Deși unii politicieni de rang înalt, europeni și americani, vorbesc zilele acestea despre progrese notabile în negocierile pentru pace cu Rusia și Ucraina, agresorul rus continuă să ocupe porțiuni importante din teritoriul ucrainean, ba chiar vrea să obțină fără luptă regiuni încă apărate de armata țării agresate. Pe acest fundal, Donald Trump face declarații din ce în ce mai insultătoare la adresa europenilor, parcă încercând să-i elimine din drumul către ceea ce crede că va realiza singur, adică pacea în Ucraina și glorie pentru el însuși prin această victorie personală. În același timp, liderul american promovează practic discursul Kremlinului despre europenii care ar vrea continuarea războiului și îl împiedică să ajungă, alături de Rusia, la un tratat de pace.
Noua strategie de securitate a SUA este cel mai recent episod al acestei campanii a Casei Albe împotriva partenerilor tradiționali de peste Atlantic. Se prea poate însă ca Statele Unite să descopere curând că politica lui Donald Trump va costa mult mai mult după ce îi elimină pe europeni din actualul joc global al păcii și al războiului.
Strategia de securitate a lui Donald Trump, jignitoare pentru Europa
Publicarea strategiei de securitate a SUA la începutul acestei luni a marcat intrarea în arenă a unui limbaj de politică internațională despre care nu credeam că ar fi putut veni vreodată dinspre Washington. Urmând logica narațiunilor false din cadrul războiului hribid al Rusiei împotriva Europei, strategia acuză printre altele oprimarea diferitelor forme de opoziție și cenzura sistematică promovată de Uniunea Europeană (UE). Apoi proclamă nici mai mult nici mai puțin decât „perspectiva ștergerii civilizației [europene]” sub presiunea politicilor privind imigrația, promovate tot de UE. Pentru a nu lăsa loc de speculație, documentul indică foarte clar că „civilizație” europeană înseamnă pentru administrația Trump „identitățile naționale”, a căror „pierdere” pare a fi echivalentă cu pierderea încrederii de sine a întregului continent. Iar aceste afirmații insultătoare se adaugă la pași concreți deja făcuți de către administrația Trump în acest an, cu efecte nedorite și pentru București: batjocura adresată cauzei europene reprezentată de președintele ucrainean Zelenski în prima sa vizită la Casa Albă, dar și declarațiile dure ale americanilor prezenți la conferința de securitate de la München; decizia de retragere a trupelor americane din anumite locații europene; precum și suspendarea programului Visa Waiver pentru România.
În același timp, Donald Trump și unii membri marcanți ai administrației sale laudă și accentuează colaborarea nu doar cu regimuri autoritare, inclusiv regimul de la Kremlin, ci și cu partide naționaliste anti-europene. Recent, Clubul Tinerilor Republicani a organizat la New York o gală la care invitații europeni au fost din rândul extremei drepte, mai ales din partidul Alternativa pentru Germania (AfD), iar evenimentul a fost marcat de evidente accente naziste. Administrația americană actuală pare a nu mai simți nevoia ca măcar să mascheze opțiunile sale prin diferite trucuri diplomatice: a ales să sprijine pe față extremismul naționalist european și chiar să-l incite împotriva instituțiilor și valorilor Uniunii. Și în acest caz, Washingtonul din mandatul Trump II este în armonie perfectă cu propaganda anti-europeană a Kremlinului. Suntem din ce în ce mai îndreptățiți să ne întrebăm aici, în Europa, cum va arăta viitorul relațiilor transatlantice cu un aliat american care este din ce în ce mai puțin un lider al lumii occidentale și din ce în ce mai mult o simplă portavoce a ideologiei putiniste.
Ce nu spune administrația Trump: succesul comercial și strategic al SUA e strâns legat de relațiile cu europenii. Washingtonul nu poate face față competiției cu China fără UE
A cam venit timpul să discutăm cu mai multă sinceritate și forță despre noi înșine ca europeni și despre ceea ce reprezentăm cu adevărat ca Uniune în politica internațională, inclusiv în relația cu SUA. Deși unii analiști deplâng transformarea relației într-una exclusiv tranzacțională, aceștia nu realizează poate că ea era deja tranzacțională și tocmai această caracteristică i-a asigurat durabilitatea. Piața comună europeană este cea mai predictibilă, cea mai de încredere și cea mai profitabilă clientă pentru produsele americane, inclusiv arme, muniții și alte tehnologii. Anul acesta, în contextul în care războiul din Ucraina consumă enorme cantități de armament și muniții americane plătite de europeni, Europa a depășit Orientul Mijlociu în achiziția de material militar din SUA. De cealaltă parte, contribuția tehnologică europeană la avansul occidental în domeniu, inclusiv cel american, față de competitorii din est, nu este deloc de neglijat deși suferă la ora actuală în comparație cu impetuoasa dezvoltare chineză.
În al doilea rând, cooperarea de securitate a SUA cu aliații săi europeni, funcțională de mai bine de șapte decenii sub egida NATO, are o amprentă globală. Este suficient să privim o hartă a NATO care include parteneriatele sale cu state non-membre pentru a înțelege adevărata amploare a relațiilor organizației. Problemele create de administrația Trump în ce privește abordarea cooperării cu aliații europeni vor afecta inevitabil și amprenta globală a SUA. Vor exista costuri mai mari de politică externă pentru Washington în absența aportului european în multiple forme, mai ales în relația cu părți ale lumii precum Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud, dar și Asia, unde Uniunea are influență inclusiv prin acorduri de liber schimb profitabile pentru partenerii săi.
Nu trebuie uitat că rivalitatea cu China este una esențialmente comercială și globală, reprezentând o competiție a piețelor, a tarifelor, a normelor și standardelor. Este ridicolă în acest context opinia, exprimată de nenumărate ori de Trump și echipa sa, că europenii nu sunt competitori onești. SUA și UE sunt inevitabil în competiție, onestă sau nu, atâta vreme cât Washingtonul amână invariabil negocierea serioasă a unui acord de liber schimb. Din punctul meu de vedere, tocmai această amânare crează starea de competiție, deși economia americană ar avea nevoie de cooperare mai strânsă cu cea mai mare și mai influentă piață comună din lume, cea europeană. De o astfel de cooperare ar avea nevoie Washingtonul tocmai pentru a face mai bine față competiției globale cu China.
În chiar acest sens, SUA ar trebui să nu mai repete eroarea de a fi ignorat inițiativa europeană privind politica de vecinătate și proiectul Euro-Mediterranean Free Trade Area de la începutul anilor 2000. În schimb, ar trebui să ia în serios abordarea unui tratat de liber schimb cu Uniunea și alte inițiative notabile ale Bruxelesului. În afară de politicile europene stricte privind importurile chinezești, UE a dezvoltat sau sprijină și alternative la marile proiecte de conectivitate ale Beijingului. Dintre acestea, aș reaminti mize de miliarde de euro precum India-Middle East-Europe Economic Corridor și conexiunile complexe incluse în acordurile semnate cu ocazia primului summit UE-Asia Cetrală de la Samarkand, în aprilie 2025. Este greu de imaginat cum ar putea SUA să gestioneze la costuri rezonabile rivalitatea cu China în absența colaborării cu o Uniune Europeană capabilă să proiecteze o influență comercială globală prin acorduri care, în plus, avansează normele europene la nivelul de norme internaționale, de unde și noțiunea de „normative power Europe”.
Apoi, în legătură cu ideea de mai sus, se uită faptul că Uniunea este și o creație a politicii americane. Planul Marshall pentru Europa a avut ca scop (realizat!) reconstrucția economiilor continentului pentru a deveni partenere și piețe viabile pentru exporturile americane, o logică funcțională și în relația Statelor Unite cu Japonia și apoi cu Coreea de Sud și alți actori majori. Comunitățile Europene create în anii 1950 cu ajutorul financiar american au devenit între timp Uniunea Europeană de astăzi, un actor cu anvergură economică și amprentă normativă globală. Tocmai parteneriatul euro-american a făcut posibilă ordinea mondială de după Al Doilea Război Mondial, cu regulile sale de drept internațional și cu instituțiile financiare internaționale (Banca Mondială, FMI), atât de profitabile pentru continuarea comerțului liber și tot atât de hulite la Moscova, Beijing sau Teheran. Dacă SUA se retrag din acest parteneriat sau elimină europenii din el, întreaga ordine mondială își pierde sensul. Or, chiar acesta este obiectivul declarat al inamicilor Occidentului, precum Rusia, China sau Iranul.
Dacă Trump vreau divorțul, Europa va merge înainte
Textul Strategiei Naționale de Securitate, publicat de Casa Albă pe 4 decembrie 2025, a șocat prin multe detalii, dar mai ales prin acel paragraf în care vorbește despre „perspectiva ștergerii civilizației [europene]” sub presiunea politicilor UE. Mai precis, autorii strategiei au indicat „activități ale Uniunii Europene și ale altor entități transnaționale care subminează libertatea și suveranitatea politică”. Cum suveranitatea este un concept asociat de suveraniștii naționaliști europeni, în logica Kremlinului, cu statul național, rezultă că administrația Trump a ales să promoveze exact această logică, iar confirmarea vine doar câteva rânduri mai jos în același paragraf, acolo unde este deplânsă „pierderea identităților naționale” sub presiunea acelor activități ale UE.
Experții au înțeles imediat că documentul echivala cu bună știință „civilizația” nu cu valorile europene, ci cu naționalismul suveranist. Or, tocmai naționalismul suveranist din propaganda rusească actuală aproape că a distrus continentul european în prima jumătate a secolului XX. Pacea trainică în Europa a putut fi clădită doar prin renunțarea graduală la naționalism și la suveranismele naționale, prin creearea Comunităților Europene supranaționale, apoi prin dezvoltarea acestora sub cupola Uniunii Europene după 1992. Astăzi, când SUA lui Donald Trump deplânge pierderea identităților naționale în Europa, ar trebui să înțelegem mai bine că o astfel de lamentare aparține trecutului care, sperăm, a apus demult pe continentul nostru.
Și nu ne este rău deloc. Toate statisticile, naționale sau europene, arată continua creștere a economiilor și a nivelului de trai în statele membre ale Uniunii, cu excepția perioadelor de criză. Mai există diferențe semnificative între statele bogate și cele sărace, dar acestea s-au redus și continuă trendul de reducere, în vreme ce parametrii medii sunt în urcare. România se înscrie în aceste tendințe de când a devenit membră a Uniunii, la 1 ianuarie 2007. Ca parte din piața comună, se poate spera la mult mai bine prin conectarea mai bună a economiei românești la piețele lumii. Condiția esențială este să învățăm să producem mai bine și să ne promovăm mai bine produsele pentru a profita nu doar de comerțul intra-european, ci și de acordurile de liber schimb ale UE cu restul lumii.
În ce privește securitatea, știm foarte bine că inamicul permanent al stabilității, prosperității și securității europene a fost, este și va fi mereu Moscova. Nu trebuie însă să ne sperie politica actuală a administrației Trump, care pare a forța retragerea SUA din schema europeană de securitate. Deși trebuie să facem față unui război hibrid, învățăm să dezvoltăm capacitățile instituționale necesare pentru a învinge mecanismele rusești de propagandă. Societatea civilă și mass media participă din plin la acest efort, cu Veridica în prima linie.
În ce privește aspectele „hard” ale războiului Rusiei împotriva Europei, personal cred că stăm mult mai bine decât ne închipuim. Să nu uităm că avem de-a face cu un adversar care nu a reușit să cucerească un drum spre Kiev nici în trei săptămâni, în februarie-martie 2022, și nici în cei aproape trei ani de la declanșarea atunci a invaziei la scară largă din Ucraina. Iar acum pierde sistematic capacități vitale de producție a armamentului și a energiei (gaze, petrol, cărbuni), adică singurele mărfuri pe care economia rusă a fost vreodată capabilă să le producă de una singură. De aici și pierderea rapidă a capacității de luptă pe termen mediu și lung.
Singurul mare câștig al acestui război este că Ucraina s-a dovedit pe deplin o pavăză importantă pentru securitatea Europei. Kievul are acum o experiență militară crucială atât pe frontul operațional, cât și în ce privește industria de apărare. În plus, nici noi nu stăm cu mâinile în sân. Uniunea Europeană finanțează rezistența ucraineană și se luptă să găsească soluții pentru folosirea activelor rusești din Europa, acum blocate pe termen nelimitat. În plus, Uniunea dezvoltă și programe de finanțare a reînarmării defensive (SAFE) sau finanțează din surse bugetare diferite proiecte în domeniu. Tot Uniunea acordă atenție sporită și axei logistice nord-sud, care acum are o importanță mai mare în contextul amenințării rusești.
Se prea poate să aibă loc în Europa o dizoluție a civilizației națiunilor, cum sugerează noua strategie de securitate americană a lui Donald Trump, dar aceasta nu este ceva rău sau nou, cum pare a se percepe la Casa Albă. Mai degrabă este vorba despre intensificarea efortului de integrare, poate chiar de federalizare europeană, și asta chiar sub presiunea exercitată de amenințarea rusească, acum în conjuncție cu agresivitatea ideologică americană. Și s-ar putea să asistăm în acest context și la nașterea unui patriotism european, promițător de pace și nu de războaie devastatoare pe continentul nostru, ca cele provocate de patriotismele naționalist-suveraniste din secolul trecut.
