Daniel Nolan

Daniel Nolan/Budapesta, Ungaria

Daniel Nolan este jurnalist, scriitor și realizator de televiziune din Manchester, Anglia. Materialele sale despre Ungaria și Europa Centrală și de Est sunt publicate în The Guardian, Al Jazeera, Deutsche Welle și în alte numeroase publicații. A obținut premiul Asociației Presei Străine în 2018, iar în 2016 și 2019 a fost printre laureații European Press Prize. Trăiește la Budapesta. 

15 articole de tip "Editorial" - Daniel Nolan :
UE a luat în vizor fabricile chinezești din Ungaria
UE a luat în vizor fabricile chinezești din Ungaria

Măsurile pe care le pregătește UE ca să își protejeze piața internă de practicile comerciale chineze ar putea să afecteze investițiile Chinei în Ungaria, ceea ce ar pune în dificultate guvernul lui Péter Magyar.

Daniel Nolan
18 iun. 2026
Meritocrația este cea mai recentă revoluție a Ungariei
Meritocrația este cea mai recentă revoluție a Ungariei

Guvernul lui Péter Magyar este format dintr-un amestec de experți independenți, critici ai lui Viktor Orbán dar și foști colaboratori ai acestuia. Criteriul care a contat cel mai mult în alegerea miniștrilor pare să fi fost competența, ceea ce reprezintă o schimbare față de epoca Orbán, când contau conexiunile politice și loialitatea față de șef.

Daniel Nolan
29 mai 2026
Stadionul lui Orbán, finala lui Magyar
Stadionul lui Orbán, finala lui Magyar

Viktor Orbán e un fan împătimit al fotbalului, care are un loc chiar și în filozofia sa politică. A construit stadionul care va găzdui finala Ligii Campionilor, dar în seara finalei locul de onoare îi va reveni succesorului său, Peter Magyar. Povestea poate fi privită și ca o parabolă pentru ce se întâmplă zilele acestea cu Ungaria și cu sistemul construit de Orbán.

Daniel Nolan
13 mai 2026
Absolute cinema! Magyar inaugurează o nouă eră pentru Ungaria
Absolute cinema! Magyar inaugurează o nouă eră pentru Ungaria

Evenimentele – și chiar imaginile – de zilele acestea de la Budapesta amintesc de un film de Martin Scorsese. Exponent al unei noi generații, Péter Magyar îl detronează pe „lupul bătrân” Viktor Orbán și promite să dărâme sistemul corupt clădit de acesta, fără a se dezice însă de ideologia de dreapta a fostului său șef.

Daniel Nolan
20 apr. 2026
Rețeta rusească: Viktor Orbán, campanie electorală cu boți, clone și dezinformări
Rețeta rusească: Viktor Orbán, campanie electorală cu boți, clone și dezinformări

Viktor Orbán și partidul său Fidesz au recurs în campania electorală la narațiuni false, o armată de boți (unii folosiți anterior în alegerile din România), programe de inteligență artificială și pagini de internet clonate. Totul cu ajutorul „prietenilor” din Rusia.

Daniel Nolan
11 apr. 2026
Ce înseamnă alegerile din Ungaria pentru România – și pentru maghiarii de aici
Ce înseamnă alegerile din Ungaria pentru România – și pentru maghiarii de aici

Viktor Orbán a direcționat fonduri importante spre maghiarii din România, iar aceștia au votat masiv Fidesz, în timp ce UDMR s-a aliniat politicilor Budapestei. O victorie a lui Péter Magyar în alegeri ar putea duce la fisuri în angrenajul clădit de Orban în Transilvania.

Daniel Nolan
07 apr. 2026