Duminică au avut loc alegeri parlamentare și prezidențiale în Serbia, concomitent cu alegeri locale în Belgrad și alte 13 orașe. Spre deosebire de alegerile din 2020, care au fost în general boicotate de opoziție, alegerile actuale au avut un rezultat oarecum deschis. Mulți sperau la o schimbare politică, însă sondajele de opinie din ultima lună au indicat că nu se va schimba nimic la nivelul țării sau al președinției. Opoziția s-a lăudat cu posibilitatea ca reprezentantul ei să meargă în a doua rundă de alegeri prezidențiale, însă președintele în exercițiu, Aleksandar Vučić, a obținut o victorie clară în primul tur, câștigând aproape 60% din voturi. Al doilea loc i-a revenit candidatului alianței de opoziție, Zdravko Ponoš, care a fost votat de 18% din alegători, în spatele lui situându-se candidații dreptei, care a reprezentat surpriza acestor alegeri.
Partidul Progresist (SNS) al lui Vučić a obținut suficiente voturi pentru a forma cu ușurință un nou guvern, împreună cu Partidul Socialist al Serbiei pe post de vioara a doua. Cu toate acestea, președintele Vučić a sugerat că este posibil ca SNS să își aleagă un alt partener de guvernare în locul Socialiștilor, astfel încât în acest moment, cea mai mare incertitudine este legată de structura viitorului cabinet de la Belgrad.
O campanie electorală mai corectă, mai multă mediatizare pentru opoziție și accentul pe războiul din Ucraina
Spre deosebire de alegerile precedente, actualul scrutin a fost marcat de absența campaniilor negative și murdare împotriva opoziției. Pare că guvernul a dorit să lase o impresie mai bună în ochii alegătorilor și comunității internaționale, care a monitorizat în mare măsură modul de desfășurare al campaniei. Dialogul între partide purtat în ultimii doi ani a dus la eliminarea boicotului practicat de televiziunile cu acoperire națională în privința reprezentanților opoziției. Opoziției i s-a dat astfel șansa să se adreseze votanților guvernului, care formează în mod tradițional publicul acestor televiziuni, însă nu a fost suficient pentru a produce o schimbare politică. Campania electorală s-a desfășurat pe măsură ce criza din Ucraina s-a transformat într-un război în toată regula. Războiul a distras atenția societății de la alegeri, așa că în timpul campaniei cetățenii nu au putut urmări cu prea multă atenție programul fiecărui partid înscris în cursa electorală. Războiul a afectat și rezultatul alegerilor, deoarece scena politică s-a deplasat spre dreapta. Guvernul a încercat să echilibreze situația, astfel încât să nu antagonizeze nici Occidentul, nici Rusia, și nici propriul electorat, care este tradițional filorus. Acesta este principalul motiv pentru care Serbia a refuzat să impună sancțiuni împotriva Rusiei, o decizie care se poate schimba foarte curând, acum că alegerile s-au încheiat iar presiunea din partea comunității internaționale va crește.
Partenerii lui Vučić din Partidul Socialist au fost mai puțin prudenți decât guvernul și au menținut o politică pro-rusă care pare că a dat roade, aducându-le 100.000 de voturi în plus. Vučić a anunțat public că anumite partide s-au folosit de criza din Ucraina și de atmosfera de la nivelul societății sârbe pentru a câștiga câteva voturi în plus – și probabil că s-a referit și la Socialiști.
Ziua alegerilor: prezență mare la urne, nereguli și opacitate instituțională
Ziua alegerilor în Serbia a fost marcată de multe nereguli, precum și de un incident, unul din liderii opoziției fiind agresat în Belgrad. Tensiunile s-au întins pe parcursul întregii zile, iar în centrele de votare a fost îmbulzeală. Prin urmare, prezența la vot a fost mai mare ca de obicei, aproximativ 60%.
La închiderea urnelor, Comisia Electorală a anunțat că nu va anunța prezența la urme, iar primele rezultate parțiale au fost anunțate abia 24 de ore mai târziu. Opacitatea Comisiei Electorale a ridicat câteva semne de întrebare privind procesul electoral și rezultatele alegerilor. În loc să fie făcute publice de instituțiile statului, rezultatele au fost anunțate de partidele politice și de agențiile de sondaj private. Tot ce mai lipsea era rezultatul alegerilor din Belgrad, ceea ce ar fi putut reprezenta un motiv serios pentru proteste și revolte pe străzile capitalei.
În ciuda așteptărilor unei părți a electoratului ca Zdravko Ponoš, candidatul opoziției, să intre în a doua rundă de alegeri împreună cu Aleksandar Vučić, acesta din urmă a fost clar favorizat de cvasi-monopolul pe care el și aliații săi îl au asupra presei și resurselor. Președintele Partidului Progresist a fost votat de aproape 3 milioane din cele 6,5 milioane de alegători cu drept de vot.
SNS va rămâne principala forță politică în Parlamentul Serbiei. Va putea forma cu ușurință o majoritate. Însă opoziția a revenit în parlament, un lucru care îi va sprijini inițiativele instituționale. Potrivit rezultatelor parțiale, opoziția va obține undeva între 80 și 90 din cele 250 de mandate de parlamentar. Reprezentarea în parlament înseamnă nu doar noi resurse, ci și o cu totul altă poziție din care se pot purta discuții cu reprezentații Uniunii Europene, ai Statelor Unite și chiar ai Rusiei, mai exact ai comunității internaționale.
Un rezultat surprinzător a fost ascensiunea dreptei eurosceptice și dreptei extremiste: trei partide mici au trecut pragul electoral iar acum dețin împreună 13% din voturi. Coaliția ecologică de stânga MORAMO, care a crescut în sondaje în urma unui val de nemulțumiri la nivelul societății vizavi de mai multe probleme ecologice, a intrat pentru prima dată în Parlament, obținând un rezultat peste așteptări, 4,5% în alegerile naționale și aproape 10% în alegerile din Belgrad.
Ce urmează după alegeri: îndepărtarea de Rusia și aliații ei?
Deși Partidul Socialist (SPS) a obținut un rezultat bun, nimeni nu a sărbătorit la sediul central al partidului. În schimb, președintele partidului, Ivica Dačić, principalul partener din coaliție al lui Vučić, și-a exprimat în mod neobișnuit îngrijorarea. Motivul poate fi reprezentat de faptul că SNS poate forma un guvern și fără sprijinul SPS, ceea ce înseamnă că după zece ani, SPS poate fi înlăturat de la guvernare. Ce ar avea de câștigat Aleksandar Vučić prin decizia de a-și trimite vechiul său aliat în opoziție?
Răspunsul are legătură cu noul context internațional, precum și cu presiunile la care este supus Vučić din partea Occidentului pentru a se distanța de Rusia. Dacă Vučić va alege să renunțe la vechea lui orientare pro-rusă, atunci nu va mai exista loc pentru socialiști în guvern. SPS este considerat principalul aliat al Rusiei în Serbia, în timp ce reprezentanții partidului se află la conducerea tuturor companiilor naționale din domeniul energiei, ceea ce înseamnă că rușii controlează politic sectorul energetic din Serbia. Dacă Vučić alege să elimine toți simpatizanții Rusiei din rândurile guvernului și companiilor publice, atunci SPS va merge în opoziție. Acest lucru poate că nu s-ar fi întâmplat dacă Dačić n-ar fi încercat să profite în timpul campaniei electorale și să câștige voturi din rândul electoratului care se situează de partea Rusiei în războiul din Ucraina.
Săptămâna trecută a sosit la Belgrad noul ambasador al SUA, Christopher Hill. Hill a jucat un rol important în Balcani în anii 90, iar surse diplomatice spun că venirea sa coincide cu lansarea unei noi politici SUA pentru Balcanii de Vest, una care să iasă din umbra trecutului. Asta poate să însemne însă că în viitorul politic al Serbiei nu va exista loc pentru SPS și Ivica Dačić, care în fond sunt pro-ruși. Aceasta ar fi principala surpriză a acestor alegeri, o schimbare importantă atât pe plan intern, cât și în materie de politică externă – deși rezultatul pare să indice că nu s-au schimbat prea multe. Partidul lui Vučić poate forma o coaliție de guvernare cu minoritățile, dar și cu Partidul Democrat, un partid moderat de dreapta.
Zilele și săptămânile următoare ne vor spune dacă președintele Vučić va alege să păstreze sau nu alianța cu socialiștii. Politica externă viitoare a Serbiei – și poate traiectoria generală a țării – depinde de asta.
