Donații
Veridica.md
China și Rusia adoptă tot mai des poziții similare în relația cu SUA și Occidentul, ceea ce a dat naștere la speculații privind o posibilă alianță militară. Un scenariu de coșmar ar fi acțiuni simultane, coordonate, în punctele de interes pentru cele două puteri autocrate: Taiwanul și Ucraina.
Coșmarul SUA: o posibilă alianță Rusia-China
Pe 23 noiembrie, Rusia și China au condamnat acțiuni ale armatei americane la granițele lor. Beijingul a făcut referire, prin purtătorul de cuvânt al armatei, la distrugătorul USS Milius care a trecut prin strâmtoarea Taiwan ce separă China de regiunea insulară autonomă revendicată de Beijing. Deși Pentagonul a precizat că nu au fost încălcate legile internaționale, China susține că „această acțiune a armatei americane a generat un risc privind securitatea și a subminat stabilitatea în regiune” și avertizează că va lua toate măsurile necesare pentru a bloca orice amenințare sau provocare și pentru a-și păstra suveranitatea și integritatea teritorială.
Pe același ton, la Moscova, ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu semnala mișcări de trupe americane pe care le-a catalogat drept periculoase și a afirmat că SUA ar face repetiție generală pentru un atac nuclear asupra Rusiei.
Ambele declarații vin pe fondul unei atmosfere încrâncenate între Washington, Moscova și Beijing.
Două idei se desprind de aici: Prima ar fi că prinde contur o posibilă alianță militară ruso-chineză, ceea ce pentru NATO și pentru americani nu este o surpriză. În fond China și Rusia sunt două state autocrate pentru care drepturile omului nu contează și care își doresc o nouă ordine mondială croită pe pilonii totalitari. De altfel, astă vară, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că această apropiere dintre Moscova și China generează noi pericole pentru aliați.
A doua, Taiwanul și Ucraina sunt puse pe același plan din perspectiva Chinei și Rusiei. Cred că nu există strateg din administrația americană care să nu se gândească acum dacă SUA ar putea gestiona o invazie simultană a Ucrainei și a Taiwanului.
Miza Taiwanului: piața globală de semiconductori și prezența americană în Asia
Recent liderul de la Casa Albă, Joe Biden a avut o întâlnire virtuală de 4 ore cu omologul său chinez Xi Jinping, cea mai consistentă întâlnire la vârf a liderului american de până acum. După un schimb de politețuri, chestiunea Taiwanului a fost tema care a dus la un schimb de replici acide. Președintele chinez, Xi Jinping a pus escaladarea tensiunilor din regiune pe seama repetatelor încercări ale autorităților de la Taipei de a căuta sprijinul SUA pentru a susține agenda privind independența insulei, pe care nici Washingtonul nu o recunoaște drept stat.
„Asemenea mișcări sunt extrem de periculoase. E ca și cum te-ai juca cu focul. Cine se joacă cu focul se arde” , a spus Jinping.
În ultimii ani, relația Chinei cu SUA a devenit din ce în ce mai rece. Discuțiile aprinse și acțiunile întreprinse de ambele părți au fost generate de politicile privind schimburile comerciale, tehnologia, drepturile omului și nu în ultimul rând originea virusului SARS COV 2. Taiwanul a fost, nu de puține ori, mingea de fotbal pe terenul competiției dintre SUA și China. Așa că, cererile de a garanta securitatea Taiwanului, de a menține status quo-ul sau chiar de a abandona insula nu pot exista în afara concurenței dintre SUA și China. Prin urmare, Joe Biden i-a replicat lui Xi Jinping că orice schimbare unilaterală a statutului Taiwanului sau de subminare a păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwanului nu e pe placul Washingtonului.
Statutul actual al Taiwanului este considerat, pe bună dreptate, o absurditate diplomatică rezultată în urma Războiului civil chinez.
Guvernul democratic de la Taipei este recunoscut de doar 17 țări. Nu și de ONU. Americanii au rupt relațiile la nivel de ambasadă cu guvernul de la Taipei în 1979, când au stabilit relații diplomatice complete cu China, dar legătura cu Taipeiul a rămas una specială, iar în ultimii ani a devenit din ce în ce mai strânsă. Taiwanul este pe locul 11 în topul partenerilor comerciali ai SUA. În lume, insula cu 23 de milioane de locuitori ocupă locul 22 în clasamentul economiilor. Și un amănunt deloc lipsit de importanță: Taiwanul este cea mai important verigă în lanțul de aprovizionare din Silicon Valley, dat fiind rolul major pe care îl are în producția globală de semiconductori. Acestea fiind datele, o trecere a Taiwanului la Republica Populară Chineză ar face pe loc din China un lider incontestabil în Pacific. Mai mult, ar pune în mâinile Beijingului controlul absolut asupra tehnologiei inovatoare, ar putea bloca alimentarea cu țiței a Japoniei și Coreei de Sud, prin urmare ar sufoca bazele militare americane din regiune, care ar deveni inutile și s-ar închide. Și astfel, visul Chinei comuniste de a-i scoate pe americani din jocul regiunii s-ar împlini. În ani, pe insulă democrația s-a dezvoltat, iar după ce au văzut cum China NU își respectă angajamentele internaționale după retrocedarea Hong Kongului, nu e de mirare că taiwanezii vor să-și proclame independența. China are în acest moment 1600 de rachete îndreptate spre insulă. Xi Jinping promite o reunificare pașnică, dar în egală măsură face presiuni și dă de înțeles că orice soluție e pe masă. Recenta vizită a unui grup de congresmeni la Taipei a generat o mobilizare militară chineză fără precedent în strâmtoare.
„Liniile roșii” ale Rusiei
Într-un articol scris de însuși Vladimir Putin astă vară, Despre Unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor, publicat pe site-ul Kremlinului, președintele rus face o trecere istorică în revistă a teritoriilor pe care Rusia le vrea înapoi. ”Am fos jefuiți” este concluzia lui Putin care într-un paragraf din articol pune sub semnul îndoielii legitimitatea granițelor Ucrainei argumentând că Ucraina modernă ocupă teritorii istorice rusești. ”Sunt din ce în ce mai convins că pur și simplu Kiev-ul nu are nevoie de Donbass” , conchide Vladimir Putin. Că Ucraina este una dintre liniile roșii ale Rusiei, este clar, și liderul de la Kremlin ne amintește asta, cel puțin în ultima vreme, săptămânal.
A spus clar și răspicat că nu dorește ca sisteme de lansare a rachetelor MK41 ( ca cele de la Deveselu) , despre care Rusia se tot plânge că pot fi folosite și pentru a lansa rachete de croazieră ofensive Tomahawk, să fie amplasate și în Ucraina.
La sfârșitul lui noiembrie, în timp ce NATO și Kievul se arătau tot mai îngrijorate de noi concentrări de trupe la granițele Ucrainei, Putin a avertizat: ”pentru noi, crearea unor asemenea amenințări în Ucraina reprezintă o linie roșie”.
Neamestecul în treburile interne vs. drepturile omului
Dincolo de reacțiile la ceea ce afirmă că ar fi amenințări la adresa securității lor naționale, China și Rusia au în comun și opoziția – pe care, uneori, și-au exprimat-o împreună – față de măsurile coercitive luate de occidentali ca răspuns la nerespectarea drepturilor omului sau a legilor internaționale.
Totul – chiar și criticile – e prezentat prin prisma competiției între marile puteri, a unui presupus expansionism al Occidentului care ar invoca drepturile omului doar pentru a-și justifica încălcarea principiului sacrosant al „neamestecului în treburile interne”. De aceea, în China, distrugerea sistematică a minorității musulmane uigure din nord vest sau restrângerea, până la anulare, a drepturilor și libertăților din Hong Kong vor continua și nimeni nu va putea face nimic pentru că Beijingul va continua să spună: nu vă amestecați în afacerile interne ale țării. De aceea, în Rusia, opoziția va fi anihilată la vedere, cum e cazul dizidenților A. Litvinenko sau A. Navalnîi, ca să amintesc doar cele mai răsunătoare cazuri, sau prin așa zise alegeri democratice în urma cărora adevărații oponenți ai lui Vladimir Putin nu au nici o șansă de a intra în Duma de stat.
Problemele economice care stau în calea ambițiilor politico-militare
Pentru Beijing, orice formă de susținere a Taiwanului este o linie roșie peste care nu se poate trece. Totuși, în contextual pandemic putem lua în calcul un declin accelerat al Chinei care ar putea pune puterea de la Beijing în situația de a fi nevoită să facă un pas înapoi. Nenorocirea care a lovit planeta a deschis ochii multor companii importante ale lumii, care deja au început să își relocheze liniile de producție mai aproape, în Europa. Asta înseamnă pierderi importante pentru China. În plus, legile impuse de XI Jinping prin care să controleze capitalul marilor companii chineze au împins pe marginea prăpastiei cel mai mare dezvoltator imobiliar din China. Nimeni nu ne poate garanta că istoria nu se va repeta. Și un asemenea faliment va avea un impact devastator asupra sistemului financiar chinez. Așa că planurile lui Xi Jinping de a deveni cea mai importantă figură din istoria Chinei comuniste ar putea fi date peste cap. Nici economia Rusiei nu e prea roz. Blocarea proiectului NordStream 2 și faptul că Uniunea Europeană a făcut front comun și nu a cedat, deocamdată, șantajului rusesc cu gazul, provoacă o gaură semnificativă în bugetul și așa ciuruit al Federației. Rușii o duc din ce în ce mai greu și pandemia nu simplifică lucrurile. Spre deosebire de omologul său chinez, Putin îi are la degetul mic pe oligarhii ruși. S-ar putea ca milionarii roșii, pe care liderul chinez vrea să-i aibă sub control, să se întoarcă împotriva lui, că doar n-ar fi prima oară în istoria țării.
Deocamdată, China continua să fie a doua economie a lumii, iar Xi Jinping și-a construit calea rămânerii la putere pe viață.
În ceea ce privește Rusia, situația este mult mai complicată decât cea a Chinei: economia nu e suficient de diversificată și adaptată la modelele secolului XXI, iar veniturile sunt asigurate în mare măsură de exporturile de materii prime și armament. În plus, Rusia are și o problemă demografică, astfel încât perspectivele pe termen mediu și lung n-ar trebui să îi dea motive de optimism lui Putin. Deocamdată, însă, la fel ca și Xi Jinping, liderul de la Kremlin pare decis să consolideze controlul regimului și să rămână la putere pe viață, ceea ce înseamnă că, cel puțin în perioada următoare, tensiunile dintre marile autocrații și democrații se vor menține și este posibil să se transforme într-un nou Război Rece.
