Rusia continuă să mobilizeze trupe la granița cu Ucraina, iar acestea au depășit deja nivelul atins în 2014, anul anexării Crimeii și al declanșării războiului din Donbass. Mobilizarea este dublată de o masivă campanie de dezinformare care prezintă Ucraina ca pe un agresor care ucide civilii în Donbass și pregătește o ofensivă în acea regiune.
O mobilizare rusă mai mare decât în 2014
Forțele rusești concentrate în apropierea granițelor Ucrainei vor ajunge în curând la 120 de mii de militari, a apreciat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. Într-o conferință de presă online organizată pentru mass-media internațională, Kuleba a afirmat că mobilizarea de acum este mai mare decât cea din 2014, când Federația Rusă a invadat peninsula ucraineană a Crimeii, pe care ulterior a anexat-o, și a sprijinit rebelii separatiști din estul Ucrainei. Informația privind amploarea mobilizării ruse este confirmată din surse multiple: a zis-o purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, iar șeful diplomației europene, Josep Borrell a avansat un număr și mai mare, 150 000 de militari care ar fi deja prezenți în regiune.
Militarii ruși sunt concentrați atât în zona graniței dintre cele două țări, cât și în peninsula Crimeea. De asemenea, au fost mobilizate și unități navale din flota Mării Baltice, care se îndreaptă către Marea Neagră, precum și o flotilă de la Marea Caspică. Spre deosebire de flota Mării Negre a Rusiei, care este concepută pentru a opera în apele de mare adâncime ale acestei mări, flota de la Baltică are capacitatea de a opera și în Marea Azov, care este de mică adâncime. De altfel, Rusia a închis deja parțial Strâmtoarea Kerci și a restricționat tranzitul navelor militare sau guvernamentale ale altor state în apele din apropierea acesteia; practic, cele două porturi ale Ucrainei la Marea Azov, Mariupol și Berdiansk, sunt în acest moment blocate.
Dmitro Kuleba a mai spus, în conferința de presă, că un alt element îngrijorător este că Rusia a mobilizat și unități și echipamente care pot fi folosite în operațiuni ofensive – parașutiști, unități specializate în războiul electronic care pot bruia comunicațiile pe întreg teritoriul Ucrainei precum și baterii de rachete Iskander.
„Ne putem aștepta la orice de la conducerea Rusiei”
Mobilizările de militari și tehnică militară nu sunt chiar așa de neobișnuite în zonă în ultimii ani, în condițiile în care Rusia organizează cu regularitate exerciții militare la scară mare și, în plus, este și cunoscută pentru jocul său la cacialma și încercările de intimidare pentru a obține ceea ce își dorește. De altfel, majoritatea analiștilor occidentali par să creadă că și acum este vorba despre o astfel de situație – Rusia vrea să obțină ceva și forțează cât poate, dând senzația că este gata să declanșeze un război devastator, însă nu va merge atât de departe încât să atace Ucraina. Linia de gândire a Kremlinului ar fi cam așa: dacă toată lumea este preocupată de Ucraina și încearcă să evite declanșarea unui război acolo, poate că occidentalii vor fi mai puțin insistenți în ceea ce privește, de pildă, cazul opozantului Alexei Navalnîi, despre care aliații săi spun că ar putea să moară oricând, și poate chiar ar fi dispuși să discute despre relaxarea sancțiunilor în schimbul unei de-tensionări a situației la granița cu Ucraina.
Kievul nu este așa de sigur că totul se va opri în ultimul moment, mai ales că experiența îi spune că orice e posibil. Kuleba a atras atenția că Moscova nu s-a comportat întotdeauna ca un actor rațional: nimeni nu și-ar fi închipuit, înainte de 2014, că Rusia poate să invadeze Ucraina și să anexeze o parte din teritoriul său. „Ne putem aștepta la orice de la conducerea Rusiei, chiar și decizii aparent iraționale”, a mai adăugat șeful diplomației ucrainene. Din punctul său de vedere, Vladimir Putin are trei motive pentru care a dispus mobilizarea de la graniță, două care țin de politica externă și unul legat de evoluțiile politice interne din Rusia. În primul rând, Moscova ar căuta să intensifice presiunea asupra Ucrainei pentru a tranșa conflictul din Donbass în favoarea sa prin ultimatum, nu prin conflict. În al doilea rând, Putin ar vrea să arate că indiferent ce zice și ce presiuni exercită Occidentul, face doar ceea ce consideră necesar. Cel de-al treilea motiv, legat de considerente interne, ține de consolidarea puterii Kremlinului care, confruntat cu o scădere a încrederii populației atât în Putin cât și în partidul de guvernământ, are nevoie, în an electoral, să mobilizeze populația, iar războiul este cea mai bună metodă pentru a face acest lucru.
Kievul atrage atenția că, în paralel, Rusia poartă și o masivă campanie de dezinformare. Există teme similare cu cele care au fost utilizate în 2014, atunci când s-a declanșat războiul: Ucraina este un stat agresor, care e gata să își atace propriii civili în Donbass, elemente fasciste domină Kievul etc. Campania a fost observată și de presa rusă de opoziție, iar o parte dintre știrile și narațiunile false au fost demontate și de Veridica: armata ucraineană este în pragul colapsului, fiind marcată de dezertări, Ucraina abandonează formatul de negocieri cu Rusia, Kievul caută să provoace un război în Donbass pentru ca Rusia să fie sancționată ș.a.m.d. Campania de dezinformare vizează, de asemenea, și NATO, prezentat ca o forță care caută să subjuge și să asedieze Rusia, inclusiv prin prezența militară în Ucraina, sau campania occidentală de sancțiuni împotriva Rusiei; aceasta din urmă nu este prezentată ca o consecință a agresiunii comise de Moscova împotriva unui stat suveran, ci ca un instrument al politicii americane anti-rusești, pe care și-ar fi asumat-o și Europa întrucât este dominată de Washington.
Limitele alianței cu Occidentul
Ucraina și-ar dori ca partenerii săi occidentali să își arate sprijinul într-un mod ceva mai hotărât – să fie mai vocali, să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei și să o ajute să se apere; Dmitro Kuleba a spus, de altfel, că a vorbit cu secretarul de stat american, Antony Blinken, despre posibile achiziții de armament de care forțele ucrainene au nevoie.
Problema Ucrainei este că europenii nu par foarte grăbiți să adopte o linie mai fermă față de Rusia – nu au făcut-o nici când șeful diplomației, Josep Borrell a fost umilit recent la Moscova și s-au dovedit reticenți și să se alăture Cehiei atunci când aceasta a expulzat agenți ruși bănuiți de implicarea într-un sabotaj, iar Rusia a reacționat expulzând 20 de diplomați cehi. Iar dincolo de aceste exemple recente este complicata problemă a intereselor specifice pe care diferite țări europene le au în relația cu Rusia – vezi Ungaria, de pildă, sau Germania și dosarul Nord Stream 2.
În ceea ce privește NATO, cum Ucraina nu este un stat membru, Alianța Nord-Atlantică nu are nicio obligație să intervină în apărarea acesteia, iar liderii săi politici și militari nu ar putea explica o astfel de intervenție.
Probabil că, în cazul unui război, ar exista anumite reacții ale Occidentului – sancțiunile la adresa Rusiei și unele livrări de armament către Ucraina fiind cele mai la îndemână.
Este clar, însă că, fie că blufează sau nu în privința intențiilor sale, Rusia are în mână niște cărți serioase. Și o știe, la fel cum o știe și Kievul.
