Balcanii de Vest par să joace un rol tot mai important în planurile Rusiei. Prin pârghiile pe care le are în regiune, Moscova este capabilă să genereze suficiente probleme care să necesite atenția Occidentului și să diminueze capacitatea acestuia de a gestiona crize în alte locuri – de exemplu în spațiul ex-sovietic.
Anii 90: Rusia post-sovietică pierde, în Balcanii de Vest, o primă confruntare cu Occidentul
Imaginați-vă harta lumii ca pe o tablă de șah în care piesele albe sunt puterile pro-democratice și cele negre cele autocrate. Pasul următor este să observăm cum își construiesc „negrele” ofensiva pentru a dobândi control asupra unei suprafețe cât mai vaste de pe tablă.
Începutul lui 2022 ne găsește într-o situație cu multe ”deschideri” făcute în anii trecuți din Asia până-n Europa.
Rușii au făcut o astfel de ”deschidere” și în Balcanii de Vest printr-o rețea bine pusă la punct de pioni statali și neguvernamentali. Și au făcut-o încă din anii 90, imediat după ruperea fostei Iugoslavii, când Bosnia și Herțegovina, Muntenegru sau Macedonia de Nord nu reprezentau vreun interes strategic – fie el economic sau politic – pentru occidentali. Pentru Rusia, în special cea a lui Vladimir Putin, regiunea este „nebunul” prin care le poate arata cancelariilor occidentale cam ce se poate întâmpla în propria lor ogradă dacă europenii și americanii se amestecă în cea a Moscovei, adică Ucraina, Republica Moldova, Georgia și lista poate continua.
Rusia s-a insinuat în regiune încă din anii 90 pe fondul războaielor de secesiune care au dus la destrămarea Iugoslaviei, prin implicarea în gestionarea conflictelor. Să ne amintim doar că, în 1992, Rusia a votat la Națiunile Unite ca Iugoslaviei lui Slobodan Miloșevici să-i fie impus un embargou economic. Sau că, în 1994, a participat alături de SUA, Germania, Franța, Germania și Marea Britanie la crearea Grupului de contact care gestiona crizele generate de războaiele din fosta Iugoslavie. Să nu uităm că militarii ruși au făcut parte din Forța de menținere a păcii din Bosnia și din Kosovo. (SFOR și KFOR)
Cu alte cuvinte, în anii 90, Rusia, care s-a bazat mai mult pe mijloacele diplomatice și pe puterea sa militară reziduală, a căutat să transforme această prezență în capital politic care să-i confere un rol de pilon de putere în regiune.
În relația Rusiei cu Balcanii de Vest, anul 1999 este însă crucial. Este anul în care are loc Conferința de pace de la Rambouillet, menită să pună capăt conflictului din Kosovo sub medierea NATO. Proiectul Acordului de pace prevedea în principal ca provincia Kosovo să fie administrată de NATO, ca provincie autonomă în cadrul Iugoslaviei, o forță NATO de menținere a ordinii și dreptul trupelor NATO de a trece pe teritoriul iugoslav, inclusiv Kosovo. Proiectul a fost acceptat de albanezii din Kosovo, Statele Unite și Marea Britanie, dar respins de Slobodan Miloșevici și aliații săi ruși. După eșecul de la Rambouillet, sârbii s-au retras de la negocieri, iar Aliații au lansat operațiunea Forța aliată, lovituri aeriene care au vizat oprirea acțiunilor și represaliilor militare sârbe în Kosovo, retragerea forțelor sârbe din provincie și, nu în ultimul rând, obținerea unor garanții credibile din partea regimului Miloșevici că e dispus să creeze un cadru politic pentru viitorul Kosovo pe baza Acordului de la Rambouillet. Asta era în martie 1999. 3 luni mai târziu, după negocieri în care au fost implicați și rușii, Miloșevici cedează și acceptă condițiile NATO. A fost prima confruntare indirectă a Aliaților cu rușii pe care aceștia din urmă au pierdut-o.
Epoca Putin: oligarhii încep să cumpere Balcanii de Vest
Cu acest episod, Vladimir Putin , care a devenit premierul Federației Ruse abia în august 1999, aparent nu are nimic în comun. Actualul lider de la Kremlin a preluat chestiunea Balcanilor de Vest de acolo de unde predecesorii săi au eșuat. Folosindu-se de trei instrumente capitale – cooperare, coerciție și acțiuni subversive –Moscova începe, prin pionii săi, să „lege” de ea micile republici foste iugoslave prin achiziții strategice. Și ofensiva a început în 2003 când gigantul rus Lukoil a cumpărat aproape 80 la sută din acțiunile companiei sârbe petroliere Beopetrol. Doi ani mai târziu, Oleg Deripaska, un oligarh rus, cumpăra fabrica de aluminiu din Muntenegru, Zarubezneft. Investițiile lui Deripaska nu se opresc aici – el ajunge să controleze ambele rafinării din Bosnia și Herțegovina, să obțină monopolul pe piața produselor pe bază de petrol și lista poate continua.
Rusia nu este principalul partener comercial sau investitor al Balcanilor de Vest, dar cu toate acestea, în ultimii 22 de ani Moscova a făcut achiziții semnificative în sectoare strategice precum energia, industria grea, minerit și chiar și cel bancar.
Profiturile sunt la limită, uneori lipsesc cu desăvârșire ( vezi Bosnia), ceea ce face ca scopul acestor investiții să fie limpede chiar și pentru un ochi mai neavizat.
În spatele acestei expansiuni economice în Balcanii de Vest, Rusia de fapt și-a construit un scut geopolitic strategic. În 2012, Ministerul Rusiei pentru Situații Excepționale și-a asigurat prezența în Centrul Umanitar sârbo-rus de la Niș printr-un acord cu executivul de la Belgrad. Ministerul amintit avea și unități paramilitare. Centrul de la Niș e un centru asupra căruia planează multe suspiciuni legate de colectarea informațiilor de orice fel din zonă. Poate că acesta este doar unul dintre punctele de diseminare a planurilor de destabilizare ruse în Balcanii de Vest. În ultimii ani, prin politicieni de curte ai Kremlinului, cum este Milorad Dodik, liderul sârbilor bosniaci, eșecul reformării Bosniei se traduce în mișcări separatiste din ce în ce mai articulate. Entitatea sârbă din Federație, Republika Srpska a adoptat deja o serie de măsuri care pregătesc ruperea regiunii de Bosnia și, poate, alipirea ei la Serbia. Pentru Moscova, a fost foarte simplu să pregătească terenul din timp, chiar după Acordurile de la Dayton prin care este instituită monitorizarea internațională pe care rușii o contestă. E țara cea mai săracă, cea mai coruptă, care deși are aspirații euro-atlantice nu reușește să construiască un stat, în ciuda banilor veniți din Occident, în ciuda acordurilor semnate, în ciuda voinței populare. În Bosnia nu mai vorbim de o criză politică. E de-a dreptul o criză de securitate care se deteriorează rapid. Dacă sârbii bosniaci proclamă independența republicii Srpska, la granițele a două state membre NATO, Croația și Muntenegru, s-ar crea un pol de insecuritate chiar în inima Balcanilor de Vest. Există și varianta unei Federații croato-musulmane, exact așa cum e ea acum, disfuncțională, în care pot apărea oricând conflicte aparent greu de controlat. Asta a dorit Kremlinul să obțină și a obținut.
Jocurile Rusiei: eșec în Muntenegru, spațiu de manevră în Bosnia, Kosovo și Serbia
Ce nu a reușit Rusia în Balcanii de Vest e să pună mâna pe Muntenegru. Acum 9 ani, Moscova a cerut guvernului muntenegrean sa îi aprobe accesul regulat în porturile maritime Bar și Kotor de la Marea Adriatică, o cerere pe care însă Podgorița a refuzat-o fiind în plin proces de aderare la NATO pe care l-a și finalizat în 2017.
Din 2013 până în 2015 Rusia a încercat prin dezinformări masive să împiedice integrarea acestei țări în spațiul valorilor democratice, să se apropie de occident. În decembrie 2015, când Podgorița a anunțat că acceptă invitația aliaților de a se alătura NATO, Rusia și-a schimbat strategia. Alimentând diviziunile politice și etnice din zonă, a încercat să destabilizeze mica republică fostă iugoslavă, scopul final fiind o schimbare de putere la Podgorița, apropiată Moscovei, care să blocheze apropierea de Occident a Muntenegrului. Fibra pro-occidentală a muntenegrenilor a făcut ca în 2006 să se despartă de Serbia, aliatul ”pe față” al rușilor din spațiul fost iugoslav și de atunci, parcursul euro-atlantic al Muntenegrului a fost clar. Cu un an înainte de intrarea Muntenegrului în NATO, chiar în ziua alegerilor parlamentare din octombrie 2016, autoritățile de la Podgorița au dejucat o tentativă de lovitură de stat. Planul era ca premierul pro-occidental Milo Djukanovici să fie asasinat, parlamentul asediat și guvernul înlocuit cu unul pro-rus care să blocheze aderarea la NATO. Nu există dovezi directe că Rusia ar fi implicată, spunea atunci procurorul șef din Muntenegru. Doi ani mai târziu, un tribunal din Podgorița a condamnat 14 persoane pentru participarea la complotul din octombrie 2016. Printre ei și doi ruși suspectați că ar fi spioni. De altfel, cei doi au fost judecați în absență, fiind cel mai probabil în Rusia. Procurorii nu i-au acuzat direct că lucrează pentru Moscova, dar cazul a evidențiat posibile dovezi ale unei operațiuni a agenției de informații militare ruse, GRU.
Dacă Muntenegru este un pion aproape pierdut pentru Rusia, nu același lucru se poate spune despre Bosnia și Herțegovina, Serbia și Kosovo. E un altfel de ”conflict înghețat” pe care Moscova îl va ”încălzi” atunci când va avea nevoie să ”frigă” mâna europenilor și a americanilor pentru a mai obține ceva.
