Unul dintre cei mai mari sportivi ai momentului a ajuns simbolul mișcării antivacciniste, dar și simbolul naționaliștilor din Serbia. Presa locală s-a folosit în mai multe ocazii de povestea lui Djokovic pentru a-l transforma într-un simbol al nedreptăților la care sunt supuși sârbii în întreaga lume, în vreme ce mulți îi atribuie jucătorului sârb viziuni naționaliste. Dar oare este cu adevărat Djokovic naționalist? În ce măsură este „Djokovic naționalistul” o invenție a presei? Este oare cel mai bun jucător de tenis al lumii ostaticul miturilor și naționalismului din Serbia?
Înainte de a aborda această chestiune și multiplele semne de întrebare legate de subiect, trebuie spus că Novak Djokovic nu s-a poziționat foarte clar vizavi de pandemia de coronavirus. Este adevărat că sportivul și-a exprimat reținerea în privința vaccinării și a părut că ignoră riscurile de a contracta – sau răspândi – Covid. Refuzul de a se vaccina a dus în cele din urmă la expulzarea lui din Australia. Djokovic a ratat participarea la Australian Open, un turneu pe care l-a câștigat de 11 ori, iar acum oamenii se întreabă dacă va fi lăsat să participe la vreun alt turneu în acest sezon atât timp cât refuză să se vaccineze. Unii sunt chiar de părere că acest lucru poate vesti chiar sfârșitul carierei pentru tenismenul aflat la vârful ierarhiei ATP. Pe de altă parte însă, Djokovic a donat până acum sume importante de bani autorităților din Serbia, Italia și Spania pentru a sprijini eforturile de combatere a pandemiei. Recent, a apărut chiar știrea că Djokovic este acționar majoritar la o companie daneză care lucrează la un tratament anti-Covid.
Lucrurile devin și mai derutante atunci când intră în joc și politica și retorica naționalistă.
Narațiunea predilectă: toți cei care-i urăsc pe sârbi se folosesc de Djokovic pentru a-și regla conturile cu Serbia
În timpul disputei dintre autoritățile australiene și Djokovic, s-a putut vedea că nici sportivul, nici sârbii la modul general nu sunt cu nimic mai deosebiți în raport cu ceilalți. Sârbii se încăpățânează să nu admită un adevăr simplu și categoric: sârbii au vreun statul special. Sunt la fel ca toți ceilalți. Nici măcar cei mai deosebiți dintre noi nu sunt cu nimic mai presus ca alți oameni remarcabili din alte părți ale lumii. Acesta-i pur și simplu modul în care stau lucrurile.
Decizia de a-l expulza pe Djokovic din Australia nu a avut vreo legătură cu naționalitatea sportivului, la fel cum decizia de a-l lăsa să joace nu ar fi avut legătură cu faptul că este sârb. Cu toate acestea, povestea a fost folosită drept pretext pentru a susține că sârbii sunt victimele abuzurilor din toată lumea, sau că întreg mapamondul îi urăște pe sârbi și identitatea lor. Serbia nu este atât de importantă încât să o urască întreaga lume – chiar nu este cazul. Lumea nu-l urăște nici pe Novak Djokovic. Este adevărat că publicul din Occident nu îl simpatizează întotdeauna, dar asta nu are nicio legătură cu faptul că este sârb.
Mai este o problemă foarte gravă în toată acestă poveste, faptul că societatea sârbă l-a convins pe Djokovic să lupte pentru a demonstra ce îi face pe sârbi atât de speciali. Pentru că lumea trebuie să se dea după el și după noi, nu invers. Pentru că el, sau noi, sârbii, suntem deasupra celorlalți. Novak Djokovic, cel mai valoros atlet din istoria sportului din Serbia, este supus unei presiuni nefirești din partea întregii societăți să pregătească fiecare turneu ca și cum ar merge la război. El nu este văzut ca un simplu sportiv care participă la un turneu, ci ca un fel de delegat special. Întreaga presiune a societății de a-i răzbuna pe sârbi și toate nedreptățile la care au fost supuși îi dă bătăi de cap lui Djokovic. Dacă naționaliștii, politicienii și Biserica l-ar lăsa să facă ceea ce știe să facă cel mai bine, fără să-l mai încarce cu alte așteptări, toată lumea ar fi mulțumită. Și Novak ar avea de câștigat. În schimb, în Serbia se vehiculează ideea că lumea dorește să regleze conturile cu Serbia și sârbii în general prin intermediul lui Djokovic.
În Serbia, de fiecare dată când acțiunile sale corespund ideologiei naționaliste, Djokovic este aclamat ca un erou național, de talia lui Miloš Obilić, un luptător legendar din Evul Mediu. Totuși, ori de câte ori Djokovic face sau spune ceva care nu este în concordanță cu retorica naționaliștilor sârbi, aceștia nu ezită să-l atace.
În ultimele câteva săptămâni, în urma disputei avute cu autoritățile de imigrare australiene, naționaliștii sârbi, profitând de valul de simpatie pe care publicul de acasă și din toată lumea a arătat-o față de sportiv, l-au descris ca pe un „nou Isus”, un „lider al lumii libere”, un „luptător sârb”, un „erou kosovar la Melbourne”, etc.
Simbolul „luptei sârbilor împotriva tuturor”
Scopul naționaliștilor este clar: ei vor să folosească imaginea sportivului pentru a câștiga susținere publică pentru cauza lor, care poate fi rezumată prin sintagma „sârbii împotriva tuturor”.
Scopul principal al naționaliștilor sârbi este să provoace neîncredere, frică și chiar ură față de „ceilalți” (fie că vorbim de străini sau chiar de sârbii care nu împărtășesc aceeași ideologie). Cu cât reușesc să-și promoveze viziunea lor paranoică asupra lumii, cu atât au mai mult de câștigat în materie de securitate personală, putere și beneficii materiale.
Presa, indiferent dacă este „independentă” sau controlată de guvern, le-a făcut jocul în cazul Djokovic, când, în mod atipic, a părut să aibă o singură voce.
Naționaliștii vor să-l transforme pe Djokovic într-un exemplu perfect de „noi” împotriva lumii (fie că vorbim de australieni sau de alte autorități naționale care urăsc sârbii din motive numai de ele știute). Presa sârbă s-a simțit obligată să promoveze presupusa încărcătura emoțională a relației dintre Novak și ceilalți sârbi. Cuvintele neutre precum „compatrioți” sau chiar „sârbi” nu sunt suficiente, este nevoie de mai multă elocvență pentru a convinge lumea că Novak este un sârb ca toți sârbii, uniți de iubire și martiriu.
Acest tip de manipulare și identitate impusă atât sârbilor, cât și lui Novak, este un instrument tipic folosit de naționaliștii care urmăresc să obțină o libertate identitară categorică, dar și dreptul de a determina identitatea celorlalți. Naționaliștii își închipuie că sunt exponenți ai libertății și demnității umane, se văd ca punct de referință pentru discursul naționalist, adevărul lor nu este și adevărul celorlalți, iar identitatea lor este singura identitate „adevărată”.
Un simbol care poate fi abandonat de îndată ce și-a îndeplinit menirea
Oricine critică abuzurile naționaliștilor la adresa lui Novak, văzut ca simbol al poporului sârb, este considerat trădător. Totuși, atunci când Novak însuși „trădează spiritul sârb” și laudă, de exemplu, naționala de fotbal a Croației, îl co-optează în staff-ul său pe croatul Ivanišević, sau declară, așa cum a făcut la Miami în 2007, că croații și sârbii pentru el reprezintă unul și același popor, devine la rândul lui un trădător în ochii naționaliștilor sârbi, un cetățean al lumii cosmopolite și un obiect al urii, iar toți cei care-l susțin sunt și ei trădători.
Mereu în căutare de simboluri, naționaliștii îl folosesc acum pe Novak Djokovic ca exponent al teoriilor lor (antivaccinismul este doar un exemplu), însă îl vor abandona de îndată ce nu le va mai servi interesele. Novak Djokovic nu s-a asociat niciodată cu vreun partid sau vreo mișcare politică, deși are legături strânse cu partidul de guvernare din Serbia. Djokovic a avut întrevederi cu ministrul de interne din Serbia, cunoscut pentru atitudinile sale șoviniste și pentru instigările sale la ură. De asemenea, familia lui Djokovic este direct interesată să păstreze relații cordiale cu autoritățile atâta timp cât au ceva de câștigat. Li s-a permis să construiască o bază de tenis la Belgrad într-o zonă centrală tocmai datorită înțelegerii pe care o au cu autoritățile municipale. În schimb, guvernul se folosește de imaginea lui Djokovic pentru a-și spori capitalul de imagine, lăudându-l în același timp ca pe un erou național.
Naționalist sau victimă a naționaliștilor?
S-a speculat mult în presa din Serbia pe marginea atitudinilor lui Novak față de războaiele din anii nouăzeci sau față de politicile naționaliste. Recent, Djokovic a fost fotografiat alături de Milan Jolovic în timp ce lua parte la o nuntă în Bosnia. Jolovic a participat la războiul din Bosnia și Herțegovina și a fost comandant într-una din unitățile implicate în genocidul de la Srebrenița. Cu toate acestea, din fotografie nu reiese exact dacă Djokovic îl cunoaște sau nu pe Jolovic. La nuntă a mai participat și liderul sârb bosniac Milorad Dodik, un cunoscut negaționist al genocidului de la Srebrenița.
De asemenea, Djokovic a fost foarte categoric când a declarat că, de drept, Kosovo aparține Serbiei, însă și acest punct de vedere este unul foarte răspândit în Serbia, mult în afara cercurilor naționaliste. Novak Djokovic este și un apropiat al Bisericii Ortodoxe sârbe, la rândul ei asociată uneori curentului naționalist. Toate acestea sunt doar „dovezi” conjuncturale: Novak Djokovic nu a făcut niciodată declarații naționaliste și nici nu și-a exprimat vreodată clar părerea vizavi de trecutul Serbiei, sau despre prezentul ei. Poate fi motivul pentru care s-a tot speculat cu privire la opțiunile lui politice.
Pe când Djokovic aștepta o decizie finală privind plecare lui din Australia, Nigel Farage, un susținător înfocat al Brexitului, a sosit la Belgrad pentru a-și manifesta susținerea față de familia sportivului. Farage este cunoscut pentru ideologia și poziționările sale de extremă dreaptă, eurosceptice și filoruse. Acest lucru demonstrează că Djokovic este susținut nu doar de grupările antivacciniste, ci și de unii naționaliști și unele grupări de extremă dreaptă din afara Serbiei: cum niciodată nu s-a poziționat împotriva lor, aceste grupări pot presupune la fel de bine că Djokovic este adeptul ideologiei lor.
Naționalist sau nu, Djokovic continuă să adâncească sentimentul de neîncredere al unei părți a societății sârbe care și-ar dori să-l vadă pe tenismen mai degrabă promovând activ idei progresiste în loc să rămână ostaticul unei retorici naționaliste.
