Americanii mobilizează forțe masive în Orient, ceea ce sugerează că regimul de la Teheran a ajuns în punctul în care fie renunță la programul nuclear, fie își riscă propria supraviețuire.
PKK renunță la lupta armată, dar vrea recunoașterea minorității kurde. Dacă Erdoğan acceptă, Turcia își poate salva democrația și relua apropierea de UE, iar schimbarea de politică ar avea și implicații regionale.
Eforturile lui Recep Tayyip Erdoğan de a-și consolida puterea acasă, dar și politica sa externă, au dus atât la erodarea regimului său, cât și la deteriorarea relațiilor Turciei cu partenerii săi tradiționali.
Arestarea liderului opoziției turce și o serie de atacuri împotriva militanților kurzi sugerează că, pentru regimul Erdoğan, păstrarea puterii e mai importantă decât credibilitatea în plan extern.
Pare improbabil ca presiunile SUA (inclusiv tiradele președintelui Trump) să forțeze Kievul să accepte o pace injustă. Cum ziceau recent doi foști prizonieri la ruși, ucrainenii „nu se vor preda niciodată!”
Putin a crezut că, prin invadarea Ucrainei și implicarea în războaiele din Orient, îi redă Rusiei statutul de mare putere. Rezultatul a fost pierderea influenței Moscovei pe termen lung.
Numele vehiculate pentru viitoarea administrație Trump sugerează că Orientul Mijlociu lărgit va rămâne în atenția Washingtonului. O atenție care nu e pe placul Iranului și Turciei.
Caucazul de Sud ocupă o poziție strategică între Asia și Marea Neagră, dar stabilitatea – și prosperitatea sa – sunt blocate de cele trei puteri care își dispută influența acolo: Rusia, Turcia și Iranul.
Rusia amenință cu Armageddonul nuclear, dacă se vor trece anumite „linii roșii”, pentru a împiedica livrarea de arme către Ucraina. Amenințările nu par însă atât de serioase cum vrea Putin să se creadă.
Amenințarea unui război major în Orient s-a redus după ultimul schimb de tiruri Israel – Hezbollah. Extremiști musulmani și israelieni blochează însă pacea în Gaza și soluționarea pe termen lung a disputelor din regiune.
Dacă Partidul Democrat o va nominaliza în august pe actuala vicepreședintă a SUA, Kamala Harris, pentru a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie, Donald Trump nu va avea o misiune ușoară.
Sub președinția Rusiei, BRICS se pregătește pentru cel mai mare summit din istoria sa. Organizația care se dorește o alternativă la ordinea economică occidentale nu prea are însă șanse de a o detrona prea curând.
În plin proces de dezvoltare a rutelor comerciale dintre Occident și Orient, Iranul și Turcia, deși plasate strategic între cele două regiuni, riscă să fie ocolite din cauza propriilor politici.
Prin consolidarea regimului prezidențial în dauna statului de drept și sfidarea partenerilor occidentali, Turcia poate genera instabilitate la Marea Neagră și un val de migranți spre UE.
Turcia a refuzat să condamne atacul Hamas și a criticat Israelul în speranța unor câștiguri electorale pentru islamiștii lui Erdoğan. Interesele regionale ale Turciei vor avea însă de suferit.
La un secol de la fondarea republicii turce, aceasta se îndepărtează tot mai mult de valorile laice care au stat la baza sa, în timp ce naționalismul etno-religios câștigă teren.
Dupa victoria în alegeri, președintele Erdoğan a anunțat că Turcia renunță la blocarea candidaturii Suediei la NATO. De ce a luat această decizie și ce a obținut în schimb?
După ultimele alegeri, Turcia pare hotărâtă să își continue politicile combativ/agresive, în timp ce Grecia e tot mai importantă pentru flancul sud-estic al NATO și securitatea energetică a UE.
Victoria regimului autoritar și conservator al lui Erdoğan este victoria turcilor religioși care s-au considerat oprimați de regimurile republicane laice din ultimul secol.
Recep Tayyip Erdoğan și partidul său, AKP, vor avea parte de cele mai dificile alegeri din ultimii douăzeci de ani. Criza economică, cutremurul din 6 februarie, coalizarea opoziției și posibila mobilizare a kurzilor diminuează șansele lui Erdoğan de a se menține la putere. Sfârșitul epocii Erdoğan nu înseamnă că Turcia va deveni o democrație liberală – dar există șanse ca acest lucru să se întâmple.
Cutremurul din 6 februarie ar putea da o lovitură regimului condus de Recep Tayyip Erdoğan, considerat responsabil pentru că nu s-au respectat normele în construcții și criticat pentru răspunsul greoi la acest dezastru, care i-a afectat în principal pe kurzi și pe alevi. Politica externă a Turciei ar putea fi de asemenea afectată, în condițiile în care cei prezentați de Ankara ca adversari și-au arătat solidaritatea.
Recep Tayyip Erdoğan încearcă să își consolideze regimul forțând o a treia candidatură la funcția președinte. Alegerile generale din această primăvară vor avea loc pe fondul unei crize economice profunde, așa că, pentru a-și spori șansele de câștig, islamiștii apelează la pomeni electorale și sabotarea opoziției. Alegerile au loc într-un an special: se împlinește un secol de când Mustafa Kemal Atatürk a proclamat republica, o republică aflată azi în criză și tot mai îndepărtată de viziunea fondatorului său.
În ultimii ani, Turcia a încercat tot mai mult să își proiecteze puterea în afara granițelor sale, fie că vorbim de Marea Mediterană, cu Ciprul și Libia ca piese cheie în politica Ankarei, de Africa sub-sahariană, Orientul Mijlociu sau Caucaz. Pentru a-și atinge obiectivul, Ankara s-a bazat pe o diplomație deseori agresivă, industria sa de apărare și armată. Această politică va continua și în 2023, iar marile ei mize sunt Ciprul de Nord și energia.
Turcia a bombardat poziții ale kurzilor din Irak și Siria, ca răspuns la atentatul cu bombă de la Istanbul, și avertizează că acesta e doar începutul. O operațiune mai mare în Siria ar ajuta regimul Erdoğan să abată atenția de la problemele economice interne; în plus, ar putea fi și un prim pas spre rezolvarea problemei refugiaților. Rusia, care e prezentă în Siria, ar putea închide ochii la mișcările Ankarei pentru că e interesată să își exporte gazele prin conductele care tranzitează Turcia.
În prima parte a acestui an, Turcia părea a încerca să reducă agresivitatea politicii sale în Orientul Mijlociu și Mediterana de Est. Însă toate aceste eforturi erau înșelătoare. În realitate, regimul de la Ankara nu a renunțat niciodată la elemente cheie din strategia sa agresivă. Recent, a adăugat un alt astfel de element în relația cu Tripoli, ceea ce poate contribui la agravarea situației din Mediterana de Est și Orientul Mijlociu.
Relația dintre Turcia și Grecia este marcată, din nou, de tensiuni, iar declarațiile dure ale Ankarei i-au făcut pe unii observatori să se întrebe dacă, de data aceasta, nu se va ajunge și la confruntări militare. Actuala criză pare însă legată, mai degrabă, de eforturile regimului de la Ankara de a abate atenția de la problemele interne decât de vechea rivalitatea dintre cele două țări.
Turcia amenință cu o nouă ofensivă în Siria invocând pericolul terorismului kurd. Acest pericol pare a fi unul redus în apropierea graniței kurdo-siriene, la Mardin, ceea ce confirmă analizele experților potrivit cărora regimul Erdoğan încearcă, de fapt, să abată atenția de la criza economică cu care se confruntă.
Amenințarea Turciei că va bloca aderarea Suediei și Finlandei la NATO a fost interpretată drept o încercare de a obține concesii de la Occident în contextul crizei economice. Politicile anterioare ale regimului Erdoğan – și chiar cele ale Turciei post-otomane în general – sugerează că Ankara vrea, de fapt, mai mult: să-și impună propriile imperative și percepții asupra aliaților.
Tot mai mulți observatori se întreabă acum dacă liderii turci, în frunte cu Recep Tayyip Erdoğan, sunt capabili de o schimbare. Unele semne indică faptul că acest lucru ar fi posibil, dar analiștii experimentați rămân sceptici, insistând că o revenire a regimului la agenda reformistă din primii săi ani de guvernare (2002-2009) este imposibilă.
Pe fondul unei crize economice tot mai accentuate, Turcia încearcă să refacă legăturile cu vechii săi aliați, după ani de zile în care i-a îndepărtat prin retorică și politici agresive. Ankara trebuie să țină cont însă și de relația sa cu Rusia, în condițiile în care depinde de Rusia în ceea ce privește importurile de energie și produsele agricole și are interese mari legate de turism și comerț.
Descoperirea în ultimii ani a unor rezerve semnificative de gaze naturale în bazinul estic al Mării Mediterane a declanșat o competiție cu posibile implicații pe termen lung nu doar pentru statele care dețin respectivele depozite, ci și pentru suveranitatea strategică a Uniunii Europene.
Atât Grecia cât și Turcia au fost marcate în ultimii ani de crize gestionate de politicieni populiști. În timp ce Atena pare să fi depășit momentul cu ajutorul UE – care a și blocat derapaje periculoase – Ankara continuă să se afunde în criză și să se îndepărteze de Bruxelles.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
