Aliatul lui Erdoğan în Ciprul de Nord a pierdut categoric alegerile prezidențiale. E un semnal că turcii ciprioți nu susțin politicile Ankarei în regiune, într-un moment în care acestea sunt amenințate și de interesul crescând al SUA și altor puteri pentru Mediterana de Est.
Ciprul de Nord, ambițiile Turciei la Mediterană și disputele Ankarei cu Grecia și Israelul
În urma conflictelor dintre turci și greci din anii '60 și '70, insula Cipru a rămas până astăzi divizată. Din punctul de vedere al comunității internaționale, există un singur stat, Cipru, membru al Uniunii Europene, însă în teren există și o Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Turcia și separată de restul Ciprului printr-o zonă-tampon, sau linie verde, monitorizată de ONU.
RTCN a fost fondată în 1983, la nouă ani după ce armata turcă invadase Ciprul de Nord. Odată ce trupele sale au preluat controlul teritoriilor în care erau concentrați ciprioții turci, Ankara a început să construiască instalații militare strategice și să își dezvolte amprenta de securitate. Procesul a luat avânt mai ales după ianuarie 2002, odată cu venirea la putere a partidului AKP și a lui Recep Tayyip Erdoğan. Acum Turcia, pe fondul rivalității cu vecinii săi din regiune, ridică și mai mult miza. Plănuiește să mărească numărul soldaților aproximativ de la 40.000 la 100.000, cu sprijin logistic și arme care includ artilerie și sisteme avansate de rachete, drone și forțe blindate. O astfel de dezvoltare a prezenței militare turcești le arată destul de clar vecinilor, mai ales Greciei și Israelului, că insula Cipru reprezintă un avanpost strategic major în cadrul agresivei doctrine „Patria Albastră”, prin care Turcia pare a încerca să-și impună dominația în Mediterana de Est.
Relația Turciei cu Grecia a fost întotdeauna marcată de asperități, cu tensiuni periodice care nu au dispărut nici măcar după ce ambele țări au devenit membre NATO. În ceea ce privește relațiile Turciei cu Israelul acestea au cunoscut un declin odată cu venirea la putere a AKP, care a arătat deschidere către Hamas (înrudit ideologic cu Frații Musulmani, curtați de Ankara) și și-a exprimat sprijinul pentru palestinienii din Gaza. Războiul purtat de guvernul Netanyahu în enclavă după atacul Hamas din octobrie a transformat Israelul într-o țintă predilectă a unui discurs tot mai acid dinspre Ankara. Se prefigurează o rivalitate între cei doi actori ce se poate extinde rapid și incendiar din Siria spre vest. Acest „vest” înseamnă acum zona maritimă mediteraneeană, care este bogată în rezerve de gaze naturale deja confirmate. Zona devine și mai importantă pentru că prin ea trec rutele comerciale și logistice dintre Europa și Asia, dincolo de ruta chinezească prin Marea Caspică și Marea Neagră. Iar Ciprul este în mijlocul acestui păienjeniș de interese și oportunități regionale cu efecte globale.
În acest context, un pilon important în strategia agresivă a Turciei față de Grecia, Israel și față de alți rivali regionali era reprezentat de susținerea acordată de turcii din Ciprul de nord. Însă duminică, 19 octombrie 2025, acei turci ciprioți au dat o palmă foarte sonoră politicilor autoritare și strategiei regionale agresive a Ankarei.
Ciprioții turci nu vor să se implice în jocul lui Erdoğan și optează pentru reconciliereconciliere
Ersin Tatar, omul lui Erdoğan în Ciprul de Nord, a fost învins categoric de contracandidatul său, politicianul moderat de centru-stânga Tufan Erhürman. Acesta a câștigat aproape 63% din voturi, în vreme ce Tatar abia a reușit să treacă de 35%.
Ersin Tatar era din 2020 președintele RTCN și venea după o serie lideri moderați, care susținuseră mai mult sau mai puțin planul ONU de reunificare a insulei ca un stat federal. Tatar a fost tot timpul foarte vehement împotriva acestei soluții, preferând-o pe cea a suveranității turce într-o formulă cu două state. Soluția aceasta, pe care nu ar fi acceptat-o niciodată grecii majoritari în Cipru, dar nici Atena și alte țări membre ONU și UE, se potrivea însă de minune cu ambițiile regionale ale Ankarei. Ea permitea permanentizarea unei prezențe militare turcești din ce în ce mai puternice în nordul insulei, transformat într-un fel de portavion fix uriaș de pe care regimul autoritar de la Ankara putea intimida pe oricine s-ar fi împotrivit ambițiilor sale regionale.
Învingătorul moderat îl înlocuiește astfel pe omul intransigent al lui Erdogan în poziția din care va reprezenta turcii ciprioți atât în negocierile cu guvernul oficial al insulei, condus actualmente de Nikos Christodoulides, cât și în forurile internaționale în care negocierile respective vor avea loc. Iar cadrul este cel conturat de toate rezoluțiile pe acest subiect ale Consiliului de Securitate al ONU, care se referă la soluția federală în chestiunea cipriotă. Trebuie reamintit că intransigența lui Ersin Tatar și insistența pe formula cu două state distincte, unul turc și celălalt grec, a dus la blocarea dialogului în 2017 și de acolo trebuie să pornească Erhürman în negocierile cu președintele Republicii Cipru, Christodoulides. Acesta l-a felicitat pe noul lider turc pentru succesul în alegerile de duminică și și-a exprimat ferm disponibilitatea pentru reluarea discuțiilor.
Victoria lui Erhürman înseamnă fără echivoc refuzul turcilor ciprioți de a mai sprijini omul și politicile președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan în RTCN. Chiar dacă liderul turc l-a felicitat pe învingător, gustul ceaiului trebuie să fie relativ amar la Ankara. Insistența pe construcția de moschei, cu bani care ar fi putut fi folosiți pe alte nevoi comunitare, a iritat în mod special. Dar opoziția turcilor ciprioți față de atitudinea de dominație a Turciei sub Erdoğan are deja o oarecare istorie. Ea s-a extins în timp de la proteste ale profesorilor și elevilor împotriva politicilor conservatoare marca Erdoğan-Tatar, la opoziția generală față de construcția, cu fonduri turcești, a unui complex prezidențial care mimează enormitatea construită la Ankara pentru urmașul lui Atatürk.
Au venit apoi protestele jurnaliștilor față de cenzura inspirată de autoritarismul turcesc, la care s-au adăugat efectele unor crime și dezvăluiri care revelau cât de adânci sunt rădăcinile în nordul Ciprului ale serviciului secret și ale mafiei turcești. Zona este un paradis pentru afaceri ilegale și pentru diferite forme de criminalitate. Punctul culminant al indignării populației a venit în iulie 2025, când o scrisoare semnată de membrii turci ai Mișcării Ciprioților pentru Pace și Solidaritate era adresată președintelui Christodoulides, cu acuzații de încălcări grave ale drepturilor omului de către administrația turcă din nord. Președintele cipriot era astfel recunoscut drept autoritate legitimă chiar de către turcii din RTCN. Victoria de duminică a lui Erhürman pare astfel a încununa ani de furie acumulată împotriva aroganței autoritare și conservatoare a Ankarei, mai ales împotriva celor care se opun unificării insulei într-o formă federală, cu largă autonomie pentru cele două comunități.
Planurile Ankarei, amenințate și de interesul crescând al altor actori pentru Cipru și Mediterana de Est
Aceste evoluții din Ciprul de Nord vin într-un moment în care insula devine din ce în ce mai importantă în jocul strategic regional, cu implicații globale care atrag actori mult mai puternici decât Turcia. SUA studiază încă de la începutul acestui an posibilități de exploatare a poziției strategice a insulei în relație cu Orientul Mijlociu și Mediterana de Est în contextul în care bazele sale din țările arabe din regiune, mai ales cea aeriană de la Al-Udeid (Qatar), au devenit mult mai relevante decât cea din Turcia de la Incirlik. Mai mult, cele două baze britanice din sud au fost intens folosite pentru lovituri și transporturi strategice în Gaza, Siria sau Iran. Se pare că astfel a fost asigurat sprijin logistic crucial pentru Israel și forțele SUA. Dincolo de subiectul sensibil al securității, mai ales în contextul regional actual, Republica Cipru devine un pivot strategic și pentru marile căi de transferuri logistice, comerciale și energetice dintre India și sud-estul Asiei, zone cu potențial enorm, și piețele occidentale, inclusiv și mai ales piețele europene și nord-americane.
În aceste condiții, era greu de imaginat cum Turcia ar fi putut bloca planuri de dezvoltare regională și globală ale unor actori mult mai puternici decât ea prin susținerea unui regim nepopular în Ciprul de Nord și „soluția” a două state independente pe insulă. Din contră, rezultatul alegerilor prezidențiale de duminică și victoria categorică a lui Tufan Erhürman sugerează că turcii ciprioți sprijină mai degrabă negocieri rapide pentru realizarea unei federații, una în care să nu mai fie vulnerabili la influența nefastă a Ankarei. Odată încheiat un tratat de pace si odată ce se realizează un stat cipriot federal cu largă autonomie pentru cele două comunități constitutive, acel stat va deveni automat membru cu drepturi de pline în Uniunea Europeană. Va depinde apoi de Ankara cum va alege să se poziționeze în relație cu acea nouă realitate din Mediterana de est.
Este de așteptat ca să continue apoi fricțiunile în ce privește delimitarea zonelor economice exclusive și a drepturilor suverane asupra rezervelor de gaze naturale, dar și în ceea ce privește influența în Siria. Este greu de crezut că Israelul va permite Turciei sunite să înlocuiască pur și simplu Iranul șiit ca adversar. De asemenea, este greu de crezut că monarhiile arabe sunite, cum ar fi mai ales Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatarul, vor permite turbulențe regionale care să le limiteze accesul către piața comună europeană și către cele din America de Nord.
Republica Cipru se află la confluența multora din aceste zone de interes major și a căilor de acces prin și către ele. Mizele sunt uriașe pentru mulți actori importanți. Așa cum avertizam încă din luna martie a acestui an, Turcia se îndreaptă rapid către irelevanță regională dacă regimul său conducător va continua involuția autoritară și va persista în atitudinea sa, actualmente ostilă, față de proiecte care atrag interes regional și global major. Rezultatele alegerilor prezidențiale din Ciprul de nord pur și simplu confirmă aceste previziuni.
