Prin alegerea lui Nicușor Dan, România dă o lovitură decisivă de imagine la Bruxelles și își creează, în același timp, așteptări foarte dificil de satisfăcut. Potențialele beneficii, dar și răspunderea pe care o are țara noastră, sunt mari.
Simptomele sunt clare: Nicușor Dan a primit încă din decursul nopții de duminică spre luni felicitări din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca și din partea lui Emmanuel Macron, cel mai influent lider european în acest moment, ultimele, după un dialog video cu președintele Franței petrecut înaintea alegerilor.
Motivul „hard”: ultimul bastion proocidental din Europa de Sud-Est
Motivele pentru care Bruxelles-ul se bucură de rezultatul alegerilor din România sunt două. Dacă ne uităm la harta Europei Centrale și de Est dinspre Vest, vedem, de la nord la sud: trei Țări Baltice aliniate la obiectivele prooccidentale ale Uniunii, o Polonie proeuropeană, dar cu un regim iliberal până nu demult, România (cu totul incertă, înainte de 19 mai) și Bulgaria și ea declarativ sau funcțional proeuropeană, dar cu probleme mari legate de corupție și eficiență, la care se adaugă influența rusească. Dincolo de acestea, mai sunt doar Balcanii și alte continente.
Dacă ne uităm puțin mai către vest, vedem o Cehie și o Slovacie și ele afectate de iliberalism în diferite grade, o Austrie controlată de FPÖ, formațiune afiliată celui mai toxic grup major din Parlamentul European, Patriots.eu, și o Ungarie devenită studiu de caz referitor la euroscepticism, disturgere a unei democrații funcționale și prorusism. Cu o Românie suveranistă, ar fi fost ca și cum întregul sud-vest al Uniunii Europene ar fi capitulat în fața extremismului global și a ofensivei ideologice rusești. O Românie proeuropeană înseamnă, dimpotrivă, un bastion occidental sau o insulă de valori liberal-democratice într-o mare de incertitudine geopolitică, la fel cum pe vremuri Iorga ne numea „insulă latină într-o mare slavă”.
Motivul soft: saga cu final politic (deocamdată) fericit
Toate cele de mai sus sunt o realitate „hard”, chiar dacă ea nu se vede ca atare de la București.
Un al doilea motiv de deschidere către România al Bruxelles-ului este mai degrabă din categoria „soft”. Același „narativ” care a destabilizat emoțional România proeuropeană, începând cu apariția fulminantă în turul I anulat a lui Călin Georgescu, continuând cu anularea alegerilor, suspansul parlamentarelor, agonia turului I din 4 mai și extazul turului al II-lea din 18 mai, a pus pe jar întreaga Europă, foarte conștientă de compoziția de mai sus a hărții. Tensiunea a fost sporită de faptul că războiul hibrid și TikTok-ul au fost invocate la un nivel nemaiîntâlnit până acum, iar finalul apoteotic predispune Bruxelles-ul la o generozitate egală cu aceea pe care au manifestat-o alegătorii români față de Bruxelles.
Luna de miere a lui Nicușor Dan cu Bruxelles-ul. Și nota de plată
Dacă se spune că președinții aleși beneficiază de o „lună de miere” (100 de zile, în SUA) cu electoratul și media din propria țară, adică de o perioadă de popularitate, în care ambele sunt binevoitoare, Nicușor Dan are cu siguranță o astfel de lună de miere și cu Europa.
Instituțional, aceasta se traduce printr-o perioadă de receptivitate la necesitățile României, de la deficitul bugetar, pentru care ar putea fi acceptată o reducere anuală mai blândă, la finanțările europene – aici, ultimul motiv de dezacord cu Comisia Europeană se referă la redirecționarea unor bani europeni din PNRR către obiective în care până acum s-a investit local.
Cu alte cuvinte, România va beneficia pur și simplu de încredere, în urma performanței democratice in extremis, dar răsunătoare din data de 18 mai. Precum se știe, însă, încrederea înseamnă nu numai beneficii, ci și răspundere. Așa cum am mai notat, Europa se reconfigurează geopolitic în ritm accelerat în aceste vremuri, în primul rând din cauza amenințării rusești, dar și ca urmare a unor realități gestionate superficial și defectuos, ca fenomenul migrației. România va trebui să răspundă „prezent” în situații spinoase, legate de bugetul pentru înarmare sau participarea la procesul de pace din Ucraina, aflat deocamdată doar în stadiul de deziderat.
Un președinte care își pune în joc soarta de la primele săptămâni
Problema lui Nicușor Dan este că el a fost propulsat în turul al II-lea de un electorat „antisistem”, dar a fost adus la Cotroceni de voturile suplimentare ale „sistemului” – în majoritate covârșitoare ale alegătorilor PNL și în mare măsură chiar și ale PSD, lucru atestat de cercetări sociologice. Despre sprijinul decisiv al UDMR, partidul aflat cel mai consecvent la guvernare, deci „în sistem”, după 1989, abia dacă mai e cazul să vorbim. Politic, asta se traduce într-o presiune colosală referitoare la formarea noului guvern. În ultimă instanță, noul președinte nu are cum inventa partide noi, cu majoritate parlamentară, deci ipoteza că noua alianță proeuropeană de guvernare va semăna destul de bine cu cea veche, tot proeuropeană, e destul de probabilă. În interviurile date la cald, după victorie, Dan a pus accentul pe principii și obiective politice ca obiect de negociere, în detrimentul numelor și al partidelor, lucru foarte judicios. Dincolo de ratingurile de țară și de așteptările electoratului, direcția mai apăsat proeuropeană a României este esențială și pentru Bruxelles. Europa are nevoie de noi, la fel cum noi avem nevoie de ea.
Cu alte cuvinte, noul președinte își va pune în joc propria soartă chiar din primele săptămâni de mandat: dacă „noua” alianță proeuropeană nu e mai autentic și decis proeuropeană decât „sistemul” compus mai mult sau mai puțin din aceiași actori, România va rămâne într-un limbo geopolitic, în ciuda mobilizării populare de la prezidențiale. E o sarcină care ține, aproape, de un singur om și pare imposibilă, dar la fel de imposibilă părea și victoria din 19 mai. Cât și cum va reuși Nicușor Dan e imposibil de prevăzut.
