Viktor Orbán este cel mai longeviv premier din istoria Ungariei și, după trei cicluri electorale la putere, încă se bucură de un sprijin masiv. Asumarea iliberalismului, suspiciunile de corupție și apropierea de Rusia nu par să afecteze semnificativ șansa lui Orbán de a obține un al patrulea mandat de premier.
După 12 ani de guvernare, Orban și Fidesz încă au o susținere masivă
Unul din ultimele sondaje înainte de alegerile din 3 aprilie arată un avans pentru coaliția Fidesz-creștin-democrați (KDNP), sprijinită de 39% dintre alegători, față de blocul opoziției, cu 36% (Závecz Research) din intenția de vot. Ca să câștige, Fidesz-KDNP ar avea nevoie de mobilizarea a 100-150 de mii de simpatizanți pasivi, în timp ce opoziția, de 200-250 de mii.
Un alt sondaj indică un avantaj de 2 procente pentru Fidesz (41-39%) și 6% indeciși în totalul alegătorilor. Printre cei care vor vota în mod sigur, decalajul este mai mare, 50% pentru Fidesz și 45 pentru opoziție (Idea).
Calculul împărțirii mandatelor în parlament arată tot un avantaj pentru Fidesz, care ar primi 128 față de 71, opoziția, în cazul unei prezențe ridicate la urne, de 80% (Medián). Datele arată totodată și diferențe masive între mediul urban și rural. În marile orașe, preferințele ar fi de 45% pentru opoziție și 27% pentru guvern, în timp ce în provincie raportul este invers, ba chiar de 50% pentru guvern și 26% pentru opoziție la sate.
Se observă deci că, în 12 ani, popularitatea Fidesz și a lui Orbán au rămas suficient de ridicate ca să câștige din nou alegerile. Cum a reușit acest lucru?
Iliberalismul lui Viktor Orbán și fondurile europene
Acum 8 ani Orbán ținea un discurs care avea să schimbe substanțial atitudinea comunității internaționale față de el. Discurs rostit, paradoxal, nu în Ungaria, ci în România, la Tușnad. Acolo a lansat ideea societății iliberale. În viziunea sa, Occidentul și-a pierdut competitivitatea și se zbate în capcana liberalismului. Nu e clar dacă e ineficientă pentru că este liberală sau a devenit liberală din cauza ineficienței. Oricum, perioada de glorie a Occidentului a trecut, iar acum (atunci, în 2014) lumea este preocupată de înțelegerea sistemelor care "nu sunt liberale, nu sunt democrații liberale, poate nici democrații, dar duc la succesul unei națiuni. Astăzi vedetele în analizele internaționale sunt Singapore, China, India, Rusia, Turcia." Fără să detalieze în ce anume constă succesul deosebit al acestor țări, Orbán declara: "o democrație nu este în mod necesar liberală. Dacă ceva nu este liberal, mai poate fi democrație".
Țările occidentale cu o lungă tradiție liberală – în care puteau conviețui fără probleme ideologiile de dreapta, de stânga și chiar de extremă dreaptă sau stângă – au reacționat uluite, fără să mai fie atente la restul discursului. Deși partea interesantă abia urma. Orbán mai observa că oamenii – mai multe sute – care administrau fondurile europene de dezvoltare economică și socială își primeau salariile direct de la Uniunea Europeană. Mai exact, împărțirea acestor fonduri era decisă „de oameni plătiți de alții și care pentru această activitate primeau indemnizații mult peste a celor care lucrează în administrația de stat”. Ca atare, guvernul ungar a decis ca cei care decid destinațiile fondurilor europene „în noua concepție de stat, în concepția statului iliberal, trebuie să fie angajați de stat”, adică al statului ungar. Deci, în argumentația lui Orbán, persoanele plătite de Uniunea Europeană primeau prea mulți bani pentru munca lor, de aceea trebuiau înlocuite cu angajați ai statului ungar, care câștigau substanțial mai puțin. Ce anume câștiga statul ungar prin angajați plătiți de la buget în loc de UE și prin ce își făceau mai bine treaba acești angajați în noile condiții, nu a reieșit din discursul premierului.
Lőrinc Mészáros, instalatorul care l-a ajutat pe Viktor Orbán să preia controlul asupra presei
Aceasta era și perioada când Lőrinc Mészáros, instalator de gaze din satul natal al lui Orbán devenit primar al satului, apoi antreprenor, a început să se îmbogățească spectaculos. Holdingul de firme aflate în proprietatea sa creștea continuu, odată cu valoarea licitațiilor publice câștigate în serie. În doar câțiva ani, Mészáros a devenit cel mai bogat om din Ungaria, folosindu-și averea cu generozitate în folosul Fidesz. Firmele sale au cumpărat practic tot ce se putea pe piața media din Ungaria: televiziuni de știri, posturi de radio, editura ziarelor regionale. După încheierea achizițiilor, Mészáros a donat în 2018 tot pachetul unei fundații gestionate de Fidesz. De atunci, toate aceste organe de presă, împreună cu posturile de radio și televiziune publice, finanțate de la bugetul de stat, publică doar știri, articole și mesaje favorabile guvernului, în paralel cu cele de discreditare a opoziției.
Dominarea presei era un țel important pentru Orbán, formulat cu mulți ani înainte, și a reușit acest lucru. Nu în totalitate, pentru că presa independentă supraviețuiește încă în spațiul online, dar premierul și-a atins țelul inițial: monopolul comunicării în provincie, mai ales în sate. Pe lângă aceasta, premierul comunică mult pe Facebook, discursurile sale publice sunt întotdeauna organizate în fața unui public atent selectat și nu acordă niciodată interviuri presei critice la adresa lui. Iar pentru ca cercul să fie complet, nu participă la dezbateri electorale.
Aceste dezbateri și interviuri în mod sigur ar aborda chestiunea licitațiilor publice, câștigate în mod constant de același grup restrâns de antreprenori. Doar în decurs de un an, între aprilie 2020 și aprilie 2021, 6 firme au câștigat proiecte de stat în valoare de 800 de miliarde HUF, cca. 2 miliarde EUR. Dintre cele 6 firme, 3 erau, direct sau indirect, în proprietatea familiei lui Lőrinc Mészáros. O îmbogățire spectaculoasă a înregistrat și ginerele lui Orbán, István Tiborcz, ale cărui afaceri se bucură de alocații generoase de la bugetul de stat. Concentrarea banilor în averi personale din surse publice a devenit sistemică în Ungaria.
Cum și-a consolidat Orbán puterea: a numit aliați în instituții și a inventat inamici externi
Ajuns aici, cititorul din România se întreabă probabil cum de reușește în aceste condiții Orbán să rămână la putere de 12 ani și probabil și în următorii 4 ani? Există mai multe răspunsuri.
În acești 12 ani Orbán a demontat sistematic mecanismele de „checks and balances”, ajutat de o majoritate parlamentară de două treimi. Toate numirile în funcții importante au fost votate de deputații Fidesz-KDNP, printre altele și procurorul general, pe o perioadă de 9 ani. La fel și președintele autorității media, care ar trebui să vegheze la imparțialitatea presei și să oprească propaganda guvernamentală. Nici procuratura, nici autoritatea media nu au avut nimic de obiectat în ultimii 12 ani, iar președintele țării, János Áder, colegul de facultate al lui Orbán, validat tot prin majoritatea parlamentară Fidesz, nu a respins nicio lege înaintată de guvern. În fine, mesajele guvernului transmise prin presa guvernamentală omniprezentă erau atent construite pentru a distrage atenția de la cazurile flagrante de corupție.
Aceste mesaje se manifestă sub forma de campanii împotriva unor inamici ai țării. Inamici întotdeauna aflați undeva în depărtare, greu de identificat și oricum dubioși, dintr-un motiv sau altul. Pe cât posibil ei trebuie amestecați, într-un mix de pericole. Câteva exemple:
- migranții care vin din Orientul Mijlociu, din altă cultură și altă religie. Dacă nu luptăm împotriva migrației, ne vor lua cultura, locurile de muncă, tradițiile;
- George Soros, care sub pretextul societății deschise vrea să aducă masiv migranți în Ungaria (fără a se specifica ce ar câștiga Soros prin aceasta);
- Bruxelles-ul. Nu Comisia Europeană, nu Parlamentul European, nu Consiliul European sau altă instituție europeană. Bruxelles-ul, la modul general. În perioada 2015-2016, Orbán lupta împotriva Bruxelles-ului pentru că ar fi obligat statele membre să accepte migranți, sub presiunea lui Soros, prezentat ca foarte influent în instituțiile europene, ba chiar având un plan în acest sens. Între timp subiectul migrației și-a pierdut din relevanță, acum Bruxelles-ul este acuzat că vrea să forțeze Ungaria și alte țări să accepte schimbările de gen și, în general, „propaganda homosexuală” chiar și în școli, printre copii.
Aceste subiecte sunt propagate constant, în fiecare zi, eliminând orice alt subiect și prezentându-l permanent pe Viktor Orbán ca liderul care luptă neîncetat cu aceste pericole. Există totuși momente când propaganda atent construită se poticnește.
Pariul lui Orbán pe Rusia: o greșeală?
Înainte de 2010, Orbán vedea și un alt pericol, cel al expansiunii ruse. În 2008, referindu-se la invazia rusă în Georgia, spunea: "Am convingerea că este datoria popoarelor central-europene ca, atunci când o țară independentă este supusă unei agresiuni militare, să vorbească clar și fără echivoc. Este o obligație și mai mare pentru noi, maghiarii trecuți prin 1956. De aceea, atunci când un stat independent este atacat de ruși prin agresiune militară, noi trebuie să ne exprimăm clar, direct și adoptând poziția morală corectă."
Pe atunci Orbán nu era deloc îngrijorat că această exprimare clară ar putea afecta alimentarea țării cu gaz rusesc. Tot atunci, organizația de tineret a Fidesz ieșea la demonstrație în fața ambasadei Rusiei la Budapesta, unde Péter Szijjártó declara: "dacă este atacat un stat independent, atunci există posibilitatea ca Moscova să-și exprime la fel de brutal nemulțumirea, dacă i se va părea contrar intereselor sale următorul prim-ministru ucrainean, slovac, lituanian sau chiar ungar." Anul trecut, același Szijjártó primea o înaltă decorație de stat din partea lui Serghei Lavrov, distincție de care se arăta foarte mândru, într-o postare pe Facebook.
Din 2010, toate aceste considerente morale erau înlocuite cu o apropiere fără rezerve de Rusia și președintele Vladimir Putin, indicată și de numeroase vizite reciproce în cele două capitale. Ultima a avut loc pe 1 februarie, la Moscova, de unde Orbán s-a întors triumfător, prezentat în țară ca un mesager al păcii. Trei săptămâni mai târziu, Rusia începea invazia Ucrainei, lăsându-l pe Orbán vizibil derutat. Nu doar pe planul comunicării, dar și politic. Orbán, care s-a opus sistematic ani de zile sancțiunilor împotriva Rusiei, a decis să se alăture poziției comune europene și sancțiunilor, dar fără să numească Rusia stat agresor.
Duminică alegătorii vor avea deci de pus în balanță ultimii 12 ani. Sondajele arată că Orbán va câștiga, dar în cele din urmă, soarta alegerilor va fi decisă de cei acum indeciși. Cât vor conta cele de mai sus, vom afla luni.
