Problemele ecologice ale Bulgariei au început să se adune pe măsură ce banii acordați de UE special pentru remedierea lor continuă să sosească la buget. E o criză din ce în ce mai gravă, care poate fi văzută drept “o probă de foc” pentru modul în care elita politică actuală gestionează (sau nu) problemele de mediu grave ale țării.
Libienii care au ieșit în stradă pe 17 februarie 2011 fuseseră chemați la o „zi a furiei”. Ceva mai târziu, revolta împotriva lui Muammar Gaddafi – care la vremea respectivă era cel mai longeviv, dar și cel mai excentric tiran al lumii arabe – avea să fie numită „Revoluția din 17 februarie”. Retrospectiv, acela e momentul în care Primăvara arabă s-a transformat în marele război pentru lumea arabă.
Atunci când vorbim despre influența Rusiei, Serbia este un caz interesant de analizat datorită opiniei publice pro-ruse deja formate. E suficient să ne uităm la cotidienele din Serbia, unde îl vedem adesea pe Vladimir Putin pe prima pagină, și la mass-media sârbească, care vorbește adesea despre Rusia, pentru a ne crea impresia că narațiunea pro-rusă este creată de ziariștii și editorii sârbi.
Uniunea Europeană a contribuit în ultimii ani la menținerea în viață a Transnistriei, oferindu-i acesteia piața sa în ideea că astfel va contribui la evitarea unui conflict în regiune. Rusia a încetat să fie partenerul economic predominant al republicii separatiste, dar și-a păstrat suficiente pârghii în regiune.
În timp ce șeful diplomației europene se afla la Moscova, într-o vizită nu lipsită de controverse, Rusia a anunțat expulzarea a trei diplomați europeni. A fost o umilință publică, care i-a înfuriat pe mulți.
Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.
Evenimentele stradale au fost alimentate de investigația despre palatul lui Putin din Gelendjik. În pofida relațiilor dificile dintre Ucraina și Rusia, zguduirea regimului dictatorial de la Moscova este un obiectiv pragmatic și direct al Kievului, deoarece căderea regimului Putin și a modelului său de putere ne apropie de recâștigarea controlului asupra Crimeii și Donbassului.
Pe 26 ianuarie, Joe Biden a discutat prima oară cu Vladimir Putin în calitate de președinte al Statelor Unite. Cei doi se cunoșteau de ani de zile, dar convorbirea lor nu pare să fi fost o discuție între doi prieteni care s-au regăsit, nici un schimb de amabilități între șefii a două state care vor să stabilească un prim contact și să testeze apele.
Perdant în recentele alegeri prezidențiale din această toamnă, Igor Dodon încă se agață de putere în interiorul Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM), dar și în fața susținătorilor săi externi de la Kremlin.
Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA obligă Rusia să se axeze pe acțiunile sale hibride din UE. Doar aici are sorți de izbândă. Doar în Uniunea Europeană există loc de manevre active și un lobby puternic pro-Rusia.
Opțiunea pentru China ține de interesele politice interne și externe ale Belgradului, care caută să arate că are o alternativă la Occident și a ales puterea mai relevantă, aflată în creștere, spre deosebire de o Rusie izolată și în criză. China, la rândul său, este interesată să aibă un cap de pod prin care să pătrundă, pe ușa din spate, pe piețele europene.
Cu cât mai hibridă devine realitatea, cu atât mai hibride devin uneltele de luptă. Este un nou crez informal al Rusiei de astăzi care, în războiul asimetric în afara teritoriului său, folosește o „armată a nimănui”. Cel mai cunoscut dintre avatarurile acestei armate este Grupul Wagner.
În noiembrie 2020, guvernul turc a început să promoveze o narațiune despre întoarcerea țării la democrație, domnia legii și drepturile cetățenilor. Dacă privim contextul actual, deloc încurajator pentru Ankara, devine destul de clar că schimbarea de direcție e doar aparentă, iar principalul motiv pentru adoptarea noului discurs este degradarea economiei turcești și, în efect, diminuarea popularității regimului.
După câteva valuri puternice de fake news în ultimii ani, scepticismul față de vaccinuri este în creștere chiar și în rândul celor care nu cred în teoriile conspirației.
Protestele femeilor și tinerilor din Polonia durează, deja, de trei luni. Poliția și-a intensificat acțiunile împotriva lor și a trimis în stradă agenți care, de obicei, sunt folosiți împotriva celor mai periculoși infractori ai țării. Guvernul, pe de altă parte, a pregătit o lege care le impune manifestanților să accepte amenzi penale. Efecte: mâini și picioare rupte, arestări abuzive, instanțe super-aglomerate și ineficiente și o și mai mare furie în societate.
La învestirea lui Biden s-a vorbit despre un nou început, însă în mare măsură pare a fi vorba de o încercare de revenire la punctul în care Statele Unite erau când Donald Trump a preluat puterea. Ca și cum Joe Biden ar vrea să închidă, acum, o paranteză. Acea paranteză din istoria Statelor Unite nu reprezintă, însă, doar o sumă de decizii care pot fi corectate, ci și un nou mod de a privi lumea și de a interpreta realitatea, iar acesta nu poate fi combătut prin ordine prezidențiale și inițiative legislative. Soluția, pentru moment, pare a fi apelul la simbolurile în care este ancorată America.
Teoriile conspirației par să își găsească un nou avânt în această perioadă, fiind folosite inclusiv în campanii de dezinformare. Noii lor promotori vin din zona mass-media, a politicii și a Bisericii, iar acest lucru le dă un plus de credibilitate și o falsă legitimitate.
Orientul Mijlociu pare să treacă printr-o resetare masivă. Arabii fac, pe rând, pace cu Israelul. Monarhiile din Golf încearcă să își rezolve disputele. Alianțele forțelor radicale se refac. Iranul este împins înapoi după mai bine de un deceniu și jumătate de expansiune. Evenimentele anilor 2000 au fost puse în mișcare de atacul rețelei al-Qaida asupra Statelor Unite, iar cele ale deceniului următor, de Primăvara arabă. Al treilea deceniu al secolului începe, în Orient, sub semnul voinței politice a liderilor.
Vizita Maiei Sandu la Kiev poate duce la o resetare a relațiilor moldo-ucrainene și un parteneriat axat pe proiecte comune și integrarea europeană. Nu va fi, însă, ușor.
Cu o populație decisă să se vaccineze anti-Covid doar la nivel de 20-30% din prima strigare, România e pe la coada clasamentului, alături de Franța, vaccino-sceptică prin tradiție (și mândră de asta).
Bulgaria, cândva cel mai de încredere satelit est-european al Moscovei, a expulzat începând cu octombrie, 2016, 6 diplomați ruși, sub acuzația de spionaj. Vrea Sofia să iasă din umbra Moscovei, sau să ascundă, în spatele unei perdele de fum, alte legături subterane?
Rusia maschează, prin retorică agresivă, lipsa de idei și chiar de interes real pentru Moldova. Transnistria – un pion pentru viitoare schimburi, controlat tot mai ferm de Șeriff.
Grațierea a patru americani care au masacrat civili irakieni în timpul războiului transmite mesajul că „muslim lives don’t matter”.
Ucraina vrea să devină o putere energetică la Nistru, dar acest lucru amenință rezervele de apă potabilă ale Republicii Moldova și poate avea un impact indirect chiar și asupra României.
România trebuie să își asume sprijinirea reformelor pro-europene din Republica Moldova printr-un nou “pact de la Snagov".
De ce le-ar păsa, până la urmă, plătitorilor de taxe americani de neliniștile arabilor din Golf, suferințele civililor din Irak, Siria și Yemen sau chiar și de îngrijorările israelienilor?
Supremația statului turc – și, mai recent, a regimului Erdoğan – în fața cetățenilor este justificată cu ajutorul unor teorii ale conspirației în cheie naționalistă.
Dacă în cazul dezastrului de la Cernobîl tăcerea a fost urmată de dezinformări și teorii ale conspirației, acum, infodemia – abundența de informații false și fake – îi face pe oameni să nu mai aibă încredere în presă și autorități.
-image.webp)
Momentele cheie din istoria recentă a României postcomuniste - Revoluția, Mineriadele, conflictului de la Târgu Mureș - sunt neclare. Eforturile presei de a investiga aceste evenimente au fost parazitate întotdeauna de dezinformări monstruoase.
De la martiriul lui Hussein la Războiul din Golf, șase evenimente care au definit Orientul și încă influențează acțiunile principalilor actori.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
Donații
Veridica.md
