O relicvă din perioada Războiului Rece, Mișcarea de Nealiniere încă mai este văzută drept utilă de Serbia, una din membrele ei fondatoare, dar și pentru Rusia, o țară proaspăt acceptată cu statut de observator. Ambele încearcă să proiecteze soft power în rândul celor peste 130 de țări membre și observatoare ale organizației. Și ambele poate cer prea mult de la o mișcare care nu a reușit niciodată se devină o alternativă viabilă la polii de putere globali.
O reclivă din era Războiului Rece cu o notă rusească contemporană
Summitul dedicat celei de-a 60-a aniversări de la înființarea Mișcării de Nealiniere (NAM) a fost organizat recent la Belgrad, în condițiile în care Iugoslavia, condusă la vremea respectivă de Iosip Broz Tito, a fost una din țările fondatoare ale NAM. Aceasta este cea mai numeroasă organizație internațională după Națiunile Unite, fondată la mijlocul secolului 20 la apogeul Războiului Rece, pentru a contrabalansa blocurile de putere antagoniste conduse de Uniunea Sovietică și Statele Unite.
Iugoslavia, o țară comunistă încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a delimitat de URSS în 1948. Distanțându-se de Uniunea Sovietică, și lipsită de orice ambiție de a se alătura blocului occidental, Iugoslavia a văzut în Mișcarea de Nealiniere o oportunitate. Totuși, multe țări membre NAM erau în realitate aliați importanți ai Uniunii Sovietice (vezi, de pildă Cuba), iar Mișcarea cuprindea un număr considerabil de țări conduse de dictatori sângeroși, ca să nu mai vorbim de state membre care și-au declarat război, precum Iranul și Irakul.
În prezent, mișcarea totalizează 120 de țări membre și 17 țări observatoare. Printre ele se numără și Serbia, Croația, Muntenegru și Bosnia Herțegovina din fosta Iugoslavie. Încă de la înființare, Mișcarea nu a avut o structură ierarhică oficială, însă conducerea ei a fost schimbată prin rotație la summiturile organizate din trei în trei ani. Mișcarea este la ora actuală prezidată de Azerbaidjan, al cărei mandat se va încheia în 2022.
Numele Mișcării de Nealiniere s-a născut din ideea că mișcarea poate fi o alternativă politică pentru țările care nu doresc să opteze pentru un bloc militar politic și vor o politică externă independentă. Pe septembrie 1961, oficiali din 25 de țări s-au întrunit la Belgrad, capitala de azi a Serbiei (iar la vremea respectivă, capitala Iugoslaviei), pentru a participa la prima conferință a Mișcării.
Când a avut loc primul summit al țărilor nealiniate la Belgrad în 1961, mai multe delegații din diferite părți de mapamond au reușit să obțină pentru prima dată într-o capitală europeană susținere pentru problemele și ambițiile lor în materie de relații internaționale. Belgradul a devenit astfel un centru important pentru diverse consultări, negocieri și inițiative internaționale ale diplomaților din lumea a treia în timpul Războiului Rece.
Printre participanții la summitul de anul acesta, cea mai notabilă prezență este cea a Rusiei, care pentru prima dată de la înființarea Mișcării participă în calitate de observator, un statut care i-a fost acordat în luna iulie a anului curent, în urma unei solicitări a președintelui Vladimir Putin. Interesul Rusiei pentru Mișcarea de Nealiniere poate fi interpretată ca o încercare de a-și spori influența împotriva Occidentului și Uniunii Europene. În plus, Rusia își proiectează influența în Balcani prin intermediul Serbiei, cel mai important aliat al ei în regiune.
Statutul de observator al Rusiei în cadrul NAM deschide noi posibilități de cooperare în context internațional, a declarat Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov în marja summitului de la Belgrad.
Chestiunea influenței Rusiei în Europa este unul din principalele subiecte de discuție în comunitatea internațională. Un subiect de mare importanță este și regiunea Balcanilor de Vest, văzută drept o zonă a rivalității dintre Orient și Occident, unde Rusia, prin intermediul aliatului ei, Serbia, încearcă să-și intensifice și mai mult influența.
Dată fiind aderarea la NATO a anumitor țări din Balcanii de Vest și a ambițiile europene din regiune, se pune problema cât de mare este de fapt influența Rusiei. Un alt aspect care apare analizând tactica folosită de Rusia pentru a-și extinde influența ține de strategia ei pe termen lung în această regiune, sau mai bine zis lipsa unei strategii. Judecând după acțiunile Moscovei în Balcanii de Vest, ai impresia că Rusia nu are o strategie de lungă durată pentru a-și mări influența în regiune, limitându-se să arate Occidentul cu degetul și descriindu-se ca o alternativă la o Uniune Europeană birocratizată.
Unica strategie vizibilă a Rusiei în relația ei cu Serbia este să înghețe conflictele și să mențină status quo-ul. Astfel, Rusia se asigură că o țară cu conflicte nerezolvate, în cazul de față relația Serbiei cu Kosovo, nu va putea să se alăture NATO.
Jocuri de soft power la Belgrad cu armament și vaccinuri
Deși oficialii care au participat la summit au abordat subiecte precum vaccinarea, schimbările climatice sau combaterea terorismului, reuniunea în sine este văzută doar ca o amintire nostalgică a încercării din timpul Războiului Rece de a crea o lume mai dreaptă și multipolară. Organizatorii evenimentului au încercat din nou să afirme ideea multilateralismului, deși propunerile Mișcării de Nealiniere, ca de altfel mișcarea în sine, nu au un impact politic deosebit în ziua de azi, cum nu aveau nici acum 60 de ani.
Cu toate acestea, pentru țara gazdă, Serbia, Mișcarea de Nealiniere încă mai reprezintă o opțiune utilă pentru a-și promova obiectivele economice și politice și pentru a încerca să proiecteze soft power pe scena internațională.
În mod mai mult sau mai puțin întâmplător, Târgul Internațional de Armament și Echipamente Militare „Partner 2021” a fost organizat în cadrul Târgului de la Belgrad, acolo unde a avut loc și summitul NAM. A fost o bună ocazie pentru Serbia de a-și consolida relațiile militare cu alte țări, dar și pentru a semna câteva acorduri importante de achiziții militare.
Diplomația sârbă s-a folosit de Summitul NAM de la Belgrad ca să promoveze armamentul țării, să-și asigure susținerea țărilor mai mici pentru nerecunoașterea independenței Kosovo, să încerce să-și consolideze relațiile cu Belarus și Rusia, dar și Azerbaijan, și să promoveze Serbia prin donații de vaccinuri către țări din lumea a treia.
„Este important să ne opunem marilor puteri prin promovarea de armament și tehnică militară, este important să ne croim propriul drum în acest domeniu, și să alegem zonele în care putem concura, pentru că nu putem să facem chiar orice”, a declarat președintele Serbiei.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de încercări ale Belgradului de a-și consolida poziția de nealiniere cu Orientul și Occidentul și de a arăta că prin cooperarea cu toate puterile globale, Serbia nu e în orbita nimănui. Astfel, Vučić se consideră continuatorul politicii de nealiniere a lui Tito, deși în realitate Serbia aparține cu siguranță comunității țărilor europene de care depinde atât mai mult.
La nivel diplomatic, Ucraina, țară cu statut de observator în NAM, a fost cea care a cerut cel mai vehement membrelor Mișcării să ia poziție împotriva Rusiei. Aceasta a venit în urma participării în premieră a Rusiei la Summitul NAM în calitate de observator, care pentru mulți participanți va rămâne aspectul cel mai important al evenimentului.
Pe parcursul summitului, Ministrul de Externe al Serbiei, Nikola Selaković, s-a întâlnit cu Ministrul adjunct de externe al Belarusului, Serghei Alejnik, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul fratern și politica de nercunoaștere a independenței Kosovo.
Accentuarea acestei forme de sprijin poate fi interpretată ca o încercare de a îmbunătăți relațiile Serbiei cu Belarus, care au fost zdruncinate în luna iulie, când Belgradul s-a aliniat parțial sancțiunilor impuse regimului autoritar al lui Alexandr Lukașenko din Belarus de către Uniunea Europeană.
Politica de nerecunoaștere a independenței statului Kosovo, în special prin activități de lobby în țările mai mici, rămâne unul din principalele obiective de strategie diplomatică ale acestor întrevederi bilaterale, precum și scopul cheie ale eforturilor generale ale Serbiei de organizare a întregului eveniment. Summitul i-a permis Serbiei să ia pulsul mai multor țări cu privire la atitudinile lor vizavi de independența Kosovo, care reintră în actualitate acum, la încheierea moratoriului de un an, convenit de Belgrad cu Statele Unite, cu privire la activitatea de lobby pentru nerecunoașterea independenței Kosovo.
Serbia se mai mândrește și cu faptul că a donat vaccinuri anticoronavirus unor țări nealiniate. Acest lucru a fost evidențiat în mesajul transmis de președintele Azerbaidjanului cu privire la diferențele la nivel global între țările bogate și sărace în materie de disponibilitate a vaccinurilor. Organizarea summitului Mișcării de Nealiniere este doar un exemplu de inițiative prin care Serbia încearcă să-și consolideze influența regională și internațională. Recent, Serbia s-a implicat activ în donarea de vaccinuri nu doar țărilor din regiune, ci și celor din Africa de Nord sau Cehiei, care e membră UE. Astfel, autoritățile de la Belgrad încearcă să transmită un mesaj atât publicului de acasă cât și celui internațional, și anume că Serbia rămâne independentă și gata să acționeze pe cont propriu fără ajutorul partenerilor externi.
Motivul pentru care NAM poate să nu fie cartea câștigătoare pentru Serbia
Găzduirea summitului Mișcării de Nealiniere poate aduce guvernului sârb avantaje pe plan intern. În vederea alegerilor generale din 2022, Partidul Progresiv de la putere și Aleksandar Vučić probabil vor susține că, prin aducerea reprezentanților țărilor nealiniate la Belgrad, au reușit să îi dea Serbiei o reputație comparabilă cu cea pe care o avea odată Iugoslavia.
Totuși, nu trebuie uitat că Serbia de azi nu dispune de capacitățile fostei Iugoslavii. Totodată, circumstanțele sunt altele acum, împiedicând Serbia să continue politicile practicate de Iugoslavia.
Mișcarea de Nealiniere a avut un un obiectiv bine-definit, un scop și o viziune atunci când a fost înființată acum 60 de ani. Cu toate acestea, circumstanțele actuale s-au schimbat atât de mult, încât nu se mai poate ține decât o comemorare a mișcării, care a fost de fapt și motivul oficial al reuniunii de la Belgrad. Autoritățile sârbe încearcă mereu să creeze impresia că țara lor are o poziție mai importantă decât în realitate, iar pentru asta contează pe sprijinul Rusiei, însă o relicvă de pe vremea Războiului Rece nu o va ajuta prea mult în acest sens.
Nici Serbia, nici Rusia nu au strategii și viziuni clare privind activitatea lor în cadrul NAM, în afară de consolidarea influenței lor printre țările membre. În timp ce acest lucru poate fi lesne de înțeles din punctul de vedere al Rusiei, deoarece Moscova încearcă să pozeze într-o alternativă la sistemul occidental, în cazul Serbiei este mult mai greu de găsit o justificare pentru alegerea ei. Țara s-a angajat ferm pe o traiectorie pro-Europeană cu ani în urmă și nu va putea obține integrarea în EU atât timp cât continuă să se agațe de politici și organizații învechite.
