Campania de arestări și acțiuni în instanță care vizează principalele partide de opoziție din Turcia accentuează alunecarea țării spre autoritarism, o tendință tot mai clară în ultimul deceniu.
Republica Turcia este astăzi guvernată de un sistem politic prezidențial á la turca, dominat autoritar de președintele ales de cetățeni. Conform legislației adoptate începând cu ianuarie 2018, cu aprobarea unei majorități minime la un referendum controversat din 2017, președintelui i se subordonează cabinetul de miniștri, partidul de guvernământ și, implicit, parlamentul atunci când acesta este dominat de partidul de guvernământ. Spre deosebire de regula fundamentală a democrației liberale, și aparatul judiciar turcesc este subordonat ministerului de resort, adică este controlat direct de președintele statului.
Aceste detalii erau deja suficiente pentru a cataloga regimul Erdoğan-AKP, încă din vara lui 2018, drept unul autoritar în care nu mai existau îngrădiri pentru puterea președintelui. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Turcia, un aliat în cadrul NATO și una dintre cele mai importante partenere comerciale ale României din afara UE, pare a se îndrepta spre o formă avansată de autoritarism, foarte aproape de paradigma totalitară din secolul trecut. Trăsătura fundamentală a modelului totalitar este subordonarea de către putere a opoziției politice și a societății civile. Și exact asta se întâmplă astăzi în Turcia.
Primii „inamici” ai regimului: societatea civilă, güleniști, kurzi
După protestele Gezi Park din iunie-iulie 2013 și scandalul de corupție din decembrie 2013, furia regimului Erdoğan-AKP s-a asmuțit asupra societății civile. Numeroși lideri autentici ai unor inițiative și organizații de succes, dintre care cel mai sonor nume este Osman Kavala, sunt încă în închisori deși cazurile lor au fost procesate defectuos de instanțe și au primit verdicte de rejudecare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Peste o sută de astfel de verdicte sunt astăzi nerespectate de Turcia iar numărul lor continuă să crească.
S-a adăugat apoi vânătoarea, încă în desfășurare, a membrilor sectei vaste păstorite de Fetullah Gülen, grupare considerată responsabilă pentru orchestrarea cazului de corupție și, apoi, de organizarea tentativei eșuate de lovitură de stat din 15/16 iulie 2016. Deși dovezile aduse de procurori sunt cel puțin discutabile, zeci și chiar sute de mii de oameni au fost condamnați la ani grei de pușcărie. Mai mult, acei oameni și-au pierdut drepturile civile, locurile de muncă, uneori și proprietățile. Zeci de afaceri ale simpatizanților lui Gülen au fost confiscate și apoi valorificate prin vânzări către personaje apropiate regimului, un proces care continuă și astăzi deși liderul religios respectiv a decedat în octombrie 2024.
Au urmat kurzii. Când partidul pro-kurd HDP s-a opus transformării statului în republică prezidențială, în campaniile electorale din 2015 și la referendumul din 2017, membrii săi au fost și ei supuși unei campanii de opresiune. Mii au înfundat pușcăriile și și-au pierdut posturile din administrația locală, posturi câștigate la alegerile din locale din 2014 și 2019, fiind înlocuiți de administratori numiți de guvern. Acel tip de administrator, kayyum în limba turcă, este astăzi sinonim cu paradigma regimului autoritar din Turcia. Trebuie menționat că HDP, transformat în DEM Parti în 2023 pentru a evita desființarea sa în instanță, este de fapt a treia forță politică din țară. În perioada în care membrii săi erau demiși și arestați, mai ales după redeclanșarea furiei naționaliste anti-kurde în 2015, principalul partid de opoziție CHP nu a protestat împotriva autoritarismului discreționar al regimului Erdoğan-AKP. Acum, a venit chiar rândul lor.
Noua țintă a regimului Erdoğan: partidul înființat de fondatorul Turciei, Mustafa Kemal Atatürk
DEM Parti și, în general, reprezentanții politici și liderii de opinie ai kurzilor par să fie astăzi tolerați de putere, cel puțin deocamdată. Asta mai ales după ce a fost inițiat un nou proces de pace cu organizația teroristă PKK iar aceasta, la rândul ei, a acceptat să se autodesființeze, începând chiar dezarmarea. Guvernul a pornit în schimb campania de opresiune asupra Partidului Republican al Poporului, cunoscut după acronimul turcesc CHP și înființat de însuși fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, în urmă cu mai bine de un veac. După ani de mediocritate și mereu în urma puterii la alegeri, CHP se trezise în sfârșit la viață sub conducerea unui nou lider, Özgür Özel, având ca locomotive electorale pe Ekrem Imamoğlu și Mansur Yavaș.
Yavaș a câștigat primăria Ankara împotriva contracandidatului AKP de două ori, iar Imamoğlu de trei ori la Istanbul. Mai mult, acesta din urmă devenise atât de popular la nivel național încât îl depășea pe însuși Erdoğan la un moment dat în mai toate sondajele pentru alegerile prezidențiale. Considerat de partid și de analiști drept candidatul ideal al întregii opoziții împotriva președintelui actual, Imamoğlu reprezenta astfel prima amenințare serioasă la adresa lui Erdoğan după mai bine de două decenii de dominație în politica turcească. Arestarea sa în martie 2025 a marcat începutul campaniei guvernului nu doar împotriva legendarului partid al lui Atatürk, ci chiar împotriva a ceea ce a mai rămas, foarte puțin, din democrația laică fondată de acesta.
Arestarea lui Ekrem Imamoğlu a fost urmată de rețineri ale altor aleși CHP de la Istanbul și din al treilea oraș al țării, Izmir, oraș care nu a ales niciodată ca primar un candidat AKP, rămânând mereu fidel CHP și ideologiei secular-republicane a lui Atatürk. Cei aproape o sută de acuzați așteaptă acum deciziile instanței, însă nimeni nu se mai îndoiește că justiția va lucra așa cum îi dictează Ankara.
Dar campania s-a mutat și în alte orașe. Pe 5 iulie au fost arestați primarii CHP de la Antalya (Muhittin Böcek), Adana (Zeydan Karalar) și Adıyaman (Abdurrahman Tutdere), toți confruntați cu obișnuitele acuzații de corupție. Numărul celor reținuți variază în fiecare săptămână. La ora la care redactez acest material, cu vânătoarea extinsă și în districtul Bayrampașa din Istanbul, 12 primari CHP aleși și în exercițiul funcțiunii sunt arestați la nivel național (inclusiv Imamoğlu), iar unul era sub arest la domiciliu. Dintre toți cei reținuți în ultimele luni, 13 au fost deja suspendați din funcții, urmând ca în locul să fie numiți kayyum, adică administratori mandatați de guvern. Dar situația se poate schimba de la zi la zi.
Având în vedere că toate cazurile menționate aici vizează exclusiv opoziția și aleșii săi locali, Consiliul Europei s-a sesizat, a analizat și a avertizat că democrația turcească este amenințată. Țara este practic supusă unei practici anti-democratice sistematice prin care se anulează dreptul cetățenilor de a-și alege proprii conducători, fiindu-le impuși unii care fie sunt membri AKP, fie se conformează preferințelor guvernului de la Ankara.
Vocile critice, reduse la tăcere în Turcia lui Erdoğan
Nu cred că această campanie se va opri aici pentru că puterea pare a urma calcule politice ce nu permit acest lucru. În primul rând, partidul președintelui Erdoğan, AKP, pierde constant din susținători în vreme ce partidele din opoziție, mai ales CHP, câștigă tot mai mulți. Însuși președintele turc este din ce în ce mai nepopular, un recent sondaj de opinie relevând că 67.6% din respondenți nu-l mai vor candidat la următoarele alegeri. Un procent copleșitor de peste 90% susțin că cea mai mare problemă a Turciei este injustiția, adică exact rodul politicii autoritare din ultima decadă. Ironia este că guvernul actual se poate menține la putere doar prin abuzuri corelate cu acțiuni de subminare a opoziției, toate acestea cu condiția fundamentală ca Erdoğan să rămână în funcția supremă din stat.
Următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale sunt programate pentru 2028. Președintele Erdoğan a avut deja două mandate în această funcție și, conform constituției, poate candida din nou doar dacă parlamentul se dizolvă înainte de 2028 și sunt declanșate alegeri anticipate. Aceasta ar fi însă o mutare riscantă pentru un președinte și un guvern care pierde din popularitate.
Erdoğan mai poate candida și dacă modifică pur și simplu constituția, dar pentru asta are nevoie de sprijinul a două treimi din parlament, ceea ce, din nou, implică alegeri anticipate câștigate detașat de partidele din arcul regimului, cu reprezentare de două treimi în legislativ. Sondajele nu încurajează nici această variantă.
Liderul turc pare însă hotărât să nu renunțe la logica autoritară a guvernării. Obiectivul actual se conturează a fi instituirea unei stări excepționale, ca în vremea tentativei eșuate de lovitură de stat din iulie 2016, concomitent cu eliminarea principalului partid de opoziție și simbolul republicii laice, CHP. Liderul său, Özgür Özel, pare e fi devenit ținta principală. În martie 2025, procurorii republicii au deschis o investigație judiciară prin care se urmărește dovedirea faptului că votul intern din 2023, prin care Özgür Özel și echipa sa au preluat conducerea CHP, ar fi fost măsluit. Unii analiști consideră că regimul de la Ankara urmărește prin acest caz în justiție doar să slăbească principalul partid de opoziție până nu va mai reprezenta un obstacol în calea adoptării unei constituții așa cum are nevoie președintele pentru a-și permanentiza conducerea autoritară. Dar cred că este vorba mai degrabă de eliminarea definitivă a partidului.
Recent, un procuror a deschis o nouă investigație împotriva lui Özel, de această dată fiind acuzat că l-ar fi insultat pe președintele Republicii într-un discurs public. Ofensa este pedepsită conform articolului 299 din Codul Penal turcesc. Între timp, continuă cazul privind alegerile interne din CHP din 2023. La termenul de judecată din 15 septembrie, instanța respectivă de la Ankara a hotărât amânarea unei decizii până pe 24 octombrie. Este foarte posibil ca instanța să ia în acea zi decizia de a anula alegerile interne, decapitând astfel partidul și numind în locul conducătorilor aleși o echipă de administratori guvernamentali, infamii kayyum. Pentru prima dată în istorie, partidul fondator al republicii laice turce ar fi astfel inculpat și cel mai probabil desființat printr-o procedură judiciară a aceluiași stat.
În aceeași logică continuă și arestările jurnaliștilor, mai ales cei care dau detalii despre cazuri prin care este demolată practic opoziția sau care documentează acte de corupție guvernamentală. Autoritățile recurg sistematic la pedepsirea prin amenzi și alte sancțiuni a canalelor de televiziune, radio și a platformelor online care critică în orice fel puterea și politicile promovate de ea. Practic, regimul folosește la ora actuală orice mijloc imaginabil pentru a reduce la tăcere vocile critice din spațiul public, iar Turcia a ajuns la coada clasamentelor privind libertatea presei.
Republica lui Atatürk, în pericol de dispariție
Cu cât este mai puțin popular, regimul Erdoğan-AKP pare din ce în ce mai dispus să nu țină cont de regulile democratice, de legile și de realitățile țării. Sistemul judiciar este folosit sistematic de putere pentru a eradica orice urmă de opoziție și de reacție politică dar și civilă la autoritarismul guvernamental. Un exemplu simbolic în acest sens a venit la sfârșitul lunii iunie, când jurnalul Leman, foarte popular în Turcia, a publicat o caricatură cu două personaje numite Mohammed și Moise ce schimbau amabilități pe un fundal cu bombe ce distrugeau un oraș. Au urmat protestele unor mulțimi fanatice manipulate de conducători, proteste care au produs pagube importante în zona unde se află redacția Leman iar mai multe persoane au fost rănite. Însă președintele Erdoğan și alți demnitari, inclusiv ministrul de interne Ali Yerlikaya, au avut discursuri publice extrem de dure în apărarea valorilor religiei musulmane.
Prin astfel de discursuri, cei doi de fapt au forțat anchetatorii să nu aibă de ales, condamnând nu protestatarii violenți, ci pe cei responsabili de publicarea caricaturii respective. Autorul său și alți trei editori au fost imediat arestați, marcându-se astfel un nou episod al ceea ce devine o adevărată confruntare între regimul de la Ankara și societatea turcă. Ironia este că societatea turcă a devenit de fapt mai puțin evlavioasă după zeci de ani de politici conservatoare ale regimului. Un sondaj realizat de prestigioasa KONDA indică destul de clar creșterea numărului ateilor și al celor care nu se consideră pioși, în vreme ce numărul celor profund religioși a scăzut semnificativ. Dar puterea de la Ankara nu poate da înapoi, pentru că asta ar însemna dispariția sa de pe scena politică și, cel mai probabil, plata ulterioară pentru guvernarea plină de erori și mai ales opresivă din ultimul deceniu.
Acum așteptăm ziua de 24 octombrie, când o instanță de la Ankara va decide asupra viitorului principalului partid de opoziție și, în același timp, asupra viitorului democrației turcești. Dacă decizia va fi de anulare a alegerilor interne din cadrul CHP din 2023, această entitate politică sinonimă cu republica laică turcă va fi decapitată și, cel mai probabil, va fi eliminată din peisajul politic. Chiar dacă puterea de la Ankara va percepe episodul drept o victorie, el va reprezenta de fapt înfrângerea unei idei politice vechi de mai bine de un veac. Se va inaugura și un nou model politic turcesc, în care puterea regimului va fi practic nelimitată, dominând fără restriști atât executivul, legislativul și justiția, cât și societatea civilă. Având în vedere și că peste 90% din media este controlată de guvern, se conturează deja trăsăturile de manual ale unui regim totalitar, care nu mai are de înfruntat nicio piedică în actul de guvernare. Iar asta într-o țară membră a NATO, la limita de sud-est a Uniunii Europene.
