Semnalele date de administrația Trump cu privire la schimbarea politicii SUA față de Moscova, Ucraina și UE provoacă îngrijorare în vecinătatea Rusiei, de la Marea Neagra până la Marea Baltică.
Estonia: Temeri că schimbarea politicii SUA ar putea avea consecințe catastrofale (Olesia Lagașina)
Pentru țările care au făcut parte în trecut din Uniunea Sovietică (a cărei prăbușire a fost numită de Putin cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul XX) schimbarea poziției SUA și dorința aparentă a lui Trump de a încheia un acord cu Putin ar putea avea consecințe catastrofale. Dacă SUA acceptă solicitarea Rusiei ca NATO să revină la granițele din anii 1990, acest lucru ar reprezenta o grea lovitură pentru sistemul de apărare al Estoniei. În cel mai rău caz, o astfel de decizie ar putea duce la un conflict militar cu Rusia și la pierderea independenței naționale.
Atât clasa politică, cât și o parte a populației sunt conștiente de acest risc. Estonia se înarmează în mod activ, dar cu cât SUA forțează mai mult mâna Ucrainei în contextul actual, cu atât mai puțin timp au Statele Baltice la dispoziție pentru a se pregăti pentru un eventual atac. Între timp, o parte a populației (cei care se opun cu înverșunare coaliției de guvernare, inclusiv susținătorii partidului de extremă dreaptă EKRE, o parte a Partidului de Centru dar și partidul Koos) salută schimbarea de politică a SUA, sperând la o ripostă a dreptei.
Letonia: „Rămâneți vigilenți” (Kaspars Germanis)
Având în vedere rolul fundamental al SUA în apărarea independenței Letoniei, politicienii de obicei s-au ferit să abordeze subiecte incomode pentru SUA. Astfel, declarațiile lui Trump despre Canada, Groenlanda, Panama și Gaza au fost trecute cu vederea. Cu toate acestea, răbdarea clasei politice pare să se fi terminat dup ce Trump a acuzat Ucraina că a început războiul cu Rusia. Președintele leton Edgars Rinkēvičs a fost nevoit să reamintească populației că Rusia a început războiul, la doar două zile după celebra sa postare pe rețele „Panica vă ține-n gardă!”, în urma conferinței de la Munchen. Mai mult decât atât, guvernul leton tocmai aprobase o creștere a bugetului apărării la 4% din PIB pentru anul viitor, și la 5% începând cu 2027. Între timp, societatea nu este sigură la ce să se aștepte: ar putea SUA să răspundă cererii potențiale a Rusiei de a retrage forțele SUA/NATO și ar fi dispuse și alte țări NATO să răspundă acestui apel? Politicienii le spun oamenilor că nu există riscul unei invazii rusești, dar asta nu reduce cu nimic anxietatea. Pe de altă parte, unii experți consideră că ar trebui creată o alianță formată din Statele Baltice, țările nordice, Polonia, Marea Britanie, și probabil, România, Cehia, Germania și Franța.
Republica Moldova: următoarea țintă a Kremlinului (Mariana Vasilache)
Atunci când s-a declanșat războiul din Ucraina, au apărut o serie de informații care sugerau că armata rusă vizează și Republica Moldova, de la o hartă militară a liderului belarus, Alexander Lukașenko, la declarații ale unor oficiali ruși. Pro-europenii de la Chișinău, și nu numai, se tem așadar că Republica Moldova va fi următoarea țintă a Kremlinului. Dacă Ucraina va rezista, și Republica Moldova își va putea păstra suveranitatea, integritatea teritorială și parcursul său european. Iată de ce declarațiile și poziția administrației Trump față de Ucraina sunt îngrijorătoare și pentru Republica Moldova, care nu are o apărare capabilă să facă față unei agresiuni militare ruse și nu face parte din nicio alianță militară.
Guvernarea pro-europeană de la Chișinău se confruntă deja, de câțiva ani, cu un război hibrid purtat de Federația Rusă prin presiuni energetice, interferențe în procesul electoral, încercări de destabilizare a situației interne, campanii de dezinformare etc. Republica Moldova riscă să revină sub influența Rusiei după alegerile parlamentare din toamnă, vitale pentru parcursul european al țării. În acest context, partida pro-rusă de la Chișinău se bucură de înțelegerile dintre Putin și Trump. Socialistul Igor Dodon așteaptă „un acord între Putin și Trump, în cel mai scurt timp posibil”, acuzând că „din cauza Maiei Sandu, Moldova a fost parte a agendei militare din această regiune, parte a acestui conflict. Însă agenda veche se prăbușește”, amenință acesta. La fel, liderul socialiștilor, ca și alți reprezentanți ai opoziției pro-ruse, a aplaudat întreruperea ajutoarelor prin intermediul agenției americane USAID. Dodon a anunțat că a adresat „o scrisoare oficială către Ambasada SUA, pentru a înțelege amploarea implicării structurilor Soros și USAID în sprijinirea rețelei pro-PAS din Republica Moldova”.
Sistarea finanțării USAID afectează mai multe proiecte ce țin de dezvoltarea R. Moldova, în special proiecte importante de infrastructură energetică, menite să contribuie la independența energetică a țării față de Rusia, inclusiv construcția uneia dintre liniile de interconexiune electrică cu România, dar și domeniile tehnologiilor informaționale, agricol, educație, turism, dezvoltare comunitare până la reformarea justiției.
De asemenea, SUA sunt cei mai importanți parteneri pentru modernizarea sistemului de apărare și securitate al Republicii Moldova, sector neglijat pe parcursul a treizeci de ani. Republica Moldova are nevoie de sisteme de apărare aeriană - drone și rachete rusești au încălcat de mai multe ori spațiul aerian național. În prezent, Republica Moldova este apărată de sistemul antiaerian al Ucrainei. Ajutorul american pentru modernizarea Armatei naționale este vital pentru Republica Moldova, care se află în zona de risc, de interes geopolitic al Moscovei de refacere a Lumii ruse.
Nici dosarul transnistrean se pare că nu se regăsește printre interesele noii administrații Trump. Pachetului transnistrean, cu retragerea trupelor și munițiilor rusești din raioanele de est ale Republicii Moldova, ar fi trebui să fie parte a negocierilor de pace din Ucraina. Acesta însă nu se află pe agenda Washingtonului. Astfel, Chișinăul trebuie să meargă în pas cu UE, să-și facă cunoscută poziția privind evacuarea trupelor și armamentului rusesc din regiunea transnistreană.
Polonia: „Gata cu vorba, să trecem la fapte” (Michal Kukawski)
În urma reuniunilor recente de la Munchen și Riad, tensiunile sunt în creștere în Polonia. Din ce în ce mai îngrijorați, parlamentarii de la putere se întreabă dacă nu cumva se negociază o posibilă resetare a relațiilor dintre SUA şi Rusia în detrimentul Europei şi al Ucrainei. Între timp, președintele Andrzej Duda, o figură cheie a partidului de dreapta Lege și justiție (PiS), a încercat să tempereze îngrijorările după discuțiile pe care le-a avut cu trimisul special al SUA pentru Ucraina și Rusia, generalul Keith Kellogg, și cu secretarul american al apărării, Pete Hegseth. Duda a asigurat publicul că abordarea „radicală” a Washingtonului față de războiul din Ucraina va aduce în cele din urmă stabilitate în regiune – „pace în partea noastră a Europei și, mai presus de toate, pace în casele noastre”. La scurt timp după aceea, președintele a zburat de urgență în Statele Unite pentru o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump.
Desfășurată în marja reuniunii liderilor conservatori (CPAC), întâlnirea a fost surprinzător de scurtă. Deși inițial se estima că va dura peste o oră, întrevederea celor doi s-a încheiat după mai puțin de zece minute, alimentând speculațiile că ar fi fost organizată în grabă. Șeful cancelariei prezidențiale a minimalizat îngrijorările, insistând că „prietenii nu au nevoie de discuții lungi – vorbesc direct și la obiect”. Însuși președintele polonez a proiectat încredere, subliniind că trupele americane din Polonia nu sunt expuse riscului de retragere. „Dimpotrivă, este posibil ca prezența lor să crească”, Andzej Duda a dat asigurări.
Cu toate acestea, nu toți oficialii polonezi împărtășesc optimismul președintelui. La finalul propriei întrevederi cu secretarul de stat american Marco Rubio, Ministrul de externe Radosław Sikorski a adoptat un ton mai rezervat. Declarațiile lui au fost în mod vizibil cumpătate, Sikorski oferind foarte puține detalii cu privire la substanța discuțiilor. Între timp, Premierul Donald Tusk a adoptat o poziție mai categorică, declarând: „Gata cu vorba, să trecem la fapte”, solicitând ca activele rusești înghețate să fie folosite pentru a oferi Ucrainei sprijin financiar.
Turcia: Erdoğan are probleme mai mari decât gâlceava SUA-UE/Ucraina (Dragoș Mateescu)
În urma valului de declarații publice venite de la Casa Albă împotriva Ucrainei și a europenilor în general, oficialii turci s-au abținut să reacționeze. Europa și războiul lui Putin împotriva Ucrainei nu par să intereseze prea mult Turcia zilele acestea. În plus, președintele Erdoğan se ocupă de astfel de lucruri, nu-i așa!? Ei bine, da și nu. De fapt, există probleme mai urgente pentru Ankara în propria sa regiune decât războiul lui Trump cu logica.
Volodimir Zelenski a vizitat Ankara săptămâna trecută, iar la conferința de presă care a urmat, Erdoğan a declarat că țara sa este dispusă să găzduiască negocieri de pace pentru a pune capăt războiului. Dar președintele turc nu s-a oprit aici. A adăugat că „integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei sunt incontestabile în ochii Ankarei”. Acest lucru este perfect valabil din perspectiva politicii generale a Ankarei față de Ucraina și război, dar nu este tocmai un argument potrivit dacă vrei să mediezi o soluționare a conflictului dintre Moscova și Kiev. Moscova vrea tocmai o bucată de Ucraina. Este o nouă declarație neinspirată din punct de vedere al politicii externe a Turciei, și este posibil să mai asistăm și la alte astfel de episoade. Asta pentru că principala preocupare pentru Erdoğan și echipa sa este că, așa cum a avertizat Veridica, regimul lor este în mod constant trecut cu vederea de noua administrație de la Casa Albă în politica sa externă față de Orientul Mijlociu și regiunea extinsă a Mediteranei.
Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, nu a inclus Turcia în turneul său recent în Orientul Mijlociu. După ce Turcia a fost exclusă din Forumul Gazelor din Marea Mediteranei de Est, președintele turc s-a înfuriat pentru că marele coridor economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) a fost deja planificat și urmează să fie implementat pe o rută care nu traversează Anatolia. Discuțiile în ceea ce privește exploatarea uriașelor rezerve de gaze din bazinul mediteranean de est continuă, de asemenea, fără ca Turcia să obțină câștiguri semnificative. Nici numirile lui Donald Trump pentru poziții relevante pentru politica SUA în Orientul Mijlociu nu par să favorizeze Ankara.
Tom Barrak, noul ambasador al SUA în Turcia, este un libanez-american foarte apropiat de Donald Trump, dar mai familiarizat cu agendele puternicelor monarhii arabe din regiune. Secretarul de stat Rubio și principalul consilier de securitate de la Casa Albă, Michael Waltz, sunt cunoscuți pentru poziționările lor anterioare împotriva regimului Erdoğan. În plus, trimisul lui Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, este un miliardar evreu-american fără experiență în politica externă. Cu toate acestea, el este un vechi prieten al lui Trump și pur și simplu va implementa politica președintelui în Orientul Mijlociu. Și asta înseamnă sprijin pentru Israel, așa cum a indicat însuși Trump în repetate rânduri, chiar și în detrimentul intereselor turce. Adjunctul lui Witkoff, Morgan Ortagus, este o femeie cu o vastă experiență în regiune, care a fost profund implicată în negocierile pentru Acordurile Abraham. Toate aceste aspecte indică faptul că echipa pe care președintele Trump a construit-o pentru a implementa politicile sale în regiune va continua să proiecteze influența SUA prin intermediul Israelului și aliaților arabi, în baza Acordurilor Abraham. Asta în timp ce agenda Turciei sub Erdoğan s-a lovit cap în cap cu politica SUA în numeroase dosare și cazuri. Acesta poate fi și motivul pentru care, în loc să se folosească de această oportunitate pentru a se poziționa de-o parte sau de alta în actualul conflict al administrației Trump cu logica și aliații europeni, Erdoğan preferă să tacă. Are probleme mult mai mari care necesită atenție.
Ucraina: Critici dure la adresa lui Trump pe fundalul dezorientării geopolitice (Marin Gherman)
După întâlnirea oficialilor americani și ruși în Arabia Saudită și schimbul de replici între Volodimir Zelenski și Donald Trump, societatea ucraineană se simte dezorientată și trădată. Tot mai multe consilii regionale au votat rezoluții simbolice de sprijin pentru președintele Zelenski, tot mai mulți activiști, medici, oameni de cultură, politicieni și-au permis în premieră să critice SUA. După trei ani de război, ucrainenii nu pot să înțeleagă cum s-a ajuns ca victima să fie considerată vinovată de comiterea unui act de agresiune împotriva sa.
Treziți într-o lume trumpiană, în care predictibilitatea și regulile par să nu mai conteze, privirile ucrainenilor s-au îndreptat spre Franța, Marea Britanie, Spania și alte state europene, mulți întrebându-se dacă mai pot spera la o pace justă. Pentru unii, din senin, Trump și Putin au devenit la fel de vinovați pentru grozăviile războiului. Pentru alții, neînțelegerile americano-ucrainene îndepărtează pacea și aprofundează oboseala de război.
Fostul președinte și liderul opoziției, Petro Poroșenko, l-a criticat pe Zelenski, sfătuindu-l să învețe să-și ascundă emoțiile pentru a dialoga și a negocia eficient cu Trump, așa cum a făcut-o el în anii 2016-2019. Marile ziare de la Kiev scriu, rând pe rând, că cele mai sumbre scenarii, discutate în noiembrie-decembrie 2024, încep încet-încet să se adeverească. Totuși, după șocul inițial, treptat, ucrainenii devin din nou încrezători în capacitatea lor de a se adapta.
