Donații
Veridica.md
Războiul din Ucraina a adus în atenția jurnaliștilor și a comunicatorilor o problemă care preocupa Kievul de câțiva ani: cea a ortografiei numelor proprii. Persoane și localități deopotrivă sunt mai cunoscute după denumirile rusești. Ucraina insistă că ortografia ar trebui să fie în limba ucraineană. Unele publicații și cancelarii au adoptat ortografia ucraineană, mai ales după ce Rusia a declanșat războiul. Altele au decis să rămână pe vechea ortografie, încetățenită în limbile lor; o a treia categorie folosește cele două ortografii alternativ sau chiar simultan, adoptând formulări gen Kiev/Kyiv. Chestiunea poate părea ridicolă; ea ține însă de manifestarea identității naționale a Ucrainei și reflectă o altă confruntare cu Rusia, de data aceasta în domeniul lingvisticii.
Derusificarea denumirilor – un pas geopolitic al Ucrainei
În 2018 Ucraina a lansat campania „KyivNotKiev”, care face parte dintr-o acțiune mai amplă, numită „CorrectUA”. Inițiativa pledează pentru schimbarea denumirilor folosite în limbile străine nu numai pentru Kiev, ci și pentru alte orașe ucrainene ale căror denumiri sunt derivate din rusă.
La 2 octombrie 2018, Ministerul de Externe al Ucrainei s-a adresat statelor lumii cu solicitarea să nu mai folosească toponimicul Kiev, ci pe cel corect – Kyiv. MAE a mai cerut să fie folosite toponimicele Lviv, Kharkiv, Mykolaiv, Rivne, Ternopil etc., nu Lvov, Harkov, Nicolaev, Rovno sau Ternopol, menționând că denumirile tradiționale în limbile europene au fost împrumutate din limba rusă.
În acest sens, MAE a publicat o listă a numelor „arhaice” și a celor „corecte”, argumentând că transliterațiile bazate pe nume rusești au rămas în practica obișnuită din cauza „politicilor agresive de rusificare din partea autorităților imperiale ruse sau sovietice”
Inițiativa Ucrainei nu prea a avut succes: denumirile orașelor au fost schimbate prin aeroporturi sau gări, dar presa internațională a continuat să le folosească pe cele înrădăcinate în limbile europene sau a acceptat doar parțial solicitările diplomaților ucraineni.
În România nu există vreo standardizare a ortografiei, astfel încât sunt folosite diferite transcrieri ale numelor orașelor sau chiar ale politicienilor. Unii scriu, de exemplu, președintele Volodymyr Zelenskyy (varianta website-ului oficial), iar alții – Volodimir Zelenski, pentru că e o transcriere mai adaptată la fonetica limbii române. Nici la nivel politic nu s-a luat vreo decizie – surse din ministerul afacerilor externe de la București, pe a cărui pagină de internet poate fi întâlnită ortografia de sorginte rusă, au subliniat pentru Veridica insistent că se scrie așa din obișnuință și conform ortografiei române, nu există niciun substrat și nu s-a gândit cineva să transmită vreun mesaj sau să poziționeze în vreun fel România în această chestiune.
Geopolitica ucraineană și limba română
Regretatul filolog, jurnalist și traducător Mircea Lutic, din nordul Bucovinei, care a tradus opere ale scriitorilor ruși ca Feodor Dostoievski sau ale literaților ucraineni contemporani, era cunoscut în presa românească prin poziția sa de a accepta adaptarea limbii române la noile realități politice sau lingvistice.
Mircea Lutic argumenta că limba română nu a interacționat niciodată cu limba ucraineană academică, de aceea multe nume nu sunt reprezentate corect. În activitatea sa de gazetar, fiind multă vreme redactor-șef al ziarului „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, Mircea Lutic se străduia să încadreze numele ucrainene în limbajul ziaristic român cu mult timp înaintea publicării solicitărilor MAE al Ucrainei.
Dincolo de chestiunea toponimelor, o discuție aparte este legată de onomastică. Pas cu pas, presa românească s-a obișnuit să folosească numele ucrainene clasice, fără să le prezinte în stil rusesc: Volodimir, și nu Vladimir, Oleskii, și nu Alexei etc.
Ce facem cu numele înrădăcinate din limba română?
Făcând abstracție de argumentele geopolitice, limba română funcționează după reguli scrise și nescrise. Adaptarea acesteia la solicitări venite din alte țări poate fi un proces destul de complicat.
Filologul Gina Puică, lector dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a coordonat o perioadă un lectorat de limba română pe teritoriul Ucrainei, afirmă că „a continua să folosim în română toponimul Kiev în loc de ucraineanul transliterat Kyiv nu ar trebui să inducă niciun sentiment de culpabilitate utilizatorilor români și nici să stârnească vreo supărare de partea prietenilor noștri ucraineni”.
Specialistul consideră că dincolo de a fi numele în limba rusă al capitalei Ucrainei, Kiev este numele românesc al aceleiași capitale, consfințit de tradiție, la fel cum Varșovia este numele românesc al capitalei Poloniei sau Budapesta numele românesc al capitalei Ungariei. De asemenea, în românește spunem Cernăuți (pentru Chernivtsi), Liov (pentru Lviv), Slatina (pentru Solotvino), așa cum spunem, tradițional, Seghedin (pentru orașul unguresc Szeged) ori Marsilia (pentru francezul Marseille) și Florența (pentru Firenze).
„Pe de altă parte, eu însămi, care am lucrat la Cernăuți ca lector de română între 2015 și 2021, am ales în ultimii ani să folosesc Kyiv în loc de Kiev în discuțiile (în limba română) cu ucrainenii și în textele pe care le-am scris/editat. Tot din respect pentru opțiunile ucrainenilor, am folosit întotdeauna transliterarea cu caractere latine utilizată de aceștia (apropiată de cea a limbii engleze) pentru numele de persoane, încălcând tradiția de transliterare pe românește a numelor din limbile slave”, susține Gina Puică.
Uzajul lingvistic are propriile sale reguli, care de multe ori nu țin seama nici măcar de normele Academiei. „Totuși, nu pot să nu remarc că ideologia timpului prezent, atentă la dreptul la diferență a celuilalt și hrănită de inflamarea emoțională a indivizilor conectați prin rețelele sociale, încurajează ruptura de tradiție și crearea de mici revoluții lingvistice”, analizează Gina Puică.
Poate fi, oare, găsită o soluție de compromis?
În linii mari, unele dintre solicitările MAE al Ucrainei pot fi acceptate în cazul unor nume mai puțin cunoscute, cum e, de pildă, cazul orașului Obuhiv, a cărui denumire rusă este Obuhov – oricum puțini știu unde se află acest oraș și nu este vorba de un nume înrădăcinat.
Însă discuțiile apar în cazul unor toponimice tradiționale, folosite de sute de ani în practica jurnalistică sau academică. Ne putem aminti aici și de o serie de denumiri rusești ale orașelor din România, prezente în limba ucraineană (Iasî, Buharest, și nu Iași sau București), a căror modificare în stil românesc ar însemna o serie de schimbări nefirești pentru fonetica limbii de stat a Ucrainei.
Cei care folosesc denumirile orașelor ucrainene, așa cum solicită MAE ucrainean, o fac în baza unui sentiment de solidaritate politică cu Ucraina, și mai puțin din considerente filologice. Așadar, dacă spui/scrii Donbass, Harkov, Odessa sau Kiev respecți „Dicționarul explicativ al limbii române”, iar dacă spui Donbas, Harkiv, Odesa sau Kyiv ești solidar cu poporul ucrainean care luptă împotriva agresiunii Federației Ruse.
Rămâne de văzut dacă și la nivel academic vor avea loc re-poziționări care să țină cont de realitățile politice mai recente.
