Rivalitatea șahistă dintre Rusia și Ucraina exista dinainte de invazia din februarie 2022. Exista și dinainte de prima invazie a Rusiei, din februarie 2014. Exista, s-ar putea spune, înainte ca Uniunea Sovietică să se destrame, în decembrie 1991. Dar ea n-a fost nicicând mai aprigă ca anul acesta. Lumea șahului a ajuns din nou, ca pe vremea Războiului Rece, un teren de luptă pentru imagine, influență și putere.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus lumea în pragul unui dezastru nuclear, pe măsură ce trupele ruse au ocupat centralele nucleare ucrainene – uneori în urma unor lupte și schimburi de focuri chiar în proximitatea lor – iar rachete lansate de forțele Moscovei au trecut periculos de aproape de acestea. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avut însă o reacție oarecum reținută la aceste riscuri și continuă să colaboreze îndeaproape cu rușii, spre exasperarea ucrainenilor.
Războiul din Ucraina a adus în atenția și starea proastă a armatei Republicii Moldova, insuficient de echipată după trei decenii în care a fost neglijată de autorități. La Chișinău a început să se înțeleagă că armata trebuie să poată face față măcar unei agresiuni dinspre Transnistria, însă Rusia și oamenii săi insistă, în mod absurd, că dotarea armatei echivalează cu încălcarea neutralității.
Numirea pe 2 iunie a unui nou șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) – Alexandru Musteață – este un adevărat test pentru guvernarea de la Chișinău, care poate arăta dacă își dorește cu adevărat să facă reformă și pe zona domeniului de apărare și securitate națională.
În lunile care au trecut de la declanșarea masivului atac rus asupra Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a dovedit a fi un lider remarcabil. Nu a fugit, nu a trădat oamenii care l-au ales, nu a acceptat înțelegeri pe sub masă și nu a tranzacționat suveranitatea țării. Rușii au încercat să ajungă la el din primele ore ale invaziei. Să se teamă Moscova de președintele Zelenski, sau de ideile pe care și le-a asumat încă dinainte ca războiul să izbucnească?
Igor Dodon este indubitabil produsul clasei politice ariviste din Republica Moldova. Crescut de fostul președinte comunist Vladimir Voronin și oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, Dodon a fost catalogat drept prototipul dualității politicianului moldovean pus pe căpătuială și capabil de orice tip de trădare politică internă sau externă. Reținut pentru corupție și trădare de țară, Dodon se plânge acum că este persecutat politic.
Războiul din Ucraina este doar cel mai recent conflict al unui început de secol care s-a dovedit a fi turbulent din Orientul Mijlociu și Africa până în Caucaz, Asia Centrală și Extremul Orient. A izbucnit când omenirea credea că a ieșit dintr-o pandemie – cea de coronavirus – și se poartă în timp ce unii se tem că următoarea pandemie a sosit deja. Să fie oare războaiele și pandemiile „noul normal” al omenirii?
Polonia este unul din statele NATO cu cele mai reci relații cu Rusia. Varșovia și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la agresivitatea Moscovei în regiune, a cerut consolidarea prezenței NATO în flancul estic și a lansat un program ambițios de echipare a forțelor sale armate. Este, însă, Polonia capabilă să reziste, în cazul unui atac, suficient de mult până vin ajutoare?
Coaliția de guvernare din Bulgaria a promis sa îmbunătățească relația țării cu Macedonia de Nord chiar de la preluarea puterii. Dar acest lucru s-a dovedit mai dificil decât se anticipase, având în vedere că subiectul este folosit pentru mobilizarea votanților naționaliști.
Proekt a stabilit numele militarilor ruși care dau ordinele în invazia din Ucraina – de la conducătorii superiori ai forțelor armate până la comandanții unor regimente. Biografiile acestor ofițeri și starea unităților militare pe care le conduc explică de ce războiul se desfășoară astfel.
Neutralitatea Republicii Moldova este una din temele predilecte ale propagandei ruse și pro-ruse. E adusă în discuție când se pune problema adoptării unor măsuri care nu convin Moscovei, dar se ignoră faptul că, prin prezența forțelor sale în Moldova, Rusia e singura care îi încalcă neutralitatea. Alte narațiuni sunt schimbate în funcție de necesități; cele privind neutralitatea rămân însă o constantă.
De mai bine de o lună, Serbia este ținta unei serii de amenințări cu bombă. Presa de scandal controlată de guvern și unele oficialități sârbe susțin, fără să ofere însă vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor, că această campanie are în spate Occidentul și are legătură cu reticența Belgradului în a impune sancțiuni Rusiei. Cu toate acestea, Rusia sau serviciile de informații ale Serbiei pot fi la fel de interesate de lansarea unei astfel de campanii.
Războiul din Ucraina a stârnit îngrijorare și în Republica Moldova, unde s-a înțeles cât de vulnerabilă este țara în cazul unui posibil atac rusesc. Neglijată ani de zile din lipsă de fonduri, incompetență sau în numele neutralității țării”, armata pare puțin pregătită să apere eficient țara. Occidentul încearcă să dea o mână de ajutor și promite echipamente.
Grupul Wagner este armata privată pe care Rusia o folosește în operațiunile sale externe, din Ucraina și Siria până în Africa. Marat Gabidullin a făcut parte câțiva ani din această armată privată și a participat la operațiunile sale în estul Ucrainei și Siria. Experiențele sale sunt descrise în Memoriile unui mercenar din grupul Wagner, publicată în România de Editura Corint, din care Veridica prezintă un fragment.
Invazia lui Putin în Ucraina este întâi de toate un avertisment către toți cei care au convingerea că deficiențele democrației, mai ales ale celor în curs de consolidare, pot fi combătute printr-un soi de transfer de expertiză dinspre regimurile autoritare. Având în minte exemplul Chinei, dar trăgând intens cu ochiul la propaganda lui Putin, foarte mulți dintre români, incluzându-i aici și pe politicieni, erau convinși de faptul că, în pofida „neajunsurilor” sale, autoritarismul este eficient.
Amenințarea Turciei că va bloca aderarea Suediei și Finlandei la NATO a fost interpretată drept o încercare de a obține concesii de la Occident în contextul crizei economice. Politicile anterioare ale regimului Erdoğan – și chiar cele ale Turciei post-otomane în general – sugerează că Ankara vrea, de fapt, mai mult: să-și impună propriile imperative și percepții asupra aliaților.
Statele baltice sunt, probabil, printre țările NATO cele mai expuse la un eventual atac al Rusiei și au fost printre primele care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la agresivitatea regimului Putin. Apartenența la NATO le oferă o protecție, dar experții cred că Alianța trebuie să își consolideze pozițiile în regiune.
În ciuda măsurilor luate de Moscova pentru a-și asigura monopolul asupra informației cu privire la războiul din Ucraina, jurnaliștii ruși independenți continuă să scrie. Veridica a selectat mai multe materiale care descriu ce se întâmplă în regiunile din Ucraina ocupate de Rusia: cum este maltratată populația locală de forțele armate ruse, cum dispar bărbații din orașe, cum sunt numite noi administrații „militaro-civile” și cine sunt oamenii puși de ruși să conducă teritoriile acaparate.
Războiul din Ucraina afectează economia Republicii Moldova, care deja este cea mai săracă țară din Europa. Zeci de mii de refugiați se află pe teritoriul Moldovei, piețele din Rusia și Ucraina sunt mult mai greu de accesat, importurile din țările respective au de suferit, iar la toate acestea se adaugă creșterea prețurilor la nivel global și dependența energetică de Rusia. Chișinăul ar putea folosi însă și în avantajul său criza, accelerând integrarea economică cu Uniunea Europeană.
Deși, oficial, are un parteneriat strâns cu Rusia, China nu se grăbește să o sprijine acum, când aceasta întâmpină probleme economice și militare ca urmare a invadării Ucrainei. Cu imaginea afectată de modul în care gestionează actualul val al pandemiei, Beijingul nu are nevoie de și mai multă publicitate negativă acum, când Xi Jinping se pregătește de un nou mandat în fruntea țării. În plus, războiul din Ucraina pare să fi afectat și planurile Chinei cu privire la aducerea Taiwanului sub controlul său.
În afara Rusiei, în țări ex-sovietice și ex-comuniste, trimișii și simpatizanții Moscovei au încercat să marcheze Ziua Victoriei, dar, în cele mai cazuri, acțiunile lor au fost puse în umbră de manifestări de protest față de acțiunile Rusiei și de solidaritate cu Ucraina. Corespondenții Veridica în țări ex-sovietice și ex-comuniste au luat pulsul zilei de 9 mai.
9 mai a fost așteptat cu anxietate la Chișinău: o lege recentă interzice afișarea simbolurilor armatei ruse și invadării Ucrainei, panglica Sf. Gheorghe și literele Z și V, iar filo-rușii spuseseră că vor ignora legea. Existau temeri că vor fi tulburări. N-au fost, iar manifestarea a părut mai degrabă cea a unor nostalgici comuniști decât una de solidarizare cu Rusia.
9 mai va fi altfel decât de obicei: sărbătorirea sa poate fi considerată o celebrare a agresiunii ruse. În așteptarea evenimentelor de la Moscova și de aiurea, Veridica și-a propus să afle ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în țările ex-comuniste și a apelat la corespondenții săi din țările respective.
Un sondaj realizat de un centru independent după prima lună a războiului din Ucraina arată susținerea masivă a rușilor pentru așa-numita „operațiune specială” și pentru regimul Putin. Această susținere s-ar putea însă eroda pe măsură ce populația simte impactul conflictului și al sancțiunilor internaționale.
Pe măsură ce se apropie 9 mai, zi în care în Rusia și alte țări ex-sovietice este marcată victoria împotriva Germaniei naziste, crește numărul de incidente în punctele nevralgice ale Republicii Moldova. În Găgăuzia sau la Bălți, se pledează pentru încălcarea legii care interzice simbolurile armatei ruse asociate cu invadarea Ucrainei. În Transnistria au avut loc mai multe „atacuri” nerevendicate.
Dependența europeană de hidrocarburile importate din Rusia împiedică adoptarea unor sancțiuni care să priveze Moscova de venituri semnificative, pe care le poate folosi pentru a-și susține mașina de război. Occidentul caută surse alternative, însă acestea sunt, în general, „Rusii mai mici” – regimuri autoritare acuzate și ele de încălcarea drepturilor omului.
Din dorința de a trimite sprijin militar Ucrainei, prim-ministrul Kiril Petkov se confruntă cu nenumărate provocări, inclusiv ruperea relației cu omul care l-a adus în politică, președintele Radev. Mai mult decât atât, Rusia a sistat livrările de gaze către Bulgaria, sporind dificultățile pe care guvernul trebuie să le rezolve.
Un general rus menționa recent Transnistria ca unul din obiectivele celei de-a doua faze a războiului din Ucraina. Se va opri Rusia în Transnistria sau va vrea să ajungă și la Chișinău, aflat la o aruncătură de băț? Și ce ar trebui să facă România în acest caz? Anul 1940 este invocat tot mai des…
Susținerea fără echivoc a Poloniei față de Ucraina au făcut uitate, pentru moment, fricțiunile dintre Varșovia și aliații săi occidentali. Problemele ar putea reveni însă, având în vedere că Partidul Lege și Justiție al lui Jarosław Kaczyński nu pare să renunțe la politicile sale ultra-conservatoare sau la eforturile de a controla agenda publică și instituțiile statului.
Tot mai mulți observatori se întreabă acum dacă liderii turci, în frunte cu Recep Tayyip Erdoğan, sunt capabili de o schimbare. Unele semne indică faptul că acest lucru ar fi posibil, dar analiștii experimentați rămân sceptici, insistând că o revenire a regimului la agenda reformistă din primii săi ani de guvernare (2002-2009) este imposibilă.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a dat emoții și la Chișinău, unde s-a vorbit de riscul ca Republica Moldova să fie următoarea țintă a Moscovei, lucru sugerat și de propaganda rusă. Pe de altă parte, momentul poate fi exploatat de Republica Moldova pentru a se desprinde definitiv de Rusia și a își accelera integrarea în lumea occidentală.
Presa și unii politologi ruși au început să îndemne deschis Moscova să penalizeze Republica Moldova pentru „ieșirile” guvernării din ultimul timp, precum interzicerea simbolurilor „Z”, „V” și, în special, a panglicii Sf. Gheorghe – primele asociate direct cu agresiunea asupra Ucrainei, ultima considerată un simbol al armatei ruse.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
