Donații
Veridica.md
Parlamentul de la Kiev a adoptat o lege care țintește reducerea influenției oligarhilor asupra vieții politice. Legea apare într-un context în care partenerii Ucrainei atenționează Kievul că face prea puțin pentru a limita guvernarea informală de către grupurile oligarhice. Chiar dacă a fost adoptată, legea pare să fie mai degrabă un „window dressing” menit să sporească influența lui Zelenski care se pregătește să intre în competiție pentru un nou mandat. Nimeni nu cunoaște exact cine va fi pe lista oligarhilor care vor trebui să se supună rigorii noii legi și care vor fi implicațiile pe termen lung.
Legea anti-oligarhi
La inițiativa președintelui a fost elaborat un proiect de lege care este menit să „pună capăt clanurilor oligarhice din sistemul economic al Ucrainei”. Mai întâi aceasta idee a generat foarte multe zâmbete, dat fiind că, nu demult, Zelenski le ceruse sprijinul acelorași oligarhi pentru chestiuni ca oprirea pandemiei – fiecărui oligarh i-au fost repartizate regiuni de care trebuie să aibă grijă – și construcția infrastructurii social-economice în estul Ucrainei.
Ideea lui Zelenski a prins însă contur atunci când a fost propus proiectul de lege, care a fost votat în în prima lectură. Documentul a fost foarte mult criticat de oponenții lui Zelenski, dar și de persoane din anturajul lui, în special fostul președinte al Parlamentului, Dmitro Razumkov. Ca să arate determinare și să pună presiune pe cei care ar putea bloca acest proiect de lege, Zelenski a spus că lupta cu oligarhii va avea loc cu orice preț, explicând că dacă proiectul nu va fi votat în parlament, atunci va iniția un referendum, evitând legislativul – referendum care ar fi fost câștigat cu ușurință.
Zelenski practic declară că vrea să distrugă un sistem care există mai bine de 20 de ani.
Primii oligarhi au apărut în perioada președinției lui Leonid Cucima, la sfârșitul anilor 90, când s-au implicat direct în politică: erau ei înșiși deputați, controlau grupuri parlamentare, își numeau oamenii în guvern și își vedeau de afaceri din funcții în stat. După căderea lui Cucima a apărut o etapă a competiției acerbe între oligarhi, care însă ieșiseră din prim-planul politicii și preferau să finanțeze diverse formațiuni, atât de la putere cât și din opoziție.
Viktor Ianukovici a încercat să-și subordoneze toți oligarhii după modelul rus, dar lecțiile acestui model, care se putea dovedi periculos pentru cei prea independenți cele mai sonore cazuri fiind Hodorkovsky și Berezovsky) i-au determinat pe oligarhii ucraineni să nu-și dorească alinierea cu Ianukovici.
La ora actuală, oligarhii au o influență destul de mare în politică, având mulți deputați în Parlament și chiar oameni în guvern. 92% din ucraineni cred că oligarhii influențează foarte mult deciziile politice din Kiev. La fel, influența prea mare a oligarhilor asupra economiei este considerata de populație ca fiind una dintre cele mai mari trei probleme care împiedică Ucraina să se dezvolte. Nu în ultimul rând, independența față de oligarhi a fost numită ca fiind unul din principalele motive pentru care oamenii au votat pentru Zelenski. Acesta e și unul din motivele pentru care Zelenski se simte obligat să abordeze acest subiect, mai ales pe fundalul lipsei de progrese palpabile în îndeplinirea celorlalte promisiuni de campanie.
„Oligarhi în lege”
Din textul legii învățăm că „oligarhul” este mai mult un personaj negativ, fapt care reiese și din denumirea integrală a legii „cu privire la prevenirea amenințărilor la adresa securității naționale asociate cu influența excesivă a persoanelor cu o pondere economică sau politică semnificativă în viața publică (oligarhi)”. Potrivit legii, pentru a fi catalogat drept oligarh, este nevoie ca persoana să îndeplinească cel puțin 3 din 4 criterii:
- Participă în viața politică. Sub acest criteriu se califică practic toți care fac politică sau dețin funcții publice: deputați, președinte, guvernatorii regiunilor, membri ai guvernului, dar și cei care finanțează partidele, acțiuni de protest, participă în orice acțiune cu substrat politic etc. Efectiv, poate fi aproape orice cetățean.
- Are o influență seminificativa asupra mass-mediei (aici se au în vedere proprietarii de media și co-proprietarii - canale TV, radio, agenții de știri, agenții online).
- Este proprietar unei companii care deține un monopol natural sau deține o poziție de monopol (aici vă fi nevoie de legislație secundară, însă probabil este vorba de gaze, electricitate etc). Se consideră că din acest grup fac parte greii economiei ucrainene: Rinat Akhmentov, Dmytro Firtash, Viktor Pinchuk etc.
- Deține active de cel puțin 1 milion de salarii minime (cca 83 milioane de dolari).
Cei care vor corespunde criteriilor vor fi incluși într-un registru special care va fi administrat de Consiliul de Securitate. Cum acesta este practic condus de președinte, Zelenski este cel care va face lista. Acestor persoane și companiilor afiliate li se va interzice participarea în privatizarea obiectelor mari, la fel ca și finanțarea directă sau indirectă a partidelor politice.
În toate contactele pe care le vor avea oligarhii cu politicieni sau funcționari, primii vor trebui să își avertizeze interlocutorii cu privire la statutul pe care îl au, iar ultimii vor trebui să depună, după discuție, o declarație specială la Consiliul de Securitate. Declarația va trebuie să conțină detalii despre oligarh sau reprezentatul lui și să conțină un sumar al discuției. Acesta declarație va trebui dată și în cazul convorbirilor online sau prin telefon. În plus, oligarhii vor trebui să depună declarații complete ale veniturilor și activelor pe care le au.
Dacă urmărim discursurile celor care se ocupa de acesta lege, aflam că în registru s-ar putea să apară 13 persoane care vor fi catalogate drept oligarhi. Pot să apară și surprize, însă este aproape cert că din lista va face parte și fostul președinte Petro Poroshenko. Acest lucru ar putea complica viitoarea campanie electorală în ceea ce privește așa-numitul „level playing field”, acordarea de șanse egale tuturor competitorilor, cu consecințe pentru imaginea lui Zelenski, dar poate totodată mulțumi o bună parte a electoratului care are o părere foarte negativă despre Poroshenko.
Scopul scuză mijloacele
Se pare că nu toți cei pe care societatea și experții îi percep drept oligarhi vor ajunge pe lista Consiliului de Securitate. Felul în care Zelenski încearcă să organizeze dez-oligarhizarea seamănă foarte mult cu felul în care o vedea fostul președinte Poroshenko – dez-oligarhizare selectiva. Ca și în cazul fostului președinte, Zelenski pare să-și aleagă „victimele” și să împartă oligarhii în „buni” și „răi”. Campania electorală a partidului pro-prezidențial a fost finanțată de oligarhi, iar în grupul parlamentar al formațiunii sunt deputați controlați sau ghidați de interesele oligarhilor. La începutul mandatului lui Zelenski, deputații oligarhilor votau toate proiectele de lege venite de la președinție iar oligarhii cumpărau zâmbind ambulanțe, apartamente pentru marinari sau alte bunuri pentru care statul nu putea plăti.
Tensiunile au apărut când Zelenski a vrut să preia controlul unor active care, deși sunt în proprietatea statului, le aduceau beneficii oligarhilor. Cel mai bun exemplu este încercarea de a-și spori influența asupra companiei „Centrenrgo”, un jucător important pe piața energetică. Tentativa lui Zelenski a fost blocată chiar de grupul parlamentar al partidului pro-prezidențial. Grupurile oligarhice s-au mobilizat și atunci când președintele a încercat să propună un nou ministru al energiei (Yuri Vitrenko), numire care nu a reușit întrucât deputații loiali oligarhilor n-au susținut această propunere.
Cu toate acestea, președintele n-a mers până la conflict deschis cu oligarhii care nu l-au susținut, pentru că să deschizi câteva fronturi concomitent cu oligarhii e prea periculos. Toți oligarhii care contează au în posesie active media foarte populare în țară, iar o campanie de denigrare a lui Zelenski ar putea avea efecte catastrofale – e suficient să vedem cazul fostului președinte Poroshenko și pe cel al fostului premier Yatseniuk, care au un rating negativ enorm.
Tot din cauza mass-media, dar și din motive financiare, este foarte probabil ca față de membrii viitoarei liste a oligarhilor să existe abordări diferite. Zelenski își poate alege ca victime oligarhi din eșalonul doi, pentru că i-ar fi greu să facă unui război cu oligarhii și să și câștige încă un mandat de președinte. Unii îl suspectează pe Zelenski că a inițiat legea anti-oligarhi tocmai din dorința de a rămâne în funcție – dacă aceștia nu participă la alegeri, șansele sale de a câștiga cresc. Dar Zelenski are argumente imbatabile pentru a lansa dez-oligarhizarea. În primul rând, populația vrea ca influneța oligarhilor să fie redusă. În al doilea rând, partenerii Ucrianei, în special UE și SUA, atenționează Kievul că face prea puține pentru a reduce guvernarea informala, și riscă să piardă sprijinul capitalelor occidentale.
Cireașa de pe tort în toată acesta telenovela politică este demiterea președintelui Parlamentului, Dmitro Razumkov, care în ultimul timp s-a delimitat de Zelenski și de fracțiunea lui, încercând să fie „un președinte al tuturor”. Public, chiar legea împotriva oligarhilor a fost mărul discordiei între cei doi, în condițiile în care Razumkov a atenționat că Consiliul de Securitate nu poate să-și atribuie funcții pe care nu le are conform legii. Se crede însă că Razumkov ar fi fost demis în orice circumstanțe, întrucât Zelenski pare să nu mai mulți poli de putere în interiorul partidului său.
Pe termen lung, Ucraina trebuie să se alinieze modelului european – unde oligarhii acceptă regulile de joc și astfel devin oameni de afaceri. Însă, până atunci Ucraina trebuie să treacă prin faza acută a acestei transformări.
