Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

DEZINFORMARE: Moldova închide școli ca să cumpere arme din Occident

Dezinformare

Guvernarea pro-europeană de la Chișinău închide universități și școli pentru a procura armament occidental, iar poporul va fi în carne de tun în jocurile geopolitice ale marilor actori, susține fostul președinte prorus Igor Dodon într-un interviu pentru presa rusă. Narațiunea falsă se înscrie în retorica anti-NATO și anti-occidentală, care s-a intensificat odată cu agresiunea rusă în Ucraina.

ȘTIRE: „Trebuie să facem totul ca să păstrăm pacea, iar pentru aceasta trebuie să respectăm acordurile pe care le avem”. Este opinia ex-președintelui țării Igor Dodon.  Într-un interviu pentru agenția TASS, el a pledat pentru păstrarea neutralității R. Moldova, menționând „acesta este avantajul nostru geopolitic în fața unor riscuri militare”.

„Îmi pare rău că, închizând universități și școli din motive economice, autoritățile noastre lărgesc cooperarea cu NATO, pregătindu-se să procure armament occidental. Ajutorul militar din partea Alianței se poate dovedi un deserviciu, care va aduce necaz țării noastre și va transforma poporul nostru în carne de tun, în jocurile cinice ale marilor actori mondiali. Nu avem nevoie de aceasta!”, a subliniat politicianul. […]

Realitate

NARAȚIUNI: 1. Guvernarea pro-europeană de la Chișinău închide universități și școli pentru a procura armament occidental NATO. 2. Ajutorul militar NATO îi va cauza probleme Republicii Moldova și va transforma poporul în carne de tun. 3. Neutralitatea e singura modalitatea de asigurare a securității Republicii Moldova.

OBIECTIV: Narațiunile au scopul să discrediteze orientarea pro-occidentală și să perturbe parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea se încearcă inocularea ideii că o eventuală renunțare la neutralitate și aderare la NATO ar fi catastrofală pentru Republica Moldova.

CONTEXT: Pericolul războiului rus din Ucraina a adus în prim-plan problema securității naționale, Republica Moldova având pe teritoriul său o regiune secesionistă susținută militar de Federația Rusă, încă din 1992, când a avut loc un război la Nistru. În acest context s-a pus problema dotării și modernizării Armatei Naționale. Republica Moldova are unul din cele mai mici bugete destinate apărării din regiune, care nu a depășit niciodată nivelul de 0,4% din PIB. Consiliul Uniunii Europene a aprobat în această vară o măsură de asistență în cadrul Instrumentului European pentru Pace în valoare de 40 de milioane de euro în beneficiul Armatei Republicii Moldova. De asemenea, în contextul războiului rus din Ucraina, experții de la Chișinău atenționează că neutralitatea  Republicii Moldova nu este suficientă pentru a-i asigura securitatea.

Fostul președinte Igor Dodon, care se află în arest la domiciliu, fiind cercetat pe cinci capete de acuzare, inclusiv pentru trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului, corupție și îmbogățire ilicită, a acordat mai multe interviuri pentru presa rusă, în care a adus acuze guvernării pro-europene de la Chișinău.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE:  În Republica Moldova are loc o reformă a sistemului universitar, unele instituții de învățământ superior fiind comasate cu altele. Această reformă este dictată în primul rând de numărul mic de studenți, cauzat inclusiv de problema demografică majoră a Republicii Moldova. Reducerea numărului de universități nu are însă vreo legătură cu cooperarea cu NATO, bugetul apărării sau alte colaborări în domeniul militar, cum insinuează Igor Dodon.

Cooperarea Republicii Moldova cu NATO se desfășoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PfP). Participarea la acesta îi oferă RM o reală posibilitate de a-şi consolida securitatea naţională şi capacităţile de apărare, să beneficieze de expertiza şi experienţa ţărilor membre şi partenere NATO în domeniul securităţii şi apărării, asistenţă în pregătirea cadrelor, instruirea lingvistică a ofiţerilor Armatei Naţionale etc. De asemenea, PfP asigură accesul la informaţii, statistică, surse de ajutor politic, tehnic şi financiar. Un aspect aparte îl constituie familiarizarea militarilor cu modalitatea de desfăşurare a operaţiunilor de menţinere a păcii.

De asemenea, Republica Moldova cooperează cu NATO  în domeniile științific și de protejare a mediului. Prin intermediul Fondului de Afectare Specială NATO, în cadrul proiectului privind distrugerea pesticidelor și produselor chimice periculoase, au fost neutralizate mii de tone de deșeuri de pesticide periculoase, în beneficiul sănătății populației din Republica Moldova. În cadrul Programului NATO Știință pentru Pace și Securitate, Republica Moldova are proiecte cu NATO privind crearea centrului de instruire în domeniul securității cibernetice, a laboratorului chimic pentru analiza pesticidelor în Republica Moldova, proiectul regional privind armonizarea geografiei riscurilor seismelor în Bulgaria, Romania și Republica Moldova, de evaluare a riscurilor alunecărilor de teren în partea de centru a Republicii Moldova, de dezvoltare a unui sistem multinațional de telemedicină pentru situații de urgență.

Toate aceste cooperări sunt în beneficiul securității și a bunăstării populației, nu în detrimentul Republicii Moldova, cum declară Igor Dodon. De fapt, narațiunile pe care le repetă fostul președinte prorus fac parte din retorica anti-NATO și anti-occidentală pe care o susține Rusia inclusiv în fostele republici sovietice, pentru a le menține în sfera sa influență. Acestea s-au intensificat odată cu agresiunea rusă în Ucraina.

Banii promiși prin Instrumentului European pentru Pace sunt destinați pentru consolidarea capacităților unităților de logistică, mobilitate, comandă și control, securitate cibernetică etc., pentru Serviciul medical militar și Batalionul de Inginerie, care nu vizează direct capacitatea militară a armatei. 

Oricum, principiul neutralității nu interzice dezvoltarea și dotarea Armatei Naționale sau a unor cooperări sau misiuni internaționale. Cel mai cunoscut stat neutru din lume, Elveția, are o armată bine echipată și antrenată; de altfel, legislativul elvețian a aprobat recent achiziționarea a 36 de aparate de luptă de utlimă generație F-35, produse în Statele Unite.                              

În același timp, neutralitatea Republicii Moldova este încălcată de Federația Rusă care-și menține ilegal  trupele pe teritoriul ei.

Guvernarea de la Chișinău nu a anunțat că renunță statutul de neutralitate. Dimpotrivă de la începutul războiului în Ucraina, autoritățile au subliniat de mai multe ori faptul că Republica Moldova respectă principiul neutralității.

Tags: Republica Moldova , Igor Dodon , NATO
  • Publicație / Media:
    AIF.MD
  • Data publicării:
    13/09/2022
  • Public țintă:
    Publicul pro-rus, anti-occidental, anti-NATO
  • Narațiune cheie:
    Moldova închide școli ca să cumpere arme din Occident
Mariana Vasilache

17 Sep 2022

Actualizat la: 19 Sep 2022 22:07:47
Mariana Vasilache

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 41 min
  • Guvernarea pro-europeană de la Chișinău închide universități și școli pentru a procura armament occidental, iar poporul va fi în carne de tun în jocurile geopolitice ale marilor actori, susține fostul președinte prorus Igor Dodon într-un interviu pentru presa rusă. Narațiunea falsă se înscrie în retorica anti-NATO și anti-occidentală, care s-a intensificat odată cu agresiunea rusă în Ucraina.
  • NARAȚIUNI: 1. Guvernarea pro-europeană de la Chișinău închide universități și școli pentru a procura armament occidental NATO. 2. Ajutorul militar NATO îi va cauza probleme Republicii Moldova și va transforma poporul în carne de tun. 3. Neutralitatea e singura modalitatea de asigurare a securității Republicii Moldova.
  • OBIECTIV: Narațiunile au scopul să discrediteze orientarea pro-occidentală și să perturbe parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea se încearcă inocularea ideii că o eventuală renunțare la neutralitate și aderare la NATO ar fi catastrofală pentru Republica Moldova.
DEZINFORMARE: Intențiile militariste ale Chișinăului provoacă îngrijorări la București
DEZINFORMARE: Intențiile militariste ale Chișinăului provoacă îngrijorări la București

„România este îngrijorată de intențiile militariste ale Moldovei” potrivit unei narațiuni lansate recent de propaganda rusă și preluată și de instituții media de la Chișinău. Autorul, un fost deputat comunist, strecoară în articol mai multe teze false, menite să pună la îndoială soliditatea relațiilor Chișinău-București. În realitate, România rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în UE, dar și un partener comercial major, și indiferent de culoarea politică a guvernării este prima țară care sprijină, în momente de criză, Republica Moldova.

Veridica
Veridica
17 Jan 2023
DEZINFORMARE: Ca și Andrei Marga, Henry Kissinger susține că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei în schimbul păcii
DEZINFORMARE: Ca și Andrei Marga, Henry Kissinger susține că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei în schimbul păcii

O interpretare subiectivă, amintind de linia narativă promovată de Vladimir Putin anterior declanşării agresiunii împotriva Ucrainei, a unui editorial semnat de renumitul diplomat american Henry Kissinger îşi propune să justifice discursul fostului ministru român de externe Andrei Marga, de la mijlocul lui septembrie, prin care acesta afirma că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, României, Ungariei şi Poloniei pentru a obţine pacea în războiul cu Rusia. În realitate, Kissinger a detaliat un scenariu diplomatic imaginat de el în primăvara acestui an, prin care oferea o soluţie de obţinere a păcii în urma invaziei ruseşti din Ucraina.

Cezar Manu
Cezar Manu
20 Dec 2022
DEZINFORMARE: Sancțiunile nu afectează Rusia, dar vor cauza o criză economică severă în Occident
DEZINFORMARE: Sancțiunile nu afectează Rusia, dar vor cauza o criză economică severă în Occident

Sancțiunile economice impuse Moscovei, inclusiv plafonarea prețului petrolului, nu afectează economia Rusiei ci provoacă o criză economică de proporții în Occident, potrivit unei narațiuni false răspândite în România. De fapt, sancțiunile se resimt în Rusia la o scară tot mai largă, iar chiar dacă s-a înregistrat o încetinire a creșterii economice în Occident, aceasta nu a încetat.

Cezar Manu
Cezar Manu
13 Dec 2022
DEZINFORMARE: În România va fi blackout de sărbători pentru ca patrioții să poată fi asasinați
DEZINFORMARE: În România va fi blackout de sărbători pentru ca patrioții să poată fi asasinați

La Bruxelles a fost dat ordinul de distrugere fizică și spirituală a României, una din ultimele redute de luptă împotriva globalismului, iar în perioada sărbătorilor în țară va fi provocat un blackout pentru ca suveraniștii să fie asasinați. Dezinformarea apare într-un dialog între Luis Lazarus și Diana Iovanovici-Șoșoacă. Presărat cu aiureli mistice, minciuni, dar și elemente ce amintesc de propaganda nazistă, el a venit ca urmare a primului exercițiu de „blackout” din România, desfășurat acum două săptămâni la Mediaș.

Veridica
Veridica
30 Nov 2022