A face prognoze înaintea unor alegeri în Republica Moldova înseamnă a te hazarda. O astfel de acțiune presupune nu numai cunoștințe și intuiție, dar și mult noroc și un fler aparte în a anticipa cumva jocurile de culise de pe ultima sută de metri. Dar s-a intrat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc pe 11 iulie și, pe baza unor date actuale și a unor tendințe, vom analiza cine sunt actorii și ce șanse au ei în acest moment. Se anunță o campanie electorală murdară dinspre zona de stânga, care pare să fie gata să arunce în joc resurse incomparabile cu cele pe care le are la dispoziție dreapta.
În Republica Moldova, unde jumătate de populație vrea aderarea la Uniunea Europeană iar cealaltă jumătate la Uniunea Euroasiatică, unde numărul adepților unirii cu România crește, dar cel al nostalgicilor după URSS nu pare să scadă, unde marșurile unioniste încă mai provocau confruntări acum câțiva ani, data de 9 mai nu putea să nu fie un nou motiv de competiție între politicieni, dar și de dezbateri în societate, mai ales că o bună parte a acesteia a fost educată în spiritul sovietic al semnificației acestei date.
Proiectul conductei Nord Stream 2, prin care gazele rusești ar ajunge direct în Germania, pare să se fi împotmolit pe fondul opoziției tot mai puternice pe care o întâmpină. Chiar și dacă va fi finalizat, Nord Stream 2 s-ar putea dovedi inutil, dată fiind tranziția europeană spre surse alternative de energie.
În puțin mai mult de patru ani, Rusia a reușit prin atitudinea sa belicoasă față de Vest să atingă o bornă cel puțin interesantă: trei sute unsprezece (!) diplomați de-ai săi au fost nevoiți să părăsească SUA și multe țări din Europa din cauza acțiunilor întreprinse în acele state
Cehia a anunțat că expulzează 18 diplomați ruși, ca urmare a sabotării unui depozit de muniție de către agenți ai Moscovei. Măsura pare să fi fost luată fără consultări interne sau cu partenerii occidentali ai Pragăi: în zilele care au urmat s-au văzut atât lipsa de coeziune a autorităților statului, cât și ezitările partenerilor externi de a se arăta solidari.
O mișcare religioasă din Polonia, cu legături în Brazilia și ramificații în cadrul administrației de la Varșovia, este în spatele unei adevărate ofensive prin care încearcă să impună o agendă ultra-conservatoare în state catolice din UE.
Rusia a părut să se pregătească de un conflict cu Ucraina, mobilizând forțe semnificative la granița comună, în Crimeea și în Marea Neagră. Criza a fost momentan depășită, fără ca vreuna din problemele critice din regiune să fi fost rezolvată.
Fostul președinte Igor Dodon, actualmente liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), care domină majoritatea parlamentară de la Chișinău, se agață de putere într-un mod disperat, la fel ca predecesorii lui. Nu a fost decât o chestiune de timp până ca el să treacă din zona teoretică în cea practică. Astfel, la finalul săptămânii trecute, în timp ce era deja la Moscova, Dodon a ordonat un atac furibund, la Chișinău, asupra statului de drept. Mai precis, asupra Curții Constituționale (CC).
Alături de Polonia, România a fost dintotdeauna ţara cea mai ruso-sceptică din Europa de Est. Acest lucru nu înseamnă însă că influența rusă nu se simte și în România și nu afectează percepțiile românilor despre Occident.
Rusia continuă să mobilizeze trupe la granița cu Ucraina, iar acestea au depășit deja nivelul atins în 2014, anul anexării Crimeii și al declanșării războiului din Donbass. Mobilizarea este dublată de o masivă campanie de dezinformare care prezintă Ucraina ca pe un agresor care ucide civilii în Donbass și pregătește o ofensivă în acea regiune.
Una din mantrele articulate în unele cercuri politice şi mediatice în ultimele decenii este că UE nu are o politică externă şi negociează de pe o poziţie inferioară în relaţiile ei externe. Este o afirmaţie greşită.
Cedarea sau transferul de putere au fost mereu în centrul atenției la Chișinău, ceea ce demonstrează că democrația, chiar și la 30 de ani de la independența de Uniunea Sovietică, este încă una fragilă.
Americanii se vor retrage din Afghanistan la aproape 20 de ani de când au intervenit în acea țară. Președintele Joe Biden a decis ca retragerea să se încheie până pe 11 septembrie, cu patru luni mai târziu decât data care fusese stabilită de administrația Trump. Talibanii percep plecarea americanilor drept o victorie. Rămâne de văzut dacă li se va părea suficientă sau dacă vor încerca să obțină totul și vor continua războiul contra guvernului de la Kabul.
Anul trecut a fost un an al diplomației măștilor, iar 2021 pare să devină unul al diplomației vaccinurilor. În vreme ce Uniunea Europeană are probleme în a obține și administra vaccinurile necesare cetățenilor săi, Marea Britanie și Serbia (țări europene, dar nu și membre ale UE), sunt lideri pe continent în ceea ce privește campaniile de vaccinare.
După ani de dispute cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept, ce au dus la izolare tot mai mare a partidului Fidesz, Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a hotărât să riposteze formând o alianţă cu Partidul Lege şi Justiţie din Polonia şi cu Liga din Italia. Ideea era ca primul pas să fie formarea unui nou bloc în cadrul Parlamentului European. Se pare însă că va fi mai ușor de zis decât de făcut.
Pandemia a modelat percepțiile cetățenilor Republicii Moldova despre Est și Vest. Dacă în urmă cu un an Rusia și China punctau abil la capitolul imagine la Chișinău, pe parcursul ultimelor 12 luni au schimbat rolurile cu UE și România.
Un misterios complot într-una din cele mai stabile țări din Orientul Mijlociu, Iordania, a creat valuri la începutul lunii aprilie. Nu se știe exact cine erau complotiștii – până acum s-au publicat doar câteva nume –, ce anume intenționau și cine îi susținea. S-a vorbit însă despre un fost prinț moștenitor, triburile de beduini, Arabia Saudită și Israel.
În lume se caută acum modalități de folosire a motoarelor hibride pentru a proteja mediul. În Ucraina, însă, problema curentului electric are o interpretare în primul rând politică. Relațiile energetice cu Rusia și Belarus sunt o dovadă clară în acest sens.
Ucraina pare să își fi asumat ferm parcursul – și discursul – european după Euromaidanul din 2013-2014 și semnarea Acordului de asociere cu UE în 2016. Cu toate acestea, retorica presei și a clasei politice încă sunt îmbibate cu narațiuni de sorginte sovietică. Un exemplu tipic este legat de linia discursivă dominantă cu privire la România ca stat, poporul român, istoria românilor și comunitatea românească din Ucraina.
Cel mai recent scandal de spionaj din Italia, acolo unde un ofițer italian cu acces la informații confidențiale ale NATO a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea informații secrete unui atașat militar rus, scoate în evidență încă o dată acțiuni ostile ale Rusiei la adresa NATO. Recrudescența acestor activități s-a produs în special după Euromaidan și anexarea Crimeii de către Federația Rusă în 2014.
Partidul premierului Boiko Borisov, aflat la guvernare de foarte mult timp și măcinat de controverse, câștigă alegerile dar pierde, în același timp, majoritatea și nu există vreun partener clar cu care să formeze o coaliție.
Protestele anti-restricții au dat semnalul unui adevărat festival pe Sputnik, principalul organ de propagandă în limba română al Kremlinului. Ipoteticul cititor care nu ar avea vreo altă sursă de informații ar putea să își închipuie, parcurgând titlurile Sputnik ale săptămânii, că România este în mijlocul unei adevărate revoluții, în care șuvoaie de manifestanți anti-restricții s-au revărsat în stradă de dragul libertății.
Patru alegeri în mai puțin de doi ani și Netanyahu continuă să câștige primul loc, să rămână la putere. Într-o lume atât de complicată, cum este Orientul Mijlociu, într-o societate atât de complexă, cum este cea israeliană, nu e deloc ușor. Și totuși, Bibi, cum îl alintă majoritatea israelienilor – sau regele Bibi pentru cei mai înfocați adepți ai săi – a reușit chiar și atunci când toată lumea era împotriva lui. Și a devenit veteranul - și supraviețuitorul - politicii israeliene.
În Republica Moldova au eșuat două tentative de a se învesti un nou guvern și au trecut mai mult de trei luni de la demisia precedentului, astfel încă, teoretic, s-au întrunit circumstanțele pentru a dizolva Parlamentul și a declanșa alegeri anticipate, pe care toate partidele din legislativ au spus că le doresc. Însă, ca de obicei, în Republica Moldova niciodată negrul nu e doar negru, iar albul - alb de tot.
Mult mediatizata deconspirare a unei rețele de spioni ruși în Sofia a semnalat nu doar o intervenție străină în politicile Bulgariei, ci a lăsat și un gust amar – să fi fost oare doar o lovitură de imagine a guvernului înaintea alegerilor generale?
În ultimii ani, România a finanțat numeroase proiecte care au un impact direct asupra populației. În paralel, s-a mers ceva mai puțin pe un anume tip de discurs patriotic, iritant pentru o parte semnificativă din populația Republicii Moldova. Rezultatul acestei politici prin instrumente de tip soft-power este că în timp ce partidele declarat unioniste de la Chișinău sunt în cădere liberă în preferințele electoratului, în mod paradoxal, numărul unioniștilor este în creștere.
Lupta epică între bine și rău, veche de când omul și-a inventat primele mitologii și transpusă, de-a lungul istoriei, în dispute religioase sau politice, ar putea să capete o nouă formă: cea a disputei dintre democrații și autocrații.
Tensiunile recente pe axa Washington - Moscova dintre cei doi lideri Joe Biden și Vladimir Putin le dau cu siguranță de muncă analiștilor politici din toată lumea care încearcă să decripteze narațiunile celor doi și cumva să prevadă ce curs ar urma acestea. Pe agenda actuală, SUA și Rusia au o serie de subiecte mari precum situația din Ucraina, Siria, dosarul nuclear iranian, situația din nordul Africii. Mai sunt și alte fricțiuni legate de otrăvirea și condamnarea opozantului rus Alexei Navalnîi, scandalul atacurilor cibernetice SolarWinds și recompensele puse de Moscova pe capul militarilor americani din Afganistan.
Confruntat cu pierderi politice acasă și în Europa, Viktor Orban trebuie să gestioneze și un al treilea val devastator de Covid-19. Soluția premierului ungar este să caute ajutor către Rusia și China, puterile cu care a flirtat în ultimii ani.
În ultimii ani, relațiile dintre Polonia și Rusia au fost marcate de tensiuni izvorâte din felul în care fiecare parte a ales să interpreteze istoria secolului al XX-lea. Neavând o imagine clară și roz a viitorului, Rusia manipulează din ce în ce mai agresiv trecutul. Dar și guvernul polonez folosește la rândul său metode radicale pentru a-și impune propria viziune asupra istoriei. Care sunt avantajele și dezavantajele acestor politici agresive de rescriere a istoriei?
În martie, 2014, așa-numiții „omuleți verzi” – militari ruși care nu purtau însemnele naționale de identificare – ocupau această peninsulă din componența Ucrainei. A urmat organizarea unui referendum privind alipirea la Rusia, nerecunoscut de comunitatea internațională, iar la 21 martie, 2014, președintele Vladimir Putin a semnat legea care oficializa integrarea Crimeii în Federația Rusă. Evenimentele care au avut loc acum 7 ani sunt însă văzute în mod diferit în Ucraina și Rusia.
Prins la mijloc între propriile ambiții și interesele puterilor globale, între provocări interne și politici eronate, actualul regim de la Ankara vorbește și se comportă din ce în ce mai haotic, urmările fiind greu de anticipat în acest moment.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
