Donații
Veridica.md
Pe 25 aprilie 2020, în plin șoc pandemic, pe când politicienii, oamenii de știință și jurnaliștii căutau febril un sens în evenimentele inedite care se succedau cu repeziciune, revista britanică The Economist publica o caricatură premonitorie, în spațiul tradițional de la pagina șase. Caricatura înfățișa un ring în care un boxer având în loc de cap planeta Terra se lupta cu un alt boxer, care simboliza pandemia. Pe margine, gata să sară corzile și să intre în ring, stătea pregătit de acțiune un al treilea boxer, un uriaș de două ori mai mare decât cei aflați deja înăuntru. Pugilistul uriaș reprezenta schimbările climatice.
Meciul dintre Terra și pandemie pare că se apropie de gongul final. Dar, potrivit parabolei din The Economist, omenirea învingătoare și obosită trebuie să o ia acum de la capăt, cu un adversar și mai mare, și mai puternic. Va mai avea destulă forță pentru lupta mult mai dură care se anunță?
Negaționismul climatic și teoriile conspirației
Anul trecut, imediat după alegerile din SUA, CNN difuza un documentar intitulat „Anii pierduți”. Erau recapitulate acolo toate acțiunile de demantelare ale politicilor ecologiste americane precedente, acțiuni puse în mișcare de administrația Trump. Fostul președinte american era – și probabil este și în prezent, în pofida unor declarații de nuanțare – un negaționist de frunte al schimbărilor climatice. „Încălzirea globală este o farsă”, spusese el în campania electorală din 2016. Înfrângerea lui Donald Trump în alegerile din 2020 pare astfel o lovitură pentru negaționiștii climatici. Dar nu e nici pe departe una decisivă.
Pandemia a înghețat temporar ofensiva negaționistă climatică. Și aceasta pentru că exercițiul negaționist a căpătat peste noapte un câmp nou de manifestare. Ca audiență, a fost mult mai profitabil în ultima perioadă să negi virusul decât schimbările climatice. Același efect de suspendare s-a produs însă și cu mișcarea pro-ecologistă. Caricatura din The Economist de care am amintit la început era publicată de Ziua Pământului 2020. Ar fi trebuit atunci să se strângă o sută de mii de activiști de mediu, pentru a le atrage – iar și iar – atenția politicienilor asupra gravității situației poluării produse de om. Nu s-a mai strâns nimeni, din cauza coronavirusului. Așa că înghețul și dezghețul post-pandemic funcționează la fel pentru ambele tabere: după un reset, campaniile se reiau din locul în care le-a apucat pandemia.
Există o lecție pe care pandemia a servit-o cercetătorilor fenomenului conspiraționist în care, în mare, se încadrează și negaționismul climatic: este vorba de reziliența adepților. În pandemie s-a văzut mult mai clar că argumentele raționale nu au aproape niciun efect asupra credincioșilor teoriilor conspiraționiste privind coronavirusul. Sunt multe necunoscute în legătură cu pandemia; dar faptul că virusul care a provocat-o există nu se numără printre ele. Or, tocmai simpla lui existență este negată în masă, cu tenacitate, chiar și după doi ani de pandemie. Este șocant să îți închipui această tenacitate orientată și extinsă la fenomenele climatice.
Dau doar un exemplu privind această dificultate a naturii umane de a-și revizui credințele care au apucat să o modeleze. În Statele Unite, creuzet al teoriilor conspiraționiste mondiale, mișcarea QAnon este un izvor nesecat de predicții mai mult sau mai puțin apocaliptice. Una dintre ele a fost că Donald Trump va fi reconfirmat ca președinte pe 20 ianuarie 2021, cu toate că pierduse alegerile. Am întâlnit și în România oameni care susțineau acest lucru. Numai că în ziua respectivă președinte a fost instalat Joe Biden, conform rezultatului scrutinului. Adepții QAnon nu au fost impresionați. Reinstalarea lui Trump a fost amânată pentru 4 martie. Apoi, din nou, pentru 13 august 2021. În cele din urmă, când și această dată a trecut și Joe Biden și-a văzut liniștit de mandat, a fost împinsă pentru 2 noiembrie, când fostul președinte John Fitzgerald Kennedy (JFK) și fiul său, JFK Jr., ambii decedați, își vor fi făcut apariția în fața mulțimii și îl vor prezenta pe Trump ca președinte, în timp ce JFK Jr. va fi declarat vicepreședinte. Nici această înaltă ștachetă nu a fost atinsă. Însă tuturor eșecurilor de predicție li s-au găsit scuze și explicații. Tentația modelării realității după tiparul propriu e aparent irepresibilă. Îmi amintesc consternarea pe care replica unui antivaccinist mi-a provocat-o. I-am comunicat că patriarhul BOR a declarat că s-a vaccinat. „A spus așa doar ca să îi inducă în eroare. Dar nu s-a vaccinat”, mi s-a explicat, confidențial.
Argumente ale negaționiștilor: încălzirea globală e bună, combaterea schimbărilor climatice provoacă sărăcie
Este deci de așteptat ca într-o formă sau alta, vechile argumente de negare a schimbărilor climatice să fie repuse pe tapet, în forme mai mult sau mai puțin adaptate la situația rezultată după pandemie. Voi aminti câteva dintre ele. Unii au spus că schimbările climatice din ultimii o sută de ani având ca efect încălzirea globală ar fi cauzate de o activitate solară mai intensă; odată cu diminuarea acesteia, temperaturile vor reveni la normal. Studiile științifice au arătat însă că o reducere a activității solare, prevăzută într-adevăr a avea loc undeva în acest secol, ar conduce la o „răcire” a Pământului cu 0,1 - 0,2 grade Celsius. Cercetătorii au menționat că nu atmosfera externă a planetei se încălzește, ci cea situată mai aproape de Pământ - ceea ce arată că influența Soarelui în acest proces de încălzire nu e determinantă.
Un alt argument susține că în definitiv, încălzirea e bună, duce la transformarea unor zone reci în zone mai calde și mai primitoare. În realitate, transformările ar face nelocuibile unele zone calde, valurile de caniculă ar cauza tot mai multe decese directe, iar vremea extremă generată de efectele schimbărilor climatice ar distruge culturi agricole și ar putea genera, în acest fel, valuri de migranți; în plus, încălzirea zonelor reci duce și la topirea permafrostului, care ar putea avea efecte catastrofale ca urmare a eliberării metanului și carbonului prins în sol.
Ar mai fi și argumentul economic: combaterea schimbărilor climatice face lumea mai săracă. Oamenii nu își permit să renunțe la combustibilii fosili, cum ar fi cărbunele. Așa a spus și premierul Indiei la GOP26 de la Glasgow, de la sfârșitul anului trecut, dar i s-a explicat că acum există soluții alternative de producere a energiei care nu sunt așa de scumpe. I s-ar fi putut da exemplul României, care în prezent are o pondere a energiei „curate” de 70% din totalul energiei produse în țară și care a reușit să facă pași importanți în tranziția de la industria comunistă bazată pe petrol și cărbune la o economie consumatoare de energie ceva mai verde.
În strânsă legătură cu această logică a riscului economic este aspectul politic. Republicanii americani adepți ai statului minimalist spun că o campanie de combatere a efectelor schimbărilor climatice condusă de guverne ar putea nesocoti libertățile economice ale oamenilor. Statul ar deveni prea puternic în acest context. De aici a rezultat acuza de „stângism” și de „marxism” la adresa mișcărilor ecologiste. Dar este evident că fără implicarea guvernelor, combaterea schimbărilor climatice este greu de pus în practică; tema este prea masivă și importantă pentru a fi repartizată doar în sarcina societății civile sau doar în cea guvernamentală.
În sfârșit, o altă linie de atac de tip conspiraționist este presupusa lipsă de stabilitate funcțională a noilor tehnologii energetice. Ea a apărut anul trecut, când în statul american Texas a avut loc o pană uriașă de curent. Aceasta nu s-a dovedit însă a avea vreo legătură cu felul în care curentul este produs. Iar pe altă parte, pene de curent și crize energetice pot apărea și în cele mai tradițional-fosile țări, cum e Venezuela, cu rezervele ei imense de petrol, sau România din ultimul deceniu de comunism, când zilnic „se tăia lumina” în sate și orașe.
Secolul XXI va fi ecologic – sau nu va fi deloc
Nu e nevoie însă de o opintire a negaționiștilor pentru ca strategia de combatere a efectelor schimbărilor climatice să o ia în direcție greșită. Guvernele și chiar și oamenii în general nu par profund impresionați de atenționărilor oamenilor de știință. În legătură cu aceste atenționări, este posibil ca negarea să nu mai fie la fel de deschisă precum era înainte de pandemie. Da, este ceva adevăr aici, spun mai nou conspiraționiștii de serviciu, dar nu va fi așa de dramatic cum ni se tot predică.
De aceea cred că în acest caz, după ce oamenii de știință și unii activiști au eșuat, poate ar fi rândul literaturii să încerce să sensibilizeze opinia publică. În pandemie, mai exact în octombrie 2020, Kim Stanley Robinson, un cunoscut autor american de romane SF având ca temă schimbările climatice, și-a publicat cartea intitulată „Ministerul viitorului”. Autorul combină și aici, ca și în cărțile precedente, date și informații verificate din prezent pentru a proiecta cadrul unor acțiuni care vor avea loc într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. De această dată, el a luat în calcul reacția de acum a oamenilor la provocările aduse de schimbările climatice. La finalul romanului, în 2053, nivelul de carbon din atmosfera Pământului începe în sfârșit să scadă. Dar deja sute de milioane de oameni au murit sau au fost dislocați. Coastele maritime au dispărut sub ape, iar multe regiuni s-au deșertificat. Economiile s-au prăbușit, refugiații au invadat zonele încă locuibile. Guvernele, folosind tehnologii de ultimă oră, au evitat extincția speciei umane, dar prețul a fost imens. Și aceasta, presupune autorul, „în cel mai bun scenariu posibil”. Concluzia fiind, așadar, că secolul 21 va fi ecologic - sau nu va fi deloc.
