În ultimele câteva săptămâni, cartierul Vracar din Belgrad a devenit o zonă de conflict între două grupuri, unul care protejează un graffiti dedicat criminalului de război Ratko Mladic, un al doilea care dorește ca acesta să dispară. La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90.
Războiul graffiti
Graffitiul din Vracar a rezistat încercărilor de a-l îndepărta de pe fațada clădirii sau măcar de a-l ascunde vederii ori de a-l deteriora. A fost bombardat cu ouă și s-a dat, peste el, cu vopsea, fără niciun rezultat. În timpul unei încercări a doi activiști de a arunca cu ouă în acest graffiti, poliția i-a arestat, fără a le pune vreo întrebare măcar huliganilor care se adunaseră în apropiere. Cu altă ocazie, când ONG-urile pentru drepturile omului au vrut să picteze peste graffiti de Ziua Internațională Antifascism, au fost oprite de poliție. Practic, statul a intervenit pentru a-i proteja pe cei care au făcut graffitiul, iar astfel crimele comise de armata lui Mladic au fost – și încă sunt – negate de la cel mai înalt nivel al statului, în ciuda faptului că generalul a fost condamnat pentru genocidul de la Srebrenica, persecuție, crime împotriva umanității, exterminare și alte crime de război în Bosnia și Herțegovina, din 1992 până în 1995.
Pentru ca nicio vopsea să nu îl poată distruge, graffitiul este acoperit cu un strat special de lac protector, care, potrivit unor surse neoficiale, a fost importat din străinătate special cu acest scop. Atunci când graffitiul e mâzgălit, bărbați necunoscuți cu capetele acoperite de glugi reușesc în câteva ore să-l readucă la starea lui originală. Un strat gros de lac incolor „protejează” graffitiul, permițându-le să șteargă vopseaua aruncată. Potrivit unor cetățeni care locuiesc în zonă, huliganii au închiriat un apartament cu vedere la graffiti, astfel încât să-l poată monitoriza 24 de ore din 24 în caz că cineva încearcă să-l distrugă. Această informație lasă de înțeles că o astfel de acțiune n-ar putea fi organizată unilateral de un grup de huligani care în ultimii ani au fost îndeaproape monitorizați de autorități. În spatele acestei inițiative s-ar afla oficiali guvernamentali cu misiunea clară de a polariza spațiul public pe acest subiect.
În cele patru luni cât graffitiul a stat pe fațada clădirii, nicio companie municipală nu a încercat să îl șteargă. Cu toate acestea, în urma unei inspecții, s-a hotărât că graffitiul trebuie șters de către cetățenii care trăiesc în clădirea respectivă, care nu l-au desenat și nici nu au cerut să fie desenat. Din cauza stratului protector, este nevoie de o firmă specializată în curățarea fațadelor clădirilor pentru a înlătura desenul. Totuși, locatarii spun că toate firmele pe care le-au contactat au refuzat să șteargă graffitiul. Astfel, autoritățile din Serbia au pus întreaga vină pe seama cetățenilor care locuiesc în clădirea respectivă și sunt victimele acestei mascarade regizate de autorități.
Tactici electorale: huligani folosiți pentru a promova un criminal de război
Refuzând să elimine graffitiul, guvernul contribuie la protejarea imaginii lui Ratko Mladic și la dezumanizarea oamenilor care și-au pierdut viața în genocidul de la Srebenica, dar și în războiul din Bosnia și Herțegovina, uciși de trupele lui Mladic. Oficialii sârbi, sub conducerea președintelui Aleksandar Vucic, refuză să recunoască genocidul de la Srebenica, în ciuda deciziilor judecătorești, descriind totuși masacrul drept „o crimă cumplită”.
Există mai multe motive pentru care guvernul promovează acum acest subiect și încearcă să polarizeze societatea. Crimele de război și justiția de tranziție rămân un cancer în societățile din Balcanii de Vest, care au luat parte la războaiele iugoslave din anii 90. Peste câteva luni urmează să fie organizate alegeri parlamentare și prezidențiale în Serbia, prilej cu care de obicei autoritățile își amplifică retorica naționalistă cu scopul de a câștiga câteva voturi în plus. Electoratul partidului de la putere este de dreapta și pro-rus, deși guvernul s-a angajat să urmeze o traiectorie pro-europeană. Pe de altă parte, partidul de guvernare mai încearcă și să atragă opoziția în capcană, făcându-o să se pronunțe cu privire la Mladic. Dacă nu se poziționează împotriva graffitiului, atunci votanții pro-europeni vor fi dezamăgiți. Dacă nu apără graffitiul, atunci nu vor reuși să câștige voturi din tabăra naționalistă, astfel încât e o situație din care guvernul nu are decât de câștigat.
Mai există un motiv pentru care graffitiul cu Ratko Mladic a fost desenat și acum este protejat: autoritățile intenționează să sporească importanța grupurilor de huligani. În ultimii ani, autoritățile sârbe au redus la tăcere aproape toate grupările extreme de suporteri și huligani. Datorită acestui lucru, Parada LGBT s-a putut organiza în ultimii ani fără incidente precum cele provocate de către cei care acum sunt în atenția autorităților. Cu toate acestea, din când în când, guvernul le mai permite huliganilor să provoace incidente pentru a arăta celorlalte țări că doar el poate menține pacea și stabilitatea țării. Astfel, huliganii și-au recăpătat importanța pe care au pierdut-o atunci când au fost puși sub supraveghere. Oricând, puterea poate folosi acești huligani pentru a-i rezolva treburile murdare sau pentru a crea tensiuni acum că alegerile se apropie.
Cu ocazia protestelor organizate împotriva graffitiului cu Ratko Mladic, mai mulți cetățeni și reprezentanți de ONG-uri și-au unit eforturile, în timp ce de partea cealaltă a cordonului forțelor de poliție se aflau grupurile de huligani de extremă dreapta. Aceștia le-au adresat injurii cetățenilor adunați la manifestație, instigând la ură religioasă și națională. Poliția n-a reacționat, deși există mai multe sancțiuni legale care se pot aplica în cazul acestor sloganuri. Mai există și întrebarea cum să-i sancționezi pe cei care au realizat graffitiul?
Agățarea de o percepție distorsionată dar „patriotică” a trecutului
Codul Penal din Serbia interzice orice activitate de negare a genocidului, crimelor împotriva umanității și crimelor de război acolo unde aceste infracțiuni sunt stabilite prin ordinul unei instanțe locale sau al Curții Penale Internaționale (ICC).
Acest lucru nu se aplică însă și în cazul sentințelor emise de Curtea Penală Internațională pentru Fosta Iugoslavie (ICTY), care l-a condamnat pe Ratko Mladic. Din cauza acestei omisiuni nepermise, desenarea unui graffiti care îl înfățișează pe Ratko Mladic, o persoană condamnată pentru crime de război, nu reprezintă din păcate o infracțiune în sine. Întrebarea este dacă realizarea acestui graffiti ar putea fi catalogată drept o nouă infracțiune care promovează instigarea la ură și intoleranță.
În Serbia, mai există și Legea privind Interzicerea Manifestațiilor Organizațiilor Neo-naziste sau Fasciste, care stipulează, în articolul 4, că realizarea și folosirea de simboluri care promovează acțiunile criminalilor de război sunt interzise. Pot fi oare sancționate protestele „pro-Mladic” și niște desene cu acesta de pe pereții orașului? Întrebarea rămâne fără răspuns până când instituțiile de resort vor acționa în conformitate cu una din aceste legi.
Se mai pune și problema dacă identitatea națională sârbă trece acum printr-o perioadă de criză. Cei născuți în anii 90 nici măcar nu-și aduc aminte de război. Cel mai important pentru elita politică de la guvernare este să impregneze noua generație cu identitatea din perioada de război. Această nouă generație probabil nici nu știe ce-i războiul. Cum nu și-l amintesc, tinerii de azi își croiesc propriul drum în viață. Acest lucru nu-i ajută pe naționaliști, pentru că nu sunt siguri dacă generația care vine din urmă este gata să adopte pe deplin narațiunea care îi este servită. Din acest motiv fac tot posibilul pentru a reproduce mitul războiului. Oricine încearcă să pună războiul sub semnul întrebării, mai exact să demonteze o parte din aceste mituri, este acuzat de trădare și profanare a identității naționale.
Atât timp cât Serbia, precum și celelalte țări din fosta Iugoslavie, nu vor accepta în întregime adevărul istoric și nu vor recunoaște toate victimele, adevărul – și trecutul – vor fi abuzate în scop „patriotic”. Iar abuzarea trecutului se reflectă asupra prezentului și asupra viitorului.
