Pe 12 martie, Serghei Khlan, deputat în Consiliului Regional Herson, anunța într-o postare pe o rețea socială că rușii care au ocupat parțial orașul, dar și regiunea cu același nume, au încercat să organizeze un referendum pentru crearea unei noi republici separatiste: așa numita republică populară Herson. Oficialul ucrainean a susținut că liderii locali au fost contactați și supuși presiunilor pentru a facilita procesul. Acțiunea a fost confirmată și de Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei. La scurt timp, Procuratura regiunii a informat că a început proceduri de urmărire penală pentru organizarea unui referendum ilegal. Pe 13 martie, publicația Hromadske a anunțat că deputata Galina Danilchenko, care fusese numită de ruși ”primar interimar” al orașului Melitopol, imediat după răpirea primarului Ivan Fedorov, a informat populația că în localitate va începe transmisiunea posturilor de televiziune rusești. Fedorov a fost răpit și ținut ostatic mai multe zile pentru că a refuzat să aducă un omagiu trupelor ruse care au intrat în oraș. Ulterior, Ivan Fedorov a fost eliberat în urma schimbului de prizonieri.
Rușii vor să revitalizeze proiectul Novorusia prin înființarea de noi republici separatiste în Ucraina
Herson este un oraș-port pe Nipru, fiind în același timp și un nod important de comunicații, atât din punct de vedere al poziționării sale strategice, cu acces spre Marea Neagră, către orașul Mykolaiv, cât și din punct de vedere comercial, pentru că face conexiunea cu peninsula Crimeea. La începutul lunii martie 2022, după invadarea Ucrainei, trupele ruse au reușit să avanseze și să captureze cea mai mare parte a orașului. Totuși, populația locală se opune și acum tentativelor de a impune o administrație pro-rusă și protestează constant împotriva ocupației ilegale. Comportamentul civililor din Herson a devenit un model pentru alte localități aflate sub asediu.
Expertul rus al Centrului Carnegie Moscova, Andrei Kolesnikov, evidenția, într-o postare care face referință la discursul din 18 martie al președintelui Vladimir Putin, că acțiunile actuale ale Rusiei contrazic promisiunile făcute cu opt ani în urmă, când a fost anexată Crimeea. Atunci Vladimir Putin susținea public că anexarea peninsulei este un caz singular, o „dreptate istorică”, și că nu vor urma acțiuni similare. Opt ani mai târziu, Moscova a invocat „voința populației” din regiunile Luhansk și Donețk, care s-ar fi simțit amenințată de conducerea de la Kiev și ar fi trebuit protejată de un genocid organizat. Mai mult, partea rusă ar fi oferit părții ucrainene suficient timp să revină asupra deciziilor sale de a nu îndeplini conținutul Acordurilor de la Minsk. Evident că nici Putin nu a menționat și că, în cazul orașului Herson, protecția rusă a fost refuzată chiar și sub presiunea armelor.
Regiunea Herson este inclusă în proiectul Novorusia, care cuprinde atât Donbassul, cât și alte regiuni care oferă acces spre nordul Mării Negre și se conectează cu Odessa. Proiectul a devenit parte importantă a discursului oficialilor ruși, dar și al separatiștilor din Donbass, încă din primăvara anului 2014. Aceștia din urmă au mers chiar mai departe, în 2014, când au anunțat o uniune a așa-numitelor republici populare din Donețk și Luhansk. Ideea nu a găsit suficient suport, așa că din 2015 uniunea (care avea forma unei confederații) nu a mai fost promovată. Totuși, în calitate de proiect, Novorusia a apărut din când în când în discursuri oficiale pentru a pune presiune pe liderii ucraineni sau pe cei ai statelor partenere ale Ucrainei, sau pentru a testa emoțiile opiniei publice. În prezent, ideea ”Novorusia” este parte a explicațiilor oferite de experți cu privire la strategiile din teren ale militarilor ruși, care ar încerca să creeze o conexiune între regiunile separatiste Luhansk și Donețk și cele din nordul Mării Negre, inclusiv prin preluarea controlului asupra regiunii Odessa.
Strategia rusă de creare a unor regiuni separatiste în Ucraina este promovată și în continuare, chiar dacă succesele sunt extrem de limitate. Modelul este unul simplu: organizarea unui referendum ilegal și apoi organizarea unor acțiuni menite a legitima liderii și conducerile separatiste. Această strategie a fost folosită în Crimeea, anexată pe 18 martie 2014, dar și în Luhansk și Donețk – cele două republici separatiste pe care Rusia le controlează și pe care le-a folosit, începând cu același an, pentru a influența sau a submina procese decizionale la Kiev. În februarie 2022, Vladimir Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței celor două republici separatiste, iar ulterior s-a folosit de acest act pentru a argumenta parțial „operațiunea militară specială” asupra Ucrainei, care a „sabotat” în mod deliberat (potrivit părții ruse) implementarea Acordurilor de la Minsk și a organizat un „genocid” împotriva populației din aceste regiuni. Am spus parțial, pentru că Moscova a spus și că obiectivul său este să „demilitarizeze” și să „denazifice” Ucraina și se aștepta – sau, cel puțin, asta a lăsat de înțeles – ca ucrainenii trebuiau să îi aprobe și să îi aplaude acțiunile. Doar că, pe teren, calculele au fost contrazise de rezistența populației, inclusiv a celei vorbitoare de limbă rusă.
Alternative pentru republicile separatiste: lideri locali ai opoziției suspendate
Potrivit datelor oferite de Statul Major al Forțelor Armate al Ucrainei, crearea de republici separatiste nu este singurul instrument folosit de ruși pentru a se impune la nivel local cu scopul de a sparge rândurile celor care susțin integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Astfel, conducerea Federației Ruse ar avea în vedere și impunerea unor autorități locale ilegale în teritoriile ocupate temporar. Pentru a atinge acest obiectiv, angajați ai instituțiilor de forță, parchetelor și instanțelor de judecată sunt selectați în Federația Rusă și urmează să fie trimiși sau se află deja pe teritoriul Ucrainei. Scopul lor este unul bine definit: penetrarea comunităților locale și subminarea vigilenței din interiorul localităților asediate. De asemenea, la acțiunile subversive sunt invitați să participe și lideri ai unor formațiuni politice pro-ruse, a căror activitate este temporar suspendată. Un exemplu în acest sens, este orașul Energodar, unde un adept al Platformei de Opoziție - Pentru Viață, Andrei Șevcik, a anunțat pe 27 martie crearea unui „consiliu orășenesc” și s-a autodeclarat conducătorul acestuia. Evident, decizia nu este una legală și nu va avea efecte juridice. Mai mult, ea va putea fi încadrată la acțiuni împotriva statului ucrainean, adică trădare de patrie.
Pe teren, însă, identificarea și promovarea unor asemenea lideri nu reprezintă un succes pentru partea rusă, care spera să obțină rezultate excepționale în localități mari, cu populație majoritară vorbitoare de limbă rusă. Autoritățile ruse se confruntă cu o rezistență locală extrem de pronunțată și care le creează probleme în a avansa operațiunile militare. În orașul Melitopol, la fel sub ocupație temporară, conducătorii instituțiilor de învățământ și-au depus cererile de demisie și au refuzat să coopereze cu forțele de ocupație. În acest context, apare întrebarea: ce resursă umană și administrativă este dispusă Rusia să aducă în Ucraina pentru a-și loializa populația locală? Dacă găsim răspunsul la această întrebare, atunci trebuie să identificăm și răspunsul la o altă întrebare: dacă aceste republici separatiste vor să renunțe la independență, cum va proceda Rusia?
Republicile separatiste nu vor să rămână „independente”
Leonid Pasechnik, lider al republicii separatiste Luhansk, a anunțat pe 27 martie 2022 că ar putea organiza în scurt timp un referendum de „alipire” la Federația Rusă. Ideea nu a fost respinsă de autoritățile de la Moscova. Mai mult, președintele Comisiei Consiliului Federației pentru legislație constituțională și consolidare a statului din Rusia, Andrei Klishas, practic a încurajat poziția liderului separatist, într-o postare pe o rețea socială, susținând că cele două entități separatiste își pot decide singure soarta.
Impactul unor astfel de solicitări se simte și în afara Ucrainei. Oficialii separatiști din regiunea georgiană Osetia de Sud și-au făcut publice intențiile. Aceștia au declarat că sunt gata să organizeze un referendum pentru încorporarea Osetiei de Sud în cadrul Federației Ruse, a informat Agenția de Știri ITAR-TASS. Potrivit publicației, care îl citează pe așa numitul președinte al parlamentului regiuni separatiste, Alan Tadtaev, un referendum ar urma să fie organizat în scurt timp pentru că aceasta ar fi calea și aspirația poporului. Procedurile necesare organizării referendumului ar putea fi finalizate pe 10 aprilie. Avansarea rapidă a scenariului ar avea o explicație pragmatică, de eficientizare a cheltuielilor, pentru că va coincide cu alegerile prezidențiale ilegale din Osetia de Sud. Dacă extindem analiza asupra regiunii, atunci se poate observa că regimul nerecunoscut de la Tiraspol este mai timid și insistă doar asupra recunoașterii independenței, fără a formula deocamdată alte aspirații. În anul 2008, atunci când a recunoscut cele două regiuni separatiste din Georgia ca fiind independente, Tiraspolul nu a obținut un rezultat similar, deși a insistat asupra acestui fapt. Pentru Moscova, recunoașterea Transnistriei ca fiind independentă ar putea să se finalizeze cu o pierdere a controlului asupra Republicii Moldova.
Până la acest moment, Moscova nu a obținut de la aventura sa în Ucraina decât sancțiuni economice, izolare externă și consolidare a Occidentului în fața agresivității sale. Eventuala loialitate a unor lideri locali, impuși cu ajutorul armelor, prin șantaj sau promisiunea unor funcții la nivel local, nu poate fi o alternativă acceptabilă pentru a se angaja și mai mult în acțiuni militare împotriva Ucrainei. Evident, acest lucru nu va fi recunoscut de autoritățile ruse, care au calculat greșit entuziasmul local, dar oferă părții ucrainene oportunități suplimentare de a identifica surse interne de amenințare la adresa securității naționale: lideri de partide pro-ruse și lideri locali, care au contribuit la acțiuni ilegale.
