Donații
Veridica.md
Există actori statali pe care pare a-i uni disconfortul cu actuala ordine internațională, fondată de „occident” după Al Doilea Război Mondial. Unii dintre ei sunt frustrați de faptul că sunt lăsați cumva în afara unor proiecte cu impact global, precum marile coridoare logistice, de transferuri energetice și comerciale (cazurile Iranului și Turciei). Alții sunt afectați de sancțiuni occidentale tocmai din cauza agresivității lor militare și/sau comerciale. China, secondată de Rusia și Iran, conduc corul frustrărilor din această tabără explicit anti-occidentală.
Majoritatea celor care flirtează cu proiecte alternative la „ordinea internațională a Occidentului” nu sunt însă în mod necesar și împotriva ei. Preferă pur și simplu diversificarea conexiunilor comerciale și politice la nivel regional și global, fără a exclude nicio oportunitate.
Toate cele trei tipuri de actori indicați mai sus se regăsesc în BRICS – organizație numită așa după primii 5 membri, Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (South Africa), căreia ulterior li s-au alăturat Egiptul, Etiopia, Iranul, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Alte 15 țări au primit invitația să adere la organizație.
Proiectul BRICS pare a fi, acum, în plin avânt. Numărul de membri este în creștere și se vorbește de o monedă și o piață comună. În toamnă ar urma să aibă în Rusia, care anul acesta deține președinția BRICS, cel mai mare summit de până acum al organizației. Șansele unor evoluții majore par a fi însă minime; de fapt, în viitorul apropiat, nu prea există perspective ca BRICS să devină o alternativă viabilă la sistemul economic occidental, a cărui „navă-amiral” este G7.
BRICS - Un etern proiect, cu China la cârmă
BRICS este unul din acele forumuri în care se aude un discurs în care se propun alternative la dolarul SUA și la regulile impuse de către Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și de organizațiile conectate la acele reguli, sub umbrela ONU. Este de fapt un tip de discurs care servește agenda agresivă de expansiune economică globală a Chinei. Îi servește, în mod evident, și Rusiei, care și-a sabotat relațiile cu marile economii occidentale printr-o politică agresivă manifestată prin invadarea Ucrainei, dar și prin eforturile sale constante de a submina democrațiile occidentale.
Pe hârtie, BRICS+ pare o organizație înfloritoare. Adună aproximativ 45% din populația lumii și peste 35% din produsul global brut. Pentru comparație, grupul G7 reprezintă cam 10% din populația lumii și 37% din produsul global brut. O parte din țările BRICS+ sunt mari exportatoare sau importatoare de combustibili fosili (petrol, cărbune și gaze) în vreme ce țări precum China, EAU și Arabia Saudită sunt mari creditori, iar producția manufacturieră este la un nivel ridicat pentru aproape toți membrii. Fluxul de bunuri și capitaluri intra-BRICS este, deci, semnificativ, cu acoperire globală. Însă o analiză mai atentă relevă probleme importante, care vor împiedica dezvoltarea organizației la un nivel măcar apropiat de, spre exemplu, Uniunea Europeană (UE), cea mai avansată formă de organizare regională și cea mai importantă piață comună din lume. Voi enumera aici câteva din acele probleme.
În primul rând, este greu de imaginat cooperarea armonioasă în cadrul BRICS+ între rivali vechi. Dispute istorice, precum cele din triunghiul Iran-Arabia Saudită-EAU, cu Gaza sau rebeli houti din Yemen ca subiecte fierbinți chiar în aceste zile, nu dau speranțe că va prima cooperarea. Este de fapt mai posibil ca acei actori să folosească BRICS drept arenă pentru disputele lor tranzacționale. Rivalitățile istorice marchează și alte seturi de relații bilaterale în cadrul organizației, cum ar fi cele dintre China și Rusia sau dintre Egipt și Etiopia.
O a doua problemă serioasă este cu privire la atitudinea față de Occident, în general. Argentina s-a retras din procesul de aderare la organizație tocmai pentru că președintele său a înțeles că o economie șubredă, precum cea argentiniană, nu-și poate permite să joace ideologic pe piețele lumii contra unor actori occidentali precum SUA sau UE. În plus, cele mai vulnerabile economii se bazează tocmai pe respectarea regulilor impuse prin instituțiile Bretton Woods după 1944 (FMI, BM). Astfel de reguli și ajutorul financiar care le acompaniază au ajutat economiile lumii să depășească dificultăți majore din vremea crizei asiatice de la finalul anilor 1990 sau cea globală din 2008. Nici alte state membre BRICS, precum India, Brazilia, Africa de Sud, Arabia Saudită și EAU, dar mai ales state cu economii slăbite (Egipt sau Etiopia), nu își pot permite deconectarea de la Occident. Este astfel greu de crezut că vor urma grupul radical, explicit anti-occidental și mai ales anti-american, condus de China, Rusia și Iran.
Apoi, mai este uriașa „problemă chinezească”. Regimul comunist de la Beijing se folosește de capitalurile financiare pe care le are la dispoziție și de puterea economică pentru a controla investițiile din cadrul Belt and Road Initiative (BRI) și cele efectuate prin BRICS. Mai mult, impune condiții economice, comerciale și chiar politice care, mai devreme sau mai târziu, se dovedesc prea grele sau incomode pentru parteneri. În Europa, cazurile Poloniei și Muntenegrului ilustrează această situație. Multe state înțeleg deja, în logica deja expusă de gestul Argentinei, că alinierea la BRICS și la ideologia anti-occidentală impusă de China-Rusia-Iran nu este deloc productivă.
Principalii jucători din Golf flirtează cu BRICS, dar cea mai importantă relație a lor e cu Statele Unite
Ca stat cu interese și influență majore în Orientul Mijlociu dar și la nivel global, Arabia Saudită trece printr-un program important de diversificare a economiei, la fel ca și EAU, Qatar dar și altele din regiune, care acum sunt mari exportatoare de petrol. Toate au nevoie de tehnologii ecologice avansate în multiple domenii, iar în cazul specific al Arabiei Saudite, securitatea națională necesită de asemenea investiții majore. Criza din Yemen a demonstrat că regatul nu este pregătit să răspundă unor amenințări precum cea a Iranului via rebelii houthi, care pun în pericol securitatea sa dar și a comerțului global prin Golful Aden, Marea Roșie și Canalul Suez. Iar liderii saudiți, în frunte cu prințul moștenitor Mohamed bin Salman (MBS), sunt pe deplin conștienți că Iranul va continua să reprezinte un puternic factor destabilizator în regiune. Și, cu toate că a devenit recent membru BRICS, cea mai veche și mai solidă alianță a regatului saudit, pe care s-a construit prosperitatea și securitatea sa încă din anii 1930, este cea cu SUA.
În ciuda problemelor create de intervenția militară israeliană în Gaza, administrația Biden continuă să lucreze asiduu la procesul de normalizare a relațiilor dintre SUA, Israel și Arabia Saudită, început cu acordurile Abraham (2020) și revigorat în 2023, dar întrerupt de criza din Gaza. Nu doar că Riadul rămâne cel mai important cumpărător de armament american, dar este și un actor direct interesat de contracararea Iranului, la fel ca și Israelul, SUA și UE. Demersurile diplomatice americane s-au intensificat în ultimele luni și nu ar fi o surpriză dacă s-ar realiza la un moment dat un acord tripartid Washington-Riad-Ierusalim. Totul pare acum a depinde de sprijinul Congresului SUA, dar și de factorul Benjamin Netaniahu. Cursul marii diplomații este însă rareori deraiat de problemele unui singur politician, mai ales atunci când acesta începe să piardă sprijin pe plan intern.
Arabia Saudită solicită în schimb, insistent, garanții americane de securitate. Astfel de garanții, foarte rare, ar plasa această țară pe același nivel al relațiilor cu Washingtonul pe care se află Japonia, Coreea de Sud, dar și Israelul. Acordul ar atrage investiții importante în regiune și, cine știe, poate că ar reprezenta o bază pentru o alianță regională mai largă. Dar una din solicitările americane este ca Arabia Saudită să se distanțeze strategic de China, adică să renunțe la investiții în această țară și să nu accepte investiții chineze acasă, mai ales acelea care presupun parteneriate în domeniile tehnologiei și apărării. Cu siguranță că Washingtonul va insista și pentru ca Arabia Saudită să mărească producția de petrol pe termen lung, aspect esențial pentru reducerea prețului în lupta cu Rusia lui Putin, dar și pentru controlarea inflației în SUA. Iar saudiții mai cer ca administrația Biden să determine Israelul să creeze condițiile pentru edificarea unui stat palestinian independent. De toate aceste detalii depind și șansele ca acordul tripartit să treacă de Congresul SUA, care trebui să aprobe orice tratat internațional angajat de către guvernul federal. Arabia Saudită este genul de actor complex și influent care nu va trata niciodată o organizație precum BRICS ca soluție singulară la problemele sale, mai ales când are SUA de partea sa.
EAU se comportă într-un mod similar. A devenit membră BRICS+ dar este parte activă, alături de Arabia Saudită, în cel mai ambițios proiect de coridor logistic est-vest, IMEC, care va lega India de Europa pe mare și pe uscat (via Arabia Saudită-Iordania-Israel). IMEC are susținerea SUA și UE, fiind un proiect strategic pentru numeroșii actori implicați, inclusiv pentru India, cel mai important rival economic al Chinei în Asia. Tototdată, EAU finanțează alături de Qatar acel New Development Road din Golful Persic către Europa via Irak-Turcia, perceput de către China drept un competitor incomod pentru propriul proiect BRI. Iar Qatarul, poate cel mai important stat din cele 15 invitate să adere la BRICS, dar fără să fi făcut acest pas până acum, continuă să onoreze angajamentele strategice asumate față de SUA. Deși oferă sprijin Hamas și are o istorie de sprijin și pentru Frăția Musulmană, micul dar bogatul stat qatarez a semnat în ianuarie 2024 un memorandum cu SUA pentru extinderea prezenței și activității forțelor aeriene americane în Golful Persic și Orientul Mijlociu de la baza Al Udeid. Iar aceasta este acum cea mai importantă bază militară a SUA din întreaga regiune.
După cum se vede destul de clar din astfel de exemple, actori importanți implicați în BRICS nu tratează această organizație în mod exclusiv și, chiar dacă au discursuri abrazive uneori, nu se aliniază prin măsuri concrete ideologiei anti-occidentale pe care încearcă să o imprime mai ales Rusia și Iranul. Această încărcătură ideologică nu este niciodată de dorit în relațiile internaționale, după cum indică și relativa izolare a Turciei și Iranului. Iar politica Beijingului pare a fi și ea înțeleasă, din ce în ce mai clar, drept una din problemele care împiedică BRICS să devină o soluție cu adevărat viabilă pentru statele participante.
China, adevărata problemă a BRICS?
Pentru țări cu anvergură regională sau globală, precum Arabia Saudită dar și celelalte membre sau candidate BRICS, mai ales India sau Rusia, adevărata problemă este reprezentată de ponderea Chinei în cadrul organizației. Nu există niciun tratat de liber schimb care să creeze măcar condițiile ca în viitor BRICS să devină o piață comună. În ciuda aversiunii unora din membrii săi față de dominația dolarului SUA în comerțul mondial (peste 90%, mare parte prin bănci din SUA și UE), nu există condițiile pentru adoptarea unei monede comune BRICS în absența unei piețe comune și a unei bănci centrale a organizației. Nici folosirea în tranzacții a monedelor statelor membre nu este mereu atractivă, în funcție de produsele și de piețele pe care acestea sunt tranzacționate. Există și inegalități mari între principalii creditori (China, EAU, Arabia Saudită) și marii debitori din cadrul BRICS, care au economii fragile (mai ales Etiopia, dar și Iranul sau Brazilia) sau profund afectate de sancțiunile internaționale (Iranul și Rusia). Deși India și Brazilia sunt actori economici importanți (economia indiană crește mai rapid acum decât cea chineză), China rămâne un colos care cam face regulile în cadrul BRICS.
Producând în 2022 peste 70% din produsul intern brut total al membrilor BRICS, China este și principalul importator de petrol și gaze, principalul exportator de bunuri manufacturate, precum și o piață imensă pe care vor să pătrundă toate firmele, mai ales cele cu ambiții globale. În cadrul BRICS, China a creeat împreună cu partenerii săi Noua Bancă a Dezvoltării (New Development Bank, NDB) pe care o controlează și care a început cu un capital de 100 de miliarde dolari SUA, din care acordă împrumuturi. NBD este legată de fapt de programul chinezesc Centura și Drumul (Belt and Road Initiative, BRI), care mai are alocați încă aproximativ 900 de miliarde de dolari, creditând proiecte în peste 150 de țări. Tot China păstorește și cea de-a doua instituție financiară BRICS, respectiv Asia Infrastructure & Investment Bank (AIIB). Împreună, NDB și AIIB au acordat în 2023 credite în valoare de peste 70 de miliarde dolari pentru mai multe sectoare economice. Numai că modelul de investiții urmat de ani de zile de China, inclusiv prin BRI, a început să inspire neîncredere, mai ales după eșecurile din Polonia și Muntenegru, dar și din Africa (Angola, Djibouti, Kenya și membra BRICS Etiopia). Investițiile chineze înseamnă mereu promovarea intereselor chineze, inclusiv prin folosirea forței de muncă adusă din China. Investițiile coordonate și controlate de Beijing sunt astfel, de fapt, mai scumpe din punct de vedere financiar, social și politic decât sursele tradiționale de creditare, din sistemul deja existent și supus regulilor pe care China și unii parteneri din BRICS le condamnă mereu.
„Lumea” nu este doar Occidentul, dar nici doar China
Proiectele de noi coridoare logistice de anvergură globală, precum IMEC și New Development Road, sau cele dedicate trecerii la energie verde, pun și ele presiune mare pe producătorii și pe industriile consumatoare de resurse fosile, inclusiv pe imensa industrie consumatoare de cărbune, gaze și petrol a Chinei. India se află într-o situație similară, dar caută soluții prin cooperarea cu partenerii occidentali și regionali (ex. IMEC). SUA propune soluții de securitate și, în sfârșit, pare a fi început să înțeleagă valoarea imensă din punct de vedere strategic, la nivel global, a cooperării cu UE. Iar Uniunea nu stă nici ea cu brațele în sân. În decembrie 2021, a anunțat lansarea programului Global Gateway EU (Portalul Global UE), care vine cu investiții globale de 300 miliarde euro până în 2027, din fonduri publice dar și private. Comisia Europeană, administratorul oricărui astfel de program european, vrea să atragă și mari investitori privați care să folosească Portalul ca pe un vehicul pentru extindere la nivel global. Sunt implicate instituții bancare europene (Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), dar și instituții naționale de dezvoltare. Coordonarea este asigurată de către Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), prin reprezentanțele diplomatice ale UE în țările membre și partenere.
Faza actuală a programului Portal Global se concentrează pe dezvoltarea în aproape 60 de țări din toată lumea a unor domenii precum digitalizarea, mediul, sănătatea publică, transporturile, energia, educația și cercetarea. De exemplu, în octombrie 2023 a fost anunțată de către Comisia Europeană alocarea a 12 milioane euro drept grant pentru un proiect prin Banca Europeană de Investiții de reabilitare a două secțiuni importante din conexiunea feroviară nord-sud din Republica Moldova. Vor urma alți 42 milioane euro pentru restul de secțiuni din coridorul feroviar respectiv, care are o importanță strategică deosebită, conectând Ucraina cu porturile de la Prut și Dunăre și asigurând astfel accesul la apele internaționale.
Un alt exemplu este un proiect inițiat în 2022, vital pentru toată Africa, privind producția de vaccinuri în Ghana, Rwanda, Senegal și Africa de Sud. În total, în 2023, au fost inițiate aproximativ 90 de proiecte la nivel global prin Portalul UE. Toate acestea vin fără costuri financiare (granturi nerambursabile) sau sub forma de credite cu costuri reduse și, foarte important pentru parteneri, cu asistență tehnică asigurată de Comisia Europeană. Aceasta poate oferi și garanții bugetare, esențiale pentru sectorul privat fiindcă reduc semnificativ riscurile și costurile investițiilor. Sunt, astfel, mari diferențe între Portalul Global UE și politica Beijing-ului prin BRI și BRICS, care presupune dobânzi mai mari pentru credite, precum și participarea firmelor și a forței de lucru chineze în majoritatea proiectelor. În timp, poate peste doar câțiva ani, din ce în ce mai multe state vor dezvolta capacități analitice apte pentru a releva soluțiile cele mai bune pentru decidenții politici. Important, la scară globală, este ca opțiunile să existe și să fie posibilă diversificarea modurilor de relaționare și dezvoltare. Din această perspectivă, ofertele occidentale sau non-occidentale nu sunt concurente, ci complementare. Ideologizarea lor, pro- sau anti-occident, nu ajută pe nimeni pe termen lung.
