Donații
Veridica.md
Biserica Catolică din Polonia continuă să fie Biserica cu cea mai mare influență politică din lumea creștină. Și-a atins cele mai multe obiective politice, inclusiv interzicerea avortului. Datorită sprijinului asigurat de guvernul de dreapta (dar și de liberalii la conducere în Varșovia), cu siguranța a devenit și mai bogată. De ce este Biserica Catolica așa de puternică în Polonia și care este prețul pe care va trebui sa îl plătească în schimb?
O poveste cu Fecioara Maria și numărul trei în statul (laic) polonez
Ce urmează să povestesc chiar s-a întâmplat, dar vă rog să faceți un exercițiu de imaginație. Este 2 februarie 2022 (sec. XXI). O zi mohorâtă și rece. Ne aflăm în Czestochowa. Orașul de pe Râul Warta din sudul Poloniei este cunoscut pentru celebra mănăstire paulină Jasna Góra (Muntele luminat) care găzduiește pictura cunoscută drept Madona neagră, un altar dedicat Fecioarei Maria. Milioane de pelerini din întreaga lume vin la Czestochowa să o vadă. Dar, de asemenea, să nu uităm că orașul a fost, în secolele XVIII-XIX, și căminul mișcării schismatice evreiești inițiate de Jacob Frank.
Așadar, ne află la Muntele luminat. Se află aici și Președintele Seimului (camera inferioară a parlamentului), Elżbieta Witek, (a treia cea mai importantă persoană din țară), care îngenunchează în fața picturii Madonei și spune: „Regină a Poloniei (chiar așa spune!), dă-ne nouă deputaților și senatorilor (nu folosește forma de feminin, deși printre parlamentarii de acolo se află, desigur, și femei), înțelepciune și responsabilitate în deciziile pe care le luăm, luminează-ne conștiința astfel încât să ne gândim, fără excepție, la binele comun (spune o reprezentantă a guvernului care de ani de zile încurajează ura față de minoritățile sexuale și imigranți). Ne punem la picioarele Tale slăbiciunile, rugându-te să ne dai puterea să ne desfășurăm îndatoririle zilnice de parlamentari. Sperăm să punem soarta Patriei în mâinile Tale, astfel încât să se dezvolte material și spiritual și să fie ferită de orice pericole.”
E unul dintre numeroasele exemple din ultimii ani de situații în care înalți funcționari ai statului pun soarta Poloniei și a politicienilor de la putere în mâinile Fecioarei Maria. Poate că asta e o procedură standard într-un stat catolic, dar având în vedere că astfel de evenimente se bucură de aceeași acoperire în media ca alte evenimente cu adevărat importante, nu putem să nu ne gândim serios la un lucru: influența Bisericii asupra statului.
Biserica este în Polonia o entitate politică importantă. Preoții binecuvântează meciuri de fotbal, dar au și sprijinit aderarea Poloniei la UE în 2004. La aproape 33 de ani de la căderea comunismului, Biserica continua să pretindă ca politicienii și guvernele laice (indiferent de culoarea politică) să îi respecte cererile. Și primește ceea ce dorește.
Mitul catolicului polonez
În alte țări, Biserica Catolică și-a pierdut influența politică. În Africa și America Latină concurează cu alte culte a căror popularitate e în creștere, cum ar fi Biserica Penticostală sau cea Evanghelică. Chiar în Europa a pierdut mult din autoritatea sa morală, așa cum se întâmplă în Irlanda de exemplu. După cum au arătat rezultatele unor referendumuri organizate recent pe tema căsătoriilor între persoane de același sex sau avort, influența politică a Bisericii în Irlanda a dispărut practic cu totul.
Așadar, de ce este Biserica Catolică în Polonia o forță politică atât de puternică? Pe scurt, datorită abilității sale de a acționa din culise, ceea ce în practică înseamnă de fapt guvernare împreună cu grupurile laice. Iar asta înseamnă participare la elaborarea Constituției și la procesul decizional de zi cu zi, o contribuție directă la implementarea de politici, evaluarea oficialităților din statul laic și chiar participarea efectivă la guvernarea țării. Cum reușește să facă toate aceste lucruri?
Canalele de acces instituțional au fost diferite în diferite etape ale transformării sistemice din Polonia: participarea activă la dezbaterile politice și formularea proiectelor de proiecte de lege în comisii speciale, influențarea deciziilor privind ocuparea posturilor și participarea la negocierile naționale în timpul transformării. Biserica poloneză a avut multe oportunități de a învăța un lucru: obține cele mai mari câștiguri politice și financiare atunci când își folosește influența în ședințele secrete și în camerele ascunse ale parlamentului, mai degrabă decât prin presiunea publică la urne.
Capacitatea Bisericii de a pătrunde în aceste coridoare „tăcute” ale puterii rezultă din rolul său istoric în apărarea națiunii – datorită acestui fapt, a câștigat autoritate morală și interesul național este identificat cu aceasta. Biserica, care are o mare autoritate morală, este văzută ca un reprezentant imparțial și de încredere al națiunii și, prin urmare, i se permite să mobilizeze societatea în alte chestiuni decât cele religioase. De exemplu, episcopii polonezi au fost mediatori și reprezentanți naționali la discuțiile Mesei Rotunde din 1989, iar participarea lor la aceste discuții a fost larg acceptată (și chiar dorită) atât de comuniști, cât și de opoziția democratică.
În Polonia, construirea unei narațiuni naționale despre apărarea și identificarea Bisericii cu națiunea poloneză, precum și despre fuziunea dintre catolicism și identitatea națională poloneză, a conferit Bisericii o mare autoritate morală. Prin construirea cu pricepere a mitului catolicului polonez (ideea de a lega cultura poloneză de religia catolică a apărut în timpul împărțirilor Poloniei ca formă de rezistență împotriva ortodoxiei ruse și a protestantismului prusac; Polonia era la acea vreme împărțită între Rusia, Prusia și Austria), Biserica a câștigat o poziție puternică în Polonia ca apărătoare a societății, interesului național și moștenirii culturale și istorice a țării.
Această narațiune, totuși, este o rescriere a istoriei: Polonia dinainte de Al Doilea Război Mondial era doar două treimi poloneză și catolică și era, de asemenea, o țară multinațională și multi-religioasă. Înainte de fondarea Poloniei moderne, în loc să apere societatea poloneză persecutată, reprezentanții Bisericii au fost adeseori de partea conducătorilor prusaci și austrieci și chiar i-au convins pe polonezi să treacă prin germanizarea forțată. Prin urmare, în Polonia interbelică s-a născut o puternică tendință anticlericală, reprezentată, printre alții, de Józef Piłsudski.
Doar omogenizarea etnică și religioasă a Poloniei a făcut posibilă identificarea națiunii cu religia. Ca urmare a devastării produse de război și a migrațiilor de după, Polonia a devenit o națiune catolică omogenă – în care comunismul era perceput ca ceva străin, impus, care încălca atât suveranitatea, cât și principiile credinței. Biserica a întărit cu grijă aceste legături prin evanghelizare, evenimente de masă precum Marea Novena din 1957–1966, pelerinajele Papei Ioan Paul al II-lea în 1979, 1983 și 1987 și sprijinirea opoziției politice din anii 1980.
La cină cu episcopii. Puterea bisericii în epoca comunistă
Biserica Romano-Catolică din Polonia a realizat cel mai mult atunci când a reușit să-și ascundă propria influență, atât în vremea Republicii Populare Polone – RPP - (1947-1989), cât și în democrație. În timpul comunismului, Biserica a mediat conflicte dintre Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PMUP - partidul comunist care a condus Republica Populară Polonă ca stat unipartid între 1948 și 1989) și opoziție, în principal informal, prin scrisori, întâlniri, mesaje și intervenții individuale. Un forum esențial pentru negociere și acces, mai ales în timpul crizelor, a fost Comisia mixtă a reprezentanților Guvernului Republicii Polone și Conferinței Episcopale Poloneze (pe care o voi numi „Comisie” în continuare în articol). Reprezentanții Bisericii și ai PMUP s-au întâlnit pentru a discuta despre politica statului față de Biserică și despre cerințele Bisericii cu privire la această politică.
A apărut o ordine caracteristică a lucrurilor: statul a acordat Bisericii privilegii pentru a o mulțumi în perioadele de tulburări sociale din anii 50 și 70 (majoritatea ierarhiei Bisericii a rămas tăcută după protestele studențești din 1968 și în timpul campaniei antisemite care a urmat) și a limitat acele privilegii și concesiuni atunci când rolul de mediere și stabilizator al Bisericii nu părea a fi necesar. Un lucru iese în evidență în arhivele Comisiei: în anii '80 au avut loc multe întâlniri pe picior de egalitate – în ianuarie 1989, demnitari comuniști au stat la masă cu episcopii.
La sfârșitul anilor 80, PMUP negocia intens cu Biserica chestiuni de reglementare și financiare, care erau de multă vreme o prioritate pentru aceasta din urmă. Negocierile politice prelungite în cadrul Comisiei au dat roade: Biserica a beneficiat de concesiuni politice majore chiar înainte de căderea comunismului. Legea din 1989 privind garantarea libertății de conștiință și religie a asigurat libertatea credinței și a practicii religioase. O altă lege garanta că statul va plăti pensii și asigurări sociale pentru membrii clerului. Și, în sfârșit, cel mai important pentru Biserică, Legea privind relațiile dintre stat și biserică a definit poziția juridică a Bisericii în Polonia, garantându-i autonomia și diverse beneficii materiale, cum ar fi scutirea de impozite pe venituri și proprietate și de taxe vamale, precum și returnarea proprietăților bisericii. Așadar, o serie de beneficii pe care parlamentul comunist le-a asigurat cu puțin timp înainte de alegerile parțial libere din 4 iunie 1989.
În faza de declin a RPP și în perioada schimbărilor politice din Polonia, atât regimul comunist, cât și opoziția democratică au perceput autoritatea morală a Bisericii Romano-Catolice și rolul acesteia de reprezentant național în menținerea stabilității sociale. Biserica, în schimb, a profitat de disperarea regimului comunist pe cale de dispariție, iar apoi de instabilitatea tinerei democrații. La acea vreme s-au format comisii parlamentare, în care s-au adunat reprezentanți ai statului și ai Bisericii, s-au făcut propuneri de politică, clerul a câștigat posibilitatea de a se opune propunerilor reprezentanților guvernului și, în consecință, putea conta pe concesiuni politice semnificative.
Biserica în Polonia democrată: puternică și de neatins
După 1989, Biserica din Polonia a transpus rapid capitalul politic dobândit în vremurile RPP în influență politică într-o democrație suverană. Când a făcut presiuni pentru modificarea legii privind avortul, divorțul și educația, s-a simțit îndreptățită din punct de vedere moral să îi insulte și să îi mustre public pe cei care au îndrăznit să-i conteste influența, numindu-și adversarii „fii și fiice ale ofițerilor ruși”. Accesul la treburile statului a însemnat că, deși popularitatea Bisericii a scăzut în primii trei ani de democrație, fiecare nouă lege a fost elaborată după preferințele sale. Mai mult, chiar și atunci când SLD – moștenitorul Partidului Muncitoresc Unit Polonez – a câștigat alegerile din 1993, în parte datorită forței identității sale laice, nu a anulat realizările Bisericii în interzicerea avortului, privind religia obligatorie în școală sau privilegiile sale materiale.
Ca urmare a accesului instituțional al Bisericii la guvernare și a anxietății resimțite de mulți politicieni în anii 90 (se temeau că sprijinul public pentru democrație este fragil), Biserica a continuat să obțină câștiguri politice în ciuda dezaprobării larg răspândite: în 1992, 81 % dintre respondenți s-au exprimat împotriva influenței bisericii în politică (86% în 1996), iar în 1998 doar 3% au susținut activitatea politică a Bisericii.
Preferințele politice ale Bisericii au fost conservatoare și au demonstrat puțina experiență democratică a acesteia precum și lipsa de toleranță față de opiniile diferite. Critica a fost percepută ca un atac, iar obiecțiile au fost respinse. Biserica și-a apărat prezența în politică ca parte a menirii sale – iar despre cei care au criticat-o au spus că sunt „invidioși”. O altă moștenire a epocii comuniste a fost aceea că Biserica a continuat să trateze credincioșii într-un mod patriarhal, preoții fiind „păstori de suflete”. Propria sa interpretare a legii, conform căreia legea naturală e mai importantă decât orice lege creată de om sau preferată universal – și în 1989, deși Biserica a adoptat reforme economice și politice, a devenit „triumfalistă, convinsă de propriul rol decisiv... nicio critică a greșelilor sale din trecut și a prețului plătit de catolicismul polonez pentru izolarea față de mișcările reformiste din deceniile precedente”.
Clerul se aștepta ca politicienii și reprezentanții statului să se comporte în primul rând ca niște catolici și abia apoi ca reprezentanți ai guvernului. La începutul anilor '90, „biserica triumfalistă” se baza nu numai pe aceeași Comisie care fusese înființată în timpul comunismului, ci și pe intervenții personale. După cum își amintește Wiktor Kulerski, unul dintre foștii miniștri: „înalții membri ai ierarhiei bisericești credeau că este normal, pentru că de ani de zile erau obișnuiți să recomande anumite persoane pentru anumite funcții (...) Au intervenit la ministere când cutare sau cutare angajat sau director a fost concediat, chiar dacă au existat motive evidente de concediere, pentru că acești oameni erau asociați cu SB (poliția secretă din Polonia comunistă) și noi aveam dovezi în acest sens (...) Aceiași membri ai ierarhiei au considerat de cuviință să dea instrucțiuni pentru lichidarea sau înființarea unor departamente, ceea ce a fost uluitor. Asemenea intervenții au avut loc în ministere, precum Ministerul Educației sau Ministerul Sănătății, responsabile de cele mai importante chestiuni din punctul de vedere al bisericii.
Când a sosit noul mileniu, guvernul nu a mai avut nevoie de sprijinul Bisericii pentru a supraviețui. Drept urmare, Biserica nu a mai putut să-și elaboreze după bunul plac politica privind căsătoria între persoane de același sex și reproducerea asistată (in vitro). Dar a fost o perioadă destul de scurtă de activitate mai puțin politică a Bisericii. Întrucât Polonia este condusă de un guvern de dreapta, care a ajuns la putere și datorită implicării Bisericii în campania electorală - în special în Polonia rurală - Biserica dictează din nou termenii și apelează miniștri pentru diverse solicitări.
La apogeul puterii sale, Biserica își pierde susținătorii
Influența Bisericii nu este o chestiune de nevoi sociale în Polonia sau oriunde altundeva. Opoziția socială față de influența Bisericii asupra politicii este destul de răspândită: un sondaj realizat în mai multe țări democratice (World Values Survey sau International Social Science Survey Programme) a arătat că, în medie, 72% dintre respondenți sunt împotriva influenței Bisericii asupra politicii, 78% împotriva influenței acesteia asupra alegerilor și 72% împotriva influenței sale asupra guvernului. Acesta este cazul chiar și acolo unde Biserica are o influență puternică asupra oamenilor: în Irlanda, unde 93% din populație se declară catolică și mai mult de jumătate din aceasta participă la liturghie o dată pe lună sau mai mult, peste 79% dintre respondenți nu doresc ca Biserica să influențeze guvernul și 82% să influențeze votul. În 2017, aproape trei sferturi dintre respondenții polonezi au fost de acord că Biserica a fost „prea implicată în politică” și au susținut în mod deschis separarea religiei de politica guvernamentală.
Dar asta nu este tot. După cum arată sondajele de opinie publică din Polonia, Biserica și-a pierdut și autoritatea morală în rândul societății. Dezvăluirea altor abuzuri din partea Bisericii – molestarea copiilor, implicarea în afaceri necurate, declarațiile homofobe ale preoților în mass-media – toate acestea au contribuit la scăderea încrederii polonezilor în Biserică. Într-un studiu din decembrie 2021, în care polonezii au fost întrebați cine în Biserica Catolică este o autoritate morală pentru ei, doar 14% au indicat un preot din parohia locală, iar 2% au ales episcopi polonezi. 48% l-au indicat pe Papa Francisc, iar fiecare al treilea polonez chestionat a răspuns că nimeni.
„E un atac asupra Bisericii, care nu exista în anii 90 – filmul „Cler”, protestele de stradă – și avem de-a face cu un atac direct asupra familiei și copiilor – sexualizarea copiilor, toată această mișcare LGBT, toată această idee de „gen”...”, a susținut Jaroslaw Kaczynski într-un discurs din 2019. „Este importat, dar astăzi amenință cu adevărat identitatea noastră, națiunea noastră, existența ei continuă și, prin urmare, statul polonez”, a adăugat el. Kaczynski este cunoscut pentru opinii și mai puternice: „Catolicismul și cateheza nu au concurență” și „numai nihilismul i se poate opune”. Kaczyński a adăugat că „orice polonez adevărat” trebuie să înțeleagă acest lucru.
Între timp, studiile Centrului de Cercetare Pew privind schimbările în religiozitatea globală în 2021 au arătat că, dintre cele 106 țări chestionate, tinerii polonezi sunt lideri în abandonarea practicilor religioase. Biserica vrea să găsească vinovații (telefoanele smart fiind o parte dintre mulții inamici – așa a spus șeful Bisericii din Cracovia) și îi presează fără ezitare pe politicienii partidului de guvernământ cu cereri de acțiune rapidă și decisivă. Și când îl ascultăm pe Jarosław Kaczyński, știm că aceștia fac ceea ce li se cere să facă.
