăra de pe site, împreună cu alte titluri, mai ales cu teme ortodoxe și legate de rezistența anticomunistă. Dintre toate, Evdokimos se remarcă prin faptul că editura nu are vreo adresă fizică, ci doar o căsuță poștală. Tot aici a publicat și Cezarina Condurache, actuala președintă a fundației George Manu, autoare care mai semnează tot felul de articole pe la activenews.ro, marturisitorii.ro, rostonline.ro, și a cărei literatură despre „sfinții închisorilor” (unii dintre ei legionari, sau simpatizanți ai acestora, care sunt prezentați doar ca luptători anticomuniști) este promovată în librării asociate Bisericii Ortodoxe Române ca Sophia sau Doxologia (magazinul oficial al Arhiepiscopiei Iaşilor); cărțile Cezarinei Condurache apar și în marile lanțuri de librării ca de exemplu Cărturești, emag.ro, librariaonline.ro, targulcartii.ro și libris.ro.
Pe lângă Condurache, editura Evdokimos a publicat-o și pe Alexandra Svet, personaj care, cu câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale din 2009, spunea că a început „Revoluția Facebook” și a lansat și un „manifest” care prefigura unele din temele discursive și tehnicile promovate în ultimii ani de suveraniști (9).
Fundația George Manu publică și revista Permanențe, al cărei redactor-șef este Bogdan Munteanu. Numele coincide cu cel al fratelui lui Marian Munteanu, dar Veridica nu a reușit să confirme informațiile că ar fi vorba de aceeași persoană. Sub semnătura lui Bogdan Munteanu apar texte atât în Permanențe, cât și în alte publicații din ecosistemul legionar – dreapta suveranistă. Bogdan Munteanu mai apare din când în când pentru a-şi promova diferite cărți la librăria Sophia, printre altele, alături de Sorin Lavric. Textele sale împing narațiunile conspirative privind războiul din Ucraina, declinul inevitabil al valorilor național-religioase, atacul asupra familiei tradiționale, la care se adaugă susținerea pentru Călin Georgescu, în urma anulării turului 1 al alegerilor prezidențiale.
Din colectivul redacțional al revistei Permanențe fac parte și doi preoți – Marius Vișovan și Vasile Gordon.
Marius Vișovan a fost suspendat pentru 60 de zile, în septembrie 2024, de către episcopia greco-catolică din Maramureș pentru activitățile sale repetate de comemorare a diferitelor personalităţi legionare și propagandă pro-legionară**, iar în apărarea lui au sărit o serie de simpatizanți ai legionarilor și/sau exponenți ai curentului suveranist, între care Dan Puric, Ion Coja și Sorin Lavric. Vișovan este și autorul volumelor „Martirii sunt printre noi” și „Citindu-l pe Horia Sima”, dar și al unei scrisori adresate președintelui Klaus Iohannis, căruia îi cerea să nu promulge legea 217/2015. Numele său a apărut și pe diverse platforme de social media, pe canale care-l susțin pe Călin Georgescu.
Vasile Gordon, care a ajuns în atenția presei pentru că a slujit la un parastas în memoria legionarului Valeriu Gafencu, participă încă de la începutul anilor '90 la astfel de comemorări ale legionarilor (10). De altfel Vasile Gordon nu își ascunde simpatiile, chiar pe pagina fundației George Manu, afirmă că „adevărații mărturisitori legionari nu s-au dezis niciodată de crezul lor”. Gordon este, de altfel, preot la Biserica Sfântul Ilie-Gorgani din București, cunoscută drept „biserica legionarilor” încă din perioada interbelică. Biserica „a fost locul de rugăciune al membrilor Mişcării Legionare [iar în] ziua de 13 februarie 1937, aici s-a săvârşit slujba înmormântării pentru Ionel Moţa şi Vasile Marin („doi băieţi viteji” – cum i-a numit Nicolae Iorga). De altfel, biserica respectivă continuă să fie legată de cultul celor doi legionari, Moța și Marin, care au murit în Spania – în 2024 acolo a avut loc o slujbă de pomenire Moța-Marin, așa cum a anunțat pe site-ul George Manu, fără să uite formula legionară „prezent!”, Cezarina Condurache. Și tot la Ilie-Gorgani a avut loc și slujba de reînhumare a lui Corneliu Zelea-Codreanu.
Funeraliile lui Moța și Marin @wikipedia.org
În ciuda convingerillor sale legionare, Gordon este o figură prezentă cam pe toate canalele de propagandă ale BOR (ziarul Lumina, radio Renașterea, emisiunea „Universul Credinței” de la TVR, doxologia.ro, Trinitas, Basilica + librăriile aferente) și nu numai, iar cărțile sale sunt difuzate, la fel, prin toate lanțurile de librării importante. Mai mult, el educă de zeci de ani și noi generații de preoți – din 1996 predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București, iar din 2013 activează la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Babeș – Bolyai.
În sfârșit, la Permanențe scrie și Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român, care s-a implicat în celebrele protestele „anti-LGBT” de la cinematograful MȚR, când a întrerupt proiecțiile unor filme necorespunzătoare cu ideologia familiei tradiționale. Și el este preocupat de „sfinții” închisorilor și ortodoxie și participă la evenimentele librăriei Sophia, iar pe blogul său puteți găsi link-uri care duc către Claudiu Târziu, activenews.ro, fundația George Manu și tot felul de alte bloguri cu teme ortodoxe. Opțiunile sale politice nu par să-l țină totuși departe nici de publicatii mainstream (Dilema Veche, Cultura, Observator Cultural, ziarul Lumina, Adevărul Literar, Viața Românească, Atitudini) și nici de edituri mari (Curte Veche, Humanitas, Peter Pan).
Erate:
* Într-un mesaj transmis redacției, Șerban Suru a precizat că pagina "https://antimanelepentruromania.blogspot.com/" nu are vreo legătură cu Mișcarea legionară, iar blogul "gardalegionara.blogspot.com" nu a fost șters ci şi-a schimbat denumirea în "https://miscarealegionara-gardadefier.blogspot.com/" spre sfârșitul lunii Noiembrie 2024
** După publicarea acestui articol, Marius Vișovan a contactat Veridica și a afirmat că nu a fost suspendat pentru „activitățile sale repetate de comemorare a diferitelor personalităţi legionare și propagandă pro-legionară”. Potrivit lui Vișovan „Motivul explicit al suspendarii invocat de Episcopie au fost “abateri liturgice” in particular celebrarea liturghiei latine.”
Veridica a cerut și un punct de vedere al Episcopiei, care prin preotul Florin Fodoruț ne-a transmis următoarele:
„Episcopia Greco Catolică de Maramureș îi îndeamnă pe toți preoții și laicii de pe teritoriul său canonic să respecte legile statului, în litera și spiritul lor, și să fie buni cetățeni ai acestuia. Opțiunile culturale și politice ale fiecărui membru al Bisericii, chiar dacă incid în diferite grade la nivelul societății, sunt însă de ordin personal. Acțiunile extra-ecleziale ale fiecărui membru, laic sau cleric, se supun exigențelor legilor civile în vigoare. Cu toate acestea, noi, forul superior al Bisericii eparhiale, regretăm, ne dezicem și condamnăm ferm acțiunile ilegale ale unui membru al Bisericii, cleric sau laic, cât și abaterile de tip canonic, ori de câte ori ele sunt adeverite definitiv atât în instanță civilă, cât și eclezială. În ce-l privește pe preotul Marius Vișovan, în urma unui proces canonic intern al Eparhie noastre, acesta a primit, în anul 2024, pedeapsa canonica a suspendării pe o perioada de 60 de zile, conform prevederilor Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, din cauza mai multor abateri de ordin liturgic și disciplinar.”
Note:
(1) Scrisoarea lui Horia SIMA către Traian Golea, din 24 ianuarie 1992, publicată în Obiectiv Legionar.
(2) Chiar dacă Horia Sima nu și-a dus la îndeplinire planul, legionarii din țară au început însă să se organizeze rapid. În ianuarie 1990 au participat la înființarea Uniunii Democrat-Creștine (U.D.C.). Răzvan Codrescu, un autor care nu și-a ascuns simpatia pentru mișcarea legionară interbelică, scria că „peste 75% din foștii deținuți politici au fost legionari sau simpatizanți legionari.” (În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureşti, 2001, p.124) U.D.C. a avut mai multe canale de propagandă: Veghea, care a apărut doar două numere, apoi Democrația creștină, iar în 1991, la Sibiu, va apărea revista Puncte Cardinale, înființată de fostul deținut politic Gabriel Constantinescu, un simpatizant al Gărzii de Fier.
Printre cei care au publicat în paginile revistei se numără Mihail Neamţu (vezi „Este tânăra generație… o generație pierdută?”, Puncte Cardinale, anul IV, noiembrie 1994, nr. 11/47, p. 14), în prezent parlamentar AUR.
Tot Codrescu scrie că U.D.C. ar fi fost „infiltrată” de „persoane dubioase, oameni ai fostei Securități”, conform vicepreședintelui de la acea vreme, Șerban Suru (op. cit, p.125.), așa că Suru părăsește U.D.C. și împreună cu Mircea Nicolau și o parte din vechii legionari înființează în 1992 Partidul Noua Românie Creștină.
Însă nici noul partid nu a rezistat. La scurt timp de la înființare, Nicolau a generat tensiuni în partid și în cele din urmă a plecat la Partidul Pentru Patrie. Cu toate astea, a fost deosebit de activ; a înființat la București Fundația Culturală „George Manu” (fundație, care de altfel figurează la „contact” în primii ani ai site-ului și care ulterior va colabora cu Partidul Pentru Patrie), a încercat să îşi aproprie alte grupări precum Fundația „Buna Vestire”, înființată de Simion Ghinea, care se alăturase încă din tinerețe Mișcării Legionare.
(3) Apropo de rapoartele SRI, Suru a purtat un dialog public cu Virgil Măgureanu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Măgureanu, relatat pe larg în Jurnalul Național, numărul din 25 noiembrie 1994. Cu acest prilej a reieșit faptul că nici Mișcarea Legionară și nici unul dintre membrii ei nu fuseseră puși sub o acuzație penală, lucru oricum greu de realizat în cazul Mișcării, întrucât aceasta era o organizație „benevolă” ce are ca statut Cărticica Șefului de Cuib, și care nu fusese înregistrată la tribunal și nu a avut vreodată personalitate juridică, conform declarațiilor lui Suru.
(4) Mihai Răzvan ROTARU, „Legionarii români vor să îşi facă partid”, în Zona Interzisă, Ediţie nouă, Anul IV, nr. 36, 2-8 februarie 2006, p. 9.
(5) Gheorgiță Aurelian ION, „Mișcarea Legionară – un nou hobby pentru pensionari”, Articol publicat în Adevărul, Nr. 3732, Luni, 24 iunie 2002.
(6) Șerban Suru chiar a luat în derâdere ordonanța respectivă și autoritățile române în 2013, când a sesizat Parchetul cu privire la folosirea simbolului fascist – fasciile – în emblemele ministerului de Interne și Inspectoratelor de poliție din România.
(7) Numele lui Copil este legat de niște partide obscure ca „Noi, Getodacii!” și „PNȚ Maniu-Mihalache” și asociații precum Societatea Culturală București – Chișinău, Consiliul Unirii (la care mai sunt afiliați și Mircea Druc, Eugen Mihalache - vicepreședinte, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, Sergiu Lascu - președintele Mișcarea Național-Creştină, Republica Moldova, a.k.a. Noua Dreaptă, Iurie Fortuna - reprezentantul Noii Drepte, Italia, partidul Totul Pentru Țară, fundația Ion Gavril Ogoranu, Tudor Ionescu - Noua Dreaptă).
(8) Spicuim din cele 160 de pagini: miscarea.net, lupta-ns.blogspot.com, adrianbotez.com, sergentu.blogspot.com, probasarabiasibucovina.ro, romaniacarnavalului.com, romaniataranoastra.eu, consiliul-unirii.ro, partidulnationalist.ro, sfatulbatranilor.ro, familiaortodoxa.ro, rouacerului.eu, romaniamagnifica.ro, dumitruichim.com, sfatultarii.ro, limbaromana.md, litart.press etc.
(9) În manifest apar formulări ca „Suntem blocați, inerți, paralizați privind la două Românii: România LOR – hoții, corupții, agramații, tupeiștii – și România NOASTRĂ – a oamenilor cinstiți, muncitori, pregătiți, integri, capabili, tineri și deștepți“, „e nevoie de o alternativă în România”, „o Românie care să fie un player internațional, nu curva de centură a Europei”. Printre personajele care, în opinia Alexandrei Svet, ar putea să contribuie la edificarea acelei Românii se numără o serie de personaje cunoscute care au ajuns în atenția publicului pentru scandaluri sexuale, probleme penale, asocierea cu curente politice și politicieni controversați – pe scurt, un amestec care amintește de cel al „celebrităților” recrutate în ultimii ani de partidele suveraniste (unele dintre nume se regăsesc, de altfel, pe listele susținătorilor acestora).
(10) Biserica Ortodoxă Română nu doar că a ezitat să se delimiteze de acțiunile de comemorare a legionarilor, ci chiar a participat, prin reprezentanții săi locali, la astfel de evenimente, implicându-se în organizarea și promovarea lor. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, de pildă, a fost prezent inclusiv printre participanții la una din taberele neo-legionare organizate de Eugen Sechila, care a ajuns în 2024 în atenția opiniei publice românești ca apropiat al candidatului suveranist la președinție, Călin Georgescu. Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț este cunoscută pentru asocierea sa cu mișcarea legionară; acolo a fost stareț, până la moartea sa în 2013, Iustin Pârvu, legionar asumat; de altfel, pe YouTube există de ani de zile clipuri în care călugărițele îi cântă lui Pârvu, de ziua sa, imnul mișcării „Sfântă tinerețe legionară”. De altfel, la sfințirea mănăstirii Petru Vodă, a oficiat – în prezența lui Iustin Pârvu – și actualul Patriarh al României, Daniel, care la vremea respectivă era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Sunt doar două exemple, dar numărul acestora este mult, mult mai mare.
