Maia Sandu e președinte datorită banilor de la USAID, dar acum e ghidată de Paris și va trimite militari moldoveni în Ucraina sub drapelul Franței, potrivit unei narațiuni false rusești.
Pe fondul crizei gazelor, Chișinăul i-a dat un ultimatum Transnistriei să permită răspândirea unor narațiuni pro-occidentale, pro-românești și anti-rusești, potrivit unei publicații pro-Kremlin.
UE amenință că, dacă pro-europenii nu câștigă alegerile, Republica Moldova rămâne fără sprijin financiar, scrie presa rusă, care interpretează o declarație a europarlamentarului român, Siegfried Mureșan.
România impune românizarea Republicii Moldova, susține propaganda (pro)rusă care reia o teză sovietică menită să justifice influența Rusiei în regiune.
USAID a fost în spatele protestelor din 7 aprilie 2009 de la Chișinău, afirmă, în premieră, președintele de atunci, Vladimir Voronin, pe fondul discuțiilor privind desființarea organizației.
În Republica Moldova a fost impusă limba minorității române, potrivit propagandei pro-ruse, care reia teza falsă a existenței a două popoare, moldoveni și români, care vorbesc limbi diferite.
Israelul și Hamas au convenit o încetare a focului la 15 ianuarie 2025, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2025, începând cu schimbul a trei femei ostatice israeliene deținute în Gaza de la 7 octombrie 2023 și a 90 de palestinieni deținuți în închisorile israeliene. Acest eveniment a generat mai multe cazuri de știri false.
Rusofobia UE a dus la oprirea livrărilor de gaze spre Transnitria și creșterea prețurilor la energie în dreapta Nistrului, afirmă propaganda rusă, care ignoră faptul că Gazpromul a ales să nu mai dea gaze.
SUA și NATO le atribuie României și Moldovei rolul de avanpost anti-rusesc și furnizoare de carne de tun într-un război cu Rusia, afirmă propaganda rusă pornind de la un banal exercițiu militar.
Chișinăul a blocat livrările de gaz rusesc către Transnistria, o regiune cu o economie stabilă, pe care Kievul și Chișinăul încearcă să o sugrume, potrivit unui comentariu publicat de sitelul rusesc dzen.ru
NATO ar încerca, astfel, să distragă trupe ruse implicate în războiul din Ucraina, afirmă presa pro-Kremlin, care își manifestă îngrijorarea pentru locuitorii regiunii separatiste în timp ce Moscova i-a lăsat în frig și întuneric.
Narațiunile false au vizat referendumul pentru integrare europeană și, totodată, au încercat să inducă frica de război sau de o așa-zisă „agendă” LGBT și să accentueze diviziunile din cadrul societății.
Autoritățile de la Chișinău au provocat criza gazului preconizată a începe în ianuarie, după ce Ucraina nu va mai permite tranzitarea gazului rusesc, potrivit publicației ruse ng.ru. De fapt, Rusia a refuzat să continue livrările de gaz în regiunea transnistreană prin altă conductă.
Uniunea Europeană a uitat de Republica Moldova după alegeri și nu o mai sprijină în contextul crizei energetice cu care se confruntă, potrivit canalului de telegram Smugleanka.
Serviciul rus de spionaj spune că UE pregătește de război infrastructura Republicii Moldova și a României și că Bruxellesu intervine în afacerile interne ale Moldovei, iar consecințele sunt catastrofale.
Soros i-a cerut Maiei Sandu să o susțină pe Elena Lasconi, afirmă un fost premier pro-rus de la Chișinău după ce candidata USR a obținut majoritatea voturilor la secțiile din Republica Moldova.
Moldova vrea un zid la granița cu Ucraina, după modelul celui propus de Donald Trump între SUA și Mexic, potrivit unei „știri”, evident false, publicate pe mai multe site-uri din Rusia și Republica Moldova.
La cererea Occidentului, Moldova este gata să înrăutățească și mai mult relațiile cu Rusia și să introducă vize pentru cetățenii ruși, potrivit unei narațiuni false lansate la Tiraspol.
Maia Sandu a pierdut alegerile în Moldova așa că este doar președintele diasporei, scrie presa pro-Kremlin, forțând această concluzie prin dezinformare și manipularea și interpretarea eronată a datelor.
Alegerile și referendumul s-au desfășurat într-un climat nedemocratic, iar acum Parlamentul poate decide, cu majoritate simplă, renunțarea la neutralitate și unirea cu România, afirmă propaganda rusă.
Politicienii din Moldova nu se împart în pro-ruși și pro-europeni ci în pro-moldoveni și pro-români, potrivit unei narațiuni apărute în Rusia în contextul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Ucraina pregătește un atac asupra Transnistriei și are acordul Occidentului și Bucureștiul în calitate de protector al Republicii Moldova, potrivit unui narațiuni false din presa pro-Kremlin.
Apropierea Moldovei de UE se datorează politicii rusofobe a actualei guvernări, potrivit unei narațiuni false promovate de un politolog/politician pro-rus de la Chișinău.
Succesul referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova „poate duce la pierderea valorilor familiei tradiționale” potrivit unei narațiuni false promovate de partidul fugarului Ilan Șor.
Referendumul privind aderarea la UE este organizat, de fapt, pentru a elimina din Parlament opoziți care nu-și dorește integrarea europeană, potrivit unei noi narațiuni false promovate de presa rusă.
Uniunea Europeană impune cenzură și agenda LGBT, le transmit reprezentanții partidului extremist bulgar „Renașterea” colegilor cu aceleași viziuni din Republica Moldova.
Chișinăul s-ar pregăti (din nou) să atace militar Transnistria, după ce ar fi comis atrocități în timpul războiul din 1992, potrivit unei narațiuni false demontate de Veridica.md
Chișinăul și Kievul au negociat un schimb de teritorii ca depozitul de arme și muniții de la Cobasna să îi fie transferat Ucrainei, potrivit unei narațiuni false. Depozitul e păzit de militari ruși.
Maia Sandu și Olaf Scholz pregătesc un acord prin care migranții din Germania ar fi relocați în Moldova în vederea deportării, potrivit unei narațiuni false apărute în contextul vizitei lui Scholz la Chișinău.
Afirmația îi aparține fostului președinte rus, Dmitri Medvedev, în prezent una din cele mai virulente voci ale propagandei Moscovei. El a reacționat la o propunere ca foametea să fie declarată genocid.
Misiunea rusă de menținere a păcii în Transnistria e în avantajul României și Ucrainei, afirmă un așa-zis expert de la Tiraspol.
NATO intenționează să construiască un hub militar în Republica Moldova, susține Ilan Șor, refugiat în Rusia.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează