Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Analize

Republica Moldova 2022: Top FAKE NEWS & DEZINFORMĂRI demontate de Veridica

Foștii președinți ai Moldovei Vladimir Voronin și Igor Dodon îl felicită pe un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial la Complexul Memorial Eternitate în cadrul ceremoniilor de aniversare a 77 de ani de la Ziua Victoriei la Chișinău, Moldova, 09 mai 2022.
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Foștii președinți ai Moldovei Vladimir Voronin și Igor Dodon îl felicită pe un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial la Complexul Memorial Eternitate în cadrul ceremoniilor de aniversare a 77 de ani de la Ziua Victoriei la Chișinău, Moldova, 09 mai 2022.

Războiul lansat de Rusia în Ucraina a dus și la o intensificare a materialelor de propagandă, fake news și dezinformare care vizează Republica Moldova. Acestea au vizat decredibilizarea Occidentului și subminarea valorilor promovate de acesta, dar și culpabilizarea guvernării pro-europene pentru problemele economice și sociale generate inițial de pandemia de Covid, apoi de război. A continuat, totodată, promovarea narațiunilor că Republica Moldova ar face parte din așa-numita „ruskii mir”, lumea rusă, și că Rusia este un spațiu al „valorilor tradiționale” și de rezistență în fața „degradării occidentale”. Narațiunile false au fost diseminate în special de presa rusă, alimentată și/sau preluată și de politicieni pro-Kremlin și canale media din Republica Moldova.

Top 5 narațiuni

  1. Amestecul Occidentului în afacerile Interne ale Republicii Moldova a fost principala narațiune falsă demontată de Veridica și în 2021; aceasta a fost folosită și în 2022, dar adaptată la noile circumstanțe generate de războiul din Ucraina. „Amestecul Occidentului” s-a transformat în implicarea NATO și atragerea Republicii Moldova în război împotriva Rusiei. Teza, apărută pe canale de Telegram și preluată de presa rusă încă din primele zile ale invaziei, a fost promovată printr-o serie de narațiuni false. Inițial s-a scris că Republica Moldova a devenit teritoriu de tranzit pentru armamentul NATO în Ucraina, apoi că Republica Moldova se înarmează pentru un război cu Rusia, iar în cele din urmă că NATO împinge Moldova în război cu Rusia. În același context, majorarea bugetului apărării cu aproximativ 30 de milioane de dolari a fost comentată ca pregătire pentru războiul cu Rusia, sau s-a spus că Republica Moldova închide școli ca să cumpere arme. Bineînțeles că nu a fost uitat rolul malefic al  României, acuzată că s-ar pregăti să anexeze Republica Moldova, dar  și o parte a Ucrainei.
  2. „Republica Moldova intenționează să atace Transnistria cu sprijinul Occidentului” a fost o altă narațiune promovată intens, inclusiv în contextul războiului din Ucraina, dar și pentru a alimenta neîncrederea dintre Chișinău și Tiraspol și a împiedica identificarea unei soluții pașnice de reglementare a conflictului care durează de peste trei decenii. Occidentul împinge Republica Moldova spre un război cu Transnistria, sau România, Polonia, Ucraina și Republica Moldova se pregătesc să invadeze regiunea separatistă au fost o parte dintre mesajele panicarde. Acestea au fost urmate de cele despre presupuse discuții dintre Chișinău și Kiev care ar viza un schimb de teritorii. Alte narațiuni au ținut de o așa-numită intenție a Chișinăului de a denunța acordul de încetare a focului în Transnistria, dar și de prezentarea prezenței militare ruse în regiune drept piatra de temelie a securității în întreaga regiune.
  3. Rusia a avut o contribuție esențială la dezvoltarea Republicii Moldova, în timp ce România a avut un rol nefast, a fost o altă narațiune menită să preamărească Rusia și trecutul sovietic și, în același timp, să alimenteze fobiile unei părți a populației din stânga Prutului față de „pericolul unirii”. Moldovenii trebuie să fie recunoscători URSS pentru că i-a eliberat în 1945, iar interzicerea simbolurile care se asociază cu războiul, cum ar fi așa-numita panglică a Sf. Gheorghe este o insultă adusă istoriei și valorilor Moldovei, potrivit propagandei și dezinformărilor (pro)ruse, care a mai spus și că regimul sovietic nu a provocat foametea din 1946-47 din Basarabia, Chișinăul a fost dezvoltat de ruși și a fost degradat de români, iar dacă Republica Moldova ar fi rămas parte a României, populația sa ar fi fost analfabetă.
  4. Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate instaurează o guvernare dictatorială și rusofobă în Republica Moldova. Pe de o parte măsurile adoptate de autorități pentru a combate propaganda, în condițiile stării de urgență, au fost comentate ca cenzură și instaurarea dictaturii: în Republica Moldova este introdusă cenzura prin interzicerea difuzării unor categorii de programe din Rusia. Pe de altă parte, a fost reluat vechiul subiect legat de promovarea rusofobiei, subminarea minorităților și a limbii ruse în Republica Moldova, inclusiv prin închiderea școlilor cu predare în limba rusă. În încercarea de a demonstra la ce nivel de dictatură s-a ajuns în Republica Moldova, una din teze a fost că Maia Sandu pregătește o lovitură de stat împotriva propriei guvernări.
  5. Guvernarea pro-europeană a dus cetățenii la sapă de lemn. A fost un narativ extrem de sensibil pentru cetățenii Republicii Moldova, grav afectați de inflație și de criza economică amplificată de pandemie și de războiul din Ucraina. Guvernarea este de vină că în Chișinău (condus de un primar considerat afiliat Moscovei) cresc tarifele la transport sau sărăcia provocată de Maia Sandu forțează oamenii să se încălzească cu bălegar, sunt o parte din dezinformările demontate de Veridica. Republica Moldova, fără piața CSI (organizație controlată de Moscova), nu ar avea unde să-și vândă produsele, a mai avertizat presa de la Moscova, arătând cu degetul la „politica defectuoasă” a proeuropenilor.

Top 5 FAKE NEWS

  1. FAKE NEWS: Refugiații ucraineni provoacă dezordini în Republica Moldova, iar Kievul vrea să atragă Chișinăul în război Refugiații ucraineni au un comportament obraznic față de moldoveni, încearcă să-și impună viziunile politice și încalcă legea, potrivit presei ruse care a mai scris la mijlocul lunii martie, când tot mai mulți refugiați ucraineni ajungeau în Republica Moldova, că autoritățile de la Kiev ar intenționa să implice Republica Moldova în războiul împotriva Rusiei. Obiectivul era să îi discrediteze pe ucraineni și Ucraina, să alimenteze frica față de atragerea Republicii Moldova în război și să reducă empatia majorității cetățenilor față de autoritățile de la Kiev care se apară împotriva invaziei ruse.
  2. FAKE NEWS: Atacurile din Transnistria, organizate de Occident pentru a atrage Moldova în NATO și a captura muniție sovietică Statele occidentale și Ucraina au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a atrage Moldova în NATO și pentru a captura muniția depozitată în regiune încă din perioada sovietică, scrie presa rusă. Narațiunile false sunt folosite împreună cu meta-narațiunea mai veche privind responsabilitatea Occidentului pentru războiul din Ucraina. Scopul acestora era de a acuza Ucraina de agresiune împotriva Transnistriei, susținută de Moscova. Totodată, acestea au menirea să întărească dezinformările Kremlinului că războiul din Ucraina a fost provocat de SUA. 
  3. FAKE NEWS: La Chișinău au sosit agenți FBI pentru a împinge Republica Moldova către confruntări militare cu Rusia Agenți FBI și angajați ai serviciului german de spionaj pregătesc implicarea Republicii Moldova în operațiuni militare împotriva Rusiei, potrivit unui controversat jurnalist rus. Afirmațiile sale, preluate de instituții de presă precum politnavigator și tsargrad, au fost respinse de autoritățile de la Chișinău. Fake-ul urmărea să prezinte  Republica Moldova drept un stat care reprezintă un potențial pericol pentru Federația Rusă. Să inoculeze ideea că Republica Moldova este guvernată din exterior și „colcăie” de agenți străini din state ostile Federației Ruse.
  4. FAKE NEWS: UE a abandonat Republica Moldova, iar România i-a dublat prețul la energia electrică Uniunea Europeană a abandonat Republica Moldova, România i-a dublat tariful pentru energie, iar politica antirusească a guvernării de la Chișinău a provocat crize profunde, potrivit baltnews.com, care încerca să prezinte Occidentul ca pe un partener neloial și să reducă încrederea cetățenilor în UE și instituțiile occidentale.. În realitate, Occidentul este cel mai mare susținător financiar al Republicii Moldova, care e afectată de criză la fel ca restul țărilor din regiune.
  5. FAKE NEWS: UE condiționează aderarea Republicii Moldova de legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex „Intrarea Republicii Moldova în UE, condiționată de legalizarea căsătoriilor LGBT”, a titrat national.ro, subiectul fiind preluat imediat de siteuri de știri pro-Kremlin din Republica Moldova și Rusia. De fapt e vorba de o recomandare din mai a Parlamentului European privind drepturile comunității LGBT, nu de vreo obligație. De altfel, Republica Moldova a obținut ulterior statutul de țară-candidat fără să trebuiască să legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex.

Top 5 DEZINFORMĂRI

  1. DEZINFORMARE: Armamentul livrat Ucrainei tranzitează teritoriul Republicii Moldova a declarat politicianul pro-rus Igor Dodon, într-un interviu acordat în arest la domiciliu. Declarațiile acestuia au fost preluate și de presa oficială din Federația Rusă și au scopul de a dezinforma și de a acuza guvernarea proeuropeană de la Chișinău că vrea să implice țara în război. Narațiunile fac parte din propaganda de război rusească și încearcă să inoculeze ideea că Occidentul vrea să atragă alte state într-un război împotriva Rusiei. Ca exponent al intereselor rusești în Republica Moldova, Igor Dodon a mai făcut declarații că Occidentul vrea să folosească moldovenii drept carne de tun în lupta sa geopolitică, că guvernarea proeuropeană vrea să aducă trupe NATO pe teritoriul său, etc.
  2. DEZINFORMARE: NATO nu-și va apăra membrii în cazul unui conflict cu Rusia NATO este o organizație slabă care, în cazul unui conflict cu Rusia, nu-și va apăra nici măcar propriii membri, așa cum nu a apărat nici Ucraina, scrie într-un comentariu ehomd.info, o pagină web blocată de Serviciul de Informații și Securitate după începutul războiului din Ucraina pentru  difuzarea informațiilor false. Dezinformarea încerca să prezinte NATO ca o alianță slabă, care nu este în stare să-și apere propriii membri, sugerând, concomitent, că Rusia este (mult mai) puternică din punct de vedere militar.
  3. DEZINFORMARE: Chișinăul a solicitat sprijinul României pentru a se apăra de Rusia, iar asta va duce la anexarea Moldovei Republica Moldova va cere ajutorul României în cazul în care va fi atacată de Rusia, iar asta va duce la anexarea acesteia de către statul român, a scris topwar.ru. Ca și alte publicații rusești, topwar.ru a citat incorect declarații făcute la București de președintele Maia Sandu și le-a interpretat ca anunțarea unei alianțe împotriva Rusiei. Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău vor solicita ajutor, dar nu a precizat de la cine. „Suntem îngrijorați și admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste, respectiv ne pregătim pentru toate scenariile, iar în situația în care Rusia va încerca să atace Republica Moldova evident că vom cere ajutor”, a declarat ea.
  4. DEZINFORMARE: UE le oferă statut de candidat țărilor rusofobe, dar acestea n-au nimic de câștigat Uniunea Europeană oferă statutul de țări candidate la aderare în baza rusofobiei acestora și, împreună cu NATO, adună o coaliție de război împotriva Rusiei, potrivit unor narațiuni sunt lansate de politicieni pro-ruși de la  Chișinău și oficiali de la Moscova. Acestea au apărut în contextul în care Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țări candidate pentru aderarea la UE. Prin aceste narațiuni, Federația Rusă și politicienii de la Chișinău care servesc intereselor Kremlinului încearcă să minimalizeze importanța obținerii statutului de candidat la aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.
  5. DEZINFORMARE: Refugiații ucraineni abuzează de ospitalitatea moldovenilor Refugiații ucraineni au un comportament agresiv și provocator, iar gazdele sunt tot mai nemulțumite. În Republica Moldova, aceștia vandalizează monumentele sovietice și se iau la harță cu localnicii, scrie publicația rusă mk.ru, citând rețelele de socializare, dar fără să probeze acuzațiile. În Republica Moldova mai multe astfel de dezinformări au fost demontate de presă. Narațiunea se bazează pe acuzații nedemonstrate în unele cazuri și, de fiecare dată pe generalizări, făcându-se trimitere la declarațiile unor persoane fără a fi verificate faptele.

Cele mai bizare 3

  1. Consumatorii români nu vor mai putea cumpăra energie de la Hidroelectrica și Nuclearelectrica din cauză că aceasta va fi dată Moldovei. România va rămâne fără energie electrică la iarnă, deoarece guvernul a emis un ordin prin care întreaga producție a celor mai mari furnizori cu capital majoritar românesc va fi dată Moldovei, potrivit unei narațiuni false lansate în contextul crizei energetice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. În realitate, nu a existat  un asemenea ordin guvernamental, ambii producători având contracte în derulare, care trebuie onorate.
  2. Igor Dodon a fost arestat pentru a nu împiedica intrarea Republicii Moldova în război. Fostul președinte al Republicii Moldova, socialistul pro-rus Igor Dodon, a fost arestat pentru a nu împiedica intrarea Republicii Moldova în războiul din Ucraina, susțin instituții de presă de la Chișinău și Moscova. În realitate, dosare legate de finanțarea ilegală a formațiunii lui Dodon au fost deschise încă de acum câțiva ani.
  3. Statele Unite se pregătesc să atace Transnistria. Militarii americani din cunoscuta Divizie 101 aeropurtată au fost amplasați în România inclusiv pentru a ataca regiunea separatistă transnistreană, în primul rând centrala electrică din această regiune, susține un controversat politolog rus. Narațiunea falsă este preluată de Politnavigator, un site afiliat Kremlinului. Noua narațiune, în care principala țintă devine Centrala electrică de la Cuciurgan, este lansată în contextul în care această structură, controlată de o companie rusească și de autoritățile separatiste transnistrene, a stopat livrarea de curent electric Republicii Moldova (malul drept) după ce Gazprom a redus volumul de gaze naturale. Teza legată de atacul asupra Centralei de la Cuciurgan pare și mai puțin probabilă în condițiile în care distrugerea acesteia ar lăsa fără energie și malul drept al Nistrului.
Tags: Rusia , Transnistria , fake news , dezinformare , Război în Ucraina , propagandă
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Ce impact au avut primele șase luni de război în Ucraina asupra Republicii Moldova

Ce impact au avut primele șase luni de război în Ucraina asupra Republicii Moldova

Cu o graniță de peste 1000 de kilometri cu Ucraina, Republica Moldova a fost și ea afectată de războiul declanșat de Rusia pe 24 februarie. Veridica a stat de vorbă cu mai mulți analiști de la Chișinău pentru a afla care sunt principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova, stat care se confruntă, simultan, cu o criză economică și una energetică și trebuie, în plus, să gestioneze un număr semnificativ de refugiați ucraineni.

Demos vs. stat în arena digitală: cazul Turciei

Demos vs. stat în arena digitală: cazul Turciei

Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.

Victorie a la Pirus în Bulgaria pentru Boiko Borisov și GERB

Victorie a la Pirus în Bulgaria pentru Boiko Borisov și GERB

Partidul premierului Boiko Borisov, aflat la guvernare de foarte mult timp și măcinat de controverse, câștigă alegerile dar pierde, în același timp, majoritatea și nu există vreun partener clar cu care să formeze o coaliție.

Veridica

06 Jan 2023

Actualizat la: 08 Jan 2023 13:11:08
Veridica

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
Presa independentă rusă, despre occidentalii care, prin indiferență sau complicitate, au încurajat agresivitatea Rusiei în ultimii treizeci de ani
Presa independentă rusă, despre occidentalii care, prin indiferență sau complicitate, au încurajat agresivitatea Rusiei în ultimii treizeci de ani

Imperialismul rusesc de astăzi este rezultatul politicilor din „liberalii” ani 90, tolerate la vremea respectivă de Occident și de Ucraina, scrie presa independentă rusă. Aceasta mai arată că, invadând Ucraina, Rusia i-a făcut pe europeni să își regăsească solidaritatea, dar și cum, anterior, Moscova a plătit parlamentari din UE pentru a susține anexarea Crimeii de către Rusia. Jurnaliștii au analizat și atitudinea artiștilor ruși față de război și au constatat că aceia care sunt relevanți pentru tineri au evitat să îl susțină sau chiar l-au condamnat.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
07 Feb 2023
Presa independentă rusă, despre șuvoiul de morți care vin din Ucraina și eșecul doctrinei Gherasimov
Presa independentă rusă, despre șuvoiul de morți care vin din Ucraina și eșecul doctrinei Gherasimov

Firmele de servicii funerare din Rusia sunt supra-aglomerate și în multe locuri din țară se extind cimitirele sau se înființează unele noi din cauza numărului mare de persoane ucise în războiul din Ucraina, scrie presa independentă rusă. Tot acolo, Veridica a găsit și o analiză privind eșecul așa-numitei doctrine Gherasimov, care ar fi trebuit să facă din armata rusă o forță modernă, capabilă să poarte un nou tip de război, cu multe elemente hibride.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
30 Jan 2023
Presa rusă independentă, despre cei care au ucis civili ucraieni la Dnipro și cum se folosește regimul Putin de frică
Presa rusă independentă, despre cei care au ucis civili ucraieni la Dnipro și cum se folosește regimul Putin de frică

„În Rusia, jurnaliștii nu pun întrebări” i-a spus unei jurnaliste un ofițer suspectat că ar fi fost implicat în bombardarea unui bloc de locuințe din orașul ucrainean Dnipro. Presa rusă independentă mai scrie și cum eforturile Kremlinului de a mări efectivele armatei par supuse eșecului, dar și despre felul în care regimul Putin încearcă să îi țină sub control pe ruși și să se impună în plan internațional prin frică.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
23 Jan 2023
Georgia riscă să își compromită relațiile cu Occidentul și să revină în orbita Rusiei dacă fostul președinte, Miheil Saakașvili, moare în detenție
Georgia riscă să își compromită relațiile cu Occidentul și să revină în orbita Rusiei dacă fostul președinte, Miheil Saakașvili, moare în detenție

Pe parcursul ultimului an, starea de sănătate a fostului președinte al Georgiei, Miheil Saakașvili, care execută o sentință de șase ani de închisoare, a fost un subiect important al dezbaterilor politice atât în interiorul, cât și în afara Georgiei. Opoziția și avocații lui Saakașvili spun că acesta ar trebui transferat la o clinică europeană unde să fie tratat pentru afecțiuni psihice, degradarea personalității și depresie profundă. Guvernul susține că fostul președinte ar simula. În sfârșit, dinspre Bruxelles vin semnale că dacă Miheil Saakașvili moare în detenție, viitorul european al Georgiei ar putea fi amenințat.

Diana Şanava
Diana Şanava
20 Jan 2023