Grecia și Mediterana de Est devin plăci turnante pentru comerțul global – unde China e în competiție cu SUA – și porți pentru intrarea energiei non-rusești în Europa. În acest nou context, actori ca Ungaria nu mai pot invoca lipsa de alternative, iar opțiunea lor pentru energia rusească devine pur politică.
Mediterana de Est, tot mai importantă pentru susținerea efortului de război al Ucrainei
Recentul tur diplomatic al președintelui ucrainean Zelenski l-a purtat pe acesta de la Atena la Paris, apoi la Madrid și la Istanbul. Întâlnirea cu Emmanuel Macron a fost cea mai mediatizată, prilejuind semnarea pe 17 noiembrie a unei declarații comune pentru livrarea către Kiev a unor categorii importante de echipament militar francez până în 2035. Între acestea se regăsesc 100 de avioane de luptă Rafale F4, sisteme SAMP/T de apărare antiaeriană, dar și radare și muniții performante de aviație. Însă acesta nu a fost singurul și, îndrăznesc să afirm, nici cel mai important succes din acest tur european al președintelui Zelenski.
Mai importantă prin efectele imediate cred că a fost întrevederea cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis la Atena în ziua de duminică, 16 noiembrie. Îmbrăcat în deja tradiționala uniformă de președinte al unei țări atacate, Zelenski a fost primit de un Mitsotakis amabil împreună cu care a semnat un acord privind producerea în șantiere navale grecești a unor drone marine fără echipaj care sunt deja testate în războiul din Ucraina. Colaborarea în acest domeniu dintre experiența imensă a grecilor în ce privește producția și cea valoroasă a ucrainenilor privind utilizarea dronelor în război ar putea aduce un avantaj strategic important pentru Kiev pe termen scurt și mediu. În scenă a apărut și noua ambasadoare a SUA la Atena, Kimberly Ann Guilfoyle, o apropiată a președintelui Trump. Aceasta i-a flancat în fotografiile oficiale, alături de premierul grec și de președintele ucrainean, pe reprezentanții companiilor principale de distribuire a gazelor naturale din Grecia (DEPA) și respectiv Ucraina (Naftogaz), care au semnat un alt acord istoric. Este vorba despre un memorandum privind livrarea de gaze către Ucraina din decembrie 2025 până în martie 2026, adică într-o perioadă extrem de dificilă pentru țara aflată sub permanentele atacuri rusești, care vizează mai ales infrastructura energetică.
Prezența ambasadoarei SUA la ceremonia respectivă a fost în legătură directă cu obiectul memorandumului, pentru că este despre gaze naturale lichefiate livrate de către firme americane. Iar transferurile din Grecia către Ucraina se vor face de-a lungul Coridorului Vertical, adică rețeaua sud-nord de conducte administrate de către operatorii din Grecia (DESFA), Bulgaria (Bulgartransgaz), România (Transgaz) și Republica Moldova (VestMoldTransgaz). Aceste detalii confirmă și importanța crescândă atât a Coridorului Vertical, cât și a Greciei pentru viitoarea conectare a UE la resursele din Orientul Mijlociu și Mediterana de Est.
Cel mai nou segment din Coridorul Vertical este conducta Komotini-Stara Zagora (Interconnector Greece-Bulgaria pipeline, IGB), care a devenit operațională în octombrie 2022. La ora actuală, aceasta poate transporta bidirecțional până la 3 miliarde metri cubi de gaz, fiind conectată la rețeaua de conducte din regiune, dar și la stația flotantă de regazificare de la Alexandroupolis. Iar acum se lucrează deja la creșterea capacității IGB la 5 miliarde metri cubi, dar și la construirea unei noi stații flotante de regazificare, tot la Alexandroupolis.
Grecia, importantă pentru strategia de eliminare a importurilor europene de energie rusească
Sprijinirea Ucrainei cu gaze livrate prin Coridorul Vertical este esențială în acest moment de grea încercare pentru această țară, dar coridorul este gândit și pentru a asigura pe termen lung resurse alternative la cele rusești pentru țările din estul Uniunii Europene. Nevoile țărilor din regiune sunt relativ mici, variind de la 10-11 miliarde de metri cubi de gaze anual (ex. România, Ungaria) la doar 3-4 (ex. Bulgaria) sau mai puțin de un miliard de metri cubi (Republica Moldova). Împreună cu Coridorul Vertical, necesarul din regiune poate fi asigurat și prin rețeaua de conducte legate la terminalul pentru gaze naturale lichefiate (GNL) din insula croată Krk. Rețeaua se extinde la ora actuală mai ales cu sprijinul fondurilor din cadrul PNNR. Trebuie subliniat însă importanța strategică a Coridorului Vertical în contextul în care el permite conectări multiple la resurse și la rețele logistice ce merg adânc înspre Orient, departe de Rusia.
Conductele TANAP și Blue Stream prin Turcia, care domină actualmente ruta est-vest, au dezavantajul că preiau un mix în care intră gaze din Rusia alături de cele provenite din zona caspică. Eliminarea surselor rusești este dificilă din punct de vedere tehnic. Se adaugă faptul că Turcia continuă politica sa de a menține relația cu Moscova și ezită în implementarea sancțiunilor în ciuda statutului de membră NATO. Având în vedere și abrazivitatea crescândă a Ankarei în relațiile sale cu Grecia, Ciprul, Israelul, dar și cu Uniunea Europeană, nu este de mirare că Washingtonul abordează relația sa cu Atena din ce în ce mai serios.
Grecia devine, încet dar sigur, țară de intrare în Europa atât pentru gaze lichefiate americane alături de multe alte surse non-rusești. Tot Grecia va fi și punctul terminus european pentru marele proiect de conexiune comercială, energetică și logistică pe ruta dezvoltată sub numele de India-Middle East-Europe Economic Corridor (IMEC). Surse credibile susțin că va fi integrat în IMEC și proiectul, care actualmente trenează, al conexiunii prin cabluri electrice cunoscută generic drept Great Sea Interconnector (GSI). Acesta vine dinspre Egipt și Israel, unde electricitatea poate fi produsă prin arderea imenselor rezerve maritime de gaze, spre Cipru, Creta și Europa, via Grecia continentală. Așa cum indicam mai sus, dar și în alt text pentru Veridica cu un an în urmă, toate acestea par a se încadra din ce în ce mai clar în planul regional de cooperare inițiat chiar de prima administrație Trump în 2019, respectiv Acordurile Abraham.
Recent, în zilele de 6 și 7 noiembrie 2025, a avut loc la elegantul complex Záppeion Mégaro din Atena un alt eveniment care confirmă interesul real al Washingtonului pentru regiune în general și pentru Republica Elenă în mod special. Este vorba despre cea de-a șasea reuniune a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie (Partnership for Transatlantic Energy Cooperation, P-TEC). P-TEC este o platformă internațională inițiată de SUA și partenerii săi europeni, concepută pentru a asista parteneri guvernamentali și non-guvernamentali ai SUA din Europa Centrală și de Est cu resurse și instrumente tehnice pentru construirea unor sisteme competitive și sigure în domeniul securității energetice. Alături de SUA, din această platformă mai fac parte Uniunea Europeană (UE) și 24 de țări, atât din UE cât și din afara Uniunii. În centrul acestei inițiative s-a aflat de la bun început securitatea energetică europeană, care a devenit un element crucial în arhitectura generală a securității continentale după declanșarea agresiunii rusești în Ucraina.
Rivalitatea sino-americană trece (și) prin Mediterana de Est
Interesul SUA în Grecia are însă dimensiuni multiple, inclusiv (și poate mai ales) în ce privește competiția globală cu China. În acest context, se distinge implicarea tot mai accentuată a Corporației pentru Finanțarea Dezvolării Internaționale a SUA (International Development Finance Corporation, DFC). Corporația a investit deja 125 milioane dolari în instalațiile portuare de la ONEX Elefsis din golful Elefsina. Instalațiile sunt foarte aproape de portul Pireu, unde China este prezentă prin grupul COSCO Shipping, iar proiectul greco-american este conceput explicit pentru a contracara influența chineză într-un punct strategic pentru comerțul mediteraneean și global.
China și-a arătat nemulțumirea atacând-o pe ambasadoarea SUA în Grecia. Însă investițiile DFC vor continua în același sens al rivalității cu cele chinezești și în alte obiective strategice, precum centrul logistic Thriasio din nordul Atenei, dar și în altele. Deja se conturează implicarea DFC, alături de alți jucători importanți, inclusiv companii românești, în importul a cca. 4 miliarde de metri cubi de gaz lichefiat din SUA în Grecia pentru a fi redirecționat prin Coridorul Vertical spre Bulgaria, România și Ucraina. Atrage atenția în acest context faptul că ministrul român de finanțe, Alexandru Nazare, prezent la reuniunea P-TEC de la complexul Záppeion Mégaro din Atena, a exprimat public susținerea României pentru Coridorul Vertical și pentru proiectele adiacente la acestea ca „pilon durabil al securității energetice europene”, construit cu „granturi europene și instrumente financiare transatlantice”.
Se confirmă astfel scenarii conturate încă de la începutul acestui an, în perioada inaugurării actualului mandat Trump la Casa Albă. Grecia în particular și Mediterana de Est în general devin entități cu valoare strategică din ce în ce mai mare atât pentru Europa, cât și în contextul rivalității sino-americane la nivel global. Iar cooperarea este corolarul tuturor evoluțiilor, cu beneficii maxime pentru țări participante la scheme de colaborare (Israel, Cipru, Grecia, Egipt) și potențiala izolare a celor precum Turcia, care obstrucționează de foarte mult timp cooperarea regională. Este sugestivă în acest context vizita recentă în Cipru a secretarului de stat american Marco Rubio, care a folosit prilejul pentru a reafirma public angajamentul SUA față de cooperarea strânsă între Washington și Nicosia, inclusiv în cadrul schemei de cooperare 3+1 care include Ciprul, Grecia, SUA și Israelul.
Odată cu apariția surselor alternative de energie, dependența de Rusia devine doar o opțiune politică. Ungaria, o redută anti-europeană
În acest context, devine din ce în ce mai clară iraționalitatea pozițiilor unor țări europene precum Slovacia și mai ales Ungaria, care rezistă aplicării sancțiunilor împotriva Rusiei, invocând dependența lor de această țară în domeniul energiei. Cel puțin în ce privește gazele naturale, alternativele există deja sau sunt în construcție, iar pentru dependența de Rusia sunt responsabile până la urmă chiar statele respective. În cazul vecinului maghiar de la vest, această dependență, deși reală la ora actuală, se datorează opțiunilor guvernului Orban. Tocmai acest guvern a semnat în 2021 un contract cu Gazprom pe termen lung, până în 2036, pentru furnizarea a 4.5 miliarde de metri cubi de gaz. Ba chiar Budapesta a cerut mărirea ponderii de gaz rusesc la 7.5 de miliarde de metri cubi în 2024, la doi ani după ce Moscova declanșase invazia Ucrainei.
Toate aceste cantități, reprezentând aproximativ trei sferturi din nevoia Ungariei de 8.5-10 miliarde metri cubi anual, vin acum prin conductele Blue Stream și Turkstream dinspre Rusia spre Turcia și ajung apoi în Ungaria prin TANAP și, la nord, prin rețeaua care străbate Bulgaria și România. Turcia încă evită implementarea sancțiunilor occidentale aplicate Rusiei, iar de acest lucru profită din plin Ungaria lui Orban, cel fidel prietenului său de la Kremlin și ostil față de cam toate politicile Uniunii Europene.
Detaliile furnizate aici arată destul de clar că aprovizionarea pieței ungare cu gaze din surse non-rusești s-ar putea face destul de rapid prin contracte cu furnizori de GNL sau de energie electrică produsă pe bază de gaze naturale. Legăturile există și se extind cu fonduri europene. Facilitățile de procesare a GNL sunt deja numeroase în Europa și în Turcia, unele noi fiind deja în construcție în zona mediteraneeană.
Bineînțeles că toate acestea sugerează că problemele la Budapesta nu țin de rațiuni economice și logistice, ci ar putea fi de fapt de natură strict politică. Și poate că și Ungaria, la fel ca celelalte țări membre din Uniunea Europeană, va clarifica opțiunea sa politică prin alegeri democratice. Următorul scrutin parlamentar, care ar trebui să aibă loc în aprilie 2026, va fi astfel în mod sigur despre viitorul Ungariei în Europa ca membră cu drepturi depline a Uniunii sau ca redută anti-europeană. În ce privește necesarul de energie, alternativele la resursele rusești se văd acum clar. În ce privește opțiunea politică pentru servirea intereselor Moscovei sau pentru viitorul european al țării, doar electoratul poate decide.
