La 30 de ani de la prăbuşirea imperiul sovietic şi declararea independenţei Republicii Moldova, mulţi cetăţeni moldoveni continuă să sărbătorească, pe 23 februarie, Ziua Armatei Sovietice. Naraţiunea, ca şi „9 mai – Ziua Victoriei”, face trimitere la miturile despre gloria URSS pentru a ține Moldova ancorată în trecutul sovietic. În realitate Armata Sovietică s-a comportat ca forță de ocupație și represiune.
Ucraina și UE și-au reconfirmat disponibilitatea de a continua cooperarea în cadrul Acordului de asociere, ceea ce a fost un prilej pentru o nouă campanie de dezinformare lansată de presa rusă împotriva Ucrainei și UE, care a făcut comentarii gen „o catastrofă care durează deja cinci ani în toate sferele”, „o opțiune externă greșită a Ucrainei”. Au fost amintite, printre altele, elemente ale unor narațiuni tipice: „stat fals”, „lovitură de stat”, „rusofobie”, „sărăcie” ș.a.
Presa din Republica Moldova și din Rusia a preluat o prognoză apocaliptică privind evoluția economiei făcută de Mariana Durleșteanu, fost ministru al economiei propus pentru funcția de premier de Partidul Socialiștilor. Durleșteanu nu prezintă date pentru a-și susține afirmațiile, care sunt contrazise de analiștii economici, prognozele guvernului în exercițiu și ale organizațiilor internaționale.
Serghei Lavrov afirmă că sancțiunile europene și americane nu au niciun temei și nici vreun efect, iar înrăutățirea relațiilor Bruxelles – Moscova a avut loc în urma susținerii directe de către UE a loviturii de stat din Ucraina. În realitate, Ucraina, UE și SUA au criticat Rusia pentru susținerea, probată, a mercenarilor din Donbass și au denunțat anexarea ilegală, nerecunoscută în plan internațional și fără precedent în Europa post-belică, a Crimeii.
Iniţiativa de instituire a Zilei statalităţii moldoveneşti datează din 2017, când Igor Dodon era preşedinte al Republicii Moldova, şi derivă din ideologia moldovenist-statalistă, potrivit căreia ar exista un popor moldovenesc diferit de cel român şi totodată că Republica Moldova este succesoarea Moldovei lui Ştefan cel Mare.
Redenumirea parcului Tolbuhin din București, motiv de dispută și reinterpretare a istoriei din partea Moscovei.
Sputnik s-a alăturat curentului care încearcă să îl reabiliteze pe Nicolae Ceaușescu și să acrediteze ideea că România ar fi traversat o perioadă de înflorire când acesta s-a aflat la putere. Sunt vehiculate concepte care se întâlnesc cu suveranismul, național-comunismul și proto-cronismul.
Socialiștii și presa asociată acestora au reacționat virulent la o hotărâre a Curții Constituționale a Republicii Moldova prin care este anulată o lege care acorda un statut privilegiat limbii ruse. Hotărârea este prezentată drept un atac împotriva minorității ruse și se acreditează ideea că responsabilitatea pentru acest atac o poartă președintele nou-ales, Maia Sandu, care în acest fel și-a încălcat promisiunile de campanie.
Presa de la Chișinău afiliată Kremlinului romanțează trecutul sovietic, ale cărui „realizări” sunt promovate prin diverse formule – filme despre eroii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, emisiuni de divertisment, interviuri. Acest gen de mesaje, gândite pentru toate fostele republici ale URSS, sunt emanate de la Moscova și rolul lor este acela de a menține populația din spațiul post-sovietic ancorată în lumea rusă, prin întreținerea nostalgiei trecutului sovietic.
Un studiu al unor experți de la Stanford, care însă nu e asumat de universitate, cum se dă de înțeles, încearcă să demonstreze ineficiența lockdown-urilor. Comparațiile care stau la baza studiului sunt forțate. Unul din autori a fost asociat cu mișcarea anti-lockdown și cu American Institute for Economic Research, un think-tank marcat de controverse.
Dezinformarea utilizează o varietate de tactici de manipulare. Știrile false pleacă întotdeauna de la subiecte controversate.
RaporteazăFAKE NEWS: Ucrainenii au doborât MH17 crezând că îl omoară pe Putin
În contextul în care în Olanda se desfășoară procesul celor acuzați de doborârea avionului MH17, au fost readuse în atenție narațiunile cu privire la incident – de data aceasta s-a scris că aparatul ar fi fost confundat cu avionul președintelui Rusiei. Totodată, presa rusă insistă și pe o presupusă răsturnare de situație care va avea loc în urma acceptării expertizei unei companii rusești.
Resurse editoriale și publicistice privind știrile false și dezinformarea.
Cercetări