Acordul armeano-azer mediat de Statele Unite arată că Rusia devine tot mai puțin relevantă în Caucazul de Sud, unde și-a dinamitat atât relația cu Armenia, cât și pe cea cu Azerbaijanul.
Reconcilierea armeano-azeră și interesele economice americane
Este foarte posibil ca ziua de vineri, 8 august 2025, să intre în istorie drept cea în care a început o eră de pace și prosperitate în Caucazul de Sud, adică într-o regiune esențială pentru ruta comercială și logistică ce leagă Asia și Europa. Președintele azer Ilham Aliyev și prim-ministrul armean Nikol Pașinian au fost la Casa Albă, la invitația președintelui SUA, Donald Trump, pentru a semna un acord mediat de partea americană. Nu, nu este mult-așteptatul tratat de pace, care ar fi pus capăt conflictului de decenii între Erevan și Baku. Un astfel de tratat mai are de așteptat și vor urma negocieri la fel de dure ca și până acum. Însă acordul semnat vinerea trecută, mediat de emisarul Steve Witkoff, reprezintă un pas important în acea direcție și un reper pentru evoluțiile viitoare din această regiune importantă din punct de vedere geostrategic.
Atât semnatarii armean și azer, cât și americanii, au evitat să divulge detalii de implementare, dar cele 17 puncte ale acordului rezumă câteva principii clare: (1) Azerbaijanul și Armenia au convenit să normalizeze relațiile diplomatice, renunțând la orice amenințare militară și respectându-și reciproc integritatea teritorială; (2) acordul conferă SUA drepturi exclusive pentru dezvoltarea și operarea unei rute de tranzit pe teritoriul provinciei armene Syunik, între Azerbaijan și regiunea azeră Nahicevan. Pe lângă acest acord bilateral azero-armean, cele două părți au semnat și acorduri separate cu SUA pentru extinderea cooperării în domenii precum energia, comerțul și tehnologia, inclusiv inteligența artificială.
Armenia, Azerbaijanul și aliații lor sărbătoresc această realizare, felicitându-l pe Donald Trump, care se simte deja cu mulți pași mai aproape de premiul Nobel pentru pace de anul acesta. Efortul diplomatic al celor trei părți și implicarea Casei Albe au facilitat depășirea unui impediment important: ruta de tranzit de pe teritoriul armean între Azerbaijan și provincia Nahicevan, o exclavă azeră între Armenia, Iran și Turcia. Deși învinsă în conflictul său istoric cu Azerbaijanul, Armenia nu accepta o zonă de suveranitate extrateritorială azeră pe teritoriul său și, deci, nici termenul de coridor, preferat de către azeri și aliații lor turci.
Partea americană a avut contribuția decisivă în această chestiune. Conexiunea nu a fost numită „coridor” în acord, ci a primit denumirea oficială Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională (acronim în engleză TRIPP). Iar dezvoltatorii săi, confirmă și ministerul de externe de la Erevan, pot fi firme armeano-americane cu sedii pe teritoriul Armeniei, respectând astfel legea suverană a acestui stat. Prim-ministrul Pașinian poate astfel răsufla ușurat: a scăpat de o problemă ce iar fi putut compromite definitiv nu doar funcția, ci chiar cariera politică în țara sa. Firmele participante nu au fost încă desemnate, dar cele americane au exclusivitate în parteneriatul cu cele armene. Un aspect important este și acela că în programul de dezvoltare a rutei nu vor fi implicate agenții guvernamentale americane, ci doar actori privați, atât în proiectele tehnice respective, cât și în ce privește asigurarea securității. De săptămâna viitoare ar trebui să înceapă deja licitațiile pentru selecția unor firme specializate în infrastructură de transport feroviar, în construcția și operarea conductelor de gaze și petrol, precum și a infrastructurii de fibră optică.
Moment istoric: Rusia, pe punctul de a fi înlocuită de SUA în Caucazul de Sud
Deși mai sunt mulți pași de făcut până la finalizarea și semnarea unui tratat de pace, care să pună definitiv punct stării de război dintre Armenia și Azerbaijan, acest acord de la Washington deschide calea către o astfel de realizare și are deja impact regional. El marchează intrarea istorică a SUA pe scena Caucazului de Sud, unde înlocuiește Rusia. Să ne reamintim că acordul de încetare a focului din 2020 făcea din Moscova garantul respectării sale, iar Serviciul de Grăniceri al FSB rus urma să asigure protecția rutelor de transport dintre Armenia și Azerbaijan. „Protecția” grănicerilor ruși a fost până la urmă ca și inexistentă, iar în timpul ofensivei azere decisive în Nagorno Karabah aceștia au dispărut pur și simplu din zona de conflict. Cu ajutor militar turcesc, Azerbaidjanul a administrat o victorie finală, recâștigând complet controlul asupra provinciei Nagorno Karabah în septembrie 2023.
Erevanul a înțeles că venise timpul unei reorientări strategice, iar acordul semnat vineri la Washington marchează chiar această reorientare. Statele Unite au acum calitatea de garant al securității și beneficiar principal a ceea ce se vrea o eră a cooperării pentru prosperitate în regiunea Caucazului de Sud. Conceptul îi este drag lui Donald Trump, care încearcă să-l livreze și în Orientul Mijlociu prin continuarea așa-numitelor acorduri Abraham. Este posibil ca Azerbaijanul să ajungă să preia un rol similar cu cel al Qatarului, care a devenit practic baza principală a operațiunilor militare americane în Orientul Mijlociu. Posibil ca un premiu pentru cooperare în legătură cu acordul de la Washington, Casa Albă a anunțat vinerea trecută și că suspendă restricțiile pe care le impusese încă din 1992 privind cooperarea de securitate cu Baku. Iar măsura vine în contextul unor fricțiuni din ce în ce mai evidente între Azerbaijan și Rusia, inclusiv atacurile rusești recente împotriva unor instalații azere de transport pentru gaze și petrol pe teritoriul Ucrainei.
Acordurile semnate la Washington pe 8 august aproape că elimină Moscova din jocul geostrategic dintre Marea Caspică și Marea Neagră. Pe fondul continuei degradări a influenței rusești în lume după declanșarea războiului din Ucraina și după loviturile primite în Siria, iată că Rusia mai pierde atât influența asupra Armeniei, cât și orice pârghie de manipulare în relația cu Azerbaijanul.
Este adevărat că, în ultimii ani, Rusia pare să fi făcut pași importanți către restabilirea influenței sale în Georgia. Relațiile Tbilisiului cu Occidentul s-au deteriorat atât de tare încât au fost suspendate atât parteneriatul cu Statele Unite, cât și procesul de integrare în Uniunea Europeană.
Consider însă că integrarea Georgiei într-un mare proiect regional care să aibă girul, sprijinul și, implicit, protecția SUA, este doar o chestiune de timp. Dacă firmele americane și armene implicate vor lucra eficient, dacă cele azere și turcești implicate vor avea și ele beneficii importante, nu cred că guvernul de la Tbilisi și actorii economici și comerciali georgieni vor sta deoparte. În plus, fractura Georgiei cu Occidentul ține de interesele partidului de guvernare, Visul Georgian, și ale oligarhului Bidzina Ivanishvili; populația și-a arătat nemulțumirea față de politicile țării prin proteste continue, care nu au putut fi oprite de intervenția tot mai dură a forțelor de ordine. Este așadar probabil și posibil ca, în astfel de condiții, următoarele alegeri din Georgia să readucă la putere forțe pro-occidentale, mai ales având în vedere că Rusia nu a oferit niciodată în istorie perspective de prosperitate și stabilitate democratică.
Implicarea SUA în Caucaz nu exclude UE, Turcia și chiar și China și Iranul, dacă acceptă regulile jocului
Implicarea americană nu ar trebui însă să fie văzută drept o provocare pentru Uniunea Europeană (UE), inclusiv pentru România. Țara noastră este deja pe traiectoria viitoarei conexiuni prin cablu electric între Azerbaijan, care va produce curent pe bază de gaze, și piața europeană de elecetricitate. Prin portul Constanța, suntem și pe ruta comercială est-vest (coridorul median), iar dezvoltarea segmentului din Caucazul de Sud poate doar să contribuie la creșterea fluxurilor comerciale și a profiturilor. UE va contribui decisiv la această creștere. A lansat deja un program de investiții de miliarde de euro în Asia Centrală la summitul din aprilie de la Samarkand. Atunci, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat în discursul său pacificarea relației azero-armene de două ori ca o „condiție prealabilă” pentru realizarea altor proiecte de dezvoltare în Asia Centrală, cu finanțare europeană.
Dar și alți actori vor fi afectați de faptul că Washingtonul se implică decisiv în pacificarea și dezvoltarea Caucazului de Sud. Deși va beneficia cu siguranță de deschiderea rutei TRIPP prin conectarea directă la Marea Caspică către Asia Centrală, Turcia lui Erdoğan va înțelege la un moment dat că nu va putea să și controleze această conexiune. Regulile, inclusiv modurile și taxele de utilizare, vor fi făcute de SUA, în cooperare directă cu Armenia. Datele de până acum arată că Azerbaijanul ar putea chiar să dezvolte o cooperare mai strânsă cu SUA și în domeniul industriei militare, iar Turcia s-ar putea alătura, cu condiția să respecte regulile scrise la Washington.
Astfel, reușita administrației Trump prin negocierea și semnarea acordului azero-armean de la Washington are consecințe dincolo de interesele americane. Implicarea SUA, chiar și prin firme private, va proteja programul respectiv de dezvoltare și proiectul TRIPP nu doar de interferența mereu malignă a Rusiei, ci și de altele. E de presupus că influența Iranului în regiune se va reduce semnificativ, iar asta într-un moment în care Teheranul și-a pierdut, probabil definitiv, sfera de influență din Levant și a fost umilit chiar acasă de Israel, cu sprijinul SUA. Odată ce proiectul TRIPP va lua avânt, prezența americană (direct sau prin aliați/parteneri) la granițele Iranului se va extinde și în nord. Nu este exclus ca Teheranul să fie forțat să accepte, într-o zi, că are mai multe de câștigat printr-o politică mai conciliantă și nu este exclus ca, dacă Iranul va fi condus de un regim capabil de cooperare, să participe într-o zi la proiectele occidentale din Caucaz.
La fel ar trebui văzută și relația cu China. Proiectele UE și politica SUA în Caucazul de Sud și în Asia Centrală nu trebuie neapărat să excludă China și marea sa inițiativă Belt&Road. Condiția ar fi ca Beijingul să accepte reguli ale jocului scrise de același Occident contra căruia se poziționează prin BRICS, până acum fără succesele la care visa. Poate că vor înțelege și China, dar și partenerii săi din BRICS, că regulile adoptate la nivel global după Al Doilea Război Mondial sunt bune, dar asta doar atâta timp cât actorii profită de pe urma lor tocmai respectându-le.
