Donații
Veridica.md
Încă de când Rusia a invadat Ucraina la scară largă, Vladimir Putin și oamenii săi – oficiali și propagandiști deopotrivă – au amenințat, unii voalat, alții direct, că Moscova și-ar putea folosi armele nucleare împotriva Occidentului, dacă acesta sprijină Kievul sau se trece de unele „linii roșii”, majoritatea depășite între timp: dacă Occidentul îi dă Ucrainei anumite arme – rachete HIMARS, apoi rachete ATACMS, avioane F-16 – dacă Rusia suferă vreo înfrângere pe front, dacă trupele ucrainene intră în Rusia etc.
Ultima astfel de amenințare a fost făcută de Putin chiar în timp ce la New York se desfășura Adunarea Generală a ONU, unde Rusia a fost ținta criticilor mai multor lideri occidentali și a președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Putin a spus că Rusia își revizuiește doctrina nucleară și că, de acum încolo, ar putea răspunde cu arme nucleare dacă este atacată cu rachete convenționale. Putin amenință și că, dacă vor fi atacați de un stat care nu are arme nucleare dar e sprijinit de o putere nucleară, rușii vor putea folosi arme nucleare împotriva ambelor țări. E o aluzie clară la Ucraina și la Statele Unite și Marea Britanie: rușii au zis în trecut, fără să ofere probe, că ultimele două ar ghida, de fapt, rachetele pe care le furnizează Ucrainei.
Rușii știu că recursul la arme nucleare duce la anihilare reciprocă
Putin nu a ales întâmplător momentul pentru a lansa această amenințare: Volodimir Zelenski s-a dus în Statele Unite ca să îi convingă pe aliați să-i permită Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu rachetele cu rază lungă de acțiune pe care aceștia i le furnizează. Motivul invocat în repetate rânduri de oficiali americani, britanici, dar și de alții din tabăra occidentală care susține Ucraina este că astfel de lovituri ar duce la o escaladare incontrolabilă a conflictului, dincolo de „liniile roșii” ale Rusiei. Iar aceste linii sunt de fapt mereu mai multe, prezentate obsesiv de către Vladimir Putin într-un limbaj amenințător. La mijlocul lunii septembrie, acesta declara la Sankt Petersburg că folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune de către ucraineni „ar schimba substanțial chiar natura, esența conflictului”, echivalând cu implicarea în luptă, pe teritoriul rusesc, a statelor NATO.
Ce nu spune niciodată Putin, iar oficialii NATO par a uita cu rare excepții, cum ar fi primul ministru danez Mette Frederiksen, este că singura linie roșie care a contat vreodată este suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean. Iar Rusia a încălcat-o din 2014 și până la ora aceasta. Putin și majoritatea oficialilor NATO mai uită și că Rusia nu are dreptul de a defini „natura” și „esența” conflictului, ci acest drept îl are doar partea ucraineană agresată, care duce un război de apărare. Iar liniile roșii inventate de Putin nu au absolut nicio valoare, servind doar amenințării și sperierii adversarilor săi. Atâta timp cât suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei continuă să fie încălcate, armata sa are dreptul moral și juridic de a lovi inamicul oriunde și oricum crede de cuviință pentru a câștiga războiul.
Mulți așa-ziși analiști ai acestui fenomen invocă folosirea armelor nucleare, de orice fel, ca parte din această discuție falsă asupra liniilor roșii. Aceasta este doar o altă eroare, indusă tot de Rusia și neabordată eficient în dezbaterea publică de către factorii de decizie occidentali. O abordare corectă în acest caz ar presupune formularea explicită a judecății logice foarte simple care se impune: folosirea armelor nucleare de către orice stat este un act în sine sinucigaș. Ea va duce la anihilarea chiar a acelui stat care lansează atacul nuclear și, din această cauză simplă, se impune judecata că niciun stat nu va folosi vreodată astfel de arme ca acțiune armată ofensivă. Toate rampele fixe și platformele mobile (nave maritime și aeriene, submarine etc.) capabile să lanseze rachete cu încărcătură nucleară sunt prioritatea zero de observare permanentă prin sateliți și alte mijloace. Orice schimbare în statutul acestora, de la repaus la armare, duce instantaneu la activarea procedurilor de răspuns ale potențialelor state-țintă, răspuns care poate ajunge la distrugerea completă a agresorului. Folosirea armelor nucleare este Armagedonnul, sfârșitul lumii și nimic altceva.
În acest caz, problema folosirii rachetelor cu rază lungă de acțiune de către Kiev împotriva statului agresor rus este o linie roșie falsă. Dacă se dorește scurtarea războiului și victoria, chiar și parțială, a Ucrainei, acestei țări trebuie să i se furnizeze munițiile și mijloacele necesare pentru a lovi orice ținte rusești identificate drept decisive și oriunde pe teritoriul statului agresor. Cererea președintelui Zelenski este absolut legitimă.
Crimeea, obiectiv strategic- cheie al Ucrainei. Podurile Kerci – ținta care contează cel mai mult
Într-un comunicat oficial din 22 septembrie, Zelenski a anunțat că pleca în Statele Unite nu doar pentru summit-ul ONU, ci și pentru a prezenta tuturor liderilor de state și organizații internaționale un „plan pentru victorie”. În acest context, urma să aibă convorbiri cruciale și la Washington, cu președintele SUA, Joe Biden, și vicepreședinta Kamala Harris. Presa ucraineană și internațională a preluat imediat comunicatul oficial, subliniind afirmația lui Zelenski că „această toamnă va determina ce urmează în acest război” și insistența acestuia că merge în Statele Unite pentru a obține aprobarea pentru folosirea rachetelor cu rază mai lungă de acțiune decât cele permise la ora actuală.
La acest punct se poate discuta despre ceea ce eu consider, și am afirmat-o public încă de la începutul lui 2023, că reprezintă principalul obiectiv și singurul cu adevărat realist pentru operațiunea defensivă a Ucrainei. Este vorba despre distrugerea Podului Kerci. Acolo sunt, de fapt, două poduri paralele, construite în perioada 2015-2019 pentru a facilita traficul rutier și feroviar între Peninsula Crimea și Peninsula Taman din raionul federal Krasnodar al Rusiei. Podurile au fost gândite ținându-se cont de absența surselor permanente și suficiente de apă din Crimea, precum și de necesitățile logistice rusești după anexarea peninsulei de către ruși în 2014. Se adaugă agresiunea armată începută în februarie 2022, după care securitatea legăturilor logistice între Donbas și Crimea, pe teritoriul continental controlat acum de ruși, a devenit precară. Orice transport rutier sau feroviar dinspre Donbas către peninsulă, prin teritoriile ce aparțin legal Ucrainei, este o țintă legitimă pentru artileria și aviația ucraineană, care pot lovi cu ușurință orice țintă din fâșia NE-SV între linia frontului și Marea Azov. Fâșia are o lățime variind în jurul a 200-250 de kilometri. Ucrainenii pot lovi această zonă cu ușurință, dar până la podurile Kerci mai sunt cam încă o sută de kilometri. Asta înseamnă că distanța de siguranță din teritoriul controlat acum de ucraineni (de exemplu de la Nikopol) până la poduri este de aproximativ 300 de kilometri în linie dreaptă.
Dacă Zelenski va obține aprobarea liderilor occidentali pentru folosirea unor rachete care să depășească această distanță, cu raze de acțiune în jurul a 400 sau chiar 500 de kilometri, atunci vom avea, într-adevăr, toamna aceea care „va determina ce urmează în acest război”. Cu astfel de arme și cu aprobarea dată privind folosirea lor, distrugerea podurilor este doar o chestiune de planificare și execuție minuțioasă, un proces care ar putea lua câteva săptămâni, maximum două luni. Legăturile dintre Donbas și Crimea pe continent ar fi și ele amenințate permanent. Ba chiar îndrăznesc să invoc aici experiența militară personală pentru a face predicția că și ofensiva ucraineană spre Marea Azov ar putea fi impulsionată decisiv.
În definitiv, importanța strategică a Donbasului este minimă pentru Ucraina și pentru aliații săi. Este o regiune cu o populație covârșitor rusofonă și rusofilă, cu resurse importante dar o industrie depășită. Ceea ce contează cu adevărat, pentru viitorul Ucrainei și al regiunii Mării Negre, este controlul asupra Crimeei. Sub control rusesc, acest adevărat „portavion” fix amenință tot comerțul la Marea Neagră, așa cum am văzut deja încă din primăvare lui 2022. Și sunt voci importante din Ucraina care vorbesc acum deschis despre această viziune. Se confirmă astfel că au avut dreptate toți cei ce spun de multă vreme, inclusiv subsemnatul, că Donbasul poate fi negociat, fiind un punct important pe calea spre pace, dar Ucraina nu poate renunța la controlul asupra Crimeei. Războiul pentru asta se poartă, pentru asta luptă ucrainenii, în primul rând. Porturile din peninsulă sunt cheia viitorului acestei țări. Personal, consider că și aliații actuali ai Moscovei, mai ales China, ar fi mai liniștiți dacă peninsula ar reveni sub suveranitatea Kievului. Liniile logistice maritime est-vest din Marea Neagră ar fi mai puțin riscante decât acum, iar ele se află chiar pe ruta inițiativelor Chinei privind legăturile cu piețele occidentale, în primul rând Piața Comună europeană.
Liniile roșii sunt parte din campania de dezinformare rusească
În concluzie, întreaga discuție despre „linii roșii” trebuie înțeleasă strict ca parte din vasta campanie malefică a Rusiei de a-și impune narațiunile false despre probleme pe care chiar ea le creează. Veridica participă din plin la eforturile de demontare a logicii din spatele acestei campanii, care are ținte multiple în „Occidentul” generic și se extinde acum prin mijloacele inteligenței artificiale. Obiectivul principal al Kremlinului pare a fi subminarea cu orice preț a credibilității autorităților din democrațiile liberale occidentale prin subminarea valorilor și instituțiilor pe care economia globală și democrația liberală s-au construit după 1945, extinzându-se și consolidându-se după sfârșitul Războiului Rece și după colapsul blocului comunist.
Vizibil obsedat de amintirea falsei grandori a URSS în relația cu sateliții săi, Putin a rămas blocat în acel imaginar, incapabil să înțeleagă că Uniunea Sovietică s-a prăbușit tocmai pentru că a sacrificat prea mult capital material și uman pentru imperialismul său comunist. Acum s-a angajat într-o campanie de pedepsire a celor pe care îi consideră personal drept responsabili pentru colapsul lumii lui, dar merge din eroare în eroare. La fel ca și predecesorii sovietici, foștii lui șefi, Putin nu vede că efortul la care s-a angajat distruge chiar societatea rusă. În război mor ucraineni, dar și mai mulți ruși. În loc să dezvolte relații comerciale pașnice cu partenerii occidentali, ajutând astfel la creearea, în sfârșit, a unei industrii rusești competitive, a ales să continue pe calea inaugurată încă din secolul 19. Economia rusă a pierdut cam tot ce a însemnat investiții financiare și de tehnologie occidentale, ajungând și mai dependentă decât era de exporturile de materii prime. Acum un paria al comunității internaționale, statului rus i s-au închis majoritatea porților către lume și altele se vor închide, fără îndoială, în timp. Capitalul de încredere este aproape complet distrus, Rusia devenind acum sinonimă cu exportul de (in)securitate și (in)stabilitate atât în Europa, cât și în Africa și în Orientul Mijlociu. Pur și simplu nu are ce să ofere, în afară de materii prime, război, știri și narațiuni false, destabilizatoare.
S-ar putea ca Putin să fi repetat de fapt eroarea legendară a regelui lidian Cresus. Herodot ne spune că, fiind confruntat cu problema amenințării persane în urmă cu mai bine de 2500 de ani, lidianul a apelat la oracolul din Delphi. A întrebat acolo dacă să pornească sau nu război împotriva regelui persan Kuruș, cunoscut nouă prin intermediul lumii grecești drept Cyrus. Acesta tocmai distrusese stăpânirea regelui mezilor, Astyages, și devenea din ce în ce mai amenințător și la vest, pentru coroana lidiană. Oracolul a răspuns sec: dacă pornești războiul, vei distruge un mare regat. Cresus a trecut râul Halys (tr. Kîzîlîrmak), care era frontiera din Anatolia dintre lidieni și mezi/perși, a atacat armata persană, dar a fost împins înapoi și învins apoi definitiv în bătălia de la Tymbra (iarna 547-546 î. Hr.). Cresus a fost ucis, Cyrus a instalat un satrap în capitala lidiană Sardis pentru a conduce în numele lui noua achiziție teritorială, iar astfel, oracolul a fost confirmat: războiul pornit de către regele lidian a dus la distrugerea unui mare regat, adică chiar al lui. La fel au pățit mulți alții, inclusiv și mai ales Hitler. Evoluția războiului lui Putin împotriva Ucrainei și a lumii occidentale, liberal-democratice, par din ce în ce mai clar să ducă acum la al doilea colaps al Rusiei în doar puțin peste trei decenii. La fel ca și Cresus sau Hitler, Putin a pornit un război fără sens, care îi distruge propria țară și viitorul ei. Totul depinde de interpretarea cât mai corectă de către aliații occidentali a liniilor lui roșii și de aprobarea pentru folosirea de către ucraineni a rachetelor cu rază lungă de acțiune. De partea lor, este deja clar că ucrainenii știu că pot face din această toamnă începutul drumului către victorie și către sfârșitul lui Putin, poate cel mai târziu la finalul anului viitor.
---copie-image.webp)
