Donații
Veridica.md
În media din țările predominant musulmane și, mai cu seamă, în media din țările arabe din Orientul Mijlociu, s-a trecut foarte repede, sumar, peste atacul declanșat de către Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie. Guvernele, politicienii și liderii de opinie din țările respective și-au concentrat rapid discursurile asupra ripostei militare a Israelului. Rezultatul este că regiunea, dominată de musulmani, este acum dominată și de discursuri antisemite, anti-Israel și anti-Occident. Abundă acuzele că Statele Unite și Europa susțin unilateral Israelul, această susținere fiind condamnată drept imorală și descalificantă. Occidentul și-a pierdut astfel orice urmă de credibilitate în ochii și mințile musulmanilor din Orientul Mijlociu și, bineînțeles, din întreaga lume.
Cine se aștepta ca Ankara să facă notă discordantă față de acest cor esențialmente islamist (islamul politic) și anti-occidental, în numele apartenenței la alianța NATO sau din alte considerente, se înșela de la bun început.
De la Turcia laică a lui Atatürk, la Turcia contemporană a islamiștilor
Republica Turcia a sărbătorit pe 29 octombrie o sută de ani de la fondarea sa, ca sistem politic republican și laic, de către Mustafa Kemal Atatürk. Acest legendar erou al națiunii turce, general și om politic de geniu, a fost și primul președinte al noului stat, până la trecerea sa în neființă, la 10 noiembrie 1938. După ce a învins invadatorii europeni atât în Primul Război Mondial (victoria cea mai răsunătoare fiind la Gallipoli/Çanakkale în 1915), cât și în Războiul de Independență (1919-1922), Mustafa Kemal Pașa a cîștigat și lupta diplomatică, prin Tratatul de la Lausanne din iulie 1923. A purces apoi la inventarea și instituționalizarea unei republici pe ruinele Imperiului Otoman. Imperiul trecuse deja prin secole de degradare. Soluția lui Atatürk a fost un stat care să însemne o radicală renunțare la tradițiile otomane și musulmane, prin îmbrățișarea valorilor democrației seculare europene. A inventat și instituit o națiune, o limbă oficială, o ideologie de stat (naționalismul republican), un sistem electoral în care femeile puteau vota, desființând în același timp califatul, structura sectelor religioase sau învățământul religios. Și multe, multe alte reforme.
Optzeci de ani mai târziu, în ianuarie 2003, se instala la putere la Ankara primul guvern AKP, descendent al mișcării politice conservatoare conduse de Necmettin Erbakan. Printre ideile propagate de acea mișcare erau naționalismul islamist anti-occidental și valorile islamului tradițional, adică o ideologie îndreptată radical chiar împotriva idealului politic kemalist. Recep Tayyip Erdoğan, alături de mulți dintre aliații lui, au „crescut” ca oameni politici în cadrul acelei mișcări, cunoscută până astăzi sub numele de Milli Görüş (Viziunea Națională). Acel grup, loial lui Erdoğan, a condus fără întrerupere Turcia din ianuarie 2003 până astăzi, iar liderul său a devenit tot mai autoritar.
Sub conducerea lui Erdogan, Turcia a devenit o susținătoare a unor grupări islamiste ca Frații Musulmani și Hamas
La 28 octombrie 2023, cu o zi înainte de împlinirea centenarului republicii seculare fondate de Atatürk, a avut loc un miting în fostul aeroport Atatürk, acum dezafectat și înlocuit de noul și imensul Istanbul Airport. Evenimentul a fost numit de către administrația prezidențială „Mitingul Palestinei Mari” (tr. Büyük Filistin Mitingi), fiind conceput ca demonstrație de solidaritate cu poporul palestinian. Însă, adevăratul mesaj a fost dat explicit de către președintele Erdoğan, care și-a declarat fără echivoc (a doua oară în două zile) sprijinul pentru Hamas și împotriva Israelului. A amenințat că va face tot ce îi va sta în putință pentru a aduce Israelul în fața justiției internaționale, ca „stat criminal”. Pe luptătorii Hamas, Erdoğan i-a numit nu teroriști, ci luptători pentru eliberare sau, mai precis „mujahedini”, adică luptători pentru legea și justiția lui Allah împotriva infidelilor. Discursul a fost înțesat cu referiri vitriolice la adresa „Vestului” (tr. Batı), pe care liderul turc l-a acuzat de ipocrizie și insensibilitate la sacrificiile palestinienilor. Niciun cuvânt despre atacul Hamas asupra Israelului, care a ucis 1.400 de oameni nevinovați, și nici despre fondatorul Republicii Turcia, cu doar o zi înainte de aniversarea centenarului acesteia.
Discursul lui Erdoğan din 28 octombrie vine, de fapt, după aproximativ un deceniu în care Ankara a acordat sprijin mai multor grupări radicale implicate în războiul din nordul Siriei și în tulburările perpetue din nordul Irakului. În plus, armata turcă luptă de ani buni umăr la umăr cu acele grupări, împotriva kurzilor. Faptul este deja amplu documentat de media independentă, de diferite organizații care monitorizează regiunea, dar și de guvernele respective. Sunt de notorietate protestele venite de la Bagdad și Damasc, prin care este condamnată „ocupația militară” turcească pe teritoriile sirian și irakian. Și Egiptul dar și alte state din regiune, precum și aliații lor globali, și-au exprimat acordul cu acele proteste oficiale.
Recent, după declarațiile pro-Hamas și anti-Israel ale președintelui turc, un grup de senatori americani i-a înaintat o scrisoare secretarului de stat Anthony Blinken, în care îi atrăgeau acestuia atenția asupra unor detalii care arată clar cât de vechi și reziliente sunt legăturile regimului de la Ankara cu Hamas, dar și cu alte organizații extremiste anti-occidentale. Un factor comun al tututor este reprezentat de legăturile cu Frații Musulmani. Analiștii specializați pe subiectul Hamas știu foarte bine că această organizație este de fapt un vlăstar, ba chiar unul important al Frăției, născut chiar în contextul primei „intifada” (1987-1993). Nu este, deci, deloc întâmplător că președintele Erdoğan a făcut intens semnul rabia, de susținere a Frăției Musulmane, la mitingul masiv din 28 octombrie. O făcuse frecvent de nenumărate ori și până atunci, iar Hamas continuă să opereze și de pe teritoriul Turciei, mai ales de la Istanbul, la fel cum par să o facă și alți reprezentanți ai Frăției. Un membru notoriu al acesteia, Ali Muhyiddin al-Qaradaghi, care apare pe lista Counter Extremism Project cu detalii despre activitatea sa anti-occidentală, a fost primit în luna august de președintele turc, în calitatea sa oficială de secretar general al Uniunii Internaționale a Învățaților Musulmani, cu sediul în Qatar.
Războiul din Gaza și poziționarea față de Israel și Hamas vor avea un impact negativ asupra Turciei
Dincolo de declarații, prima acțiune concretă a Turciei a fost rechemarea ambasadorului de la Tel Aviv (la fel procedase și Israelul cu ambasadorul de la Ankara), dar nu s-a procedat și la întreruperea formală a relațiilor diplomatice, care abia fuseseră reluate după ani de îngheț. Erdoğan a confirmat și prin declarații publice că în niciun caz nu va rupe contactele diplomatice cu Israelul, dar a spus că nu mai are nimic de împărțit cu premierul Netanyahu și că acesta trebuie să se retragă, pentru că nu mai are sprijinul populației. În același discurs, Erdoğan a insistat și asupra ofertei sale mai vechi, ca șeful serviciului unic de informații al Turciei (MIT), Ibrahim Kalin, să medieze între Israel, Palestina și Hamas „pentru a pune capăt războiului”.
Însă Ankara are șanse mici să fie acceptată drept parte din negocieri, dacă acestea vor avea vreodată loc cu scopul explicit de a pune capăt războiului. Dacă, așa cum acuză Ankara și lumea arabă, Occidentul nu mai este un partener credibil în această chestiune, nici Ankara nu mai poate fi. Implicarea armată și ocuparea de facto de teritorii în Irak și Siria, precum și implicarea în Libia și în alte zone ale Africii, în strânsă colaborare cu reprezentanți ai Fraților Musulmani, reprezintă doar una din problemele regimului AKP-Erdoğan în acest sens. Se adaugă sprijinul explicit, de stat, acordat public poziției Hamas, ceea ce a fost evitat în alte capitale din regiune, care s-au abținut și de la a condamna Occidentul.
Și nu ar trebui să uităm că agresiunea produsă de Hamas a luat prin surprindere chiar și guvernele statelor arabe din regiune, afectând grav planurile de cooperare cu anvergură globală în care acestea erau angajate, atât cu parteneri puternici din est (China, India), cât și cu cei din vest (UE, SUA). Dacă investițiile chineze din regiune au deja o oarecare istorie și o logică destul de clară, recent a apărut un proiect foarte interesant și dinspre vest: India-Middle East-Europe Economic Corridor (IMEC). Acesta beneficiază de sprijinul statelor pe care coridorul le traversează dar și de cel al Uniunii Europene și al SUA. Deși pare un proiect mult prea complicat și costisitor, specialiștii atrag atenția asupra faptului că, deoarece străbate distanțe lungi pe mare, ar putea fi de fapt mai simplu și mai ieftin decât proiectul chinezesc Belt & Road Initiative (BRI). Iar inițiatorii IMEC insistă asupra faptului că acesta nu este un competitor pentru BRI, ci un proiect complementar, care ar aduce beneficii statelor implicate în ambele proiecte. Atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie a făcut însă ca toate inițiativele din regiunea Orientului Mijlociu să fie stopate sau măcar încetinite, multe negocieri importante fiind amânate.
În acest context, Turcia nu poate decât să piardă. Economia ei este de mai mulți ani în descreștere, în ciuda cifrelor oficiale publicate de Institutul de Statistică al Turciei (Türkiye Istatistik Kuruku, TÜIK). Credibilitatea acestui institut suferă de ani buni, mai ales de când a început să publice date eronate despre inflație, care au fost și contrazise categoric de un grup de analiști academici, ENAG. Ultimele evaluări contradictorii sunt grăitoare. În vreme ce TÜIK a raportat o rată anuală a inflației de 61.5% în septembrie, cifra oferită de ENAG a fost de 130%. După mai multe astfel de episoade, credibilitatea ENAG este acum atât de solidă încât multe contracte importante sunt semnate în Turcia, în ultima vreme, luându-se în calcul o medie a ratei anuale a inflației între cifrele oferite de TÜIK și cele de la ENAG. Cert este că Turcia se confruntă cu cea mai serioasă criză economică din ultimele trei decenii, pe fondul inflației și deficitelor mari, pe fondul accelerării emigrației de profesioniști către Occident. La acestea se adaugă declinul din agricultură și din industria producătoare de bunuri, regimul de la Ankara preferând să continue să susțină prioritar mai ales industria construcțiilor și a apărării, precum și exporturile, în vreme ce descurajează importurile de care, de fapt, depinde întreaga economie.
Cu astfel de politici contradictorii, este de așteptat ca Turcia să sufere chiar mai mult decât alte țări din regiune de pe urma prelungirii conflictelor din Ucraina și din Israel. Provocându-l pe cel din urmă, Hamas a dat o lovitură pe care Israelul deja o pedepsește, dar țările din regiune și Turcia, în primul rând, vor fi afectate poate chiar mai profund decât se așteaptă. Nu trebuie trecut ușor peste efectele pe care conflictul din Israel le va avea, cu siguranță, pentru piața energetică, adăugate la cele deja simțite în urma invaziei rusești din Ucraina.
Susținerea pentru Hamas, o strategie electorală
Cu toate acestea, iluziile vechi rămân vii la Ankara. Agenția de știri palestiniană Ma’an, dar și publicațiile israeliene Haaretz și Israel Hayom, anunță că o delegație importantă a aripii politice a Hamas, condusă de însuși liderul Ismail Haniyeh, ar fi fost recent în Turcia după o vizită la Teheran. Sursele precizează că Haniyeh și Erdoğan ar fi avut și o convorbire telefonică cu puțin peste două săptămâni în urmă. Se pare că regimul de la Ankara rămâne oarecum indiferent la riscuri și se concentrează, ca mai mereu în ultimele două decenii, pe propriile performanțe electorale. Alegerile locale, programate pentru 31 martie 2024, par a domina agenda președintelui Erdoğan și, implicit, pe cea a guvernului pe care îl conduce. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că obiectivul principal este recâștigarea controlului asupra celor două mari orașe, capitala Ankara și, mai ales, uriașul Istanbul.
În acest context, având în vedere ce s-a întâmplat și în episoadele electorale precedente de după 2013, este de așteptat ca discursul naționalist-islamist să fie auzit în continuare dinspre regim către un electorat dispus să-l recepteze. Iar nota anti-occidentală va rămâne și ea stridentă. Dar, se va implica mai mult Turcia de partea Hamas și a cauzei palestiniene împotriva Israelului? Este greu de crezut. Economia sa are nevoie mare de investiții pentru a putea trece peste criza profundă cu care se luptă acum. Iar acele investiții trebuie să vină din acel vest care susține Israelul, pentru că din est, până acum, au venit prea puțini bani, cu costuri financiare și politice prea mari. În orice caz, acutizarea crizei palestiniene va reprezenta un test de stres foarte serios pentru regimul de la Ankara. Preocupat prea mult de succesul electoral, s-ar putea ca acesta să fi pierdut din vedere, acum definitiv, riscurile la care se expune încălcând, de atâtea ori, acel dicton care a călăuzit politica externă a lui Mustafa Kemal Atatürk și a majorității urmașilor săi: Yurtta sulh, cihanda sulh (Pace acasă, pace în lume).
---copie-image.webp)