Încă de la declanșarea războiului din Ucraina, în urmă cu mai bine de 12 ani, Kremlinul și portavocile sale au recurs la fake news și dezinformări atât pentru a-și justifica acțiunile cât și pentru a impune propria narațiune cu privire la conflict. Campania propagandistică s-a intensificat odată cu invazia la scară largă din fabruarie 2022.
Războiul a fost și continuă să fie prezentată în mass-media rusă ca „operațiune specială”, sugerându-se astfel că Ucraina și poporul ucrainean sunt niște nimicuri care, bineînțeles, pot și trebuie să fie strivite printr-o simplă operațiune, nicidecum un război. Cei mai bine de patru ani de conflict și progresul evident al ucrainenilor din ultimele luni în apărarea națiunii și teritoriului lor dovedesc pe deplin că totul a fost o imensă minciună. Printre altele, discursul oficial de la Kremlin justifica agresiunea ca fiind provocată de guvernul condus de Vladimir Zelenski, ceea ce, din nou, nu era nici pe departe adevărat. Apoi, deși evreu, acesta era acuzat de neo-nazism. Putin și cei din anturajul său l-au insultat în repetate rânduri pe liderul ucrainean, numindu-l clovn narcoman needucat sau o rușine pentru poporul evreu.
Propaganda rusă a mințit și în ce privește ororile războiului, de la crimele în masă la răpirile de copii. A mințit și în ce privește aspecte definitorii, cum ar fi propaganda despre inexistența unei națiuni ucrainene, cea privind pierderile proprii de pe front sau declarațiile în legătură cu diferitele demersuri diplomatice care, până în ziua de azi, nu au ajuns nici măcar aproape de negocierea unei păci durabile.
Marea realizare a Kievului - Războiul nu mai este doar în Ucraina, ci și în Rusia
Acum Moscova începe în sfârșit să guste amarul realității pe care a provocat-o și de care s-a ascuns în spatele propagandei mincinoase: se află în război cu o națiune care există în deplinul sens al cuvântului și care ripostează puternic. Răspunsul națiunii ucrainene a fost de la bun început acela că are dreptul la existență suverană, iar acum, după ani de suferință, a ajuns în sfârșit să impună propria logică a războiului. Locuitorii Moscovei se confruntă de ceva vreme cu acest fapt, iar la mijlocul lunii mai a avut loc cel mai mare atac ucrainean cu drone de la începutul războiului. El a venit după ce tradiționala paradă militară din Piața Roșie de 9 mai, zi în care Rusia comemorează victoria în Al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat cu efective militare mult reduse de teama unor atacuri cu drone ucrainene. Rușii se confruntă astfel cu ororile războiului chiar la ei acasă, iar regimul nu mai poate perpetua minciuna în spatele căreia s-a ascuns până acum și care, în logica simplă a bunului simț, are picioare scurte.
Ucrainenii au întors astfel roata și luptă acum pentru prima dată după mai bine de patru ani de război în propria logică: arma principală a devenit drona, iar Kievul produce drone mai bine adaptate la război decât rușii. Atât de bune și multe încât ucrainenii au deja capacitatea de a le exporta, împreună cu imensa lor expertiză de război, către parteneri din diferite regiuni ale globului. Folosirea în luptă a dronelor a atins și ea niveluri foarte înalte de precizie și eficacitate de partea ucraineană, care astăzi este capabilă să lovească locații și obiective adânc în teritoriul Federației Ruse. Țintele principale sunt facilitățile militare strategice dar și cele logistice, de producție și export pentru gaze naturale, petrol și cărbuni. Kievul aplică astfel prin luptă sancțiuni pe care alții fie le încalcă, fie ezită să le implementeze, fie le reduc chiar și temporar, cum este cazul administrației Trump.
Pentru Rusia, care acum mai și pierde soldați mai mulți decât Ucraina și decât poate trimite pe front, toate acestea vin pe fondul prăbușirii unor indicatori economici esențiali și al slăbirii evidente a capacităților de producție. Se întâmplă de fapt ceea ce mulți analiști preziceau la începutul acestui conflict, pe care doar Kremlinul l-a dorit: slăbită de un război inept, Rusia se subordonează din ce în ce mai mult Chinei din punct de vedere economic, o Chină de ajutorul căreia depinde pentru a putea continua să funcționeze. Detaliile văzute și cele deductibile ale recentei vizite făcute de Vladimir Putin la Beijing confirmă această concluzie. Kremlinul a făcut atâtea erori încă de la invazia Crimeii din 2014, încât s-a afundat singură în propria capcană atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Iar viitorul nu sună deloc bine nici măcar pentru cei mai optimiști oameni din anturajul puterii. S-a ajuns astăzi la situația în care armata, condusă din ce în ce mai haotic de la Moscova, pierde mai mult teritoriu decât câștigă în Ucraina, iar rapoartele observatorilor specializați aduc dovezi din ce în ce mai clare că moralul trupelor scade dramatic.
Ucraina începe să capete speranțe pe fondul succeselor înregistrate pe front
Toate cele de mai sus sugerează că este foarte posibil să se fi ajuns la un moment de cotitură în conflict. Kievul pare a începe să se impună pe front, moralul soldaților săi este în creștere și a câștigat superioritate tehnologică sustenabilă în domeniul dronelor devenite principala armă a confruntării. Rusia, de partea cealaltă, pare a fi intrat într-un proces posibil ireversibil de degradare economică, organizațională și militară, reflectată și în discursul public. Așa cum semnala recent Marin Gherman pentru Veridica, Vladimir Putin și oameni importanți din anturajul său vorbesc astăzi despre pace, despre „reglementarea” conflictului, și au redus referirile sălbatice și radicale la denazificarea și eradicarea poporului ucrainean. Iar „clovnul needucat”, „narcomanul” de la Kiev, este tratat acum exact invers, însuși președintele rus numindu-l public „domnul Zelenski”.
Este posibil, chiar probabil, ca o astfel de schimbare să semnaleze o teamă cât se poate de serioasă la Moscova pe fondul evoluțiilor rezumate mai sus. În definitiv, slăbirea forțelor ruse ar permite concentrarea efortului ucrainean pe direcții strategice, ceea ce ar putea însemna începutul sfârșitului pentru halucinanta „operațiune specială”. Așa cum spuneam încă de la începutul războiului în intervenții radio-tv sau în conferințe pe tema conflictului, linia Zaporoje-Mariupol în mod special ar putea deveni direcția principală de înaintare. Un eventual succes în acel sector ar tăia aprovizionarea Crimeei care, după ce ucrainenii ar realiza și distrugerea podului Kerci, nu ar mai putea fi păstrată de ruși.
Un astfel de scenariu a devenit credibil pe teren dar și în capitalele europene, așa cum îmi confirma recent, de exemplu, o persoană conectată la dezbaterile pe tema războiului din Bundestag. În acest context, ar putea fi semnificativ că și dinspre Washington, de la o sursă până nu demult apropiată administrației americane, vin semnale că la Casa Albă se vede din ce în ce mai clar faptul că Putin este un om în care nu se poate avea încredere, în vreme ce impresia despre Zelenski se schimbă. Nu mai este liderul umilit de Donald Trump și J.D. Vance în februarie 2025, ci unul care pare a fi capabil să câștige pe front în fața unui adversar mult mai mare și mai puternic, cel puțin pe hârtie. Este posibil, prin urmare, ca Zelenski să fi devenit „domnul Zelenski” și pentru șefii executivului american. Un Zelenski victorios.
Moscova pierde câțiva aliați iliberali din UE, dar partidele eurosceptice cu discurs pro-rus continuă să crească, inclusiv în România
Dincolo de ce se întâmplă pe front în Ucraina, slăbirea capacității de război a Rusiei, dublată de înlăturarea sau slăbirea unor regimuri iliberale, precum cel al lui Viktor Orban în Ungaria, pare a contura un context încurajator pentru democrația liberală europeană. „Realitatea” falsă construită de ani de zile de Kremlin în confruntarea sa cu „Occidentul decadent” pare a fi tot mai fisurată.
Însă avem și motive pentru a fi mai puțin optimiști. Guvernele Fico în Slovacia și Vučić în Serbia par a continua să promoveze interesele Kremlinului, tabăra anti-europeană a înregistrat câștiguri semnificative la alegerile locale din Marea Britanie (mai 20206), iar AfD devine o amenințare din ce în ce mai serioasă înaintea alegerilor regionale din Saxonia Anhalt în Germania (septembrie 2026). Și mai gravă ar putea deveni situația din Franța, unde extrema dreaptă suveranistă conduce în toate sondajele cu un an înainte de viitoarele alegeri prezidențiale. Un anti-european la Élysée s-ar putea dovedi o lovitură foarte serioasă dată funcționării Uniunii.
Și în România forțele anti-europene, în frunte cu formațiunile PSD și AUR, par a fi decis că a venit timpul aruncării măștilor și al luptei pe față pentru agenda geopolitică a lui Vladimir Putin în Europa de Est. Demiterea guvernului pro-european de la București prin moțiunea de cenzură din 5 mai reprezintă mult mai mult decât o luptă politică locală cu un rezultat posibil dezastruos pentru o economie și un stat și așa fragil. S-ar putea ca acel pas să reprezinte doar începutul unei transformări radicale a României dintr-un stat conectat la procesul de integrare europeană și la fondurile UE, într-un nou pion rusesc pe continent. Cel puțin asta indică demersurile AUR-PSD prin moțiunea de cenzură din 5 mai și cele pentru blocarea la Curtea Constituțională a OUG 38 privind accesarea fondurilor pentru industria de apărare din programul SAFE. S-a adăugat zilele acestea inițiativa legislativă AUR, susținută cu voturile PSD, privind publicarea identității donatorilor către organizațiile societății civile, un demers periculos, amintind de felul în care s-au impus regimurile autoritare din Rusia, Turcia și Ungaria lui Viktor Orban.
Se conturează astfel la București o majoritate evident anti-UE și, implicit, anti-românească. PSD a devenit un partid-balama care, aflat în cădere liberă în sondaje, pare a se înscrie pentru a supraviețui pe direcția impusă de partidul AUR. Adică acel partid care s-a opus și măsurilor legislative necesare pentru ca forțele armate ale României să poată acționa legal împotriva dronelor care violează spațiul nostru aerian. Kremlinul jubilează și nu va întârzia să susțină fățiș un posibil guvern condus de liderii actuali ai PSD și/sau AUR, chiar dacă acesta va fi minoritar.
S-ar putea astfel ajunge ca România să devină unul din noii pioni ai Moscovei în Europa, alături de guvernele actuale din Slovacia, Serbia, dar și din Georgia, unde partidul dominant Visul Georgian continuă să conducă țara fiind de fapt condus la rândul său de miliardarul pro-rus Bidzina Ivanishvili. Având în vedere că dinastia Aliyev continuă să patroneze „democrația originală”, profund iliberală din Azerbaijan, mai rămâne de văzut dacă va supraviețui guvernul democratic pro-european al lui Nikol Pașinian în Armenia după alegerile parlamentare programate în 7 iunie. Ca o concluzie de etapă, deși Ucraina pare a câștiga un avantaj față de Rusia pentru prima dată în mai bine de patru ani de război, apele politice europene nu se liniștesc, iar evoluțiile din România și Armenia ar putea fi decisive în perioada imediat următoare.
