Joi, 20 august, un avion F-16 românesc a distrus o dronă marină încărcată cu explozibil, aflată la câteva sute de metri de lucrările din perimetrul Neptun Deep, la 80 de mile marine est de Constanța. Incidentul arată că cel mai mare proiect energetic al țării de după 1989 este, în același timp, și cel mai expus la riscuri.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că decizia a fost luată în coordonare cu președintele României, pentru a proteja cele câteva sute de oameni care lucrau pe platformă. De asemenea, Kievul a transmis oficial că aparatul nu era de proveniență ucraineană, a mai spus Miruță.
Reacția Bruxellesului a venit în câteva ore. Președinta Comisiei Europene a descris incidentul drept parte dintr-o campanie de amenințări aflată în escaladare: „Este vorba de un război hibrid”, a scris Ursula von der Leyen pe rețelele sociale. Ea a declarat că se urmărește divizarea UE.
OMV Petrom, operatorul perimetrului, a transmis că monitorizează situația și a amintit că infrastructura se află în zona economică exclusivă a României, iar România este stat membru NATO.
Dacă o dronă presupus în derivă, încărcată cu explozibil, declanșează o reacție la nivel de președinte de țară și de președintă a Comisiei Europene, înseamnă că ceva important se întâmplă, economic și strategic la circa 160 de kilometri de Tuzla.
Miza strategică: Neptun Deep transformă România în cel mai mare producător de gaze din UE. Ce pierde Rusia
Neptun Deep este primul proiect românesc de exploatare a gazelor la mare adâncime și cel mai mare proiect offshore din Marea Neagră. Este dezvoltat în parteneriat egal de OMV Petrom și de compania de stat Romgaz. Potrivit datelor publice, rezervele recuperabile sunt estimate la circa 100 de miliarde de metri cubi. Planul e ca primele gaze să fie extrase în 2027. La capacitate maximă, zăcămintele ar urma să livreze în jur de opt miliarde de metri cubi de gaze pe an, ceea ce, potrivit ministerului Energiei, ar dubla producția națională.
Odată cu punerea în funcțiune a platformei, România ar urma să devină cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Dar acest statut vine cu riscuri, mai ales în condițiile războiului din Ucraina și al acțiunilor agresive ale Rusiei.
Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030 arată că situația de securitate din Marea Neagră „reprezintă o provocare pentru transformarea României, începând cu 2027, în cel mai mare producător de gaze din UE”. Același document plasează riscurile la adresa platformelor off-shore și a coridoarelor de energie din Marea Neagră la capitolul „amenințări emergente la adresa securității naționale și regionale”. Strategia avertizează că infrastructura din zona economică exclusivă este expusă atacurilor hibride. Termen folosit și de Ursula von der Leyen.
De ce Moscova e deranjată de proiect? Pentru că îi ia piața. Gazul românesc din Marea Neagră intră direct în concurență cu gazele pe care Rusia încă le mai livrează în sud-estul Europei prin TurkStream, către Bulgaria, Serbia, Ungaria. Livrările de gaze rusești vin la pachet și cu pârghii geopolitice pentru Kremlin, amenințate acum de Neptun Deep.
Oana Popescu-Zamfir, directoarea think tank-ului GlobalFocus Center, spune în aprilie 2026, într-o analiză publicată de Les Echos și preluată de Rador că „cel mai probabil scenariu este ca Neptun Deep să fie atacat de Rusia”. Motivul e că proiectul concurează direct exporturile rusești de gaz către Europa.
Miza depășește însă gazul. Studiul din 2023, „The Neptun Deep Project and the Redesign of the Regional Energy Security”, semnat de cercetătorul Mihai Melintei de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, susține că importanța proiectului se joacă pe două paliere: primul pe termen scurt - securitatea aprovizionării și poziția regională a României – și, al dopilea, pe termen lung, reindustrializarea României și renunțarea la cărbune.
Din perspectiva interesului național, susține autorul, al doilea cântărește mai greu.
Miza pentru UE: Neptun Deep începe să producă exact când se elimină complet importurile de gaz rusesc
Calendarul dării în folosință transformă Neptun Deep într-un proiect cu miză europeană, nu doar românească. Uniunea Europeană a adoptat definitiv, în ianuarie 2026, regulamentul care interzice treptat importurile de gaz rusesc. Interdicția devine totală pentru gazul natural lichefiat de la începutul lui 2027 și pentru gazul livrat prin conducte din toamna aceluiași an, cu amenzi de cel puțin 40 de milioane de euro pentru companii. Neptun Deep intră în producție exact în această fereastră de timp.
Infrastructura de preluare a gazelor extrase de platforma Neptun Deep este deja pe teren: conducta Tuzla–Podișor, construită de Transgaz, a fost finalizată și pusă în exploatare încă din toamna lui 2025 și face legătura între perimetrul din Marea Neagră și coridorul BRUA.
De acolo, gazul poate merge spre Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina, prin Coridorul Vertical și prin conductele trans-balcanice folosite altădată pentru a aduce gaz rusesc spre sud.
În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, mai e o miză, arată o analiză publicată de Center for European Policy Analysis. Surplusul de gaz românesc ar putea fi stocat în depozitele subterane ale Ucrainei, cele mai mari din regiune, și transformat într-o rezervă strategică pentru Europa Centrală și de Sud-Est. Este deocamdată o discuție, nu un acord, dar e extrem de relevantă pentru felul în care UE și SUA văd importanța proiectului Neptun Deep.
Vulnerabilități ale Neptun Deep. Perimetrul, situat într-o „zonă gri” care nu este acoperită de „umbrela” NATO
Platforma de producție a fost instalată în iulie, conducta de legătură cu țărmul este gata, iar șase dintre cele zece sonde sunt finalizate. Din punct de vedere tehnic, proiectul este în grafic. Riscurile par să se fi mutat din zona tehnică în zona securității.
Primul risc este unul de neclaritate juridică. Neptun Deep nu se află în apele teritoriale ale României, ci în zona economică exclusivă, unde statul are drepturi suverane asupra resurselor, dar nu suveranitate deplină. Este exact zona gri pe care un adversar o poate exploata fără să declanșeze mecanismele Alianței.
Al doilea risc este legat de capacitatea de apărare. Marina română are trei fregate și câteva nave mai mici, insuficiente pentru a patrula constant o zonă economică exclusivă de 25.000 de kilometri pătrați. Radarele capabile să detecteze obiecte mici și sistemele antidronă urmează să fie achiziționate prin fondul european SAFE, însă mai durează.
Generalul în rezervă Cătălin Mihalache observa, în aceeași analiză preluată de Rador, că România s-a pregătit pentru un atac convențional, în timp ce scenariul realist este cel hibrid, mult mai greu de atribuit și de sancționat.
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan, Radu Burnete, anunța, la începutul acestui an, că România va dispune până în 2027 de capacități avansate de detecție în Marea Neagră.
Acestea ar urma să fie finanțate parțial prin programul SAFE. Ministerul Apărării ia în calcul extinderea acordului de cooperare cu Turcia și Bulgaria, care viza inițial deminarea, la protecția infrastructurii maritime critice.
Al treilea risc ține de predictibilitate. Oxford Institute for Energy Studies (OIES) consideră riscul politic drept cel mai serios dintre toate. OISE invocă istoricul instabil al legislației românești în domeniu, același care a împins ExxonMobil să iasă din proiect.
Calendarul este unul singur, spun specialiștii, pentru două obiective diferite în 2027. România ar trebui să scoată anul viitor primul metru cub de gaz din Marea Neagră și, tot atunci, ar trebui să fie capabilă să îl apere.
