Înfrângerea lui Viktor Orbán în alegerile din Ungaria și problemele tot mai mari cu care se confruntă regimul Erdoğan în Turcia sunt câteva din exemplele care arată că decuplarea de la Occident nu funcționează așa de bine cum spun populiștii suveraniști.
Naționalismul suveranist, arma (nu chiar așa de eficientă) a Rusiei și MAGA
Naționalismul populist constituie o amenințare existențială la adresa stabilității și prosperității europene. Asta pentru că, printre altele, promovează un izolaționism selectiv de cele mai multe ori pe baze ideologice, fără legătură cu rațiuni economice pragmatice. Iar izolaționismul nu poate duce la nimic bun având în vedere că, așa cum nu ezit să o spun mereu studenților mei, nu există sistem socio-economic auto-suficient. Toate țările și toate sistemele din lumea aceasta, de orice fel, au nevoie de conectare la exterior pentru a funcționa, de locuri de unde să importe ceea ce le lipsește și spre care să exporte ceea ce le prisosește – iar comerțul este doar una dintre multele fațete ale interacțiunilor internaționale.
În esență, cooperarea a dus la prosperitatea rezilientă în timp a unei entități precum comunitatea Uniunea Europeană, un adevărat colos al comerțului mondial actual. Naționaliștii populiști vor însă cooperare selectivă, conform opțiunilor lor ideologice (deși nu toți putem gândi ca ei), ceea ce înseamnă mereu conflict cu cei cu care ei aleg să nu coopereze. Logica non-cooperării și a potențialului conflict duce mereu în schimb la colapsul marilor actori ai istoriei conduși de ideologii naționalist populiste, dintre care Germania nazistă și Uniunea Sovietică sunt exemplele clasice. Modelul se repetă astăzi în cazul naționaliștilor populiști „suveraniști”, exemplul lui Viktor Orbán fiind un déjà-vu pentru cei ce înțeleg cursul istoriei. Iar firele suveranismului european duc deseori la Moscova – un loc vizitat frecvent și de Orbán și ministrul său de externe, Péter Szijjártó.
Marea problemă acum este că, deși este fondator și garant al stabilității și securității internaționale, alături de alți parteneri occidentali, Washingtonul cooperează fățiș cu Moscova în cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, inaugurat la 20 ianuarie 2025. SUA au slăbit ajutorul direct pentru Ucraina în războiul cu agresorul rus, dar și sancțiunile aplicate Rusiei, iar războiul declanșat împreună cu Israelul împotriva Iranului complică și mai mult situația globală, avantajând Rusia. Toate acestea vin după ce aceeași administrație Trump a retras deja SUA din peste 60 de organizații internaționale, subminând astfel poziția Washington-ului ca lider al lumii bazate pe dreptul internațional.
În plus, mai ales prin vocile președintelui Trump și vicepreședintelui J.D. Vance, administrația SUA sprijină fățiș partide și regimuri europene mai mult sau mai puțin autoritare care au politici și discursuri oficiale anti-UE. Aceștia sunt naționaliștii populiști moderni, cei pentru care UE este inamicul crezului lor suprem: izolaționismul autarhic național versus cooperarea și comerțul reglementat dar cât mai liber.
În această tabără distingem partidul AfD din Germania, AUR din România, Rassemblement National în Franța, Fratelli d'Italia în Italia sau UKIP și Reform UK în Marea Britanie. Tot aici se înscriu și relațiile bune ale Casei Albe cu premierul slovac Robert Fico și partidul său populist de dreapta SMER, dar mai ales sprijinul fățiș, inclusiv în alegeri, pentru regimul Viktor Orbán-FIDESZ din Ungaria. Autoritarismul electoral al lui Orbán a luat însă sfârșit la alegerile din 12 aprilie, când tocmai sprijinul administrației americane, devenită între timp foarte impopulară în Europa, pare să fi fost mai degrabă o piatră de moară, alături de alți factori, pentru fostul lider ungar. Efectele acestui eșec electoral se întind însă mult dincolo de granițele Ungariei.
Pierderea alegerilor de către Orbán, o lovitură dură dată rețelei pro-ruse din Europa
Încet-încet, pare că se conturează slăbirea în Europa a rețelei de regimuri fidele ideologiei și strategiei promovate de mai bine de două decenii de Kremlinul lui Vladimir Putin. Și, ca europeni, cred că trebuie să reflectăm foarte serios asupra faptului că strategia liderului rus s-au concretizat prin acțiuni extrem de agresive împotriva funcționării Uniunii Europene și, în general, împotriva ordinii mondiale guvernate de reguli, de dreptul internațional.
Odată cu pierderea categorică a alegerilor parlamentare din 12 aprilie, FIDESZ și Viktor Orbán au pierdut și controlul asupra unei rețele impresionante de influență continentală, sprijinită financiar de Moscova și, cel puțin moral și politic, de administrația Trump. Această rețea includea organizații și persoane influente din spectrul politic al dreptei populiste europene. Ea era focalizată mai ales asupra intelectualității conservatoare britanice, unii dintre membrii marcanți ai acesteia fiind plătiți regește pentru a susține „rezistența” Ungariei sub FIDESZ față de tendința de integrare accelerată a Uniunii Europene sub amenințarea Rusiei.
Schema este dominată de la Budapesta de Colegiul Mathias Corvinus (CMC), care asigură fonduri importante și pentru Mathias Corvinus Collegium Brussels (MCCB). MCCB este în schimb un sponsor important al dreptei populiste anti-europene din occident. Iar banii CMC-MCCB vin din pachetul important de 10% din acțiunile deținute la colosul energetic MOL, care vinde în Europa petrol preponderent rusesc. CMC a devenit acționar MOL în urma unei decizii a guvernului Orbán din 2021, care a mai oferit colegiului și un pachet la Gedeon Richter, ambele fiind evaluate aproximativ la 1.3 miliarde de euro.
Deși a beneficiat de astfel de fonduri și deși domina autoritar mass media maghiară, regimul Orbán-FIDESZ plătește astăzi pentru izolarea graduală în Europa. Și, încă o dată, la asta duce orice naționalism populist. Această izolare a fost cauzată în timp tocmai de sprijinul cinic acordat Rusiei în cadrul instituțiilor europene, Budapesta opunându-se sistematic unor sancțiuni, dar și finanțării comune europene a rezistenței Ucrainei în război. Politicile guvernului maghiar din ultima decadă au secătuit vistieria națională iar derapajele autoritare și de politică externă au dus până la urmă la înghețarea a circa 35 miliarde de euro pe care țara i-ar fi putut obține de la Bruxelles. Asta a însemnat creșterea inflației, deteriorarea ratingului de țară și a calității vieții. Se confirma astfel axioma, mereu ignorată de naționaliștii populiști, conform căreia izolarea vine mereu la pachet cu decăderea economică.
Noul guvern maghiar, care va fi format de Peter Magyar și partidul TISZA, trebuie acum să negocieze deblocarea acelor fonduri. Dar cele 27 de condiții pentru deblocare se referă explicit la reformarea regimului autoritar instituit de Orbán-FIDESZ și renunțarea la politica de subminare a politicilor europene, inclusiv sprijinirea Ucrainei. Procesul deja a început iar Ungaria ar putea astfel să înceteze a mai fi un simplu pion al Kremlinului în UE. Dar rămâne eroarea gravă, din care ar putea învăța și alte țări europene, precum Slovacia sau Serbia, făcută de regimul Orbán-FIDESZ atunci când a mizat pe Rusia ca furnizor dominant de gaze și petrol ieftine. Încăpățânarea cu care s-a agățat de această opțiune, precum și erorile de politică externă asociate acesteia, au dus până la urmă la pierderea accesului la fonduri europene, ceea ce a depreciat și cotația economiei ungare pe piețele de capitaluri.
De ce politica „decuplării” e o idee proastă: nici Rusia, nici China nu sunt capabile să înlocuiască Occidentul
Un alt regim iliberal care dă semne de oboseală este cel al lui Recep Tayyip Erdoğan, în Turcia. Deși nu se poate spune că a devenit un aliat al Kremlinului, regimul Erdoğan-AKP s-a manifestat de-a lungul ultimilor 10-15 ani mai degrabă ostil față de partenerii occidentali, aparent sub influența dezamăgirii provocate de unele atitudini occidentale, a dependenței continue de energia rusească, dar și din cauza propriei opțiuni pentru autoritarism după 2013. În logica lui Putin și a altor adversari ai ordinii mondiale actuale, mulți grupați în cadrul organizației BRICS, liderul de la Ankara și colaboratorii săi cei mai apropiați au vorbit și acționat de multe ori împotriva acestei ordini. Și în acest caz este vorba despre un naționalism populist și izolaționist care inițial a adus multe victorii electorale tandemului Erdoğan-AKP.
Naționalismul populist anti-occidental al Ankarei a însemnat și acțiuni concrete, precum achiziționarea sistemelor rusești de rachete S-400 sau colaborarea cu Rusia pentru realizarea centralei nucleare de la Akkuyu, dar și tentativele de a accede la BRICS. Să nu uităm nici ostilitatea fățișă a discursului oficialilor turci față de unii lideri europeni sau față de înalți oficiali ai UE. Asta în vreme ce turnura profund autoritară a regimului Erdoğan-AKP a urmat aproape pas cu pas rețeta lui Vladimir Putin. Astăzi, Turcia culege roadele acestui izolaționism selectiv, anti-occidental. Este atât de departe de standardele minime de aderare la UE, mai ales în ce privește statul de drept și drepturile elementare ale cetățenilor, încât țara este de facto exclusă din procesul formal. Și, la fel ca în cazul Ungariei lui Viktor Orbán, erorile de politici interne și externe au dus la deteriorarea gravă a economiei și a calității vieții.
Statisticile oficiale, deși puternic cosmetizate de către autorități, arată că programul de redresare economică inițiat în 2023 este departe de a produce rezultate pozitive semnificative. Inflația rămâne foarte mare, la peste 30%. Pe acest fond s-au diminuat constant puterea de cumpărare și veniturile cetățenilor. Nu puțini sunt experții care avertizează că mediul economic din Turcia s-a deteriorat semnificativ și o cădere înapoi în starea de criză este inevitabilă. Deși există povești de succes precum mari afaceri din industria de apărare sau din domeniul larg al construcțiilor, celelalte sectoare suferă din ce în ce mai mult. Agricultura suferă cel mai mult, la fel ca și unele industrii adiacente. Cea textilă, cândva una din locomotivele economiei turcești, emigrează către Egipt sau alte țări, inclusiv pe piața comună europeană.
La fel ca și în cazul Orbán-FIDESZ în Ungaria, și regimul Erdoğan-AKP se confruntă cu degradarea economiei pe fondul erorilor majore de politici interne și externe, toate inspirate de mirajul naționalismului populist și izolaționist, profund anti-occidental. Însă, izolarea de Occident și îmbrățișarea unui iluzoriu eurasianism oriental, inclusiv în forma concretă a BRICS, înseamnă a-ți refuza accesul la comerțul mondial guvernat de reguli. Pentru țări precum Brazilia sau multe altele din Africa, conectarea la BRICS și în mod special la China a adus numai dezamăgiri. Iar Iranul, un pionier și campion al politicii internaționale anti-occidentale, s-a trezit acum aproape singur în fața atacurilor americano-israeliene, nebeneficiind de ajutor semnificativ nici din partea Chinei, nici din partea Rusiei.
Din toate acestea se pot învăța multe și este foarte adevărat că „ordinea mondială”, atât de hulită de inamicii Occidentului, suferă multiple transformări la ora actuală. Însă rămâne o „ordine”, adică un spațiu al schimburilor comerciale și al cooperări internaționale guvernat de reguli. Într-adevăr, stabilitatea sa depinde de aplicarea consecventă a acelor reguli, adică de rolul unor „gardieni” ai ordinii internaționale precum SUA și partenerii săi occidentali. Și, da, SUA pare a fi devenit un factor profund destabilizator sub administrația Trump II. Însă UE, Canada, Marea Britanie, Japonia și alți actori globali importanți, mai ales organizațiile internaționale, rămân consecvenți în susținerea ordinii actuale. Decuplarea de la aceasta costă, așa cum au văzut pe propria piele în ultimii ani cetățenii unguri sau turci dar și alții, confruntați cu greutăți economice și sociale serioase.
În acest context, rezultatele alegerilor din Ungaria ar putea semnala un regres al suveranismului anti-occidental în Europa. În aceeași notă ar putea fi interpretată și creșterea în sondajele din Marea Britanie a numărului celor care susțin acum o întoarcere la UE, după confruntarea cu realitatea dură a Brexitului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și cu celelalte tabere suveraniste din Europa, din Franța în Germania și din Slovacia și Slovenia în România. Vântul schimbării pare nu mai bate în pânzele lor și nu-i ajută nici colapsul încet dar sigur al industriei energetice rusești, sub loviturile precise și insistente ale unei Ucraine care se ridică, încet dar sigur, din mocirla unui război pe care nu l-a dorit niciodată.
