Ucraina pare să își fi asumat ferm parcursul – și discursul – european după Euromaidanul din 2013-2014 și semnarea Acordului de asociere cu UE în 2016. Cu toate acestea, retorica presei și a clasei politice încă sunt îmbibate cu narațiuni de sorginte sovietică. Un exemplu tipic este legat de linia discursivă dominantă cu privire la România ca stat, poporul român, istoria românilor și comunitatea românească din Ucraina.
Cel mai recent scandal de spionaj din Italia, acolo unde un ofițer italian cu acces la informații confidențiale ale NATO a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea informații secrete unui atașat militar rus, scoate în evidență încă o dată acțiuni ostile ale Rusiei la adresa NATO. Recrudescența acestor activități s-a produs în special după Euromaidan și anexarea Crimeii de către Federația Rusă în 2014.
Partidul premierului Boiko Borisov, aflat la guvernare de foarte mult timp și măcinat de controverse, câștigă alegerile dar pierde, în același timp, majoritatea și nu există vreun partener clar cu care să formeze o coaliție.
Protestele anti-restricții au dat semnalul unui adevărat festival pe Sputnik, principalul organ de propagandă în limba română al Kremlinului. Ipoteticul cititor care nu ar avea vreo altă sursă de informații ar putea să își închipuie, parcurgând titlurile Sputnik ale săptămânii, că România este în mijlocul unei adevărate revoluții, în care șuvoaie de manifestanți anti-restricții s-au revărsat în stradă de dragul libertății.
Patru alegeri în mai puțin de doi ani și Netanyahu continuă să câștige primul loc, să rămână la putere. Într-o lume atât de complicată, cum este Orientul Mijlociu, într-o societate atât de complexă, cum este cea israeliană, nu e deloc ușor. Și totuși, Bibi, cum îl alintă majoritatea israelienilor – sau regele Bibi pentru cei mai înfocați adepți ai săi – a reușit chiar și atunci când toată lumea era împotriva lui. Și a devenit veteranul - și supraviețuitorul - politicii israeliene.
În Republica Moldova au eșuat două tentative de a se învesti un nou guvern și au trecut mai mult de trei luni de la demisia precedentului, astfel încă, teoretic, s-au întrunit circumstanțele pentru a dizolva Parlamentul și a declanșa alegeri anticipate, pe care toate partidele din legislativ au spus că le doresc. Însă, ca de obicei, în Republica Moldova niciodată negrul nu e doar negru, iar albul - alb de tot.
Mult mediatizata deconspirare a unei rețele de spioni ruși în Sofia a semnalat nu doar o intervenție străină în politicile Bulgariei, ci a lăsat și un gust amar – să fi fost oare doar o lovitură de imagine a guvernului înaintea alegerilor generale?
În ultimii ani, România a finanțat numeroase proiecte care au un impact direct asupra populației. În paralel, s-a mers ceva mai puțin pe un anume tip de discurs patriotic, iritant pentru o parte semnificativă din populația Republicii Moldova. Rezultatul acestei politici prin instrumente de tip soft-power este că în timp ce partidele declarat unioniste de la Chișinău sunt în cădere liberă în preferințele electoratului, în mod paradoxal, numărul unioniștilor este în creștere.
Lupta epică între bine și rău, veche de când omul și-a inventat primele mitologii și transpusă, de-a lungul istoriei, în dispute religioase sau politice, ar putea să capete o nouă formă: cea a disputei dintre democrații și autocrații.
Tensiunile recente pe axa Washington - Moscova dintre cei doi lideri Joe Biden și Vladimir Putin le dau cu siguranță de muncă analiștilor politici din toată lumea care încearcă să decripteze narațiunile celor doi și cumva să prevadă ce curs ar urma acestea. Pe agenda actuală, SUA și Rusia au o serie de subiecte mari precum situația din Ucraina, Siria, dosarul nuclear iranian, situația din nordul Africii. Mai sunt și alte fricțiuni legate de otrăvirea și condamnarea opozantului rus Alexei Navalnîi, scandalul atacurilor cibernetice SolarWinds și recompensele puse de Moscova pe capul militarilor americani din Afganistan.
Confruntat cu pierderi politice acasă și în Europa, Viktor Orban trebuie să gestioneze și un al treilea val devastator de Covid-19. Soluția premierului ungar este să caute ajutor către Rusia și China, puterile cu care a flirtat în ultimii ani.
În ultimii ani, relațiile dintre Polonia și Rusia au fost marcate de tensiuni izvorâte din felul în care fiecare parte a ales să interpreteze istoria secolului al XX-lea. Neavând o imagine clară și roz a viitorului, Rusia manipulează din ce în ce mai agresiv trecutul. Dar și guvernul polonez folosește la rândul său metode radicale pentru a-și impune propria viziune asupra istoriei. Care sunt avantajele și dezavantajele acestor politici agresive de rescriere a istoriei?
În martie, 2014, așa-numiții „omuleți verzi” – militari ruși care nu purtau însemnele naționale de identificare – ocupau această peninsulă din componența Ucrainei. A urmat organizarea unui referendum privind alipirea la Rusia, nerecunoscut de comunitatea internațională, iar la 21 martie, 2014, președintele Vladimir Putin a semnat legea care oficializa integrarea Crimeii în Federația Rusă. Evenimentele care au avut loc acum 7 ani sunt însă văzute în mod diferit în Ucraina și Rusia.
Prins la mijloc între propriile ambiții și interesele puterilor globale, între provocări interne și politici eronate, actualul regim de la Ankara vorbește și se comportă din ce în ce mai haotic, urmările fiind greu de anticipat în acest moment.
Confruntată cu probleme de organizare acasă şi capacităţi limitate de producţie a vaccinului Sputnik V, Rusia face bluf în Europa, prefăcându-se că abia aşteaptă ca Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) să aprobe pentru utilizare serul pentru a umple golul de aprovizionare al UE.
Guvernul a eșuat în gestionarea pandemiei de COVID-19 la mai multe niveluri și pare că nimeni nu a învățat nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul an. Și toate astea chiar înainte de alegerile parlamentare.
China este în topul preocupărilor americane, dat fiind războiul comercial în desfășurare și mișcările agresive ale Beijingului într-o regiune în care SUA are interese strategice și aliați apropiați. După ce a avut primele tatonări cu Rusia, aliații europeni și Orientul Mijlociu, în martie, Casa Albă și-a întors privirea și către China și a trimis în regiune doi emisari de calibru.
Mulţi sârbi încă mai nutresc simpatii pentru Rusia. La urma urmei, Rusia este totuşi o superputere care a sprijinit de la bun început revendicările Serbiei în privinţa Kosovo, iar liderii sârbi manipulează de multe ori informaţiile din presă pentru a crea o imagine negativă a UE. Chiar și-așa, mulţi sârbi vor ca ţara lor să se alăture UE, iar asta este și dorința conducătorilor ţării şi principalelor partide politice.
Eșecul filo-rusului Igor Dodon în alegerile prezidențiale din Republica Moldova nu pare să fi produs o supărare foarte mare la Kremlin: în loc să fie mustrat, ofițerul însărcinat cu dosarul moldovenesc (și asistarea lui Dodon în campania electorală) a fost promovat, la începutul lui martie. La prima vedere, promovarea pare să fie legată de o rotire de cadre, însă ea se înscrie într-o reorganizare mai amplă a departamentelor care se ocupă de spațiul ex-sovietic și de regiunile separatiste sprijinite de Moscova.
Masiva campanie de dezinformare purtată de Moscova în Occident, în foștii sateliți ai Imperiului Sovietic și pe propriul său teritoriu, are un călcâi al lui Ahile: se limitează la un număr de teme sau narațiuni.
Pentru prima oară în istorie, un Papă a ajuns în Irak, în locurile unde, ne spune Biblia, a început lumea, pe urmele patriarhilor și profeților din Vechiul Testament. A fost o vizită istorică prin ineditul său, încărcată de momente simbolice și emoționante. Întrebarea este dacă dincolo de toate acestea poate, cu adevărat, să rămână ceva.
Pe tot parcursul pandemiei de coronavirus de la începutul lui 2020 până în prezent, Rusia a văzut o fereastră de oportunitate în a câștiga avantaje tactice și imagologice. În timp ce Vestul era copleșit de criza medicală și căuta și avea diverse tentative, mai mult sau mai puțin stângace, de o opri răspândirea coronavirusului, Moscova acționa pe toate canale oficiale, dar și cele informale din arsenalul războiului hibrid, pentru a discreta Occidentul.
Există o discrepanță între estimările occidentale, potrivit cărora au fost sute de mii de victime ale violurilor, și cele rusești, în care numărul tinde spre ordinul zecilor. Cu ce argumente însă a intrat fiecare parte în dispută?
Pe 25 februarie a avut loc prima operațiune militară ordonată de președintele Joe Biden. Forțele americane au bombardat un obiectiv din Siria folosit de miliții coordonate de Iran. Raidul a readus în atenție un război aproape uitat și amintește de complexitatea acestui conflict cu ramificații regionale.
Scena politică de la Chișinău este din nou în criză. Incompatibilitatea dintre președintele ales pro-european Maia Sandu și adversarii săi politici de la guvernare din tabără „establishment-ului” corupt de la Chișinău cu simpatii proruse provoacă iar clinciuri și situații greu de anticipat.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a renunțat la propunerea de federalizare a Republicii Moldova, dar propune, în schimb, revenirea la un document vechi de aproape un sfert de secol, care vedea soluționarea diferendului prin punerea Chișinăului și Tiraspolului pe picior de egalitate, adică de facto, crearea unei confederații.
Speculațiile cu trimitere la memoria istorică au devenit principala armă folosită de Rusia în confruntarea de tip hibrid cu țările europene. Ele au ca țintă atât țări membre UE, cât și țările din Parteneriatul Estic.
Cea mai eficientă formă de propagandă chinezească peste hotare nu e cea pe care Beijingul o plănuiește, ci aceea care apare spontan atunci când o civilizație îndepărtată vorbind o limbă pe care puțini europeni o înțeleg vine în contact cu tendința aceleiași Europe de a crea mitologii despre “Orient”. Cu alte cuvinte, e un produs colateral al “orientalismului”.China de azi a luat locul Japoniei anilor 1970 drept “țara care face lucrurile altfel decât noi” și e pe cale să surclaseze vechile democrații.
Primii pași politici făcuți de administrația Biden în Orientul Mijlociu marchează schimbări semnificative față de epoca Trump. Aliați-cheie cărora Trump le dăduse, practic, mână liberă în regiune au fost tratați cu răceală, în timp ce s-a manifestat o deschidere către reluarea dialogului cu Iranul. Rămâne de văzut însă cât de profunde vor fi aceste schimbări – sau cât de mult vor dura.
Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.
Transnistria reprezintă o miză extrem de importantă pentru unii politicieni de la Chișinău, dar nu pentru că ar fi prea interesați de realizarea marelui obiectiv național al Republicii Moldova – reunificarea. Ceea ce îi interesează sunt miile de voturi pe care le pot obține de acolo. Acele voturi sunt, însă, obținute doar în schimbul unor concesii.
Polonia urmează calea bătută de Ungaria și prim-ministrul acesteia. După ce și-a adus sub control Tribunalul Constituțional și Curtea Supremă, guvernul naționalist al partidului Lege și Justiție a început să sufoce fără milă organizațiile de presă independente și să restricționeze libertatea de exprimare. În curând, magnatul media Tadeusz Rydzyk ar putea să devină cea mai importantă persoană fără funcție publică din Polonia și cel mai puternic jucător de pe piața media, în afară de radiodifuzorul public. Este preot, om de afaceri și prieten apropiat al multor politicieni de dreapta.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
Donații
Veridica.md
