Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

FAKE NEWS: Consumatorii români nu vor mai putea cumpăra energie de la Hidroelectrica și Nuclearelectrica din cauză că aceasta va fi dată Moldovei

O fotografie de arhivă datată august 1998 a centralei nucleare de la Cernavodă.
©EPA FILES/STR  |   O fotografie de arhivă datată august 1998 a centralei nucleare de la Cernavodă.
Cursuri gratuite

România va rămâne fără energie electrică la iarnă, deoarece guvernul a emis un ordin prin care întreaga producție a celor mai mari furnizori cu capital majoritar românesc va fi dată Moldovei, potrivit unei narațiuni false lansate în contextul crizei energetice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. În realitate, nu există un asemenea ordin guvernamental, ambii producători având contracte în derulare, care trebuie onorate.

ȘTIRE: „Populația și mediul economic din România au fost sacrificați de dragul Maiei Sandu. Hidroelectrica și Nuclearelectrica nu mai vând energie în piață, nici măcar pentru anul viitor, acestea primind ordine de la Guvern să rezerve întreaga cantitate pentru Republica Moldova. În acest context, președintele Maia Sandu i-a și îndemnat pe români să facă economie de energie pentru ca aceasta să ajungă în Republica Moldova. Spunea cineva că, la câte miliarde de lei a primit Republica Moldova de la noi, nici măcar un mulțumesc nu s-a auzit de la oficialitățile de peste Prut. Mai mult, președintele Maia Sandu a venit în România nu să mulțumească pentru ajutor, ci să ceară mai multă energie și, mai ales, să ne ia la rost ca să facem economie de energie, ca să avem să le dăm moldovenilor. Că doar este obligația noastră. Cert este că vizita și-a atins scopul. Și iată că energia a dispărut subit de pe piață, iar companiile de stat au primit ordin să o rezerve pentru țara vecină.”

NARAȚIUNE: Românii nu vor avea energie electrică la iarnă din cauza moldovenilor.

CONTEXT: Republica Moldova, o țară fără resurse energetice proprii, este complet dependentă de importurile de combustibili fosili și de energie electrică. Înainte de invazia rusă în Ucraina, statul moldovean își cumpăra energia electrică din Ucraina (cam 30% din necesar) și restul de la centrala de la Cuciurgan, aflată în stânga Nistrului, pe teritoriul autoproclamatei republici Transnistria. În octombrie, bombardamentele rusești au țintit cu predilecție infrastructura energetică ucraineană și, din acest motiv, exporturile Ucrainei către Uniunea Europeană și Moldova au fost oprite. De aceea, guvernul de la Chișinău a fost nevoit să cumpere întreaga cantitate de energie electrică necesară de la centrala transnistreană, aflată sub controlul exclusiv al Rusiei. Liderii separatiști de la Tiraspol, încurajați de Kremlin, au profitat din plin de această situație și, de la 1 noiembrie, au sistat livrările de electricitate către malul drept al Nistrului, șantajând Moldova pentru a primi mai mult gaz. Șantajul vine în condițiile în care regiunea transnistreană nu a achitat, în ultimii 31 de ani, gazul consumat, acumulând o datorie de peste 8 miliarde de dolari. În acest context, reacția țării noastre a fost una promptă, iar necesarul de energie electrică moldovenesc este asigurat, în acest moment, în proporție de 90%, de companii românești. În același timp, guvernul de la București a aprobat și un ajutor de furnizare de păcură și lemn de foc. Simultan, pe cale diplomatică, oficialii români fac apeluri către comunitatea internaţională pentru a acorda granturi Republicii Moldova ca să poată cumpăra energie de pe piaţa liberă.

OBIECTIV: Slăbirea încrederii românilor în autorități, inducerea sentimentului de teamă că vor îngheța în case la iarnă, învrăjbirea celor două țări românești de pe malurile Prutului.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Articolul apărut pe un binecunoscut site promotor al fake news-urilor (multe similare cu cele promovate de Moscova) nu furnizează nici măcar o sursă oficială sau un document care să ateste că guvernul României a ordonat ca producția Hidroelectrica și Nuclearelectrica să fie rezervată în exclusivitate Moldovei. La acest moment, Moldova cumpără energie electrică din România, de la OMV Petrom și Nuclearelectrica. Există contacte pentru semnarea unui contract cu încă un alt producător român, dar asta nu presupune absolut deloc condiții de exclusivitate, producătorii fiind angrenați, evident, și în alte contracte deja semnate și aflate în curs de derulare. Există, într-adevăr, un articol în Ordonanța 138/2022, care obligă toți producătorii de energie electrică din România să vândă energie furnizorilor și traderilor din Republica Moldova la un preț plafonat, dar el nu face referire la anumiți producători și nici nu îi obligă pe aceștia să rezerve întreaga producție pentru exportul peste Prut, ci doar „în limita cantităților disponibile”. Mai mult, articolul respectiv invocă situații excepționale cauzate de războiul din Ucraina și se referă exclusiv la necesarul consumatorilor finali moldoveni. În susținerea ideilor prezentate, materialul în discuție invocă și o declarație a directorului executiv al  Asociației Furnizorilor de Energie din România, Ion Lungu, care afirmă că furnizorii se plâng că nu mai au de unde cumpăra energie și că, pe piața en-gros, nu se mai fac tranzacții. De fapt, declarația directorului AFEER spune aceleași lucruri pe care le-a spus și președintele AFEER, Laurențiu Urluescu, în data de 14 octombrie, deci cu mai mult de două săptămâni înainte de declanșarea crizei din Moldova. Declarațiile invocă legislația foarte proastă (n.r. - în opinia membrilor AFEER) ce reglementează la acest moment piața energiei din România, fără legătură cu situația Moldovei. Probabil neobservată de autorul articolului de pe national.ro, există chiar în declarația lui Ion Lungu o remarcă ce confirmă faptul că nu există absolut nici o dispoziție guvernamentală legată de rezervarea exclusivă a producției de energie electrică pentru statul moldovean: „Și atunci producătorii, care sunt companii de stat, așteaptă, să nu cumva să fie obligați de Guvern să dea Republicii Moldova și să nu aibă de unde.”

În altă ordine de idei, speculând în notă personală, nu putem să nu remarcăm șansa enormă apărută acum ca Moldova să scape definitiv de dependența energetică de Rusia și șantajul politic al Kremlinului, odată cu restul Europei. Eforturile diplomatice româno-moldovenești încep să dea rezultate mai mult decât încurajatoare. Deja, prim-ministrul Ciucă a declarat că România poate da Republicii Moldova 5 milioane de metri cubi de gaz pe zi, cantitate mai mult decât suficientă consumului de peste Prut, inclusiv pe timp de iarnă, dar momentan nu a fost semnat nicun act oficial în acest sens. Statele Unite vor acorda un ajutor financiar autorităților de la Chișinău pentru conectarea elementelor-cheie ale sectorului energetic moldovean la sistemele europene, precum și pentru atragerea investițiilor în producția locală. Și președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană va ajuta Moldova „să facă față nevoilor sale imediate de gaz și energie electrică”. De asemenea, există în derulare deja, un proiect finanțat prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, menit, printre altele, să creeze și să consolideze mecanisme eficiente de abordare și prevenire a riscurilor cauzate de criza energetică recentă și altele potențial viitoare. Divorțul moldovenilor de Rusia nu va fi ușor, dar el a început. Primul pas este să trecem iarna asta cu bine, împreună.

Tags: Republica Moldova , Energie , România
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
  • Publicație / Media:
    national.ro
  • Data publicării:
    06/11/2022
  • Public țintă:
    suveraniști, antioccidentali, antieuropeni, eurosceptici, extremiști, naționaliști
  • Amplificare:
    activenews.ro, ziar.com, rețele sociale
  • Narațiune cheie:
    România va rămâne fără energie în această iarnă din cauza „cadourilor” făcute de guvernul țării Republicii Moldova
Alte articole
FAKE NEWS: Ucraina este condusă de fasciști care au dat o lovitură de stat în 2014

FAKE NEWS: Ucraina este condusă de fasciști care au dat o lovitură de stat în 2014

Ucraina e condusă de elemente fasciste, care au venit la putere în 2014. Narațiunea, utilizată deja de 7 ani, a fost reactivată în preajma zilei de 9 mai, când „lumea rusă” marchează victoria împotriva nazismului. Se face, totodată, asocierea și cu ciocniri care au avut loc pe 9 mai între separatiști și forțe pro-guvernamentale în Mariupol, oraș care în cele din urmă a rămas sub controlul Kievului.

FAKE NEWS: Dodon a fost reținut la ordinul serviciilor secrete din România

FAKE NEWS: Dodon a fost reținut la ordinul serviciilor secrete din România

Fostul președinte prorus al Republicii Moldova și liderul de facto al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a fost reținut cu implicarea serviciilor speciale din România, potrivit unei narațiuni false lansate la București.

FAKE NEWS: Statele Unite se pregătesc să atace Transnistria

FAKE NEWS: Statele Unite se pregătesc să atace Transnistria

Militarii americani din cunoscuta Divizie 101 aeropurtată au fost amplasați în România inclusiv pentru a ataca regiunea separatistă transnistreană, în primul rând centrala electrică din această regiune, susține un controversat politolog rus. Narațiunea falsă este preluată de Politnavigator, un site afiliat Kremlinului.

Veridica

09 Nov 2022

Actualizat la: 15 Nov 2022 10:18:57
Veridica

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 5 min
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: În Ucraina sunt mobilizați doar rusofonii din est pentru că se dorește exterminarea lor
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: În Ucraina sunt mobilizați doar rusofonii din est pentru că se dorește exterminarea lor

Forțele Armate ale Ucrainei mobilizează doar rusofoni din sud-estul țării, pentru ca după ce ei mor Kievul să aducă în teritoriile depopulate din est ucrainofoni din vest, potrivit unei narațiuni de propagandă distribuită de presa guvernamentală rusă. În realitate, pierderile înregistrate pe front arată că din armată fac parte mulți militari originari din vestul Ucrainei, iar procentul celor din est a crescut pentru că au reacționat la invazia la scară a Rusiei.

Marin Gherman
Marin Gherman
01 Dec 2022
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Moscova arată reținere când bombardează Ucraina pentru că știe că populația nu susține guvernarea neo-nazistă
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Moscova arată reținere când bombardează Ucraina pentru că știe că populația nu susține guvernarea neo-nazistă

Rusia arată reținere în timpul bombardării infrastructurii ucrainene pentru că știe că poporul-frate cu cel rus nu îi susține pe neonaziștii aflați la putere la Kiev, potrivit unei narațiuni de propagandă publicate de presa rusă. Aceasta citează un controversat politolog american, cunoscut pentru promovarea a numeroase teorii ale conspirației și susținerea entuziastă pentru Vladimir Putin.

Marin Gherman
Marin Gherman
29 Nov 2022
FAKE NEWS: Guvernarea de la Chișinău vrea să forțeze intrarea Republicii Moldova în NATO
FAKE NEWS: Guvernarea de la Chișinău vrea să forțeze intrarea Republicii Moldova în NATO

Puterea de la Chișinău vrea să forțeze intrarea Republicii Moldova în NATO și în acest scop încearcă să reducă la tăcere opoziția prin dosare penale, potrivit presei afiliate Kremlinului. Aceasta mai scrie și că invitarea Republicii Moldova la reuniunea NATO de la București reprezintă o încălcare a statutului de neutralitate al acesteia și o confirmare a în plus că această țară este deja „cu un picior” în NATO.

Veridica
Veridica
28 Nov 2022
FAKE NEWS: Deja cucerită de Occident, România se lasă călcată în picioare și de Ucraina
FAKE NEWS: Deja cucerită de Occident, România se lasă călcată în picioare și de Ucraina

Cu suveranitatea la cheremul marilor puteri occidentale, România se face acum preș și în fața Kievului și și-a demis ministrul Apărării, Vasile Dâncu, doar pentru că a vorbit de pace, potrivit fostului premier, Viorica Dăncilă. Narațiunea amintește de cele ale Rusiei, potrivit cărora Ucraina – țară aflată sub atac – e cea care nu dorește pacea. Viorica Dăncilă a promovat și narațiunea falsă că Ucraina subminează agricultura și, implicit, economia României.

Veridica
Veridica
23 Nov 2022